Despre monumentele istorice ale Sălajului, într-o proiecție în aer liber

septembrie 19, 2016 | Administrator

Cei care doresc să cunoască monumentele istorice pierdute ale Sălajului sau cele în pericol iminent de dispariție sunt invitați marți, 20 septembrie, de la ora 20.00, la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, unde va avea loc o proiecție tematică, în aer liber.

Prin intermediul acestei acțiuni se vor prezenta în fața publicului informații legate de starea actuală a acestor clădiri de patrimoniu. Scopul organizării unei astfel de proiecții este de a familiariza publicul cu aceste monumente și, totodată, de a susține o pledoarie pentru salvarea clădirilor aflate într-o stare avansată de degradare. În cadrul acestei expuneri va fi prezentată și Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin, care, în prezent, are nevoie de intervenție urgentă la acoperiș, din cauza stării avansate de degradare și a pericolului pe care infiltrațiile de apă prezente în anotimpul ploios îl au asupra lucrărilor de reabilitare deja realizate.

Amintim că pentru acest monument istoric există și o campanie de strângere de fonduri care a reușit, prin contribuția donatorilor, să reabiliteze fundația și pereții imobilului, dar și să delimiteze cu gard casa și mormintele familiei Maniu.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro