CUPA ȘIMLEULUI-KARATE SHOTOKAN EDIȚIA XXV, 2025
aprilie 30, 2025 | Administrator
Sâmbată, 26 aprilie 2025, Sala de sport Măgura a orașului Șimleu Silvaniei a găzduit ediția cu numărul XXV a Cupei Șimleului la Karate Shotokan, eveniment care celebrează 25 de ani de activitate competițională șimleuană!
În deschidere a avut loc un moment de reculegere în memoria Suveranului Pontif, Papa Francisc, iar după intonarea Imnului de Stat, primarul orașului nostru, avocatul Mihai-Cristian Lazăr s-a adresat sportivilor, antrenorilor și publicului spectator. El a încurajat sportivii, a subliniat importanța practicării sportului și în special a Karate-ului pentru o dezvoltare fizică armonioasă, dar și a unor caractere puternice și sănătoase.
Președintele Asociației Nord Amical Karate, sensei Duță Viorel, cel care conduce și C.S. Condor Baia Mare, cu care colaborez de aproape 40 de ani, a luat și el cuvântul încurajând sportivii prezenți, cel mai tânăr fiind de 3 ani și jumătate. A punctat importanța competiției, atât pentru evoluția sportivă, dar în special pentru evoluția individuală a fiecărui practicant, această activitate aducându-i acestuia un plus valoare în ceea ce ține de personalitate, educație, caracter, toate acestea modelând un individ echilibrat și pregătit să lupte cu viața!
La acest amplu eveniment marțial au luat parte peste 120 de sportivi din Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Covasna și o delegație din Debrecen-Ungaria.
Sportivii s-au întrecut în probe de Kata individual și Kumite individual W.S.F. sportiv și Shobu Sanbon, totul desfășurându-se într-o totală atmosferă de fair-play, unde asistența medicală, doar a asistat.
Familia A.N.A.K. s-a reunit din nou într-o atmosferă prietenească, cu și alături doar de oameni dragi, care vin cu plăcere la toate reuniunile organizate de asociație.
Lotul șimleuan, alcătuit din 29 de sportivi, lot comun Palatul Copiilor Zalău- Structura Șimleu Silvaniei și C.S. Omega Șimleu Silavaniei, a avut o evoluție foarte bună, acumulând până la finalul turneului 14 medalii de aur, 8 de argint și 10 de bronz.
S-au remarcat în mod deosebit următorii sportivi: Rațiu Sofia, Gui Iulia, Pop Maia, Sabou Ștefan, Osz Norbert, Zmole Victor, Bana Matei, Valicsek Tudor, Bakai Patrik, Cionca Gabriel, Bal Matei, toți aceștia fiind prezenți pe podium chiar de mai multe ori, dar și ceilalți membri ai lotului șimleuan au avut o evoluție bună.
Mulțumim Primăriei Șimleu și tuturor celor care s-au implicat în organizarea și buna desfășurare a competiției, au dat o mână de ajutor atunci când a fost nevoie, părinți și sportivi.
În continuare, ne pregătim pentru europenele din mai, dorim să avem și acolo o evoluție bună și să aducem acasă rezultate frumoase !
Felicitări tuturor sportivilor nostri !!!
Prof. Pop Gheorghe.