ORAȘUL ȘIMLEU SILVANIEI

august 8, 2022 | Administrator

Istoria localității ȘIMLEU SILVANIEI, bogată în evenimente de orice natură, își are începuturile cu mii de ani în urmă, prin prezența dacilor autohtoni, atestată prin Cetatea „DACIDAVA” de pe falnica Măgură șimleuană (597 m), despre care marele istoric grec Herodot spunea că sunt „cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci”. Orașul este atestat documentar în anul 1251, având o participare activă la evenimentele istorico-sociale din Sălaj și din țară, precum și o spiritualitate religioasă considerabilă.

De-a lungul anilor, urbea din acest colț mirific de ȚARĂ ROMÂNEASCĂ și-a schimbat „fața” din toate punctele de vedere. În contextul frumuseții naturale a orașului și nu numai, Ion Simionescu – președinte al Academiei Române, îl numea, în anul 1927, „BRAȘOV  AL  NORDULUI”,  pentru așezarea sa în vasta Depresiune a Șimleului, cu peisaje unice oferite de „triunghiul” Dealurilor Măgura, Brădet și Sfânt, având plantații de pomi fructiferi (mărul este la el acasă!) și viță-de-vie.

De peste șase ani (24 februarie 2016), în acest pitoresc oraș sălăjean s-a inaugurat „Centrul Național de Informare și Promovare Turistică”. Atunci, această instituție publică și-a deschis porțile pentru un dialog și o colaborare efectivă și activă între toți cei angrenați în domeniul turismului, serviciilor ospitaliere și mass-media, întru promovarea și valorificarea tradițiilor și obiceiurilor din această zonă fermecătoare din nord-vestul străvechiului și binecuvântatului ARDEAL ROMÂNESC, prin crearea unor „pachete” turistice atractive, care să ofere celor interesați forme noi de vizitare, cunoaștere și agrement.

Cele două fotografii  (prima din anul 1940, a doua din „zilele noastre”!) țin locul miilor de cuvinte care ar argumenta dezvoltarea armonioasă a localității. Sper ca și acestea să trezească și să întărească dorința multor oameni, oriunde s-ar afla ei, pentru a vizita orașul Șimleu Silvaniei!

Bun venit, TUTUROR!

                                                                                          Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR,

                                                                                              Publicist, Șimleu Silvaniei