Sfântul NICOLAE

decembrie 6, 2022 | Administrator

Marți, 6 decembrie 2022, este Praznicul SFÂNTULUI IERARH NICOLAE, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni. Este unul dintre cei mai îndrăgiți Sfinți ai Bisericii. S-a născut în orașul Patara din Lichia, la 15 martie 270 d. Hr., a studiat în școli alese ale timpului, dar la vârsta de 18 ani și-a pierdut ambii părinți, Teofan și Nona, care au murit de ciumă. Și-a vândut averea și a plecat la Ierusalim, dăruindu-și hainele sărmanilor de la ușa peșterii din Bethleem. S-a retras ca pustnic spre Pontul Euxin și spre Dunăre. La 23 de ani a fost hirotonit preot de către unchiul său, episcopul  Nicolae, iar un an mai rârziu a fost numit stareț la Mănăstirea Sionului. A deveni arhiepiscop al Mirelor Lichiei, însă a suferit prigoana din timpul persecuțiilor lui Dioclețian și Maximilian. În plus, a fost întemnițat și bătut fără milă, iar urmele rănilor de atunci nu s-au șters niciodată.

După victoria împăratului roman Constantin cel Mare (anul 312) și Edictul de la Milan (anul 313), prin care se înceta prigoana împotriva creștinilor, Sfântul Nicolae s-a întors la Mirele Lichiei. În anul 325, a participat la Sinodul de la Niceea, unde a luat atitudine împotriva ereziei lui Arie – un preot din Alexandria, care hulea cele bisericești, susținând că Iisus Hristos nu este de aceeași natură cu Dumnezeu-Tatăl. Sfântul Nicolae a făcut numeroase minuni, printre care: a înviat un corăbier; a îndemnat, în vis, un negustor italian să ducă grâul la Mirele Lichiei, scăpând locuitorii de foamete; a salvat de la moarte trei oameni condamnați pe nedrept; a dăruit bani săracilor; a înzestrat trei fete pentru a duce o viață onestă; a vindecat mulți bolnavi și demonizați.

A murit la 6 decembrie 343, la Mănăstirea Sion, iar moaștele sale au fost duse la Mirele-Lichiei, apoi la Constantinopol. În anul 1087, au fost mutate la Veneția și apoi la Bari, de unde au fost transportate la Halki, în vechea cetate. Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae a fost cumpărată de către Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și se găsește în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București – ultima ctitorie a acestuia.

La noi, ziua de Sfântul Nicolae marchează începutul sărbătorilor de iarnă și perioada cadourilor. Ea reprezintă un prilej de mare bucurie pentru copii (și nu numai!), care primesc tot felul de daruri, puse în încălțămintele acestora, curate și frumos aranjate. Cei cumimnți. Cei care n-au fost cuminți, primesc de la Moș Nicolae o nuielușă de măr (!). Totuși, dacă nuielușa este pusă  în apă și va înflori  până la Crăciun, înseamnă că  Sfântul Nicolae „a mijlocit” iertarea acestora!

Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, mireselor, femeilor nemăritate, marinarilor, brutarilor, comercianților, călătorilor și al celor acuzați pe nedrept. De asemenea, este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei și provinciei Lorena (Franța), precum și al unor  orașe, printre care: Amsterdam, Bari și Moscova.

În acest context, Sfântul Nicolae a fost și rămâne o persoană ilustră a creștinătății, iar pilda lui rămâne un îndemn la cinste și bunătate pentru fiecare dintre noi.

La mulți ani cu sănătate, TUTUROR acelora care poartă numele Nicolae sau derivate ale acestuia!

                                                                               Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR,

                                                                      Publicist, Șimleu Silvaniei