CUPA PERFORMANȚEI – KARATE M.E.C.S.

iunie 16, 2015 | Administrator

CUPA PERFORMANŢEI – KARATE M.E.C.S.

Sâmbătă, 13.06.2015, în sala de sport “Măgura“ a oraşului Şimleu Silvaniei, s-a desfăşurat cea de-a XVII-a ediție a “Cupei Performanţei” la karate, eveniment organizat de către Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei în colaborare cu D.J.S.T. Sălaj, C.S.Omega și Primăria orașului Șimleu Silvaniei. Acest concurs s-a desfășurat sub egida Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinşifice şi se regăseşte în C.A.E.R. (Calendarul Activităţilor Extracurriculare Regionale) la poziţia 1236.

Au fost înscrisi peste 150 de sportivi, în probe de kata şi kumite individual, ei provenind de la palate şi cluburi ale copiilor din ţară şi de la alte cluburi sportive invitate, atât la fete cât şi la băieţi, începând de la vârsta de 5 ani şi până la cei de peste 16 ani.

Delegaţia cea mai numeroasă şi cu cele mai multe participări la probe a avut-o Palatul Copiilor din Reşiţa, delegaţie condusă de prof. Zoltan Lipan, cel care a fost desemnat şi şeful Comisiei de Arbitraj, iar până la final, echipa lui a obţinut cele mai multe puncte, 255 şi s-a situat pe prima poziţie a clasamentulu . Pe locul secund s-a clasat Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei, cu 160 de puncte, după o evoluţie bună a sportivilor noştri, mai ales în probele de kumite. Au evoluat bine şi sportivii de la cluburile: Good Dragon Marghita, Dani San Zalău, Nord Vest Satu Mare, Condor Baia Mare, Omega Jibou şi Omega Crasna.

Fiind o competiţie de la final de an şcolar, o considerăm ca o evaluare finală a copiilor de la Cercurile de Karate, iar calificativele se dovedesc a fi la nivelul aşteptărilor, adică bune şi foarte bune. Felicit toţi sportivii participanţi pentru evoluţia lor, iar pe această cale ţin să mulţumesc conducerii D.J.S.T.Sălaj, Primăriei Şimleu Silvaniei, întregii brigăzi de arbitri şi tuturor celor care şi-au adus aportul la buna desfăşurare a concursului nostru.

Vacanţă plăcută tuturor sportivilor!

Prof. POP GHEORGHE

Clubul Copiilor Şimleu Silvaniei