Foste glorii ale fotbalului românesc revin la Cupa “Viitorul”

septembrie 5, 2016 | Administrator

viitorul-zalauTradiţia merge mai departe la Viitorul Zalău, clubul condus acum de Bogdan Bărnuţiu urmând să organizeze săptămâna viitoare Cupa Viitorul. Ediţia a XII-a a turneului de vară este gata de start, iar în acest sens, oficialii clubului au organizat vineri o conferinţă de presă la Baza Sportivă ”Viitorul” din Hereclean pentru a da publicităţii toate detaliile despre turneu.

”Ca în fiecare an, în această perioadă organizăm Cupa Viitorul, care a ajuns la ediţia a 12-a. Am reuşit să adunăm un număr însemnat de echipe din toată ţara, foste glorii ale fotbalului, dar şi alte nume mari. Am invitat echipe din toată ţara şi vor fi prezente în jur de 60 de formaţii. Sperăm să fie şi în acest an un turneu reuşit cu meciuri bune”,

a declarat Bogdan Bărnuţiu, preşedintele de la CS Viitorul Zalău.

Ediţia a XII-a se va derula în perioada 22 – 25 august, urmând să se organizeze la şase categorii de vârstă, 2004 – 2009. Stadionul Municipal din Zalău va găzdui meciurile de la categoria 2004 şi 2005, urmând ca grupele de 2006 şi până la 2009 să joace la Baza Sportivă ”Viitorul” din Hereclean.

Până în prezent şi-au anunţat prezenţa peste 55 de echipe din Olt, Mureş, Sibiu, Suceava, Arad, Neamţ, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Satu Mare, Maramureş şi – nu în ultimul rând – Sălaj, de unde au fost invitate FC Zalău, Sportul Şimleu şi CSS Zalău.

Ca în fiecare an la turneu va lua parte şi Academia de Fotbal ”Gheorghe Hagi”, dar şi alte formaţii de tradiţie din fotbalul românesc.

Meci de gală la deschiderea turneului

De şapte ani la rând, de când la Cupa ”Viitorul” s-a implicat şi deputatul PNL – Lucian Bode, la Zalău au poposit foste glorii ale fotbalului românesc. La fel se va întâmpla şi la ediţia a XII-a, care va fi deschisă cu un meci de gală, luni seara, la Baza Sportivă ”Viitorul” din Hereclean.

”A devenit o tradiţie ca în luna august, cel mai mare turneu de copii şi juniori să se desfăşoare în judeţul nostru. Este ediţia a XII-a şi constat că de la an la an a căpătat o amploare tot mai mare şi se bucură de o recunoaştere la nivel naţional şi nu greşesc când o spun şi internaţional. Eu m-am alăturat acum 7 ani echipei de organizare a competiţie cu gândul de a creşte notorietatea acestui eveniment, de a promova potenţialul tinerilor noştri sportivi şi de a pune Sălajul pe harta celor care contează. Fotbalul rămâne sportul rege, iar Cupa Viitorul a reprezentat cel mai bun ambasador al Sălajului în atragerea de suporteri, capital de imagine asupra judeţului nostru, dar şi potenţial de investiţii în dezvoltarea infrastructurii sportive”,

a declarat Lucian Bode.

În meciul de deschidere vor putea fi văzuţi din nou Miodrag Belodedici, Dănuţ Lupu, Mihail Majaru, Marian Savu, Ionel Ganea, dar şi fostul căpitan de la Dinamo Bucureşti – Florentin Petre, care vor evolua în echipa parlamentarilor şi invitaţilor lui Lucian Bode, urmând ca din cealaltă tabără să facă parte oameni de afaceri din Sălaj, invitaţi ai acestora şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.

”Mă bucur că au răspuns invitaţiei noastre de a se alătura acestui demers sportiv, colegi parlamentari, foste glorii ale fotbalului românesc, reprezentaţi ai administraţiei locale şi judeţene şi nu în ultimul rând oameni de afaceri din judeţul nostru. Dintre fostele glorii ale fotbalului românesc, au confirmat până în acest moment participarea Miodrag Belodedici, Dănuţ Lupu, Mihail Majearu, Marian Savu, Florentin Petre, Ionel Ganea, dar mai aşteptăm şi confirmarea lui Ioan Ovidiu Sabău”,

a adăugat Lucian Bode.

Sursa: www.sportulsalajean.ro