Cu viața mea apăr viața

mai 16, 2022 | Administrator

Motto: „Cine nu respectă viața, nu o merită”.

Leonardo da Vinci (1452-1519), mare spirit umanist italian

 

Concursul Național de Protecție Civilă „Cu viața mea apăr viața” a fost aprobat de Ministerul Educației Naționale prin Ordinul nr. 3825/3 iunie 2013. În ultimii doi ani de zile, din cauza pandemiei de Coronavirus (COVID-19), concursul nu s-a organizat, fiind reluat anul acesta.  Ca atare, joi, 12 mai 2022, la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Zalău, s-a desfășurat etapa județeană, în organizareaa Inspectoratului Școlar Județean Sălaj și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj (ISUPS), cu sprijinul voluntarilor ISUPS și ai Societății de Cruce Roșie Sălaj.

Acest concurs are un caracter educativ, tehnico-aplicativ și sportiv pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal. Se organizează anual până la faza județeană, și din doi în doi ani, până la etapa națională. În anul 2022, nu se va desfășura etapa națională.

Echipajele pot fi de băieți/mixte sau de fete, elevii având vârsta cuprinsă între 10-15 ani, clasele V-VIII, respectiv între 15-18 ani, clasele IX-XI, împliniți în anul calendaristic al desfășurării concursului. Acestea sunt alcătuite din câte patru elevi (trei concurenți și o rezervă), fiind conduse de un cadru didactic coordonator. Pentru a participa la concurs, sunt necesare avizele medicale individuale pentru efort fizic, precum și cele epidemiologice. Concursul are trei probe: proba teoretică (un chestionar cu 15 întrebări, pentru toți elevii din echipaj); transportul asistat al unui accidentat așezat pe targă, pe distanța de 50 metri; deplasarea cu masca pe figură într-un raion/spațiu cu obstacole, contaminat.

Obiectivele probei teoretice sunt: definirea locului și rolului protecției civile; consolidarea cunoștințelor despre dezastrele naturale și tehnologice produse pe teritoriul României și a măsurilor de prevenire, protecție și intervenție în situații de urgență; avertizarea și alarmarea în caz de dezastru, folosind apelul de urgență 112; cunoașterea mijloacelor de protecție individuală și colectivă; cunoașterea organizării și funcționării serviciilor de urgență; cunoașterea și aplicarea regulilor de comportare în cazul descoperirii muniției rămase neexplodată; însușirea cunoștințelor teoretice de bază privind acordarea primului ajutor.

Pentru probele practice, obiectivele privesc: formarea deprinderilor practice pentru acordarea primului ajutor; dezvoltarea sentimentului solidarității și conștientizarea importanței voluntariatului în cadrul acțiunilor de intervenție; cunoașterea modului de folosire a mijloacelor de protecție individuală; cunoașterea măsurilor de protecție, comportare și intervenție adecvate factorilor de risc generatori de situații de urgență; dezvoltarea rezistenței fizice și a abilităților practice individuale.

La întrecerile fazei județene sălăjene din acest an s-au prezentat trei echipaje de gimnaziu și trei de liceu. La sfârșitul concursului, conform regulamentelor de desfășurare ale fiecărei probe, juriul de concurs a stablit clasamentele generale.

Gimnaziu: locul 1. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CHIEȘD – Gui Naomi Estera, Alexandru Stelian Haidu, Emil Leontin Solovăstru și Marian Nicolae Zaha. Profesor Claudiu Anton – coordonator; locul 2. Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău – Rácz Sara, Yasmina Eleonora Raț, Cătălin Nicolae Molnar și Ioan Alexandru Stanciu. Prof. Valeria Epure și prof. Adrian Gionea Revnic – coordonatori; locul 3. Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Jibou – Big Sophie, Rebeca Borzan, Nathan Brădeanu și Marinel Inceu. Profesor Alina Pop – coordonator.

Licee: locul 1. COLEGIUL NAȚIONAL „SIMION BĂRNUȚIU” ȘIMLEU SILVANIEI – Carina Andreea Șandor, Luca Ioan Iacob, Mihai Pica și Luca Santavan. Profesor Liliana Pașca – coordonator, iar laboranta Gaudi Ildikó – însoțitoare a echipajului; locul 2. Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” Zalău – Nagy Iulia, Emanuela Roman, Fazakas Andrei și Domokos Zoltán. Profesor Radu Andrei Rus – coordonator; locul 3. Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău – Cristina Colcer, Iulia Pavel, Flaviu Dunărean și Ștefan Alexă. Profesor Gheorghina Dana Rus – coordonator.

În contextul importanței acestei activități extracurriculare, cu reale valențe educative în viața de zi cu zi, nu-mi explic absența multor școli și licee sălăjene de prestigiu de la acest concurs. Și, mai ales, cum se va justifica neprezentarea?! S-au limitat, doar, la organizarea și desfășurarea etapei pe școală? Nu prea cred… Răspunsul ar trebui să-l dea fiecare consiliu de administrație, în mod responsabil!

Evidențiez faptul că, la festivitatea de premiere, organizatorii au onorat elevii echipajelor cu diplome, cupe și bani, în funcție de locurile din clasamentele generale, iar profesorii, doar, cu diplome. În plus, toți, împreună cu voluntarii Inspectoratului de Urgență „Porolissum” Sălaj și cei ai Societății de Cruce Roșie Sălaj, au beneficiat de mulțumiri și felicitări binemeritate!

                                                                                                Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR,

                                                                                                    Publicist, Șimleu Silvaniei