STAGIU KARATE BALVANYOS

august 29, 2023 | Administrator

În perioada 21-27 august 2023, în frumoasa stațiune Balvanyos din județul Covasna, o delegație a clubului nostru a desfășurat, împreună cu colegii din Maramureș și Covasna, un seminar de karate.
Pentru Clubul Sportiv Omega din Șimleu Silvaniei, această activitate s-a desfășurat în cadrul proiectului “PERFORMANȚĂ  ȘI PROGRES PRIN KARATE”, acțiune derulată împreună cu Primăria Șimleu Silvaniei.
În această perioadă toți participanții au beneficiat de câte două antrenamente zilnic. Au fost abordate teme de kata și kumite, competițional, dar și aplicativ ( bunkai ), iar ca element de noutate au fost și antrenamente de Kobudo ( exerciții cu bastonul lung) , activitate foarte gustată de către elevi.
De asemenea, am vizitat băile vechi, am făcut baie în bazinele cu apă minerală, sulfuroase și altele cu dioxid de carbon, ape foarte apreciate pentru efectele lor terapeutice. Am urcat la Cetatea Balvanyos, am fost la Izvoarele Zânelor, alte ape cu multiple efecte curative, la Lacul Sfânta Ana, care oferă o priveliște fantastică. Am avut ocazia să ne intersectam și cu un urs, probabil că făcea parte din comitetul de primire din stațiune și a trebuit să ne oprim, să-l lăsăm să traverseze liniștit.
A fost o acțiune foarte reușită, toți participanții s-au simțit foarte bine, au obosit, dar într-un mod plăcut, iar gazdele noastre, de la Pensiunea Istvana, pe lângă mâncarea foarte bună, ne-au oferit și cazare bună, cu piscină și masa de tenis astfel încat și puținul timp liber a fost folosit constructiv.

Mulțumim Primăriei Șimleu pentru sprijinul acordat !

Președinte C.S. Omega Șimleu S.
Prof. Pop Gheorghe