OLÁH Ştefan, medalie de bronz!

septembrie 19, 2017 | Administrator

În perioada 30 august – 10 septembrie 2017, în Lituania s-a desfăşurat Campionatul European de Radio Orientare, ediţia a XXI-a,2017. Au participat 315 sportivi (feminin şi masculin) din 25 de ţări, care s-au întrecut la patru probe de concurs. România a fost reprezentată de opt sportivi, printre care s-a aflat şi un reprezentant al Sălajului, şimleuanul OLÁH Ştefan – maestru al sportului (cu numărul de concurs 198), care a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere, primind Medalia de Bronz şi Certificatul oficial (Diploma), pentru performanţa sa în proba de „clasic 2” – 3,5 Mhz, categoria M70. Medalia de argint a fost câştigată de Kochergin Alexandr (Republica Kazahstan), iar cea de aur şi titlul de campion european au revenit lui Svensson Gunnar (Suedia). De remarcat că, la acest campionat european, Oláh Ştefan s-a clasat de trei ori pe locul VII, în probele: foxoring, sprint şi clasic 1 – 144 MHz.

Evidenţiez faptul că, Oláh Ştefan ( la 70 de ani ai săi) a fost, este şi rămâne un „as” al Radio Orientării (fosta „vânătoare de vulpi” sau „goniometrie operativă”), pentru performanţele sale sportive: 13 titluri de campion naţional, de şase ori câştigător al Cupei României, de două ori vicecampion european (1977, probele de 144 Mhz şi 3,5 MHz) şi, cu acest loc III, de două ori medaliat cu bronz la campionatele europene (prima dată în anul 1973)!

Ceilalţi reprezentanţi ai României la acest campionat european sunt din municipiileTârgovişte şi Târgu Jiu. Cei din Târgovişte sunt :

Pavel Babeu (locul XV, sprint, M50; locul XVIII, clasic 1, M50; locul XXII, clasic 2, M50; locul XXIV, foxoring, M50) şi Alexandru Babeu (Locul VII, sprint,M21; locul XVI, foxoring, M21; locul XIX, clasic 1, M21; locul XXII, clasic 2,M21).

De remarcat că, aceştia sunt tată şi fiu! În plus, amintesc că, Pavel Babeu a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial – ediţia 2016, în Bulgaria şi este autor a două cărţi de specialitate: „Ghid de Radio Orientare”(anul 2010, împreună cu Alexandru Babeu)) şi „Radio Orientare de la A la Z” (anul 2013, împreună cu Iustina Babeu, Alexandru Babeu şi Ciprian Prisăcaru).

Sportivii din Târgu Jiu sunt:

Adrian Marcu (locul IX, foxoring, M50; locul XI, clasic 1, M50; locul XIV, sprint, M50; locul XXIX, clasic 2, M50), Daniela Burci (locul IV, sprint, F19; locul IX, foxoring, F19; locul XI, clasic 1, F19; locul XVIII, clasic 2, F19), Valentina Marcu (locul XIII, sprint, F19; locul XVI, foxoring, F19; locul XVIII, clasic 1, F19, locul XX, clasic 2, F19), Denisa Mija (locul VI, sprint, F19; locul XIV, clasic 2, F19; locul XX, foxoring, F19; locul XXIV, clasic 1, F19), Ramona Manea (locul VIII, foxoring, F35; locul VIII, sprint, F35; locul XIII, clasic 2, F35; locul XIV, clasic 1, F35).

Oláh Ştefan mi-a relatat, detaliat, multe aspecte ale organizării acestui campionat european, desfăşurat în apropierea oraşului lituanian Druskininkai. Înainte de concurs au fost patru zile de antrenamente şi s-au efectuat excursii cu vaporul pe Râul Nemunas, vizitând şi diferite obiective cultural-istorice. De asemenea, la propunerea mea înaintea plecării lui în Lituania, cu ajutorul colegilor, s-au făcut fotografii şi s-a realizat un videoclip la festivitatea de premiere (de 3 minute și 19 secunde), pe care il puteti vedea mai jos.

Olah Stefan | medalie de bronz | Campionatele Europene 2017

Δημοσιεύτηκε από Radio Orientare Targoviste – ARDF Targoviste στις Σάββατο, 9 Σεπτεμβρίου 2017

Evidenţiez faptul că, Oláh Ştefan este Cetăţean de Onoare al oraşului Şimleu Silvaniei, iar pentru activitatea şi performanţele sale sportive se regăseşte în Dicţionarul Biobibliografic „SĂLAJ – OAMENI şi OPERE”, editat de Biblioteca Judeţeană „Ioniţă Scipione Bădescu” Sălaj (anul 2011, paginile 224 – 225). De asemenea, mi-a spus că nu înţelege de ce nu este sprijinit pentru înfiinţarea unui club de specialitate în oraşul Şimleu Silvaniei, angajându-se să antreneze copiii şi tineretul în acest frumos sport tehnico-aplicativ. În pofida acestui lucru, se pregăteşte pentru a participa la Campionatul Mondial din anul 2018, în Republica Coreea (Coreea de Sud). În acest context, solicită sprijin material şi financiar din partea autorităţilor şimleuane, sălăjene şi ale Federaţiei Române de Radio Orientare.

Bravo, Oláh Ştefan! Doamne-ajută!

                                                                                                                Prof. Marin ŞTEFAN,

                                                                                                       Publicist, Şimleu Silvaniei