CARP Şimleu Silvaniei – 60 de ani !

octombrie 1, 2015 | Administrator

În ajunul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice (30 septembrie 2015), Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Şimleu Silvaniei a fost în sărbătoare: a împlinit 60 de ani de existenţă!

Prin deviza ei „Respect reciproc, încredere deplină, răbdare, răbdare…”, CARP Şimleu Silvaniei, de-a lungul celor şase decenii de la înfiinţare, a fost preocupată de creşterea calităţii vieţii persoanelor de vârsta a treia şi de respectarea drepturilor acestora, în conformitate cu regulamentele de funcţionare, perfecţionate în această perioadă în mai multe rânduri.

La frumoasa solemnitate au participat: reprezentanţi ai membrilor CARP din Şimleu Silvaniei, Chieşd, Halmăşd, Ip, Marca, Măerişte, Nuşfalău, Pericei şi Sărmăşag; mesageri ai CARP din Beiuş, Marghita şi Satu Mare; oficialităţi locale şi judeţene; invitaţi. De primirea acestora s-au ocupat eleve de la L.T. „Ioan Ossian”, coordonate de profesoarele: Viorela Chesăuan şi Monica Rad.

Festivităţile au început în incinta instituţiei, în curtea amenajată pentru sărbătorirea acestui eveniment, cu intonarea Imnului de Stat al României şi săvârşirea serviciului religios (Bisericile Ortodoxe nr.1 şi nr.2), cu un Te Deum pentru cei vii, cu un parastas pentru cei plecaţi, sus, în dreapta Domnului şi cu sfinţirea tuturor spaţiilor casei. Apoi, preşedintele CARP Şimleu Silvaniei, col. (r) Ioan Moş, a prezentat un scurt istoric al casei, cu referiri la: statut, preşedinţi, consiliile directoare, diferitele comisii, personalul angajat, mandatarii încasatori etc. De asemenea, s-a referit la diferitele moduri de sprijinire materială şi socio-culturală a membrilor, cele care constituie principalul obiectiv al CARP.

Despre CARP Şimleu Silvaniei, sub amprenta evenimentului sărbătorit, au vorbit: ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei, ing. Ioan Ivaşcău – vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale „Omenia” şi preşedinte al CARP Zalău, Ioan Pop – preşedinte al CARP Marghita, ec. Ioan Berindea – preşedinte al CARP Beiuş şi informatician Catrinel Raţ – locţiitor al preşedintelui CARP Satu Mare.

În continuare, profesorii pensionari Maria Pîrvu şi Gheorghe Tulbure au citit câte o poezie tematică, iar un grup de corişti format din enoriaşi de la Bisericile Ortodoxe nr.1 şi nr.2, sub bagheta prof. Traian Albu şi acompaniamentul muzical al cantautorului Petre Gliguţa (Cercul Militar), au cântat „La mulţi ani!” – două variante şi au interpretat „Imnul Pensionarilor”, precum şi binecunoscuta priceasnă „Cu noi este Dumnezeu”. Cei prezenţi au vizitat Biblioteca şi Clubul Pensionarilor, precum şi o expoziţie de fotografii, de goblenuri şi de feţe de masă admirabile, confecţionate de membre ale CARP Şimleu: Elena Junjan, Maria Pîrvu, Leontina Tulbure, Cornelia Muntean şi Maria Mocan.

Participanţii au vizitat Muzeul Holocaustului, unde drd. Daniel Stejerean – director al muzeului, în faţa unei impresionante expoziţii, i-a familiarizat pe cei prezenţi cu unele elemente ale tradiţiei iudaice, făcând şi o succintă prezentare a evenimentelor care s-au succedat în timpul Holocaustului, cele care au afectat o parte din comunităţile evreieşti din Transilvania de Nord, aflată sub asuprire maghiară şi germană. După ce s-a vizitat oraşul, prin frumosul Parc Central, s-a făcut o vizită la S.C. Podgoria „Silvania” SRL (patron Delian Drăgan), unde ing. oenolog Emanuele Reolon a prezentat procedeul de fabricare a vinului spumant, servindu-i pe oaspeţi cu vin proaspăt şi cu vestita „şampanie” de Şimleu. La masa de prânz, comună şi antrenantă, cu cântece şi dansuri, s-au depănat amintiri, s-au schimbat impresii şi s-au făcut planuri pentru următoarele acţiuni turistice şi de agrement.

Activităţile au continuat, către seară, la Casa Orăşenească de Cultură. În prima parte, a avut loc prezentarea unei culegeri-manuscris „Autobiografia sufletească în versuri” a prof. ing. Gheorghe Tulbure. Prezentarea acestui volum a fost concepută de către col.(r) Alexandru Liviu Şerban, împreună cu prof. Octavian Guţu (CN „Simion Bărnuţiu”), însă susţinerea propriu-zisă a fost făcută de prof. Octavian Guţu.

A urmat un frumos şi interesant program cultural – artistic susţinut de elevi de la şcolile gimnaziale din: Marca (coordonatoare – prof.Lavinia Chiş) şi Ip (coordonatoare – profesoarele Nagy Irma şi Fazekas Margareta), precum şi de la Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei ( prof. Gavril Neaga – director).

De-a lungul zilei, celor implicaţi în organizarea şi desfăşurarea activităţilor, oficialităţilor, oaspeţilor şi coordonatorilor formaţiilor cultural-artistice, dl. preşedinte Ioan Moş, le-a mulţumit, înmânându-le câte o diplomă aniversară şi câte un pliant tematic.

La mulţi ani, CARP Şimleu Silvaniei!

Prof. Marin ŞTEFAN
Publicist, Şimleu Silvaniei

DSCF3221 DSCF3222 DSCF3224 DSCF3228 DSCF3231 DSCF3234 DSCF3235 DSCF3236 DSCF3249 DSCF3251 DSCF3263 DSCF3265 DSCF3275 DSCF3278 DSCF3279 DSCF3284 DSCF3288 DSCF3294 DSCF3299 DSCF3308 DSCF3314 DSCF3317 DSCF3321 DSCF3328 DSCF3333 DSCF3335 DSCF3337 DSCF3341 DSCF3349 DSCF3365 DSCF3383 DSCF3404 DSCF3409 DSCF3457 DSCF3464 DSCF3484 DSCF3494 DSCF3495 DSCF3498 DSCF3506 DSCF3520 DSCF3528 DSCF3533 DSCF3534 DSCF3545 DSCF3548 DSCF3550 DSCF3559 DSCF3572