Primul set pierdut de şimleuani ! CS PHOENIX Şimleu Silvaniei – CV MUNICIPAL Braşov 3 – 1 ( 21, -24, 21, 23 )

noiembrie 29, 2008 | Administrator

Iată că, după nouă meciuri câştigate cu scorul de 3-0, şimleuanii au pierdut primul set în actualul campionat al Diviziei Naţionale de Volei, Seria A2 Vest. De fapt, este “setul de onoare” al oaspeţilor, chiar unul meritat, obţinut în partea a doua a partidei, perioadă în care ai noştri au ratat un final clar, tocmai atunci când conduceau, lejer, cu scorul de 23-19! De fapt, localnicii nu prea s-au simţit în “apele lor” (o arată şi scorul general !), au fost uneori apatici (faţă de exuberanţa braşovenilor), au ratat unele combinaţii şi au totalizat 10 servicii greşite! Totuşi, evidenţiem faptul că, şimleuanii au obţinut o victorie meritată, după 106 de minute, într-un derby onorat de ambele combatante.

volei_2115

În primul set, gazdele au avut 3-0, dar la primul T.O. tehnic, conduceau oaspeţii cu 8-6. Au urmat şase egalităţi de scor ( la 8, 9, 10, 11, 12 şi 13), iar la cel de-al doilea T.O. tehnic, localnicii aveau 16-13. După scorul de 20-16, ai noştri şi-au adjudecat uşor setul, cu scorul de 25-21. Cum spuneam, setul al doilea s-a desfăşurat … cu cântec ! Începutul acestuia a aparţinut oaspeţilor, care au condus cu 3-1 şi 5-3.

După un echilibru trecător (5-5, 6-6 şi 10-10), gazdele s-au distanţat la trei-cinci puncte (14-11, 16-13, 19-14, 20-15 şi 23-19) şi se întrezărea câştigarea setului. N-a fost aşa, pentru că formaţia noastră din acel moment (Harlişca, Boroianu, Stoica, Negrean / Suson, Lung, Silaghi şi cu Holhoş – libero) n-a reuşit să facă faţă dezlănţuirii tinerilor voleibalişti braşoveni, care au egalat scorul: 23-23 ! Finalul a fost dramatic, sălăjenii au avut “minge de set” (24 – 23), dar au pierdut în prelungiri, la 24, spre dezamăgirea tuturor suporterilor aflaţi în sala de sport. În cel de-al treilea set, după 4-0, 13-6 şi 16-9, gazdele au avut o scădere a tonusului postural, când braşovenii s-au apropiat, ameninţător, la unpunct de gazde: 15-16.

volei_2122Un T.O şi două schimbări eficiente făcute de antrenorul Mircea Abraham şi directorul tehnic Teofil Chiş (cu Stoica la serviciu şi cu Bocereg, Suson şi Silaghi în linia întâi) au schimbat registrul de joc, pentru că, după 23-17 şi 24-19, şimleuanii s-au impus, din nou, cu scorul de 25-21. Cam aşa s-au petrecut lucrurile şi în ultimul set (al patrulea), când s-a mers “cap la cap” până la scorul de 4-4, după care sălăjenii şi-au asigurat un avantaj liniştitor: 9-5, 11-6, 13-9, 14-10 şi 16-13. Profitând de automulţumirea gazdelor (?!), oaspeţii s-au apropiat, iarăşi, la un punct (15-16, ca în setul precedent) de gazde şi, chiar, au condus cu 18-17 şi 19-18. Reintroducerea lui Negrean a revigorat jocul sălăjenilor (24-21), care au câştigat setul, la limită, cu scorul de 25-23.

Prezent la meci, dl.ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei, a declarat:

“În setul doi a fost o demobilizare totală a jucătorilor şimleuani. Nu este ruşinos să pierzi un set la o aşa echipă, care este a doua, după noi, ca valoare, din ambele serii ale Diviziei Naţionale de Volei A2. Totuşi, avertismentul meu rămâne valabil: la primul meci pierdut de echipa Phoenix, încetează susţinerea financiară din partea Primăriei şi a Consiliului Local Şimleu Silvaniei. În acest context, aşteptăm susţinerea financiară şi de la Consiliul Judeţean Sălaj, pentru că în actualul campionat echipa şimleuană nu s-a bucurat de nici un sprijin financiar sau de altă natură, din partea acestuia. Sunt, doar, promisiuni, pe care le aşteptăm să fie materializate”.

La CS Phoenix au jucat: Andrei Harlişca (Marius Mascovits), Cristian Boroianu, Radu Stoica – căpitan de echipă, Vlad Negrean ( Silviu Suson şi Dejan Bocereg), Emanuel Lung, Mihai Silaghi şi Adrian Holhoş – libero.

Au arbitrat bine si corect:

– Mircea Rus (Cluj- Napoca)- principal

– Ioan Bogendorfer (Cluj- Napoca)- secund

– Marin Ştefan (şimleu Silvaniei)- scorer

– Viorel Lucaciu (Zalău) – asistent

– Mircea Temian (Zalău) – asistent

Sâmbătă, 6 decembrie 2008, şimleuanii vor juca, în deplasare, cu echipa Universitatea Timişoara.

 

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei