NU VREAU O EPIDEMIE DE URĂ!

aprilie 14, 2021 | Administrator

MOTTO: „Țineți cu poporul dacă nu vreți să rătăciți !”(Simion Bărnuțiu, 1808-1864-, istoric, filosof, profesor , om politic, liderul mișcării revoluționare din Transilvania)

Prezentele rânduri mi-au fost stimulate de câteva aspecte, dintre care amintesc  doar patru. În urmă cu mai mulți ani, într-o discuție colocvială cu poetul Petre Got, la un moment dat acesta îi spune soției sale, Miorița Got, să nu-l mai întrerupă când are ceva de spus pentru că, de câte ori o face, omoară în el o metaforă. La începutul acestei luni , pe canalul TV Pro Cinema am vizionat filmul „Dă mai departe ”. Este vorba în el de un profesor care le dă elevilor la început de an școlar o temă în care să propună o idee aplicabilă pentru ca lumea să devină mai bună. Unul dintre elevi le propune colegilor de clasă sistemul „Dă mai departe”. Mai precis, le recomandă acestora ca în compunerea lor să facă trei propuneri de favoruri gratuite pentru trei oameni, iar aceștia, la rândul lor, să facă și ei trei bucurii pentru același număr de semeni.

Protestele/manifestările de stradă din aceste zile m-au bulversat din varii motive. Ele, însă, mi-au reamintit de aserțiunea lui Simion Bărnuțiu pe care am ales-o drept motto al articolului și de marele adevăr ce-l exprimă aceasta. La ce concluzii am ajuns pornind de aici? Trăim într-o perioadă în care pandemia de Covid-19 aduce după sine doar boală, moarte, suferințe, izolare, restricții, șomaj, închidere de școli, suspendare de spectacole, de festivaluri, de târguri de carte, meciuri fără spectatori, momente cruciale din viața omului obligate a se desfășura într-un cadru foarte restrâns ș.a.m.d. Aproape nimic nu mai este sub semnul firescului, normalului, logicii, tradiției, necesarului, ceea ce provoacă stări de suflet și de spirit atât de diverse și de îngrijorătoare încât oricât ai avea de puternic sistemul nervos și echilibrul interior, puterea de autostăpânire, tot nu poți rămâne neafectat. În astfel de momente istorice bulversate se vede, se testează personalitatea unei țări, puterea ei de-a nu cădea victimă vitregiilor, de-a face față furtunilor istoriei.

Orice om obiectiv și de bună credință își dă seama că pe agenda de lucru a actualului guvern problema pandemiei este prioritară. Despre efectele celor întreprinse la nivel central, nu am competența să vorbesc. Mă neliniștește profund că pe lângă pandemia Covid-19 se pare că își face tot mai mult apariția o nouă formă a epidemiei, cea a urii, la toate nivelele societății. Membrii guvernului, deși au semnat o alianță, în multe privințe sunt divergenți, partidele politice aflate în opoziție nu stau la masa tratativelor cu cei aflați la putere, concediații îi blagoslovesc pe patroni, părinții acuză școala și ministerul de resort că nu găsesc cele mai bune măsuri pentru ca școala șă fie școală, actorii sunt dezolați când văd sălile de spectacol goale, pe ultimul drum nu-i mai putem conduce pe cei dragi câți am dori, nunțile au ajuns a semăna cu o cină în familie, hotelurile, din locuri căutate, au devenit adevărate muzee etc. , etc. Toate cele enumerate și multe altele au generat nu numai nemulțumiri, ci și multă ură. S-a ajuns să fie admonestați până și medicii ce fac eforturi pentru a ne face să putem supraviețui!

Nemulțumirile transformate în ură înveninează relațiile interumane, le abat de la specificul lor binefăcător. În situații de criză, ura este epidemică și considerată o formă superioară de manifestare a nemulțumirilor, dar deopotrivă și una a disperării. Ura îl face pe om de nerecunoscut, el atunci nu se gândește la vorbele și faptele necugetate pe care le săvârșește. Dimpotrivă, pentru moment simte în aceasta un mod de a se „răcori” măcar,dacă altceva nu poate face.

De ce am pornit în scrierea articolului de la cele patru aspecte? Pentru că, în opinia mea, în ele găsim și posibile soluții la a stăpâni măcar ura, nemulțumirea cetățenilor.

Azi oamenii au libertatea de a se exprima liber. N-o fac. De ce? Pentru că ori nu-i ascultă nimeni până la capăt, ori s-au convins că au făcut-o degeaba. Oamenii au soluții concrete, viabile testate de practică, dar pentru aceasta ei trebuie încurajați și unele din ideile lor promovate. Au ieșit în stradă mulți oameni, în mai multe orașe. Cine i-a ascultat, cine le-a ascultat doleanțele? De ce cei din guvern și nici președintele țării nu au avut curajul să aibă un dialog social cu cei revoltați?

Aici văd eu o cauză principală a nemulțumirii oamenilor față de cei pe care i-am ales: absența comunicării. Cei aleși stau față în față cu cetățenii doar atunci când sunt în campanie electorală. S-au luat măsuri multe și protectoare. Cei care le-au conceput s-au  mulțumit să le transmită sub forma unor comunicate. Dacă acestea se și explicau concret cetățenilor de ce s-au luat, cine le-a luat, care va fi efectul lor etc. , atunci astfel erau primite măsurile luate. Aceste explicații ar fi fost similare cu instrucțiunile de aplicare a legilor. A nu se uita că structura poporului este una eterogenă. Poate în felul acesta nemulțumirile față de restricții erau mai bine înțelese, iar puține din ele se transformau de-a dreptul în ură. Și aici, spusele lui Simion Bărnuțiu își dovedesc actualitatea, viabilitatea. „Țineți cu poporul dacă nu vreți să rătăciți ”. De fapt ce înseamnă a ține cu poporul ? Înseamnă a fi alături de cei mulți, a te baza pe ei, să le reprezinți interesele. Presupune a asculta de vox populi, adică vocea realității. Înseamnă , practic, a ține cu țara, pentru că, așa cum spunea Tudor Vladimirescu, „patria este poporul și nu tagma jefuitorilor”. Totodată, presupune a te baza și pe înțelepciunea lui. Înțelepciunea(„capacitatea superioară de înțelegere și judecare a lucrurilor, implicând o adâncă cunoaștere a realității, experiență și echilibru”) este un tezaur spiritual peren. Ea s-a născut întâi în satele românești și s-a materializat în bogăția paremiologiei noastre, adică a proverbelor și zicătorilor. Despre sorgintea înțelepciunii, însuși poetul Lucian Blaga în poezia „Sufletul satului” sugerează: „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat”. Oare comoara de înțelepciune pe care o reprezintă proverbele și zicătorile noastre nu este o formă a veșniciei( „calitate a ceea ce există din toate timpurile și va    exista întotdeauna”)? Desigur, sensul termenului de înțelepciune nu se rezumă doar la atât.

Dacă legiuitorii noștri n-ar uita nici de îndemnul bărnuțian, vor fi mult mai temeinic fundamentate legile țării, hotărârile de guvern etc. Atunci, noi, cei mulți și nebăgați în seamă decât o dată la patru ani, ne-am simți cu adevărat reprezentați și guvernați în interesul nostru. Nemulțumirile nu vor dispărea niciodată, dar măcar numărul lor s-ar diminua semnificativ. Procedând astfel, s-ar asigura mult dorita pace socială, cu toate consecințele ei.

Un ultim aspect pe care-l abordez pornește de la filmul „Dă mai departe”. Această peliculă cinematografică ne oferă un mod de a pregăti pentru viața activă, creativă a viitorilor cetățeni. Cel mai mult și mai bine învață elevii/tinerii făcând ceva concret. Avem un mod de a face o investiție inestimabilă prin consecințele ei: investiția în tinerețe, în inteligență, izvor cert al viitoarelor valori ale neamului. De aici, m-am dus cu gândul la modul în care se promovează la noi cei meniți a ne conduce. Normal, logic, benefic, mai ales, ar fi ca aceștia să fie selecționați dintre cei mai buni/valoroși/competenți oameni pe domenii de activitate. Mă refer la competențe confirmate în activitatea propriu-zisă și nu la titluri științifice dobândite de oameni care n-au stat până atunci decât în biblioteci. Dacă Dumnezeu a fost generos cu neamul nostru, un aspect pe care eu îl relev este acela că ne-a dăruit mult „aur cenușiu”, așa cum cu decenii în urmă Mircea Malița a numit metaforic inteligența, talentul. Că așa este, o pot dovedi reamintind cunoscătorilor faptul că, în diverse domenii, românii sunt pionieri ai lor, ei au fost deschizători de drum. De la Aurel Vlaicu și până la Nadia Comăneci sau la tânărul român premiat mai anul trecut la NASA.

De ce marile valori confirmate în practica din zilele noastre nu se regăsesc decât în infimă parte pe listele electorale ? Pentru că ei nu sunt înregimentați politic. Listele electorale cuprind doar membrii unui partid sau alianțe. Cartea lor de vizită, ce are primul cuvânt, îl constituie carnetul de partid și nu faptul de a fi o autoritate moral-spirituală-profesională într-un domeniu. Ajunși în vârful piramidei performanțele lor sunt de cele mai multe ori dezamăgitoare. Și, de-aici, un motivat izvor de nemulțumiri. Nerezolvate, ele se transformă în ură, pentru că acestea nu se referă în primul rând la închiderea teraselor, ci la faptul că tot mai mulți oameni au ajuns pe drumuri și n-au nici speranța că mâine vor putea duce acasă o pâine pentru copii.

Deși sunt la vârsta la care viitorul meu se numește trecut, sunt optimist că în România ura nu va ajunge să fie epidemică. Să-ncepem prin a avea răbdarea de a ne asculta unii pe alții și să facem precum ne-ndeamnă elevul din filmul „Dă mai departe”. Așa, treptat, epidemia de bine va prinde viață și vom putea răspunde afirmativ dorului unei creatoare:

„Îmi bate primăvara în geam/ Cu crengi de zarzări înflorite, / Și mă întreabă ce dor am/ Ce vise tot neîmplinite-/ Eu răspund, zâmbind ușor, / Că visu-i cel de altădată/ Că ele de se nasc nu mor/ Precum o zarzăre uscată ”.

Octavian Guțu,

dascăl de cetire și simțire românească.