Festivalul de Umor „ȘIMLEU DE AUR. DE LA LEU LA ȘIMLEU”

octombrie 22, 2018 | Administrator

   Motto: „Umorul trebuie să fie satiric, iar ruda sa de sânge – satira – trebuie să aibă neapărat umor”.

Tudor MUȘATESCU (1903-1970), poet, prozator, dramaturg și umorist

În România, ROBOR (indicator de referință pentru dobânzi la credite în lei) a „explodat”, ducând la un acces la credite restricționate, iar cotația bancară a leului a scăzut mult, mult de tot. În Șimleu Silvaniei, umorul, prin „Un ȘimLEU” , este principala „valută”, apreciindu-se substanțial, din nou, vineri, 19 octombrie 2018, când s-a desfășurat Festivalul de Umor ȘIMLEU DE AUR. DE LA LEU LA ȘIMLEU”, a IV-a ediție, în organizarea: Primăriei, Consiliului Local și Casei de Cultură.

În acest context, în holul Casei de Cultură au fost amenajate două expoziții de caricatură și grafică satirică. Una, numită „Suntem caricaturi de Criv”, a maestrului Cristian Vecerdea-Criv  (Cercul Militar Lugoj), cel care a făcut și portrete „la minut”, multor doritori. Cealaltă, denumită „Investigații conceptual-imagistice în arta literaturii lui Cornel Udrea”, realizată de studenții Master Design de la Universitatea de Artă și Design (UAD) Cluj-Napoca (Barna Renáta, Biró Szidónia, Alice Budur, Oana Chiorean, Antonia Corundeanu, Loredana Drăgan, Amer Hajhamad, Kolozsi Eric, Minerva Luca, Iulia Poltean, Cristina Pop, Georgiana Roman, Traiana Savu, Adina Scripeț și Cristina Ursuleț), sub coordonarea prof. univ. dr. Cristian Cheșuț – prorector al UAD Cluj-Napoca. De asemenea, au fost expuse cărți de literatură umoristică (cu vânzare) scrise de Cornel Udrea, din Cluj-Napoca (LOCURI DE PARCARE ÎN RAI, Mocănița de Bahamas-pamflete, TramVAI de noi!-pamfletarium) și de Florin Alexandru, din Făgăraș (Mozart cu mici și muștar, DoNa TORUL De ZÂMBETE și Dieta de umor). În plus, au fost puse la vânzare CD-urile: „Zâmbete la purtător” (umor), de Sorin Tănase (Baia Mare) și „Mândră Românie” (13 cântece de muzică populară românească), de Marian Buzilă (Satu Mare).

Pe scena Casei de Cultură, Cornel Udrea – prodigios scriitor clujean și Sorin Tănase – artist umorist băimărean au „deschis” festivalul, coordonând cu profesionalism activitățile, unde glumele au fost însoțite, în mod fericit, de cântece, atât de muzică ușoară și populară, cât și clasică sau folk. Cei doi au desfătat publicul spectator cu relatările lor despre acest eveniment cultural, devenit, iată, tradițional. Amândoi, împreună sau alternativ, au fermecat asistența, referindu-se la istoricul festivalului, având cuvinte frumoase despre orașul Șimleu Silvaniei și locuitorii acestuia. În același timp, au fost adresate felicitări: Primăriei și Consiliului Local, Casei de Cultură, primarului Septimiu Cătălin Țurcaș și inginerului Cristian Bilț (cei doi promotori ai acestui festival de umor, în 22 octombrie 2015), precum și spectatorilor, care au înțeles menirea acestui festival de umor, un eveniment de cultură. Trebuie, zic eu, ca în Anul Centenar al Marii Uniri din 1 Decembrie 1918 să fim dezinvolți, mai aproape unii de alții, mai buni, mai uniți, fără răutate… Uniți, râdem mai bine, ne veselim și ne bucurăm împreună! În plus, Cornel Udrea și Sorin Tănase au făcut minunate „portrete” tuturor interpreților, prezentându-i ca „seniori ai umorului românesc”, adevărați artiști în sectorul fiecăruia, spunând, la rândul lor, multe glume și întâmplări hazlii. Și de această dată, destule aspecte problematice ale vieții cotidiene au fost transpuse într-o manieră comică printr-un ridicat simț al umorului, etalat de protagoniști. Stilul personal și harul fiecăruia, evidențiate într-o atrăgătoare evoluție scenică (gesturi, epitete, cuvinte familiale, expresii excentrice etc.), au fost pe măsura așteptărilor șimleuanilor și nu numai, veniți în număr mare la acest festival, răsplătindu-i pe interpreți cu vii și îndelungi apaluze. A fost un spectacol „pe cinste”, unul de gală, de aproape trei ore!

Diana și Ioan Horvath Bugheșiu (Grupul Folk „Clasic” Baia Mare) au cântat Imnul orașului Șimleu Silvaniei (versurile lui Cornel Udrea și muzica Grupului Folk „Clasic”), o melodie admirabilă, cu următorul refren:

„Acolo-n Cer se aprinde o lumânare, / Ce-o ține în mână Bunul Dumnezeu, / Iar stelele fac pân’ la El cărare. / Silvana, Silvana Șimleu!”.

Apoi, aceștia au încântat spectatorii cu melodiile: Imposibila întoarcere, Cântec de dor și În fiecare zi.

Grupul Satiric „Bis” din Sibiu (Emanoil Dragomir, Doru Meleancă și Petrică Bândean) a captivat atenția celor prezenți cu divertismentul „Nu-i momentul acum”. La fel s-a întâmplat cu actorul Daniel Făt (la chitară), iscusit improvizator pamfletar maramureșan, pentru „Folk-Up Comedy” (folk interactiv), precum și cu artistul Marian Gânță (Satu Mare), pentru textele de umor din „Breaking News” (Ultimele știri). Grupul Satiric „Experiment ‘77” din Făgăraș (Florin Alexandru, Constantin Moldovan, Radu Biza și Nicolae Apostul) s-a bucurat de aprecierile asistenței,  pentru modul de etalare a unor „întâmplări hazlii și cu mult tâlc”.

După băimăreanul Andrei Babici, aplaudat pentru spectacolul său de magie, a urmat îndrăgitul tenor Marian Buzilă (Satu Mare), care a impresionat publicul spectator cu interpretarea cântecelor: Tiempo de Vals, Cielito Lindo și Luna. Acesta a revenit pe scenă, în costum popular, delectând publicul cu melodiile: Maramureș plai cu dor, Mândră Românie și Veniți la Alba.

Apoi, după ce Cornel Udrea l-a prezentat în termeni elogioși, în aplauzele spectatorilor, a apăut pe scenă maestrul Horațiu Mălăele – actor, regizor, caricaturist, desenator și scriitor de mare valoare. Un artist desăvârșit, înzestrat cu dar și har în arta mânuirii perfecte a cuvintelor. Acesta a fost ascultat cu atenție de întreaga asistență și aplaudat cum se cuvine, pentru inegalabila interpretare a tot ceea ce ține de umor. A prezentat „numere” hazlii, cu trimiteri directe sau indirecte la personaje sau situații (fără sfială!), realizând acel „comic de conjunctură”, provenit din cele ce s-au petrecut sau se petrec în lumea înconjurătoare. Ce mai, a fost fermecător, chiar sublim! Da, pentru că pentru Horațiu Mălăele

„umorul este atunci când spui ceva comic și râde toată sala. Satira e când spui ceva și râd toți, în afară de unul!”. În plus, după 25 de minute de glume și ironii, maestrul Horațiu Mălăele a spus: „(…) Felicit acest festival al umorului și această sală frumoasă și sprintenă, și veselă! (…) Vă rog, pe cât posibil, să încercați să respectați aceste șapte, esențiale, elementare principii: să râdeți, ha,ha, ha!, hi, hi, hi!, să râdeți pentru că râsul este muzica sufletului; să vă jucați, să vă jucați, ha, ha, ha!, să vă jucați, pentru că e secretul tinereții; să citiți, să citiți ceva mai mult este fântâna înțelepciunii; să gândiți, să gândiți este izvorul puterii; să fiți buni, oameni buni, nu vă costă nimic, să fiți buni este calea spre fericire și să fiți calmi, este cheia succesului și să iubiți, este rațiunea de a trăi. Vă doresc o viață lungă și bună!”.

Festivalul de umor s-a încheiat cu un moment înălțător, când îndrăgiții artiști (pe scenă) și generosul public spectator (în picioare), bătând ritmic din palme, au cântat, împreună, Imnul orașului Șimleu Silvaniei!

Bravo, TUTUROR! FELICITĂRI!

                                                                                                                                      Prof. Marin ȘTEFAN,

                                                                                                                             Publicist, Șimleu Silvaniei