A.N.A.K. – KARATE SHOTOKAN

iulie 9, 2019 | Administrator

In perioada 01-07.07.2019, la Marghita, a avut loc stagiul de pregatire al Asociatiei Nord Amical Karate, eveniment care a depasit deja peste 20 de editii.
Locatia a fost, ca de obicei, incinta Strandului Termal, unde zilnic au avut loc doua antrenamente tematice, realizate pe grupe valorice. Antrenamentele in aer liber, recuperare in apa termala, jocuri cu mingea si alte activitati de socializare intre sportivii covasneni, bihoreni, salajeni, maramureseni si satmareni, au fost ingredientele unei actiuni reusite marca A.N.A.K.
Au raspuns prezent: C.S. Condor Baia Mare( Duta Viorel, 6 Dan), C.S. Mihai-Sho Tg. Lapus ( Perta Mihai, 3 Dan), C.S. Umbra Baia Sprie ( Demjen Geza, 3 Dan), C.S. Omega si Clubul Copiilor Simleu Silvaniei( Pop Gheorghe, 5 Dan), C.S. Coste Jibou(Coste Calin 1 Dan), C.S. Good Dragon Marghita si Tasnad (Takacs Mihaly 4 Dan), C.S.Mikado Covasna ( Bibo Ferencz 5 Dan). Familia A.N.A.K. creste de la an la an si pe langa C.S. Tanko din Tg. Secuiesc in curand ni se va alatura un tanar club din Brasov.
Vineri dupa amiaza s-au desfasurat examenele pentru obtinerea centurii maro
(1 Kyu) la care in mai bine de trei ore, cei 13 aspiranti, au parcurs toate probele obligatorii aferente gradului dorit. Au trudit din greu si pana la urma au promovat cu totii, printre lacrimi, transpiratie, multa implicare si la final zambete de bucurie.
Sambata a urmat probele de kumite in cadrul deja traditinalei cupe Good Dragon, organizata de catre clubul cu acelasi nume din Marghita, unde, nu numai examinatii, ci toti participantii la seminar au luptat in probe de W.K.F. si Shobu Ippon.
Sambata seara clubul gazda, condus de antrenorul Takacs Mihaly, a oferit o seara deosebita tuturor participantilor,un sayonara party pe care mai ales cei mai mici nu-l vor uita curand, dansul lor facand deliciul tuturor.
Am muncit, ne-am relaxat, am trecut prin emotii de examen si concurs, iar la final ne-am si veselit un pic, dupa un an competitional foarte incarcat si solicitant a sosit in sfarsit si binemeritata vacanta ! Bravo copii, felicitari pentru toate realizarile voastre !
Saptamana viitoare, instructorii si antrenorii A.N.A.K. vor desfasura un stagiu de pregatire la munte, la Comandau, la invitatia presedintelui C.S. Mikado din Covasna, sensei Bibo Ferencz, de care ne leaga, de multi ani, o prietenie speciala.

Prof. Pop Gheorghe