Cu gândul, doar, la victorie !

noiembrie 21, 2011 | Administrator

CS AVÂNTUL TORPI Târgu Mureş – CS PHOEHIX Şimleu Silvaniei = 1 – 3 ( -19, -21, 25, -23 )

Debut cu dreptul al şimleuanilor, în prima etapă a returului campionatului. A fost un meci important pentru ei, în contextul acumulării de puncte care să-i menţină în lupta pentru promovare în Divizia A1. De aceea, ei au plecat la Târgu Mureş cu gândul numai la victorie. După o oră şi 45 de minute, efortul lor a fost răsplătit, obţinând o victorie meritată, dar nu fără emoţii în partea a doua a întâlnirii, după ce conduceau cu scorul de 2-0 la seturi. Până atunci, angrenajul echipei noastre a funcţionat bine, compartimentul cel mai bun fiind apărarea, unde s-au salvat multe mingi, iar preluarea, cu precădere, prin Puşcaş şi Boroeanu a funcţionat bine. Totodată, remarcăm şi prestaţia bună a lui Kis Gabriel, jucător transferat de la echipa Dinamo Bucureşti. La 0-2 la seturi, târgu-mureşenii au profitat de relaxarea sălăjenilor şi, aducându-şi aminte că joacă acasă (Sala de Sport a Universităţii de Medicină şi Farmacie), au apelat la tot “arsenalul” de elemente tehnico-tactice pentru a rămâne în meci. Au reuşit pe jumătate, câştigând setul de onoare, dar erau gata-gata să ducă meciul în prelungiri !

În primul set gazdele n-au avut niciodată avantaj pe tabela de scor, însă, mai mult de o treime din acest act, au existat mai multe egalităţi de scor, printre care: 3-3, 5-5, 10-10. Desprinderea oaspeţilor s-a produs în două serii de câte patru puncte fiecare. În prima serie, de la 12-11, la 16-11, pe serviciul lui Abraham şi cu Kis, Ardelean şi Harlişca în linia întâi, iar în a doua, de la 17-14, la 21-14, când servea Ardelean, iar la plasă erau: Harlişca, Puşcaş şi Pop. Finalul a fost uşor pentru ai noştri, impunându-se cu scorul de 25-19. Nici în actul secund localnicii n-au avut avantaj pe foaia de arbitraj, dar, după 0-4 şi 3-8, au reuşit două egalităţi, la 12 şi 13 (!). Totuşi, al doilea T.O. tehnic i-a găsit în avantaj pe şimleuani (16-13), iar – apoi – diferenţele favorabile de patru-cinci puncte (19-14, 22-18), au dus la adjudecarea acestui set cu scorul de 25-21. Actul trei a avut un final surprinzător.

Tot timpul şimleuanii au fost la cârma jocului, iar scorul este cât se poate de edificator: 2-0, 5-1, 8-3, 16-11, 18-13, 22-18. Mai mult, ei au avut, de două ori, minge de set şi meci (24-22 şi 25-24), dar n-au putut înfrânge elanul şi dorinţa gazdelor, care au câştigat setul de onoare, în prelungiri, cu scorul de 27-25. Setul al patrulea a avut, aproape, acelaşi istoric ca precedentul, pentru că sălăjenii erau cât pe-aci să fie egalaţi la seturi. Ei au condus destul de autoritar ostilităţile (8-4, 11-5, 15-8, 18-10, 20-13), având a treia minge de set la 24-21. Au reuşit să câştige, la limită, cu scorul de 25-23, cu satisfacţia gândului împlinit !… Bravo, băieţi !

La CS Phoenix, antrenorul Mircea Abraham a folosit formaţia: Andrei Harlişca, Ioan (Onuţ) Puşcaş, Adrian Pop, Mircea Abraham – căpitan de echipă (Adrian Pantea), Kis Gabriel, Dacian Ardelean şi Cristian Boroeanu – libero.

Au condus corect, arbitrii: Demostene Şofron – principal şi Dan Flueraş – secund (ambii din Cluj- Napoca).

Sâmbătă, 3 decembrie a.c., şimleuanii vor juca, acasă, cu echipa CS CHIMSZED UMF din Cluj-Napoca.

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei