A IV-a ediție a Masterclass-ului Neurochirurgical organizat de șimleuanul Vlad Pădurean a fost un succes
februarie 24, 2016 | Administrator

Cea de-a IV-a ediție a Masterclass-ului Neurochirurgical, desfășurat în perioada 18-20 februarie, la Cluj-Napoca, a adus împreună șapte specialişti de renume mondial în această supraspecializare și peste 160 de studenţi şi medici rezidenţi, din țară și din străinătate. Tema dezbătută în acest an a fost „Gliomul”, o tumoră ce se dezvoltă în sistemul nervos central, și care prezintă șanse foarte mici de supraviețuire.
În cadrul acestei ediții, au fost prezentate cele mai uzuale tehnici de intervenție în cazul gliomului, iar participanții au putut asista la o astfel de intervenție, transmisă în direct, care a fost realizată de Prof. Dr. Ioan Ştefan Florian, șeful Clinicii de Neurochirurgie din Cluj-Napoca. La eveniment, studenții au participat cu prezentări legate de anatomia sistemului nervos, cât și cu noțiuni fundamentale despre glioame, iar lectorii au vorbit despre cele mai noi metode de tratament.
La finalul evenimentului, atât organizatorii, cât și participanții, s-au arătat mulțumiți de reușita acestui eveniment unic la nivel mondial.
„A IV-a ediție a Masterclass-ului Neurochirurgical a fost un succes! Am reușit să aducem lectori de calibru internațional la un curs de neurochirurgie dedicat studenților. Dovada reușitei este mulțumirea și satisfacția participanților la finalul acestui eveniment, cât și motivația acestora de a persevera în această direcție. Totodată, lectorii invitați și-au exprimat aprecierile față de această inițiativă, fiind plăcut surprinși de ceea ce facem la Cluj-Napoca.”,
precizează coordonatorul Cercului Studenţesc de Neurologie şi Neurochirurgie Cluj-Napoca, șimleuanul Vlad Pădurean.
La cea de-a IV-a ediţie a Masterclass-ului au fost prezenți neurochirurgi de renume mondial, avizați pe tema dezbătută, „Gliomul”:
• Prof. Dr. Ioan Ştefan Florian, Șeful Secţiei de Neurochirurgie, Secția Clinică de Neurochirurgie (SCJU) Cluj;
• Prof. Dr. Clemens M.F. Dirven, șeful Departamentului de Neurochirurgie, Centrul Medical Erasmus, Rotterdam, Olanda;
• Prof. Dr. Ihsan Solaroglu, Departamentul de Neurochirurgie, Universitatea Koç, Istanbul, Turcia;
• Prof. Dr. Kresimir Rotim, șeful Departamentului de Neurochirurgie al Centrului Medical Universitar „Sestre Milosrdnice” din Zagreb, Croația;
• Prof. Dr. Feridun Acar, șeful Departamentului de Neurochirurgie, Universitatea Pamukkale, Denizli, Turcia;
• Dr. Tomislav Sajko, Departamentul de Neurochirurgie al Centrului Medical Universitar „Sestre Milosrdnice”, Zagreb, Croația;
• Dr. Victor Volovici, medic rezident neurochirurg, doctorand, Centrul Medical Erasmus, Rotterdam, Olanda – co-fondatorul conceptului de Masterclass Neurochirurgical în Cluj-Napoca.
Organizatorii celei de-a IV-a ediții a Masterclass-ului au fost: Cercul Studenţesc de Neurologie şi Neurochirurgie Cluj-Napoca, Organizaţia Studenţilor Medicinişti Cluj-Napoca, Cercul Științific de Radiologie și Imagistică și Societatea Studențească de Chirurgie din România, Cluj.
Sursa: www.salajulpursisimplu.ro