CAMPIONATUL NATIONAL DE KARATE SHOTOKAN

aprilie 2, 2019 | Administrator

In perioada 29-31 martie 2019, s-a desfasurat editia din acest an a Campionatului National de Karate Shotokan, al Comisiei W.S.F. din cadrul Federatiei Romane de Karate.

Evenimentul a fost gazduit de catre Sala Sporturilor din Pitesti si a reunit aproape 500 de sportivi din intreaga tara, care s-au intrecut in probe de kata si kumite( W.K.F. si SHOBU IPPON) individual si pe echipe.

A fost un concurs de nivel inalt, cu meciuri frumoase, cu sportivi bine pregatiti, categorii cu peste 20 de competitori, unde fiecare dorea sa urce pe podium, iar dorinta lor se vedea prin implicarea de care dadeau dovada pe tatami.

Delegatia simleuana, a Clubului Copiilor si C.S.Omega, a totalizat 7 sportivi insotiti de subsemnatul, iar efortul lor a fost rasplatit cu 6 medalii, astfel : Aur pentru juniorul Ilinca Marius la ambele sectiuni de kumite, argint pentru Chereches Marius, kumite Shobu Ippon minicadeti, bronz Cionca Gabriel, tot Shobu Ippon copii si de doua ori bronz pentru juniorul Moldovan Alexandru de la Jibou. Foarte aproape de treptele podiumului s-au aflat si cadeta Pop Tania si copiii Cosma David si Bal Matei, care au obtinut cate un onorabil loc IV.

Personal, ma declar multumit de prestatia sportivilor nostri, avand in vedere nivelul foarte ridicat al concursului si eforturile pe care le-am facut pentru a ajunge la Pitesti. Le multumesc din suflet celor care ne-au sprijinit si deasemenea parintilor acestor sportivi, parinti care nu ezita niciodata sa fie alaturi de noi la toate actiunile pe care le desfasuram.

Cu aceste rezultate suntem indreptatiti sa participam la mondialele din mai de la Bucuresti. Felicitari tuturor sportivilor nostri si mult succes in pregatire !

 

Prof. Pop Gheorghe