La şimleuani, persistă „complexul” Dinamo!

noiembrie 27, 2014 | Administrator

CS Phöenix Şimleu Silvaniei – CS Dinamo Bucureşti = 0 – 3 (-23, -22, -22)

Meci, pe cât de pasionant, pe atât de disputat, atrăgând în sala de sport „Măgura” aproape 400 de spectatori, mari iubitori ai voleiului. A fost o partidă echilibrată, cu finaluri de seturi încinse şi cu o victorie meritată a dinamoviştilor, obţinută în 80 de minute de joc. Încă o dată, şimleuanii n-au scăpat de „complexul” Dinamo, n-au găsit metodele şi mijloacele necesare pentru a se elibera de acest sentiment de neîncredere în forţele proprii. În aceste condiţii, cu o claritate de gândire afectată de complexul cu pricina, ei n-au putut face faţă mai experimentatei şi mai omogenei garnituri aliniată de oaspeţi, în finalurile de seturi. Totuşi, Ţuţea, Cuciureanu şi Rus (bun şi la blocaje) au finalizat destule actacuri iniţiate de ridicătorul Moisa. N-a fost, însă, îndeajuns. S-a bătut prea multă „monedă” pe seama celor şase puncte necâştigate, afectând moralul jucătorilor. Şi, iată, în acest context, în loc de şase puncte (au patru), au câştigat şase seturi, în şapte meciuri (?!). Păcat… Bucureştenii au trecut „cu brio” peste eşecul calificării în optimile de finală ale celei de-a doua competiţie europeană intercluburi C.E.V. ( Confederaţia Europeană de Volei), mobilizându-se bine şi terminând în forţă seturile, ultimele două la scoruri simetrice. Ei au prestat un joc bun, eficace în atac şi mai precis în apărare, surprinzându-i pe localnici. Ca urmare a unor preluări bune ale mingii, coordonatorul Antonic i-a servit aproape ireproşabil pe: Centelles (nr.5, cel mai bun de pe teren), Harbuz şi Dobre.

Şimleuanii ai început puternic meciul: 5-0, pe serviciul lui Moisa. În continuare, şi-au menţinut un avantaj liniştitor (8-3, 10-7, 13-10, 15-12, 17-14), dar au fost egalaţi la 17, conducând, apoi, cu 18-17 şi 19-18. Bucureştenii au reuşit o serie neaşteptată de patru puncte (22-19), pe serviciul lui Antonic. Gazdele s-au apropiat la un punct (22-23 şi 23-24), însă au pierdut la limită (23-25), când Harbuz şi Dobre au blocat atacul şimleuan. Cum-necum, setul secund a avut, aproximativ, acelaşi istoric cu cel anterior, întrucât tot de la scorul de 18-19, dinamoviştii au punctat de patru ori la rând (22-19, cu Mureşan la serviciu), câştigând cu 25-22, prin finalizarea lui Harbuz. Setul trei a fost unul de mare luptă, cu 11 egalităţi de scor, ultima la 22-22, când Rus l-a blocat pe excelentul Centelles. Din nou, ai noştri n-au putut contracara acţiunile puternicei linii întâi a bucureştenilor ( Centelles, Harbuz şi Şoloc), care şi-au adjudecat şi acest act cu scorul de 25-22, când Mureşan a servit un „semias”, direct pe Viţelaru (!).

Phöenix: George Moisa – căpitan de echipă (Duduj Ongjen, Dan Florea), Ciprian Viţelaru, Ionuţ Rus, Elen Tofan (Ovidiu Teuşan), Robert Ţuţea, Vlad Cuciureanu şi Silva Joel – libero. Prezenţi: Adrian Preda şi Florin Filip. Antrenori: Mircea Abraham – principal şi Ovidiu Teuşan – secund.

Dinamo: Marius Şoloc, Antonic Milos, Ivanov Dimitar (Cătălin Dobre), Bogdan Mureşan, Centelles Rosales Hiroshi, Ionuţ Harbuz şi Pantelic Srjdan – libero. Prezenţi: Mircea Roman – căpitan de echipă, Alexandru Drăguşin, Tudor Romanescu şi Răzvan Bogdan. Antrenor:Daniel Rădulescu.

Au arbitrat bine: Dinu Olăhuţ – principal (Baia Mare), Cristian Şanta – secund (Cluj-Napoca), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Viorel Lucaciu, Mihai Bujor, Marius Lazăr şi Mircea Temian – asistenţi (toţi patru din Zalău). Observator F.R. Volei: Petrică Stancu (Braşov).

Vineri, 28 noiembrie 2014, şimleuanii vor juca, în deplasare, cu echipa Ştiinţa Explorări Baia Mare, iar dinamoviştii, acasă (derby bucureştean), cu CSM Agronomia.

 

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei