Copii de grădiniță – premiați pentru implicarea lor în protejarea naturii

iulie 1, 2015 | Administrator

Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 din Șimleu Silvaniei au fost premiați, joi, 18.06, pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul Programului educațional de protecție a mediului „Patrula de Reciclare”.  Copiii au fost răsplătiți cu diplome și cadouri surpriză, de Asociația Română pentru Reciclare (RoRec), prin reprezentantul local, Simona Tăut.

În decursul acestui an școlar, profesorul coordonator la nivelul unității, Alina Balog, a desfășurat cu copiii grupei mari diverse activități prin care i-a ajutat să înțeleagă care sunt beneficiile colectării selective a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și cum pot salva natura prin reciclarea deșeurilor.Tot în acest an, grădinița a câștigat premiul I pentru „Cea mai mare cantitate de baterii colectată de o patrulă școlară în incinta unei unități școlare”, din județul Sălaj. Cu acest prilej, RoRec a oferit grădiniței o imprimată.

„Nu reușeam o asemenea performanță fără implicarea tuturor copiilor și cadrelor didactice din grădiniță și fără sprijinul părinților. Mulțumim tuturor celor implicați în acest minunat program și sperăm ca următorul an școlar să fie la fel de plin de realizări!”, a adăugat directorul Grădiniței.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro