Sari la conținutul paginii

Cercul Pedagogic continuă!

Cercul Pedagogic continuă!

septembrie 17, 2026 | Administrator

Cercul Pedagogic continuă!

Motto: „Fără sănătate, totul este nimic”.

Arthur SCHOPENHAUER (1788-1860), filozof german

Cercul Pedagogic a constituit și constituie modul de evalaure și de perfecționare a cadrelor didactice cu aceeași specializare, desfășurându-se activități metodico-științifice și psihopedagogice în vederea schimbului de practici de actualizare a metodelor și procedurilor de lucru cu elevii. În cadrul lor au loc comunicări importante și anunțuri care-i ajută pe participanți în dezvoltarea profesională, clarifică anumite aspecte metodice de predare și de înțelegere a modalităților de aplicare a prevederilor regulamentelor unor sporturi etc. Iar desfășurarea activităților practice în alte școli, după un plan dinainte stabilit și aprobat de către inspectorul școlar, consolidează cunoștințele fiecăruia, prin personalizarea și evidențierea elementelor creative ale autorului respectiv.
În acest context, Cercul Pedagogic n-a fost uitat de profesorii de educație fizică și sport pensionari – școli gimnmaziale, din Centrul Metodic Șimleu Silvaniei. El continuă sub impulsul desfășurării unor activități sportive și de socializare, menite să întărească capacitatea fizică, intelectuală și morală a celor prezenți, încrezători în beneficiile acestora pentru o viață sănătoasă și frumoasă!
Acest inedit Cerc Pedagogic a ajuns la ediția a V-a! Ideea a aparținut profesorilor Traian Lupou – Școala Gimnazială din comuna Plopiș și Birtalan Csaba – Școala Gimnazială din comuna Boghiș, cei care au organizat prima ediție, în 22 iulie 2022, desfășurată în Pădurea de pe Valea Iazului, satul Iaz, comuna Plopiș. Ediția a doua (20 iunie 2023) s-a desfășurat în Pădurea din Zona Drojeștilor, comuna Pericei, sub coordonarea profesorilor Augustin Dănilă – Școala Gimnazială Pericei și Gheorghe Robotin – Școala Gimnazială din Nușfalău. Ediția a treia (21 aprilie 2023) a avut loc la Marca, sub coordonarea profesorilor Pavel Crișan (Școala Gimnazială Marca), Adrian Ignat (Școala Gimnazială Halmășd) și Gavril Lungu (Școala Gimnazială „Silvania” Șimleu Silvaniei). Iar ediția a patra (20 august 2025) s-a desfășurat în aceleași condiții de organizare și coordonare cu cea cea din ediția a doua.
Miercuri, 16 septembrie 2026, a fost organizată ediția a cincea, la Pericei, sub aceleași condiții de coordonare ca cele din ediția a doua, însă desfășurarea a avut loc în incinta casei și curții familiei Dănilă Augustin și Doina – secretară la Primărie.
Ca de fiecare dată, alături de profesorii organizatori, au participat profesorii: Birtalan Csaba, Traian Lupou, Pavel Crișan, Adrian Ignat, Gavril Lungu și Marin Ștefan (Școala Gimnazială „Silvania” Șimleu Silvaniei, adică „Grupul celor opt”! Pe o vreme splendidă a începutului de toamnă și într-un spațiu ospitalier fermecător, participanții au fost primiți de către Augustin Dănilă cu urarea de „bun-venit!” și invitați la vizitarea gospodăriei sale, cea cu multe și diversificate animale și păsări: fazani regali, aurii cu roșu, aurii cu galben și argintii; papagali peruș; rațe mandarine, caroline argintii și micul atlantic; găini de rasă; câini de rasă; capre sanen și anglonubiene; veverițe panda; porcușori de Guineea; rațe indiene și mute; pești de ornament. O adevărată mini-grădină zoologică!
Între timp, am fost invitați la un mic dejun bine asortat, specific tradiției și artei culinare din Pericei! În acele momente, au fost binevenite întrebările și răspunsurile fiecăruia despre ceea ce s-a petrecut cu el și familia sa, de la activitatea precedentă până acuma.
Apoi, Birtalan Csaba a citit și a înmânat participanților câte un exemplar al referatului „Digitalizarea. Efectele sale asupra organismului uman”, întocmit de către el, aranjat și tehnoredactat de către Marin Ștefan. Referatul, după ce definește „digitalizarea”, scoate în evidență avantajele și dezavantajele ei în activitatea oamenilor și, mai ales, a copiilor. Mai preponderent, dezavantajele șederii nelimitate în fața calculatorului, tabletei și a telefonului mobil, fapt care are consecințe asupra sănătății omului. Este vorba despre „problemele” care pot apărea în funcționarea aparatelor locomotor, cardiovascular și respirator, ducând la: scăderea tonicității și troficității musculare, rigidizarea articulațiilor, insuficiența circulației sanguine și deficiențe fizice de postură. De asemenea, sunt reliefate activitățile de contracarare a acestor efecte negative, printre care: exerciții statice în fața calculatorului; inițierea și dezvoltarea de priceperi și deprinderi motrice necesare integrării în viața cotidiană; organizarea și desfășurarea de tabere adecvate, de drumeții și excursii în natură; exerciții și jocuri dinamice/de mișcare; practicarea joggingului (alergarea necompetițională pe orice fel de teren), ciclismului, înotului, schiului etc.; părinții să-și îndemne copiii să facă multă mișcare, și să renunțe să-i ducă la școală cu mașina, mai ales că locuiesc la 300-400 de metri de aceasta. Întrucât digitalizarea favorizează sedentarismul, au fost propuse următoarele măsuri: asigurarea unui bagaj motric la copii, care să le folosească în viața de zi cu zi; revizuirea și adaptarea programei de educație fizică la cerințele actuale ale societății; profesorii să dezvolte dragostea pentru mișcare la copii. Totodată, Gavril Lungu a citit o listă cu maxime și cugetări despre școală, educație și politicieni!
Au fost evidențiate alte activități și evenimente proprii din timpul studiilor școlare, universitare și de la catedră, precum și fapte bune ale unor elevi în procesul instructiv-educativ, mai ales la etapele Olimpiadelor Naționale ale Sportului Școlar – mediu rural și urban. Totodată, s-au făcut comparații adecvate despre „mersul” activităților din școlile și facultățile de odinioară și din cele actuale! De asemenea, n-a fost uitată educația și, în special, evoluția relației „profesor-elev-părinte”, de la începuturi și până astăzi!
În continuare, s-au desfășurat trei activități practice: șah – rezolvarea a două probleme, în care albul mută și dă mat în două mutări; aruncări cu mingea de oină la țintă; lovirea mingii de fotbal cu piciorul spre o țintă la 25 de metri. În calitate de fost responsabil al Cercului Pedagogic al profesorilor de educație fizică și sport din Centrul Metodic Șimleu Silvaniei, i-am felicitat pe colegii mei și le-am înmânat câte o diplomă!
În final, ambianța și starea de spirit remarcabile au continuat cu un meniu bogat, unul cu bunătăți preparate în bucătăria familiei Dănilă, în compania glumelor potrivite acestei activități instructiv-educative.
Așadar, și activitățile acestui „altfel de cerc pedagogic” sunt un prilej de îmbunătățire a sănătății și de întărire sufletească a persoanelor, în perioade de parcurgere a vârstei a treia! Da, fără sănătate, totul este nimic (vorba lui Schopenhauer)! În plus, sperăm ca acest fel de activitate să constituie un model de urmat și de alte cadre didactice.
Ediția următoare se va desfășura în luna august 2027, în localitatea Marca, sub coordonarea profesorilor Pavel Crișan, Adrian Ignat și Gavril Lungu.

Prof. Marin ȘTEFAN – UZPR,
publicist, Șimleu Silvaniei