Zilele Orașului Șimleu Silvaniei

iulie 11, 2016 | Administrator

 

Zilele Orașului Șimleu Silvaniei, weekend dedicat distracției, petrecerilor şi muzicii de calitate, vor aduce la Șimleu activități recreative, concerte și momente speciale pentru toţi şimleuaniii dar şi pentru cei care se vor afla la sfârşitul de săptămână care urmează, în oraşul de la poalele Măgurei.

Zilele oraşului Şimleu Silvaniei vor avea loc între 15 şi 17 iulie, petrecerile fiind garantate atât pentru cei mari prin concertele şi evenimentele pregătite de autorităţi, cât şi pentru cei mici, prin parcul de distracţii ce va fi amplasat în centrul oraşului, parc în care vor fi instalate trenulețe, castele, tobogane gonflabile și carusele. Comercianți veniți din toate colțurile țării vor oferi celor prezenţi cele mai gustoase bucate şi produse tradiţionale, meniuri pe alese din care nu vor lipsi sarmalele, preparatele delicioase din carne afumată, micii, cozonaci, preparatele ungurești, brânzeturi, kurtos kalacs, turtă dulce, prăjituri şi ciocolată de casă. Nu vor lipsi tradiţionalele tarabe pe care cei prezenţi vor găsi exponate – unicat, lucrate manual de meşteri populari, jucării şi articole de sezon.

Organizatorii şimleuani promit aşadar, ca în fiecare an, un weekend plin de distracţie, bucate pe alese, vinuri dar şi şi băuturi pentru toate gusturile, jocuri, dans, muzică şi voie bună.

Spectacolele se vor ţine lanţ de dimineaţă şi până după miezul nopţii astfel încât buna-dispoziţie va fi “cuvântul de ordine” în acest sfârşit de săptămână, la poalele dealului Măgura. Muzica populară va avea două zile dedicate prin Festivalul Internaţional de Fololor “La Fântâna Dorului” – vineri şi duminică, în timp ce iubitorii genurilor pop-rock îi vor putea vedea pe scenă, sâmbătă seara, pe Lora, Bosquito, Grupul Cargo, Vescan, Alex Moisi şi Andreea Rus. Nu va lipsi nici tradiţionalul foc de artificii, acesta având loc după concertele de sâmbătă, aproape de miezul nopţii. Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Șimleu Silvaniei în parteneriat cu Autentic Events.

Sursa: Magazin Salajean