Festivalul Internațional de Folclor „LA FÂNTÂNA DORULUI”

iulie 20, 2017 | Administrator

 Motto: „Fericirea depinde de noi”. Aristotel (384-322 î.Hr.), savant şi filozof grec

Oraşul Şimleu Silvaniei este atestat documentar în anul 1251 (Vathasomlyova). Totuşi, acesta este o aşezare umană multiseculară locuită de dacii liberi, fapt dovedit de existenţa Cetăţii  „Dacidava” de pe versantul sudic al falnicei Măguri şimleuane (597 de metri altitudine), de cele două tezaure cu obiecte de aur care se găsesc în Muzeele Naţionale de Istorie din Viena şi Budapesta, precum şi de obiectele de argint expuse în Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. În plus, descoperirea numeroaselor depozite de ceramică aparţinând culturii Wietenberg, din epoca mijlocie a bronzului (secolele XVI-XIII î.Hr., specifică Podişului Transilvaniei), întăresc acest lucru. De-a lungul timpului, oraşul Şimleu Silvaniei a  avut o dezvoltare economico-socială ascendentă datorită locuitorilor lui, oameni gospodari şi ospitalieri, cu dragoste de cultură şi frumos, ştiind să-şi respecte semenii şi să se bucure, fiecare, de roadele muncii sale.

În acest context, cu prilejul împlinirii a 766 de ani de la prima atestare documentară, în perioada 14 – 16 iulie 2017, oraşul a fost, din nou, în sărbătoare prin activităţile organizate sub genericul „Zilele oraşului Şimleu Silvaniei – 2017” (ediţia a XIV-a). În cadrul acestora, un loc important l-a avut Festivalul Internaţional de Folclor „LA FÂNTÂNA DORULUI”.

Această manifestaţie artistică de seamă a fost organizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj şi Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei, cu sprijinul Primăriei şimleuane, al Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, al Asociaţiei Culturale „La Fântâna Dorului” şi al Asociaţiei de Tineret „Silvatin” (ambele din Şimleu Silvaniei), sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale. Festivalul, aflat la ediţia a XVII- a, reunit aproape 500 de interpreţi, membri ai ansamblurilor artistice din: Ucraina (Regiunile Cernăuţi şi Transcarpatia), Republica Moldova ( Chişinău şi Câşliţa Prut), Serbia (Banatul de Sud, Voivodina) şi România (judeţele: Alba, Brăila, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Satu Mare, Vrancea şi Sălaj). De la sediul Clubului Copiilor până la Stadionul „Măgura”, locul de desfăşurare a festivalului, şimleuanii şi nu numai, au asistat la o paradă a portului, jocului şi cântecului popular din zonele geografice ale fiecărei formaţii. Apoi, pe scena amenajată la stadion, s-a desfăşurat primirea oficială a celor 18 ansambluri ce către: Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei; Nicolae Balaur – pretor al sectorului Râşcani din Chişinău (Republica Moldova); Doina Cociş – director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Sălaj; Ludovic Orban – preşedinte al Partidului Naţional Liberal; Lucian Bode (Zalău),  Robert Sighiartău (Bistriţa) şi Adrian Oros (Cluj-Napoca) – toţi trei deputaţi în Parlamentul României; Ioan Radu Lazăr – viceprimar şimleuan; Cornelia Neaga – director al Clubului Copiilor şi Gavril Neaga – director al festivalului. După tradiţionalul „bun venit!”, rostit de Gavril Neaga, a vorbit Septimiu Cătălin Țurcaș despre rolul şi importanţa festivalului, urându-le succes tuturor participanţilor. La invitația acestuia, în aceeași conjunctură, au ținut alocuțiuni: Ludovic Orban, Lucian Bode, Nicolae Balaur, Doina Cociș și Cornelia Neaga. Totodată, s-a oferit tradiţionalul „colac ardelenesc” fiecărui ansamblu, făcându-se schimburi de suveniruri între organizatori şi oaspeţi, precum şi între membrii ansamblurilor artistice.

Sub coordonarea prezentatoarelor Denisa Minodora Rolnic (educatoare, Zalău) şi Daliana Lazoc (studentă, Ştiinţe Politice, Cluj-Napoca) – soliste ale Ansamblului Folcloric „Barcăul” din Şimleu Silvaniei, reprezentaţiile scenice, cântecele şi jocurile populare, precum şi costumele purtate de interpreţi (copii, elevi şi tineri) au atras mulţi spectatori în faţa scenei, sub semnul bunei dispoziţii, fiecare formaţie sau interpret beneficiind de aplauze binemeritate. Vineri, 14 iulie a.c., au evoluat, până în miez de noapte, ansamblurile  din: Baia de Aramă (Mehedinţi), Blaj (Alba), Focşani (Vrancea), Cernăuţi şi Transcarpatica (ambele, Ucraina), Satu Mare, Maramureş şi Sălaj ( Barcăul Șimleu Silvaniei – partea I, Cehu Silvaniei, Valcău și formația „Szederinda” Șimleu Silvaniei).

Duminică, 16 iulie 2017,  au evoluat, în ordine, ansamblurile artistice din: Târgu Mureş; Bădăcin (Sălaj) –„Dealul Ţarinii”; Câşliţa Prut (Republica Moldova); Lanurile (Brăila) – „Garofiţa”; Şimleu Silvaniei – „Barcăul”(partea a doua); Pârşcoveni (Olt) – „Brâuleţul”; Uzdin (Banatul de Sud, Voivodina, Serbia) şi Chişinău (Republica Moldova) –  „Moştenitorii”.

La sfârşitul festivalului, aproape de miezul nopţii, prof. Valeriu Chiper- conducătorul Formaţiei Artistice Model „Moştenitorii” şi prof. Ion Popov – directorul Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Chişinău (acolo activează formaţia artistică) au spus, deopotrivă, printre altele:

„Suntem una dintre cele mai vechi formaţii, participantă statornică, chiar de la deschiderea festivalului. Acum, la această ediţie, am venit cu a treia generaţie de copii. Impresiile noastre, ale tuturor, sunt dintre cele mai frumoase. În decursul anilor, ne-am îndrăgostit de Şimleu Silvaniei şi de oamenii săi, harnici şi buni români. În ochii noştri am văzut schimbări profunde, în bine, ale urbei de la poalele Măgurii. Venind la Şimleu Silvaniei, ne înfruptăm zdravăn din „Fântâna Dorului”. De fiecare dată „Fântâna Dorului” ne-adună în jurul ei, pe noi şi pe românii de pretutindeni, dându-ne speranţa în consolidarea bunei prietenii, a iubirii limbii române, a statorniciei valorilor poporului român şi a tradiţiilor sale. Mulţumim! La mulţi ani, Şimleu Silvaniei!”.

            În acelaşi context, prof. Gavril Neaga – directorul festivalului, spunea:

„A fost un festival de amploare şi de calitate, reunind 18 formaţii artistice din ţară şi de peste hotare. Manifestaţia a reprezentat un prilej deosebit de întâlnire şi reîntâlnire a românilor de pretutindeni, pentru a-şi cunoaşte tradiţiile, obiceiurile, portul, vorbind frumoasa limbă românească. Pentru românii de peste graniţe am făcut donaţii de carte românească, hărţi, broşuri, materiale etnografice, CD-uri etc. Pentru acestea, mulţumim doamnei Florica Pop – manager al Bibliotecii Judeţene Sălaj şi domnului Daniel Săuca – manager al Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, precum şi altor oameni de bine din oraşul nostru. În acelaşi timp, mulţumim tuturor partenerilor noştri, cei care ne-au sprijinit în organizarea şi desfăşurarea festivalului. Frumoasa activitate îşi continuă drumul, iar în iulie 2018, ne vom întâlni, din nou, aici, în Şimleu Silvaniei –  capitala românilor de pretutindeni. La mulţi ani, Şimleu Silvaniei!”.

Aşadar, la Şimleu Silvaniei şi-au dat mâna, iarăşi, românii de pretutindeni cu locuitorii oraşului şi nu numai. În cele două zile de spectacol, interpreţii care au urcat pe scena festivalului au fost aplaudaţi cu multă generozitate de către întreaga asistenţă, pentru că au făcut cunoscute tradiţiile şi particularităţile cântecului, dansului şi portului popular de pe meleagurile fiecăruia. Prestigiosul festival a fost un eveniment cultural-artistic cu reverberaţii dintre cele mai puternice în inimile şi sufletele tuturor românilor. I-am văzut pe mulţi dintre aceştia bucuroşi, chiar fericiţi, considerându-se „ambasadorii” localităţilor pe care le reprezintă! Da, pentru că aici, la Şimleu Silvaniei, s-a adunat, din nou, marea familie a folclorului românesc, chemând spre rădăcini copii, elevi şi tineri ai românilor de pretutindeni. În plus, au fost reliefate: cunoaşterea oamenilor, ocupaţiile şi obiceiurile locurilor fiecăruia, realizându-se un schimb de informaţii despre multe domenii de activitate. Ca atare, pot spune că „distanţa ne apropie”, iar istoria românilor a fost, și aici, la ea acasă, iar Şimleu Silvaniei a devenit „capitala spirituală” a românilor de pretutindeni!

La mulţi ani, Şimleu Silvaniei!

                                                                                                                                Prof. Marin ŞTEFAN,

                                                                                                                       Publicist, Şimleu Silvaniei