Hanukka – Sărbătoarea Luminilor

Conform calendarului iudaic, ne aflăm în anul 5.775 de la Facerea Lumii. Evreii din întreaga lume celebrează Hanukka – Sărbătoarea Luminilor, una dintre cele mai mari sărbători ale lor, una veselă, a bucuriei, când munca şi diverse activităţi nu sunt interzise.

Este o sărbătoare   postbiblică, oficiată, în luna decembrie, de peste 2.000 de ani (din anul 165 î.Hr.). Aceasta a început la 16 decembrie 2014 şi se va desfăşura timp de opt zile, ziua, în calendarul biblic, începând la asfinţit. Cu acest prilej se comemorează inaugurarea Templului din Ierusalim, în urma victoriei credincioşilor conduşi de fraţii Macabei (preoţi iudei) împotriva monarhiei seleucide din Siria, care încerca să distrugă limba, cultura şi religia evreiască, impunându-le pe cele greceşti.

În acest context, săptămâna trecută (joi, 18 decembrie a.c.), la Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, Comunitatea Evreilor din Sălaj a celebrat cea de-a treia zi a sărbătorii Hanukka, marcând şi constituirea oficială a acestei comunităţi, în urma publicării în Monitorul Oficial al României. Au participat reprezentanţi ai comunităţilor evreilor din Bucureşti, Oradea, Satu Mare şi Sălaj, ai instituţiilor administrative şi de cultură sălăjene, invitaţi.

Întregul ceremonial a fost condus de dl. Dan Has – preşedinte al Comunităţii Evreilor din Sălaj, evidenţiind statutul juridic al comunităţii, care are drepturi depline prin afilierea la Federaţia Comunităţilor Evreilor din România. Domnia sa a făcut cunoscute activităţile proprii comunităţii sălăjene sau în parteneriat cu Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, printre care: participări la Shabbat-uri, la toate sărbătorile religioase ; serbarea Anului Nou Evreiesc; comemorarea a 70 de ani de la deportările evreilor din Transilvania de Nord; călătorie comemorativă la Auschwitz; comemorarea Zilei Holocaustului în România şi participarea la „mişcarea sionistă” din România. De asemenea, a reliefat o serie de activităţi viitoare, precum: primirea tururor evreilor sălăjeni în comunitate; organizarea şi desfăşurarea unor activităţi pentru învăţarea limbii ebraice şi a tradiţiilor iudaice de către copii; construirea unei sinagogi la Zalău şi reamenajarea cimitirelor evreieşti.

Despre însemnătatea acestei sărbători, despre renaşterea comunităţii evreilor din Sălaj şi despre proiectul de modernizare a sinagogii şimleuane, au vorbit : Dr. Aurel Vainer – preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi deputat în Parlamentul României, dăruind o „hanukkia” – simbol al luminii şi al mântuirii lui Dan Has ; ing.Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei; ing.Radu Căpîlnaşiu – primarul municipiului Zalău; Zvika Kfir – rabin de Braşov, Timişoara şi Sălaj; Shraia Kav – rabin de Oradea şi al Transilvaniei. Daniel Stejerean – director al Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord a fost traducătorul, din limba engleză, a alocuţiunilor lui Zvika Kfir şi Shraia Kav. S-au adresat mulţumiri, felicitări şi urări de sănătate, de fericire şi de prosperitate în Noul An 2015, care să fie unul liniştit, în pace, pentru fiecare!

După aprinderea solemnă a lumânărilor în „hanukkia” (un sfeşnic iudaic cu opt braţe), cu o lumânare ajutătoare (care se aşează deasupra celorlalte), s-au interpretat cântece religioase iudaice şi participanţii s-au prins într-o horă a frăţiei şi a bucuriei. Copiilor li s-au oferit cadouri şi dulciuri.

Activităţile s-au încheiat cu o masă comună, unde, într-o atmosferă prietenească, s-au depănat amintiri şi s-a vorbit despre acţiunile viitoare. Acolo, Dr. Aurel Vainer a expus, succint, istoricul acestei sărbători, amintind de Iehuda Macabeul şi de lupta iudeilor împotriva regelui seleucid Antiochus Epiphanes, care vroia dispariţia poporului evreu, distrugând Templul Sfânt. În ruinele acestuia s-a găsit o candelă cu puţin ulei, şi acela stricat, care – prin minune – a ars opt zile, timp suficient pentru a se face alt ulei proaspăt. Aşa s-a ajuns la sărbătoarea Hanukka, care ţine opt zile, păstrând tradiţia acelei întâmplări miraculoase.

Hag Hanukkah Sameach ! ( O sărbătoare de Hanukka, fericită !).
 

Prof. Marin ŞTEFAN, Publicist, Şimleu Silvaniei

Cupa Moș Niculae la Karate

Duminică, 14.12.2014, sala de sport SILVANIA din Șimleu Silvaniei a găzduit ediția a IX-a a cupei dedicate celui ce aduce daruri celor mici în fiecare decembrie!  La concurs au participat peste 50 de karateka sălăjeni din Zalău, Jibou, Crasna și Șimleu Silvaniei, elevi ai cluburilor Dani-San, Omega și Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei.

Sportivii s-au întrecut în probe de kumite individual, iar la final Moșul generos le-a dăruit diplome tematice și pachete cu dulciuri tuturor sportivilor participanți .

Competiția a fost organizată de C.S Omega din Șimleu Silvaniei și Clubul Copiilor Șimleu Silvaniei în colaborare cu Primăria Șimleu Silvaniei și cu sprijinul C.S. Dani-San din Zalău. Arbitrul șef al acestui concurs a fost sensei Duță Viorel, președintele Asociației Nord Amical Karate, căruia țin să-i mulțumesc pe această cale. De asemenea aducem mulțumiri Primăriei Șimleu Silvaniei care ne-a oferit sprijin și o locație deosebită !

Vă dorim tuturor  Sărbători fericite!!!

Prof. POP GHEORGHE
Președinte C.S.OMEGA
Vicepreședinte A.N.A.K.

Şimleuanii au reuşit doar setul de onoare!

SC Phöenix Şimleu Silvaniei – ASC Volei Municipal Zalău = 1 – 3 (-19, -19, 23, -13)

Derby-ul sălăjean al Diviziei Naţionale de Volei A1 a adus în sala sporturilor „Măgura” aproape 400 de spectatori, dând câştig de cauză, după o oră şi 45 de minute, zălăuanilor.

A fost o victorie meritată a acestora, datorită jocului   combinativ, în viteză, la fileu, şi o mai bună organizare în apărare, cu preluări şi cu blocaje eficiente.

Cu excepţia setului trei, zălăuanii au avut – aproape – permanent iniţiativa, conducând în anumite momente la diferenţe liniştitoare. Dal Bosco, Bala şi Cherbeleaţă, serviţi bine de coordonatorul Lescov, au finalizat cele mai multe acţiuni de atac ale oaspeţilor. Afară de ultimul set, riposta şimleuanilor s-a făcut simţită în multe situaţii ale partidei, mai ales în actul trei, câştigat la limită, în urma unui efort susţinut de cei opt jucători introduşi în teren în acel set. Gazdele şi-au dorit mai mult de la acest meci, reuşind doar setul de onoare. Poate că, alta era situaţia dacă nu lipsea din joc Tofan,

accidentat. Totuşi, păcat de „căderea” localnicilor în setul al patrulea. Cu toate acestea, s-a văzut un reviriment în jocul şimleuanilor din ultima perioadă. În acest meci, coordonatorii Moisa şi Florea şi-au pus de multe ori în valoare coechipierii, în special, pe: Ţuţea, Viţelaru şi Cuciureanu.

Zălăuanii au început în forţă meciul (3-0) şi, după ce s-au văzut egalaţi (4-4 şi 5-5), au avut 8-6, la primul T.O. tehnic. Şimleuanii au realizat câteva acţiuni bune (9-8, 11-10 şi 12-11), însă n-au putut stăvili iureşul oaspeţilor cu o serie de patru puncte(de la 11-12, la 15-12, pe serviciul lui Gheorghiţă)) şi cu alta de şase puncte (de la 17-14, la 23-14, când servea Dal Bosco). Aşa au câştigat oaspeţii primul set cu scorul de 25-19, când şimleuanul Viţelaru a atacat în aut. În primul sfert al actului secund, scorul le-a fost favorabil gazdelor (1-0, 3-1, 4-3 şi 6-5), dar zălăuanii au egalat şi, distanţându-se la cinci-şase puncte (16-10, 20-15, 24-18), au câştigat, din nou, cu scorul de 25-19, prin atacul finalizat de Gheorghiţă. Setul trei a fost unul de mare luptă, după ce în prima parte au condus oaspeţii: 3-1, 5-3, 10-7 şi 13-10. Gazdele au avut două reveniri puternice ( de la 10-13, la 14-13, pe serviciul lui Ţuţea şi de la 14-14, la 17-14, când servea Cuciureanu), păstrându-şi, în continuare, unul-două puncte în plus. S-au văzut egalaţi (23-23), dar au reuşit să-şi adjudece setul la limită (25-23), când zălăuanul Bala a trimis mingea în aut. În setul patru, experienţa oaspeţilor şi-a spus cuvântul, conducând progresiv şi consistent pe tabela de marcaj: 5-1, 16-5, 20-10, 24-12. Ca urmare, zălăuanii s-au impus cu scorul de 25-13, când Olteanu a fructificat excelent mingea ridicată de Georgescu.

Phöenix: George Moisa – căpitan de echipă (Dan Florea, Duduj Ognjen), Ciprian Viţelaru, Ionuţ Rus, Florin Filip (Ovidiu Teuşan), Robert Ţuţea, Vlad Cuciureanu şi Silva Joel – libero. Prezent: Adrian Preda. Antrenor: Ovidiu Teuşan.

Volei Municipal: Gabriel Cherbeleaţă, Marian Bala, Mihai Gheorghiţă (Răzvan Olteanu), Lescov Marin (Andrei Georgescu), Dal Bosco Leonardo, Răzvan Mihalcea şi Adrian Feher – libero. Prezenţi: Mihai Tarţa, Claudiu Iov şi Rareş Bălean. Antrenori: Stoyanov Stoev – principal şi Bogdan Nicolae – secund.

Au arbitrat: Cristian Serei – principal (Baia Mare), Szabo-Alexi Paul – secund (Oradea), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Marius Lazăr, Mihai Bujor, Cristian Boroeanu şi Ovidiu Mureşan – asistenţi (toţi patru din Zalău). Observator F.R Volei: Adrian Pustiu (Braşov).

Sâmbătă, 13 decembrie 2014, ambele echipe vor juca acasă: şimleuanii, cu CSM Agronomia Bucureşti, iar zălăuanii, cu CS Unirea Dej.

 

Prof. Marin ŞTEFAN, Publicist, Şimleu Silvaniei

1 Decembrie – zi de sărbătoare şi în Şimleu Silvaniei!

S-au împlinit 96 de ani, de când, la Alba Iulia, se înfăptuia Marea Unire (Proclamaţia din 1 Decembrie 1918), cel mai de seamă act din istoria românilor, când Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul s-au unit cu România, după acelaşi măreţ fapt de întregire naţională a statului unitar român săvârşit de Basarabia (9 aprilie 1918 – Hotărârea Sfatului Ţării de la Chişinău) şi de Bucovina (28 noiembrie 1918 – Hotărârea Consiliului Naţional Român din Bucovina). Tot aşa, s-au împlinit 24 de ani, de când ziua de 1 Decembrie a fost declarată Zi Naţională şi sărbătoare publică în România ( Legea nr.10 din 31 iulie 1990).

În acest context, în săptămâna dinaintea marii sărbători, s-au desfăşurat diferite activităţi tematice în unităţile de învăţământ ale oraşului Şimleu Silvaniei, iar Biblioteca Orăşenească „Alexandru Şuluţiu-Sterca” a amenajat o expoziţie de carte şi de documente despre cele două mari evenimente istorice ale poporului român. Sâmbătă, înaintea prăznuirii Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat – Ocrotitorul României, din faţa Parcului Central (Strada 1 Decembrie 1918) a plecat, spre Alba Iulia – capitala de suflet a românilor, Ştafeta Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania”, cu Drapelul de Identificare a Unităţii Militare, ţinut de maiorul Ioan Suciu, predându-l, la Zalău, plutonierului major Daniel Magdaş, cel care l-a purtat în drum spre Alba Iulia. Inedita ştafetă, descrisă înaintea startului de col. Gigi Dumbravă, a simbolizat: Ştafeta Invictus – în semn de recunoştinţă pentru veteranii de război, Ştafeta Unirii – prin prezenţa Drapelului Unităţii la Alba Iulia şi Ştafeta Steaua României – pentru că cele 21 de drapele ale unităţilor militare din ţară au trasat, imaginar, conturul unei stele pe teritoriul României. De remarcat că, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul Şimleului, a alergat primele sute de metri alături de membrii ştafetei (!).

Ziua de luni, 1 Decembrie 2014, a fost zi de sărbătoare şi în oraşul Şimleu Silvaniei, când chiar şi vremea a devenit, pe neaşteptate, prielnică pentru o asemenea solemnitate. Conform tradiţiei, mulţi şimleuani şi nu numai, purtând cocarde şi steguleţe tricolore româneşti, s-au adunat în jurul Troiţei din faţa Bisericii Ortodoxe nr.1 pentru a cinsti cum se cuvine eroii şi toţi înaintaşii României, care şi-au dat viaţa pentru ţară. Manifestaţia a fost deschisă de Septimiu Cătălin Ţurcaş şi de col. Ştefan Toader – comandantul Garnizoanei şimleuane, care, salutând Drapelul de Luptă au primit onorul Gărzii de militari din cadrul Garnizoanei. Au urmat: intonarea Imnului de Stat al României  şi oficierea serviciului religios. Despre Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 şi despre Ziua Naţională a României, au vorbit: slt.ing. Mirel Stancu – Regimentul 69 Artilerie Mixtă „Silvania”- coordonatorul întregului ceremonial, col.(r) Alexandru Liviu Şerban – Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Sălaj, Lucian Bode – deputat în Parlamentul României şi Septimiu Cătălin Ţurcaş.

S-au depus coroane de flori din partea: Primăriei şi a Consiliului Local Şimleu Silvaniei; Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne; Asociaţiei cadrelor militare în rezervă şi în retragere – filiala Şimleu Silvaniei şi Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria”; Bisericilor Ortodoxe şi a celei Greco-Catolice; Finanţelor Publice Şimleu Silvaniei; partidelor politice: PSD, PNL şi cabinet parlamentar deputat Lucian Bode, Biroul senatorial şi UDMR; CN „Simion Bărnuţiu”; LT „Ioan Ossian”; CT „Iuliu Maniu”; şcolilor gimnaziale: Silvania, Horea, Báthory István şi Pustă Vale; Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Şimleu Silvaniei.

Precum ne-am obişnuit, corul şi recitatorii conduşi de prof. Traian Albu (elevi şi enoriaşi de la Biserica Ortodoxă nr.2), în acompaniamentul orchestral al cantautorului Petre Gliguţa (Cercul Militar), au sensibilizat întreaga asistenţă, prin valorificarea cântecelor şi poeziilor tematice audiate.

Ca de obicei, defilarea Gărzii de Onoare i-a încântat pe cei prezenţi, încheind activităţile în aer liber. Aceasta a fost alcătuită din militari ai Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania” – mare unitate din cadrul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, având în faţă Drapelul de Luptă al Batalionului 315 Artilerie „Simion Bărnuţiu”, sub comanda Maiorului Ioan Suciu – militar veteran distins în teatrele de operaţii din Irak şi Bosnia.

Seara, la Casa Orăşenescă de Cultură, timp de aproape două ore şi jumătate, a fost prezentat un frumos program cultural-artistic. După alocuţiunile domnilor: Septimiu Cătălin Ţurcaş şi Daniel Săuca – director al Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, spectacolul a fost deschis de Ansamblul folcloric „Meseşul” al acestui centru, sub conducerea dirijorului Dorel Ciobanu şi coregrafia Paulei Taloş şi a lui Radu Mureşan. A urmat Ansamblul „Barcăul” al Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei, sub coordonarea profesorilor Cornelia şi Gavril Neaga şi orchestraţia prof. Adrian Nicolae Lipo – conducătorul tarafului clubului. Programul artistic al celor două unităţi de cultură a fost organizat şi desfăşurat în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Şimleu Silvaniei. Artiştii – cu mic, cu mare – au fost apaludaţi „la scenă deschisă” de public (o sală arhiplină), pentru cântecele interpretate şi pentru dansurile jucate, toate executate într-un „registru” scenic, pe cât de măreţ, pe atât de reconfortant, producând o înaltă stare de spirit şi de autentic patriotism românesc celor prezenţi. În plus, Redacţia revistei de cultură „Caiete Silvane” a organizat o expoziţie de carte cu vânzare în holul principal al Casei Orăşeneşti de Cultură.

Prin urmare, în acest mod s-a sărbătorit Ziua de 1 Decembrie şi în oraşul Şimleu Silvaniei, într-o reală comuniune, spre cinstea organizatorilor, a protagoniştilor şi a celor prezenţi la activităţi, întrucât „pe-al nostru steag e scris UNIRE”!!

La mulţi ani, ROMÂNI ! La mulţi ani, ROMÂNIA !

Prof. Marin ŞTEFAN, Publicist, Şimleu Silvaniei