Sari la conținutul paginii

Drumul forestier de pe Măgura Șimleului ar putea fi terminat în luna octombrie

Drumul forestier de pe Măgura Șimleului ar putea fi terminat în luna octombrie

iulie 1, 2015 | Administrator

Drumul forestier de pe Măgura Șimleului ar putea fi terminat în luna octombrie

Lucrările de construcție a drumului forestier de pe Măgură, începute în această primăvară, ar putea fi încheiate la finele anului, în luna octombrie, conform unei declarații a primarului orașului Șimleu Silvaniei, Septimiu Țurcaș. Drumul se va întinde dinspre Cehei, înspre Bădăcin, pe o distanță de aproximativ 6 km. În prezent, lucrările continuă, un timp îndelungat fiind necesar și descărcării arheologice pentru cei aproximativ 400 metri de sit arheologic, aflați pe traiectul drumului. Scopul construirii acestui drum forestier este de a facilita accesul turiștilor pe Măgură și de a asigura accesul proprietarilor de păduri în zonă, în vederea exploatării, în condiții legale, a materialului lemnos.

„Această investiție va fi benefică pentru oraș, atât pentru aspectul turistic, cât și pentru exploatarea legală a lemnului. Cu acest drum șimleuanii vor avea posibilitatea să vadă frumusețile Măgurii”, a declarat edilul orașului.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro