În memoriam – Alexandru Liviu ŞERBAN a plecat în dreapta Domnului !

octombrie 19, 2015 | Administrator

La mijlocul lunii lui Brumărel, în dimineaţa zilei de duminică (18 octombrie 2015), ne-a părăsit, pe neaşteptate, Alexandru Liviu Şerban, cel care a văzut lumina zilei în 24 ianuarie 1949, la Liebling, judeţul Timiş!

A fost o marcantă personalitate sălăjeană, un ofiţer superior cu un înalt spirit patriotic, pe cât de dinamic şi de entuziast, pe atât de generos cu semenii lui. Era, întotdeauna, o companie plăcută, un om cu care puteai aborda orice subiect de discuţie. Milităria şi cultura (mai ales poezia), au fost pentru Alexandru Liviu Şerban „modul lui de viaţă”.

Oraşul de la poalele Măgurii Ţării Silvaniei şi, apoi, municipiul de la poalele Meseşului, i-au oferit „ogorul fertil” pentru toate activităţile sale. A „găsit” o apreciabilă licenţă şi pentru cultură, fiind un prodigios publicist şi poet sălăjean, în cei 50 de ani de activitate, cu apariţii în presa locală şi naţională, cu precădere, prin Editura „Caiete Silvane” din Zalău.

Amintesc de: Monografia economico-militară a judeţului Sălaj (1995), Viaţa ca o glumă (1999), Onor iubirii (2001), Arca trubadurului (2003), Eternul feminin (2005), Valsul şoaptelor (2014), precum şi coautor al filmului de scurt metraj „Guruslău – 400”, realizat de Fundaţia Mihai Viteazul (2001).

Alexandru Liviu Şerban a fost licenţiat în Ştiinţe Politice şi Militare, precum şi în Artilerie şi rachete la Universitatea Naţională de Apărare Bucureşti. A ajuns colonel în rezervă, parcurgând treptele ierarhice până la comandant de regiment în Garnizoana Şimleu Silvaniei. A deţinut multiple funcţii în cadrul judeţului Sălaj, de la şef de cabinet parlamentar şi de consilier al prefectului, până la preşedinte al Societăţii Române Crucea Roşie – filiala Sălaj şi al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala Sălaj.

Din păcate, el a plecat sus, în dreapta Domnului, prea devreme, lăsând un gol în inimile noastre, în armata şi cultura sălăjeană şi, mai cu seamă, în inimile celor din familia sa. De aceea, se cuvine să-i aducem respectul meritat şi să-i păstrăm, pururea, frumoasele amintiri.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească-n pace!

Prof. Marin ŞTEFAN
Publicist, Şimleu Silvaniei

DSC00449 DSC03645 DSC05615 DSC07327 DSC09011 DSC09022 DSCI0334 DSCI0351 DSCI0938 DSCI0939 DSCI0940 DSCI1611 DSCI1612 DSCI1626 DSCI1652 DSCI3743 DSCI3774 DSCI3776 DSCI3782 DSCI3849 DSCI3855 DSCI3865 DSCI3900 DSCI3916 DSCI3934 DSCN8663 DSCN8713 DSCN8744