Activităţi SNAC realizate cu tinerii, la Bădăcin

august 25, 2015 | Administrator

Peste 120 de tineri au participat zilnic, în perioada 10-21 august, la activitățile care s-au desfășurat la Bădăcin, în cadrul celei de-a doua ediții a parteneriatului educațional internațional intitulat „Împreună în diversitate şi multiculturalitate”, proiect încadrat la domeniul ,,Educaţie pentru diversitate”. Pe parcursul celor 11 zile, grupul de animatori voluntari, numit „Fatti di Speranza”, s-a aflat la Bădăcin pentru a organiza o serie de activităţi pentru tineri și copii, printre care se pot aminti: jocurile în echipă, atelierele de lucru, învăţarea unor cântece, lecţiile de pictură și cele de dans.

Ideea de voluntariat, cuprinsă în Strategia Națională de Acțiune Comunitară (SNAC), a fost cea care i-a determinat pe tineri să se implice activ pe tot parcursul implementării proiectului, să coordoneze activităţile, să asigure materialele necesare, să explice, să ajute, să animeze jocurile şi să se pună în slujba celorlalți. De asemenea, copiii au avut prilejul de a învăța limba italiană, în paralel cu exersarea limbii engleze, realizându-se astfel un schimb reciproc de achiziţii lingvistice. Toate aceste activităţi s-au desfăşurat la Şcoala Primară ,,Iuliu Maniu” din Bădăcin, sub atenta îndrumare a cadrelor didactice implicate în proiect.

Scopul parteneriatului realizat între mai multe instituții sălăjene și grupul italian de animatori, venit din orașul Brescia, a fost acela de a oferi copiilor și tinerilor un prilej de a participa la activităţi educative și relaxante în același timp, desfășurate pe perioada vacanţei de vară. Totodată, prin acest parteneriat, s-a urmărit cultivarea prieteniei, a socializării, a deschiderii spre colaborare şi a fraternizării copiilor de diferite vârste, naţionalități, religii și tradiţii, dezvoltarea sensibilităţii acestora, a capacităţii de comunicare, de coordonare şi de muncă în echipă, atât de necesare dezvoltării lor personale, alături de cultivarea ideii de voluntariat, prin implicarea gratuită în slujba semenilor.

La festivitatea de deschidere au participat reprezentanţi ai instituţiilor partenere şi părinţi, aceștia din urmă arătându-se încântați de iniţiativa de a desfăşura activităţi formative şi recreative pentru copiii lor, în timpul vacanţei.

,,Îi salut cu mare drag şi respect deosebit pe partenerii noştri din Italia, cei care s-au reîntors la noi pentru a ne demonstra că prietenia, diversitatea şi multiculturalitatea este fără hotare, că dragostea de semeni este importantă indiferent de limba pe care o vorbim, indiferent de ţara în care trăim, indiferent de culoarea pe care o avem.”

a transmis în cuvântul său, directorul Şcolii Gimnaziale Nr.1 Pericei, Filip Gyongyi-Ana.

Copiii şi tinerii care au participat la activităţile propuse şi realizate de către animatorii italieni, s-au integrat destul de ușor, dovedind multă deschidere spre colaborare, comunicare şi implicare în desfăşurarea programului. Animatorii italieni au contribuit la întreţinerea unui climat plăcut, atât prin felul în care se implicau în realizarea activităților propuse, cât și prin oferirea unor prăjiturele la finalul fiecărei zile. Acțiunile de voluntariat au fost întărite și prin exemplul unor familii din Bădăcin, care le-au oferit tinerilor gogoşi, cornuleţe, dar şi apa necesară în toată această perioadă.

Citește articolul complet pe: www.salajulpursisimplu.ro