DIVERTISMENT – Încurcături de limbă

ianuarie 4, 2022 | Administrator

. La urma urmelor, urmăritorul, urmărind urmele, i-a pierdut urma urmăritului și, prin urmare, a amânat urmărirea pentru ziua următoare (va urma).

. Venind de departe, pe de-o parte, repede-ar împarte toată partea sa, pe de altă parte, ar pune-o de-o parte, fără a o desparte în cealaltă parte.

. „Ce mai tura-vura, dacă nu pierdeam tura, câștigam la șah”, se gândea paznicul din tura de noapte, când făcea o tură în jurul turnului de control.

. Deoarece un șef din Poarta Sălajului îl poartă din poartă-n poartă, portarul crede că-i poartă pică și, de aceea, se poartă urât cu el.

. Cursul despre cursul Crasnei e în curs de tipărire și, probabil, va apărea în cursul anului viitor, fără niciun recurs, pe parcurs.

.  Odinioară, turistul Marc, ajuns în comuna Marca, și-a marcat marca, remarcabil, într-un schimb valutar, iar unii marcani, marcând și ei banii, s-au remarcat în marcarea acestora, iar acțiunea a fost una marcantă, de mare marcă.

                                                                                   Prof. Marin ȘTEFAN,

                                                                          Publicist, Șimleu Silvaniei