Jurnalistul junior

Motto: „Ziarul nu este numai o știre, telegramă, articol de fond, reportaj, numai politică și informație… Ziarul este o stare sufletească”.

Tudor ARGHEZI ( 1880 – 1967), poet, scriitor și academician

Consecventă preocupărilor sale pentru promovarea creației publicistice și jurnalistice ca domeniu distinct al vieții spirituale și consacrarea profesiei de ziarist ca profesiune de creație, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) își îndreaptă atenția spre cei care vor îmbrățișa în viitor această profesie.

Pentru a-și pune în aplicare acest obiectiv, Uniunea a înființat, la mijlocul lunii aprilie a.c., Filiala „UZPR Junior”. Aceasta este compusă din jurnaliști cu contribuții importante în domeniul publicisticii pentru copii și tineret sau atașați acestui domeniu, alături de copii și adolescdenți cu vârste cuprinse între 10 – 18 ani, care vor participa la proiectele ce vor fi demarate pe viitor, având statut de voluntar.

Filiala își propune să promoveze creația publicistică și jurnalistică de gen (reviste, emisiuni  de radio sau televiziune, site-uri),  să descopere și să promoveze talente jurnalistice în rândul copiilor și adolescenților și să-i invite la colaborare, să inițieze realizarea unor materiale sau cursuri pentru inițierea în profesia de jurnalist a copiilor și adolescenților, să susțină colaborarea și inițierea unor proiecte comune ale jurnaliștilor care își desfășoară activitatea profesională în presa pentru copii și tineret, să militeze pentru diversificarea și multiplicarea canalelor media destinate publicului-țintă, să promoveze bunele practici în domeniu, să contribuie la o mai bună cunoaștere a presei pentru copii din România și din afara granițelor acesteia și la realizarea unor proiecte comune, să sprijine atragerea unor viitori jurnaliști către publicistica de gen, să propună și să inițieze publicații, emisiuni de radio/tv sau website-uri, să inițieze organizarea unor întâlniri profesionale ale jurnaliștilor din România și celor din afara granițelor.

Primul proiect al filialei va fi realizarea paginii de web „UZPR Junior”, un subdomeniu al site-ului – mamă, care va avea o tematică specifică publicului-țintă. Acesta va fi coordonat de membrii adulți ai filialei și va fi realizat cu participarea unor jurnaliști-voluntari din rândul elevilor, care vor fi organizați pe secții tematice.

Noul site, în prezent aflat în construcție, va cuprinde rubrici, precum: Este părerea mea (editorial), News, Am stat de vorbă cu… (interviu), Am văzut cu ochii mei (reportaj), Pasiuni, Corespondențe (rubrică susținută de elevi din Republica Moldova, Serbia, Ucraina, Ungaria sau Diaspora), Off the record (jurnaliști consacrați vorbesc despre profesia de jurnalist), Publicații și emisiuni pentru copii și tineret, Am citit, Vă recomand etc.

UZPR are convingerea că prin inițierea unor astfel de proiecte dedicatde copiilor și adolescenților, și realizate cu participarea directă a acestora, va contribui la menținerea, și în viitor, a interesului pentru profesia de ziarist.

Filiala și noul site sunt coordonate de jurnalistul și scriitorul Petre Crăciun – inițiatorul proiectului, Adriana Ene, realizator de emisiuni radio – TV) și Venera Nedelcu, jurnalist din domeniul presei scrise.

                                                                                                                        Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR

 

RAFTUL CU CARTE: O CARTE DESPRE ȘIMLEU ȘI ȘIMLEUANI

Motto: „Șimleuanii au norocul unui cronicar neostenit”. (Conic)

Aceasta poartă titlul „Amintiri din zodia Berbecului (publicistică)”, este scrisă de profesorul șimleuan Marin ȘTEFAN și a apărut cu puțin timp în urmă la Editura „Caiete Silvane”, în colecția „Memoria”. Când acest autor a devenit septuagenar, i-am portretizat personalitatea într-un articol oracular – „Un om care scrie și despre care se va scrie”. Publicând lucrarea pe care o prezentăm azi, pot spune că premoniția mea a fost validată. Primii care au scris deja despre ce scrie Marin Ștefan sunt semnatarii Prefeței și ai Postfeței tomului recent apărut. Directorul ziarului „Magazin Sălăjean”, domnul Daniel Mureșan, și Daniel Săuca, președintele Asociației Jurnaliștilor din Sălaj.

Pentru directorul „Liderului Presei Sălăjene”, profesorul șimleuan este „publicistul de care ar avea nevoie orice județ. El este cel care nu uită niciodată o aniversare sau o comemorare. Din scriitura lui Marin Ștefan descoperim oameni interesanți, locuri de neuitat sau date istorice inedite”. Prin articolele sale el „reconstituie o lume ce o dorim frumoasă”, aceasta fiind „un amestec de istorie și viață, condeiul autorului portretizând o viață de om”. În Postfață, scriitorul și gazetarul Daniel Săuca face cunoscut cititorului cine este acest autor și ce reprezintă cartea pe care el ne-o oferă: „Profesorul Marin Ștefan este membru al Asociației Jurnaliștilor din Sălaj și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cetățean de onoare al orașului Șimleu Silvaniei. Profesorul Ștefan scrie de mulți ani despre ce se întâmplă în orașul de sub Măgura, așa că pot spune, fără să greșesc, că „Amintiri din zodia Berbecului” e și o cronică a evenimentelor și oamenilor de seamă ai Șimleului. (…) Lucrarea de față e și „opera de o viață ” a autorului jurnalist. Bine ar fi ca în Sălaj să existe cât mai multe cărți – document precum cea despre care vorbim astăzi”.

Și pe Internet au apărut în scurt timp de la semnalarea editării cărții de azi de pe raft numeroase mesaje. Reproduc doar unul dintre acestea, scris de o persoană pertinentă în domeniu: „D-ul profesor e întâi de toate om. Dacă „homines dum docent discunt” este adevărat, despre domnul profesor putem spune că este cronicarul ce peste ani va oferi amintiri care, altfel, ar fi estompate de trecerea timpului… șimleuanii au norocul unui cronicar neostenit…”. (Conic).

Opera „Amintiri din zodia Berbecului” este în cele 649 de pagini ale sale o microantologie a articolelor publicate, mai ales după 1989, când Prof. Marin Ștefan a ajuns corespondent la aproape 40 de publicații locale, județene și naționale, relatând despre nenumărate și felurite activități organizate în orașul Șimleu Silvaniei, în județul Sălaj și în alte județe ale țării. Am numit-o microantologie deoarece numărul articolelor acestui creator prolific pe care le-a scris în cei peste 50 de ani de activitate în slujba presei sunt mult mai numeroase. Titlul volumului sugerează că el ne oferă amintirile unui om născut în această zodie. În textul „Argument”, autorul ne mărturisește: „Am ales acest titlu al cărții, întrucât sunt născut la 1 aprilie… Așadar, în zodia Berbecului!”.

Ca urmare, articolele ce le scrie poartă amprenta a ceea ce are specific o persoană ce-a văzut lumina zilei în perioada 21 martie – 20 aprilie, numită Zodia Berbecului. Publicistul șimleuan reproduce dintr-un Zodiac un text-sinteză a ceea ce au caracteristic cei născuți în etapa mai sus menționată. Cunoscându-l bine pe autor, pot spune că în personalitatea sa se regăsesc multe dintre acestea. Spicuiesc doar câteva: „Berbecul este născut sub semnul celor curajoși, dinamici și plini de inițiativă… Zodia acestuia denotă spontaneitate, inventivitate, dorința de cunoaștere și de cercetare…, este vioi, întreprinzător și plin de entuziasm în tot ce face. Este cutezător, plin de idei…, pasionat de istorie, cultură și sport… Ei au uneori tendința de a se suprasolicita…”.

Tomul pe care-l prezentăm însumează între coperțile sale (excelentă imaginea Șimleului reprodusă pe coperta întâi!) un număr de douăsprezece capitole, iar acestea cuprind  250 de texte publicistice. Cele mai multe, 53, sunt dedicate sportului. S-a spus deja că ceea ce ne oferă scrisul acestui publicist fără frontiere tematice constituie o cronică a Șimleului și a oamenilor săi din ultimele decenii. Subscriu fără rezerve acestei opinii. Ca orice cronică autentică și aceasta ne oferă o imagine veridică și caleidoscopică a urbei cu nume atât de armonios și frumos –  Șimleu Silvaniei.

Simpla enumerare a titlurilor celor 12 capitole ale cărții va confirma această corectă și pertinentă apreciere: I „Referințe critice”; II „Școală – Educație”; III „Religia”; IV „Armată și eroi”; V „Știință – istorie – partiotism”; VI „Cultură – Artă”; VII „Festivaluri – Spectacole – Tradiții”; VIII „Sport – Turism…”; IX „Sănătate – Mediu – Comunitate”; X „Holocaust”; XI „Oameni și fapte”; XII „Oameni de neuitat”. Titlurile reproduse constituie o sumă tematică a volumului, din care orice cititor își poate alege domeniul ce-l interesează. Lăudabil este și faptul că autorul nu eludează nici o componentă din viața cetății șimleuane.

Aflând de apariția acestei culegeri publicistice, unii se vor întreba – la ce, cui folosește o astfel de scriitură?  Cei pentru care lectura presei este un hobby, știu că aceasta este „un câine de pază a democrației” și a patra putere în stat. De ce? Pentru că ea monitorizează cu fidelitate orice derapaj al celor aleși să ne conducă. Măcar de aceste dezvăluiri se mai tem guvernanții. Majoritatea gazetelor neculturale sunt cotidiene. Pentru ce? Simplu. Orice noutate/știre este inedită când apare. A doua zi vine alta și, poate, cea de ieri devine desuetă. Așadar, putem vorbi și de caracterul perisabil al știrilor.

A republica după ani de la apariție texte publicistice nu este un act de prisos. Dimpotrivă, astfel de lucrări au un multiplu rol. Mă voi referi doar la trei dintre ele. Acestea au o mare valoare informativă, documentară. Ele sunt posibile file sau episoade/secvențe dintr-o viitoare monografie a unei localități sau chiar județ. Sunt pagini de istorie trăită de către autorul lor. Pentru cei trecuți de „cumpăna apelor”, recitirea unor astfel de pagini este sinonimă cu retrăirea vremurilor de odinioară pe care această slovă a profesorului Marin Ștefan a făcut ca ele să nu fie acoperite de noaptea uitării. Cei aflați la vârsta a treia privesc acest tip de opere ca pe un fel de album de amintiri, un adevărat elixir tonifiant ce-i ajută să simtă că „hainele bătrâneții” nu-s chiar atât de grele. În schimb, generațiile tinere, acelea care pe vremea acțiunii din unele texte erau doar declarații de iubire, citindu-le, își cunosc „rădăcinile”, adică mediul în care s-au născut și au crescut, conștiențizând astfel că nu poți deveni „tulpină” cu ramuri și rod dacă nu ai rădăcini temeinice. Un alt merit al „Amintirilor din zodia Berbecului” îl constituie bogata iconografie ce ilustrează articolele, ea venind parcă să certifice autenticitatea celor scrise. Un aspect pe care nu prea l-am întâlnit în scrisul gazetarilor români, dar omniprezent la Marin Ștefan, este acela că dânsul vede întotdeauna partea plină a paharului.

De aici izvorăsc paginile sale în care ni se face cunoscută partea frumoasă a realității, dar și din oamenii din care aceasta se naște. În viziunea acestui citit și apreciat publicist, a scrie despre răul, urâtul din realitate, înseamnă a-i face propagandă și, mai de nedorit, îl faci să rămână în timp. Un astfel de gazetar nu-și găsește loc în presa de scandal. Prin acest mod de a selecta tematica din cele scrise de el, șimleuanul vrea să-i înveselească pe cititori, să le ofere pilde concrete de cum se poate trăi o viață cu sens spunând veto răului și lăsând să glăsuiască ceea ce ne face existența mai senină, mai atrăgătoare, iar pe oameni mai optimiști, mai convinși că viața noastră este așa cum noi ne-o facem.

S-a apreciat că profesorul Marin Ștefan scrie „în stil vechi”. În opinia mea, acesta este unul din atuurile textelor sale, care-l fac un autor citit, înțeles și apreciat. Un cetățean de rând când citește presa o face pentru a se informa, pentru a fi în pas cu lumea în care trăiește. Cine parcurge un text al cronicarului șimleuan neostenit rămâne edificat asupra problemelor abordate, trăind cu plăcuta impresie că și este participant la cele descrise. Spre exemplu, când autorul reflectă un eveniment din viața orașului, el nu se referă doar la actanții principali/oficialități, ci la toate categoriile de participanți, marcând rolul fiecăruia la reușita manifestării. Scenariul ce-l face cunoscut este unul complet, cronicarului nu-i scapă nici un detaliu semnificativ. Citindu-l, oamenii ce-au fost la eveniment se regăsesc cei mai mulți cu nume și prenume. Oamenilor le place să se scrie despre ei. Și de aceea scrisul lui Marin Ștefan place. El nu se adresează doar elitelor, ci nouă, cei mulți.

Despre ampla lucrare „Amintiri din zodia Berbecului” și despre autorul ei s-ar putea glosa la nesfârșit. Pun punct aici primelor mele impresii/considerații despre acest binevenit text – document viu despre Șimleu și șimleuani. Fiind o antologie de autor, firește că ea poartă amprenta subiectivității celui ce-a realizat-o. De aceea, în astfel de situații ce au și haină de sărbătoare, considerațiile critice nu sunt tocmai binevenite.

În acest an, 2021, Șimleul marchează 770 de ani de la prima atestare documentară. Cu sau fără voia lui, profesorul Marin Ștefan prin lucrarea publicată la Editura „Caiete Silvane” îi oferă urbei străjuită de legendara Măgură un prețios și necesar cadou spiritual. E mai mult decât un gest de recunoștință față de orașul ce l-a metamorfozat dintr-un fiu născut pe plai oltenesc, într-un neaoș/autentic, veritabil ardelean. Totuși, ambiția oltenească nu i-a fost diminuată. Dimpotrivă, aceasta s-a înfrățit cu tenacitatea ardelenească. Efectele acestui „mariaj”? Lucrarea pe care cu generozitate „Magazinul Sălăjean” o pune pe raftul său cu carte este unul dintre ele. Pentru profesorul și publicistul Marin Ștefan este doar un reușit început.

                                                                                                                                 Octavian Guțu,

                                                                                        dascăl de cetire și simțire românească

Cartea „Amintiri din zodia Berbecului (publicistică)”

Aceasta a fost publicată cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă Sălaj, datorită domnului Daniel Săuca – manager și editor al Editurii „Caiete Silvane” din Zalău. Volumul are 661 de pagini, cu prefața domnului Daniel Mureșan – director al cotidianului „Magazin Sălăjean”, cu argumentul și mulțumirile mele, cu postfața domnului Daniel Săuca și cuprinsul acesteia. În ultimele două pagini se găsesc 51 de autori și titlurile cărților acestora, apărute la Editura „Caiete Silvane”.
Cartea are 12 capitole, cu 248 de titluri și 532 de fotografii, rânduite de către redactorul Alexandru-Bogdan Kürti și corectura doamnei Oana-Maria Barari-Săvuș. Fotografia de la coperta I (orașul Șimleu Silvaniei-panoramă centru) este de la domnul Ovidiu (Mugur) Teieru, iar tehnoredactarea și coperta aparțin domnului Major Lóránd – manager al Color Print Zalău.
Cele 248 de titluri fac obiectul celor 12 capitole, astfel: Referințe critice; Școală – Educație; Religie; Armată și Eroi; Știință – Istorie – Patriotism; Cultură – Artă; Festivaluri – Spectacole – Tradiții; Sport – Turism; Sănătate – Mediu – Comunitate; Holocaust; Oameni și fapte; Oameni de neuitat.
Am dedicat această carte soției mele, Elena ȘTEFAN – profesoară pensionară, dar și cu gândul la marea și frumoasa mea familie (două fete, doi gineri și patru nepoți), la părinții mei (Domnul să-i odihnească în pace!), la sora și frații mei, precum și la concetățenii mei – harnicii și minunații oameni ai orașului Șimleu Silvaniei!
Cei care vor să intre în posesia acestei cărți, să apeleze la Editura „Caiete Silvane” Zalău: e-mail – caietesilvane@yahoo.com; telefon: 0260/612870.
Voi reda prefața, argumentul, mulțumirile și postfața.

Prefață

În jurnalismul contemporan trăim zile în care decidenții ne îndreaptă penița spre critic, sperând că observarea aspră a realității va duce la schimbarea unor metehne păguboase. Adeseori uităm să vorbim frumos despre oamenii din jurul nostru, despre munca și sentimentele lor. În această lume tumultoasă a gazetăriei avem de ani buni un sprijin – profesorul Marin Ștefan de la Șimleu Silvaniei, publicistul de care ar avea nevoie orice județ. El este cel care nu uită niciodată o aniversare sau o comemorare. Din scriitura lui Marin Ștefan descoperim oameni interesanți, locuri de neuitat sau date istorice inedite. La prima vedere sunt scrieri simple, dar pe măsură ce te adâncești în text simți mirosuri de nou și vechi, de viață și de moarte, de tinerețe și bătrânețe. Întâlnești tărâmuri mai mult sau mai puțin știute, oameni ce își poartă etatea în spate.
Majoritatea articolelor din carte au apărut în cotidianul Magazin Sălăjean și le-am citit pe nerăsuflate la momentul respectiv. Ele reconstituie o lume ce o dorim frumoasă, sunt un amestec de istorie și viață, condeiul autorului portretizând o viață de om. E o călătorie prin slove pe care vă rog să o savurați.
Mulțumim, domnule profesor Marin Ștefan pentru efortul cultural ce îl faceți în fiecare zi!

Daniel Mureșan,
directorul cotidianului Magazin Sălăjean

Argument

A trecut peste o jumătate de veac (mai precis, 57 de ani) de când am venit în Șimleu Silvaniei, pitorescul oraș de la poalele Măgurii Țării Silvaniei! Atunci, în septembrie 1963, am debutat în activitatea didactică la Școala Medie Veterinară, actualul Liceu Tehnologic „Ioan Ossian”. De-a lungul vremii, timp de 46 de ani, am profesat în învățământul gimnazial și liceal, dar am activat și în cadrul Consiliului Raional Șimleu al Uniunii de Cultură Fizică și Sport, regiunea Crișana (ca instructor sportiv), precum și în cel al Consiliului Orășenesc pentru Educație Fizică și Sport Șimleu Silvaniei, județul Sălaj (ca președinte).
Dragostea pentru sport am căpătat-o de mic copil, ascultând diferite meciuri de fotbal la „galenă” (un radioreceptor simplu), și citind articole despre acestea în ziarele aduse de tatăl meu, care era poștaș, în acea perioadă. Această dragoste s-a dezvoltat în timpul cursurilor de la Liceul cu program special de educație fizică și sport din Râmnicu Vâlcea, iar la Institutul de Educație Fizică și Sport din București, s- a consolidat.
În Șimleu Silvaniei am găsit o diversificată și animată activitate sportivă de masă și de performanță, cu întreceri, concursuri și campionate, atât pentru elevi, cât și pentru seniori. La buna organizare și desfășurare a acestora își aduceau contribuția toate cadrele didactice, cu precădere profesorii de educație fizică și instructorii sportivi. Iar sprijinul acestora de la nivelul conducerii orașului, precum și cel al școlilor, întreprinderilor economice și unităților militare, era pe măsura importanței exercițiului fizic și al sportului asupra dezvoltării și menținerii sănătății omului.
De atunci, am remarcat și importanța popularizării diferitelor întreceri sportive și, mai cu seamă, a câștigătorilor acestora, trimițând „date” la Ziarul „Crișana” din Oradea, care erau publicate. Apoi, din anul 1968, odată cu reorganizarea teritorială a României , am trimis articole la ziarul sălăjean „Năzuința” și la „Sportul” din București, devenind corespondent al acestora, cu legitimații oficiale.
Cu timpul, am fost rugat să scriu și despre alte activități, nu doar despre cele privind educația fizică și sportul. Vrând-nevrând, după anul 1989, am ajuns corespondent la aproape 40 de publicații (ziare și reviste) locale, județene și naționale, relatând despre nenumărate și felurite activități organizate și desfășurate în orașul Șimleu Silvaniei, în județul Sălaj, în alte județe românești și chiar în străinătate. În plus, în ultimii ani, articolele respective au fost însoțite de fotografii și înregistrări video, pentru a prezenta „filmul” activităților desfășurate și rezultatul acestora.
Așa am ajuns, aproape, un împătimit al scrisului, un publicist, fiind membru al Asociației Jurnaliștilor din Sălăj (AJS) și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR)! Datorită acestor fapte, domnul Daniel Săuca – președintele AJS m-a onorat cu Diploma Aniversară, la împlinirea a 50 de ani de activitate în slujba presei. De asemenea, domnul Doru Dinu Glăvan – președintele UZPR, cu prilejul sărbătoririi „Zilei Ziaristului Român” (ediția a V-a, 2019), mi-a conferit distincția „Credință și loialitate”, cu cocardă tricoloră, „pentru consecvența, abnegația și pasiunea de care dă dovadă în demersul jurnalistic și loialitatea față de profesie”. Pentru activitatea jurnalistică, implicarea în activități culturale și sportive și promovarea în presă a orașului Șimleu Silvaniei, am fost declarat Cetățean de Onoare al orașului Șimleu Silvaniei (2018).
În acest context, am găsit de cuviință că este bine ca, dintre sutele și sutele de articole publicate de mine (însoțite de fotografii), unele să fie cuprinse în această carte de publicistică, drept dovadă a implicării mele în acest domeniu de activitate, și de a prezenta, în primul rând, fapte și imagini despre mine și familia mea, în acest demers al unei părți din „istoria” orașului Șimleu Silvaniei. Ideea mi-a venit mai demult, dar a „încolțit” la sfârșitul anului trecut (2019), gândindu-mă la faptul că această carte va apărea în anul în care voi împlini trei sferturi de veac de viață! Cum trec anii… Parcă, de dragul familiei și al scrisului, am uitat să îmbătrânesc!… În plus, public această carte (vor urma și altele), întrucât „cărțile sunt ultimii noștri prieteni care nu ne înșeală și nu ne reproșează că îmbătrânim” (Émile Faguet, 1847-1916, critic și istoric literar francez).
Când scriu aceste rânduri, este luna lui Brumar 2020, adică noiembrie, în timpul nenorocitei pandemii de coronavirus, care s-a abătut peste lumea întreagă. În acest răstimp, s-au închis și, apoi, s-au deschis, oarecum, multe „orizonturi”, la propriu și la figurat. Baiul este că această boală s-a lăsat cu decese în rândul tuturor categoriilor de populație, în ciuda măsurilor luate și a restricțiilor impuse de guvernanți. Ce va mai fi, vom vedea… Acest an 2020, atât de încercat din multe puncte de vedere, este spre sfârșit. Mă uit pe fereastra ce dă spre Măgura Șimleului și meditez… Mă gândesc la tot felul de amintiri. Trăiesc în urbea de la poalele falnicei Măguri de aproape șase decenii, printre oameni de omenie, harnici și educați. Când privesc spre Măgură, mi se face dor de ai mei, cei de lângă Dealul Viilor de la Râmești-Beica, acum Șușani, aproape de Drăgășani. Nu știu de ce, peste vremuri, meleagul meu natal a fost rebotezat așa. Doar de la „Râm” ne tragem, cei care-am venit pe acel pământ, năzuind spre stele, spre lumina lor miraculoasă, de un albastru infinit și contemplativ. Soarta a făcut să schimb Beica cea tumultoasă în timpul averselor de vară, cu Crasna cea zădărnicită în inundațiile ei de Barajul de la Vârșolț și de malurile abrupte, cu impunătoarele lor sălcii plângătoare, care o flanchează – în aval – în drumul ei sinuos spre Ceheiul șimleuan și spre Careii Mari. Nu-mi pare rău, sunt mândru de marea mea familie, cu o soție minunată, cu două fiice, doi gineri și patru nepoți admirabili, dar și de oamenii din acest minunat colț de țară…
Cum spuneam, privesc spre minunata Măgură și văd cum Copacii Legii, desfrunziți prea devreme, tresar la ecoul fiecărui cuvânt de „minte, inimă și literatură”, ce vine de dincolo de ea, dinspre Bocșa lui Simion Bărnuțiu și Bădăcinul lui Iuliu Maniu, și a cărui reverberație se împletește într-un tradițional leagăn spiritual. Da, Măgura silvană este de dor. Și de istorie… De pe ea, se ridică semeț Dacidava ca să se salute cu Porolissum-ul, deschizându-și larg porțile pentru a auzi – din vechile lor vetre – cuvintele venite pe aripile timpului: Hai să fim mai buni!
Pentru activitatea mea didactică, cultural-sportivă și publicistică, am ajuns cunoscut și apreciat în Șimleu Silvaniei, în Sălaj, în România și chiar peste hotarele ei. Toate atributele acestor prețuiri se răsfrâng pozitiv asupra orașului Șimleu Silvaniei, cel care m-a adoptat și din care n-am plecat, întrucât aici am primit „diploma maturității mele depline”!
Mulțumesc, ȘIMLEU SILVANIEI!

Marin ȘTEFAN

Mulțumiri

Această carte a fost publicată cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și cel al domnului Daniel Săuca – manager al Centrului de Cultură și Artă Județean Sălaj și președinte al Asociației Jurnaliștilor din Sălaj, cărora le mulțumesc!
Mulțumesc și lui Daniel Mureșan – director al Redacției „Magazin Sălăjean”, Doru Dinu Glăvan – președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Sorin Ivan – director al Revistei „Tribuna Învățământului”, Tiberiu Stama – redactor al Ziarului „Sportul”, Ioan Buda – redactor șef al Redacției „Năzuința”, Ioan Nichita Săbăduș – redactor șef al Redacției „Graiul Sălajului”, Cristina Puie – secretar general al Redacției „Sălăjeanul”, Florica Pop – redactor șef al Revistei „I. D. E. I.” a Bibliotecii Județene Sălaj, Daniela Fizeșan – director al Redacției „Sălajul European”, Călin Onicaș – director al Redacției „Sportul Sălăjean”, Barbu I. Bălan – director onorific și redactor coordonator al Revistei „PRO MEMORIA 1940 -1945”, Alin Crețu – redactor șef al Redacției „Gazeta”, precum și Bibliotecii Județene I. S . Bădescu Sălaj – pentru punerea la dispoziție a bazei de date din presa locală și tuturor redacțiilor care mi-au publicat articolele de-a lungul celor peste 55 de ani de publicistică!
De asemenea, sunt recunoscător Primăriei, Consiliului Local Șimleu Silvaniei, societăților economice șimleuane și prietenilor, care m-au sprijinit material și financiar în procurarea de aparatură foto-video și pentru participarea la activitățile care au făcut obiectul articolelor mele.

Autorul

Postfață

O adevărată cronică a evenimentelor și oamenilor de seamă ai orașului Șimleu Silvaniei
Mă bucur că am putut contribui la editarea cărții profesorului Marin Ștefan, membru al Asociației Jurnaliștilor din Sălaj și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cetățean de onoare al orașului Șimleu Silvaniei. Prof. Ștefan scrie de mulți ani despre ce se întâmplă în orașul de sub Măgura, așa că pot spune, fără să greșesc, că „Amintiri din zodia Berbecului” e și o adevărată cronică a evenimentelor și oamenilor de seamă ai Șimleului. Prof. Ștefan scrie pe „stil vechi”, echilibrat, atent la detalii și declarații, urmărind latura pozitivă ori pilduitoare a întâmplărilor și personajelor cuprinse în articolele domniei sale. Voluminoasa carte se cere parcursă cu atenție și răbdare, demers facilitat de prezența fotografiilor, parte a cronicii amintite. Lucrarea de față e și „opera de o viață” a autorului-jurnalist. Bine ar fi ca în Sălaj să existe cât mai multe cărți – document precum cea despre care vorbim astăzi, cărți scrise de gazetari (și nu numai). Până ce jurnalismul, pe „stil vechi”, va dispărea cu totul. Cu siguranță, dl. Ștefan e printre ultimii „mohicani” ai unui anume fel de a face și de a înțelege gazetăria. Îl felicit, și pe această cale, pentru întreaga activitate și pentru volumul dedicat Șimleului.

Daniel Săuca,
Președintele Asociației Jurnaliștilot din Sălaj

Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei

O nouă carte la Editura „Caiete Silvane”: Marin Ștefan, Amintiri din zodia Berbecului (publicistică)

Volum apărut cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj, Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj și al Primăriei Orașului Șimleu Silvaniei.

Marin Ștefan s-a născut în localitatea Rîmeşti-Beica (acum Șușani, aproape de Drăgăşani), la 1 aprilie 1945. Este licenţiat al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti. A venit în Șimleu Silvaniei în anul 1963, profesând la Şcoala Tehnică Veterinară (acum LT „Ioan Ossian), Școala Specială, Liceul „Simion Bărnuţiu” şi Școala „Silvania”, până la pensionare (2009). A fost instructor sportiv la Consiliul Raional Șimleu al Uniunii de Cultură Fizică şi Sport, regiunea Crișana (1966-1967) şi preşedinte al Consiliului Orășenesc pentru Educaţie Fizică și Sport Șimleu Silvaniei (1972-1990). A debutat în activitatea jurnalistică, cu tematică sportivă, la ziarul „Crişana”, în urmă cu 55 de ani. Apoi a publicat articole despre multe domenii ale vieții cotidiene în 38 de ziare şi reviste, la nivel local, judeţean şi naţional. Este membru al Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj și al Uniunii Ziariştilor Profesioniști din România (UZPR).
A scris „Retrospectiva sportului şimleuan” (2013), fiind coautor şi prezent în nouă volume: „Profesorul – protagonist al Reformei Învăţământului” (1997); „De ce merg unii elevi «încruntaţi» la şcoală?” (2000); „Copiii, Sportul şi Natura” (2002); „Conjuncturi şi permanenţe. Breviar 2000-2003” (2003); „Educaţia 2003” (2003); „Educaţie Interculturală (2004); „30 de ani de profesionalism şi performanţă la Clubul Sportiv Școlar Zalău (2008); „Contribuţia unor personalităţi locale la dezvoltarea patrimoniului cultural românesc şi universal” (2008); „Șușani, istorii familiale locale” (2015).
Deţine: titlurile „Profesor Evidențiat” (1980) şi „Membru de Onoare” al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” (2014); distincţiile „Fruntaș în gospodărirea oraşului Șimleu Silvaniei” (1980); „Merite deosebite în activitatea sportivă” (1982); „Cercurile Olimpice” (2002); Distincția „Credinţă și Loialitate” (2019); trofeele de excelenţă „Direcția pentru Sport Sălaj (2009); „Volei – 30 de ani” (2013); Trofeul de Excelență „Respect pentru Șimleu” (Primăria Șimleu Silvaniei, 2013) şi „Oameni de Seamă ai Sălajului” (2010) şi este Cetăţean de Onoare al orașului Șimleu Silvaniei (2018).

 

Prefaţă

În jurnalismul contemporan trăim zile în care decidenţii ne îndreaptă peniţa spre critică, sperând că observarea aspră a realităţii va duce la schimbarea unor metehne păguboase. Adeseori uităm să vorbim frumos despre oamenii din jurul nostru, despre munca şi sentimentele lor. În această lume tumultoasă a gazetăriei avem de ani buni un sprijin – profesorul Marin Ştefan de la Şimleu Silvaniei, publicistul de care ar avea nevoie orice judeţ. El este cel care nu uită niciodată o aniversare sau o comemorare. Din scriitura lui Marin Ştefan descoperim oameni interesanţi, locuri de neuitat sau date istorice inedite. La prima vedere sunt scrieri simple, dar pe măsură ce te adânceşti în text simţi mirosuri de nou şi vechi, de viaţă şi de moarte, de tinereţe şi bătrâneţe. Întâlneşti tărâmuri mai mult sau mai puţin ştiute, oameni ce îşi poartă etatea în spate.
Majoritatea articolelor din carte au apărut în cotidianul Magazin Sălăjean şi le-am citit pe nerăsuflate la momentul respectiv. Ele reconstituie o lume ce o dorim frumoasă, sunt un amestec de istorie şi viaţă, condeiul autorului portretizând o viaţă de om. E o călătorie printre slove pe care vă rog să o savuraţi.
Mulţumim, domnule profesor Marin Ştefan, pentru efortul cultural ce îl faceţi în fiecare zi!

Daniel Mureşan,
directorul cotidianului Magazin Sălăjean

 

O adevărată cronică a evenimentelor şi oamenilor de seamă ai oraşului Şimleu Silvaniei

Mă bucur că am putut contribui la editarea cărţii profesorului Marin Ştefan, membru al Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, cetăţean de onoare al oraşului Şimleu Silvaniei. Prof. Ştefan scrie de mulţi ani despre ce se întâmplă în oraşul de sub Măgura, aşa că pot spune, fără să greşesc, că „Amintiri din zodia Berbecului” e şi o adevărată cronică a evenimentelor şi oamenilor de seamă ai Şimleului. Prof. Ştefan scrie pe „stil vechi”, echilibrat, atent la detalii şi declaraţii, urmărind latura pozitivă ori pilduitoare a întâmplărilor şi personajelor cuprinse în articolele domniei sale. Voluminoasa carte se cere parcursă cu atenţie şi răbdare, demers facilitat de prezenţa fotografiilor, parte a cronicii amintite. Lucrarea de faţă e şi „opera de o viaţă” a autorului-jurnalist. Bine ar fi ca în Sălaj să existe cât mai multe cărţi – document precum cea despre care vorbim astăzi, cărţi scrise de gazetari (şi nu numai). Până ce jurnalismul, pe „stil vechi”, va dispărea cu totul. Cu siguranţă, dl Ştefan e printre ultimii „mohicani” ai unui anume fel de a face şi de a înţelege gazetăria. Îl felicit, şi pe această cale, pentru întreaga activitate şi pentru volumul dedicat Şimleului.

Daniel Săuca,
preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj
Caiete Silvane, revista și editura Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.
http://www.culturasalaj.ro

NU VREAU O EPIDEMIE DE URĂ!

MOTTO: „Țineți cu poporul dacă nu vreți să rătăciți !”(Simion Bărnuțiu, 1808-1864-, istoric, filosof, profesor , om politic, liderul mișcării revoluționare din Transilvania)

Prezentele rânduri mi-au fost stimulate de câteva aspecte, dintre care amintesc  doar patru. În urmă cu mai mulți ani, într-o discuție colocvială cu poetul Petre Got, la un moment dat acesta îi spune soției sale, Miorița Got, să nu-l mai întrerupă când are ceva de spus pentru că, de câte ori o face, omoară în el o metaforă. La începutul acestei luni , pe canalul TV Pro Cinema am vizionat filmul „Dă mai departe ”. Este vorba în el de un profesor care le dă elevilor la început de an școlar o temă în care să propună o idee aplicabilă pentru ca lumea să devină mai bună. Unul dintre elevi le propune colegilor de clasă sistemul „Dă mai departe”. Mai precis, le recomandă acestora ca în compunerea lor să facă trei propuneri de favoruri gratuite pentru trei oameni, iar aceștia, la rândul lor, să facă și ei trei bucurii pentru același număr de semeni.

Protestele/manifestările de stradă din aceste zile m-au bulversat din varii motive. Ele, însă, mi-au reamintit de aserțiunea lui Simion Bărnuțiu pe care am ales-o drept motto al articolului și de marele adevăr ce-l exprimă aceasta. La ce concluzii am ajuns pornind de aici? Trăim într-o perioadă în care pandemia de Covid-19 aduce după sine doar boală, moarte, suferințe, izolare, restricții, șomaj, închidere de școli, suspendare de spectacole, de festivaluri, de târguri de carte, meciuri fără spectatori, momente cruciale din viața omului obligate a se desfășura într-un cadru foarte restrâns ș.a.m.d. Aproape nimic nu mai este sub semnul firescului, normalului, logicii, tradiției, necesarului, ceea ce provoacă stări de suflet și de spirit atât de diverse și de îngrijorătoare încât oricât ai avea de puternic sistemul nervos și echilibrul interior, puterea de autostăpânire, tot nu poți rămâne neafectat. În astfel de momente istorice bulversate se vede, se testează personalitatea unei țări, puterea ei de-a nu cădea victimă vitregiilor, de-a face față furtunilor istoriei.

Orice om obiectiv și de bună credință își dă seama că pe agenda de lucru a actualului guvern problema pandemiei este prioritară. Despre efectele celor întreprinse la nivel central, nu am competența să vorbesc. Mă neliniștește profund că pe lângă pandemia Covid-19 se pare că își face tot mai mult apariția o nouă formă a epidemiei, cea a urii, la toate nivelele societății. Membrii guvernului, deși au semnat o alianță, în multe privințe sunt divergenți, partidele politice aflate în opoziție nu stau la masa tratativelor cu cei aflați la putere, concediații îi blagoslovesc pe patroni, părinții acuză școala și ministerul de resort că nu găsesc cele mai bune măsuri pentru ca școala șă fie școală, actorii sunt dezolați când văd sălile de spectacol goale, pe ultimul drum nu-i mai putem conduce pe cei dragi câți am dori, nunțile au ajuns a semăna cu o cină în familie, hotelurile, din locuri căutate, au devenit adevărate muzee etc. , etc. Toate cele enumerate și multe altele au generat nu numai nemulțumiri, ci și multă ură. S-a ajuns să fie admonestați până și medicii ce fac eforturi pentru a ne face să putem supraviețui!

Nemulțumirile transformate în ură înveninează relațiile interumane, le abat de la specificul lor binefăcător. În situații de criză, ura este epidemică și considerată o formă superioară de manifestare a nemulțumirilor, dar deopotrivă și una a disperării. Ura îl face pe om de nerecunoscut, el atunci nu se gândește la vorbele și faptele necugetate pe care le săvârșește. Dimpotrivă, pentru moment simte în aceasta un mod de a se „răcori” măcar,dacă altceva nu poate face.

De ce am pornit în scrierea articolului de la cele patru aspecte? Pentru că, în opinia mea, în ele găsim și posibile soluții la a stăpâni măcar ura, nemulțumirea cetățenilor.

Azi oamenii au libertatea de a se exprima liber. N-o fac. De ce? Pentru că ori nu-i ascultă nimeni până la capăt, ori s-au convins că au făcut-o degeaba. Oamenii au soluții concrete, viabile testate de practică, dar pentru aceasta ei trebuie încurajați și unele din ideile lor promovate. Au ieșit în stradă mulți oameni, în mai multe orașe. Cine i-a ascultat, cine le-a ascultat doleanțele? De ce cei din guvern și nici președintele țării nu au avut curajul să aibă un dialog social cu cei revoltați?

Aici văd eu o cauză principală a nemulțumirii oamenilor față de cei pe care i-am ales: absența comunicării. Cei aleși stau față în față cu cetățenii doar atunci când sunt în campanie electorală. S-au luat măsuri multe și protectoare. Cei care le-au conceput s-au  mulțumit să le transmită sub forma unor comunicate. Dacă acestea se și explicau concret cetățenilor de ce s-au luat, cine le-a luat, care va fi efectul lor etc. , atunci astfel erau primite măsurile luate. Aceste explicații ar fi fost similare cu instrucțiunile de aplicare a legilor. A nu se uita că structura poporului este una eterogenă. Poate în felul acesta nemulțumirile față de restricții erau mai bine înțelese, iar puține din ele se transformau de-a dreptul în ură. Și aici, spusele lui Simion Bărnuțiu își dovedesc actualitatea, viabilitatea. „Țineți cu poporul dacă nu vreți să rătăciți ”. De fapt ce înseamnă a ține cu poporul ? Înseamnă a fi alături de cei mulți, a te baza pe ei, să le reprezinți interesele. Presupune a asculta de vox populi, adică vocea realității. Înseamnă , practic, a ține cu țara, pentru că, așa cum spunea Tudor Vladimirescu, „patria este poporul și nu tagma jefuitorilor”. Totodată, presupune a te baza și pe înțelepciunea lui. Înțelepciunea(„capacitatea superioară de înțelegere și judecare a lucrurilor, implicând o adâncă cunoaștere a realității, experiență și echilibru”) este un tezaur spiritual peren. Ea s-a născut întâi în satele românești și s-a materializat în bogăția paremiologiei noastre, adică a proverbelor și zicătorilor. Despre sorgintea înțelepciunii, însuși poetul Lucian Blaga în poezia „Sufletul satului” sugerează: „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat”. Oare comoara de înțelepciune pe care o reprezintă proverbele și zicătorile noastre nu este o formă a veșniciei( „calitate a ceea ce există din toate timpurile și va    exista întotdeauna”)? Desigur, sensul termenului de înțelepciune nu se rezumă doar la atât.

Dacă legiuitorii noștri n-ar uita nici de îndemnul bărnuțian, vor fi mult mai temeinic fundamentate legile țării, hotărârile de guvern etc. Atunci, noi, cei mulți și nebăgați în seamă decât o dată la patru ani, ne-am simți cu adevărat reprezentați și guvernați în interesul nostru. Nemulțumirile nu vor dispărea niciodată, dar măcar numărul lor s-ar diminua semnificativ. Procedând astfel, s-ar asigura mult dorita pace socială, cu toate consecințele ei.

Un ultim aspect pe care-l abordez pornește de la filmul „Dă mai departe”. Această peliculă cinematografică ne oferă un mod de a pregăti pentru viața activă, creativă a viitorilor cetățeni. Cel mai mult și mai bine învață elevii/tinerii făcând ceva concret. Avem un mod de a face o investiție inestimabilă prin consecințele ei: investiția în tinerețe, în inteligență, izvor cert al viitoarelor valori ale neamului. De aici, m-am dus cu gândul la modul în care se promovează la noi cei meniți a ne conduce. Normal, logic, benefic, mai ales, ar fi ca aceștia să fie selecționați dintre cei mai buni/valoroși/competenți oameni pe domenii de activitate. Mă refer la competențe confirmate în activitatea propriu-zisă și nu la titluri științifice dobândite de oameni care n-au stat până atunci decât în biblioteci. Dacă Dumnezeu a fost generos cu neamul nostru, un aspect pe care eu îl relev este acela că ne-a dăruit mult „aur cenușiu”, așa cum cu decenii în urmă Mircea Malița a numit metaforic inteligența, talentul. Că așa este, o pot dovedi reamintind cunoscătorilor faptul că, în diverse domenii, românii sunt pionieri ai lor, ei au fost deschizători de drum. De la Aurel Vlaicu și până la Nadia Comăneci sau la tânărul român premiat mai anul trecut la NASA.

De ce marile valori confirmate în practica din zilele noastre nu se regăsesc decât în infimă parte pe listele electorale ? Pentru că ei nu sunt înregimentați politic. Listele electorale cuprind doar membrii unui partid sau alianțe. Cartea lor de vizită, ce are primul cuvânt, îl constituie carnetul de partid și nu faptul de a fi o autoritate moral-spirituală-profesională într-un domeniu. Ajunși în vârful piramidei performanțele lor sunt de cele mai multe ori dezamăgitoare. Și, de-aici, un motivat izvor de nemulțumiri. Nerezolvate, ele se transformă în ură, pentru că acestea nu se referă în primul rând la închiderea teraselor, ci la faptul că tot mai mulți oameni au ajuns pe drumuri și n-au nici speranța că mâine vor putea duce acasă o pâine pentru copii.

Deși sunt la vârsta la care viitorul meu se numește trecut, sunt optimist că în România ura nu va ajunge să fie epidemică. Să-ncepem prin a avea răbdarea de a ne asculta unii pe alții și să facem precum ne-ndeamnă elevul din filmul „Dă mai departe”. Așa, treptat, epidemia de bine va prinde viață și vom putea răspunde afirmativ dorului unei creatoare:

„Îmi bate primăvara în geam/ Cu crengi de zarzări înflorite, / Și mă întreabă ce dor am/ Ce vise tot neîmplinite-/ Eu răspund, zâmbind ușor, / Că visu-i cel de altădată/ Că ele de se nasc nu mor/ Precum o zarzăre uscată ”.

Octavian Guțu,

dascăl de cetire și simțire românească.

Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace

Motto: „Sportul reprezintă vigoarea vitală a umanității”.

George CĂLINESCU (1899 -1965), scriitor, critic și istoric literar, academician

În fiecare an, în 6 aprilie se sărbătorește Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace. Aceasta a fost adoptată, în 23 august 2013, prin rezoluția 67/296 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, ca urmare a inițiativei Comitetului Internațional Olimpic (CIO), având scop de promovare a exercițiilor fizice și sportului drept limbaj universal și mijloc inovator pentru sănătate, educație, dezvoltare și pace. În acest context, au fost organizate multiple activități educaționale, artistice și, bineînțeles, sportive, demonstrând impactul social pe care sportul îl are asupra comunității și bunăstării noastre în fiecare zi.

Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, la nivel național, Academia Olimpică Română (AOR), cu sprijinul Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), a organizat o sărbătoare virtuală. Aceasta s-a desfășurat timp de patru zile, în perioada 6 – 9 aprilie 2021, prezentându-se diferite activități, precum: interviuri video cu povești de viață ale unor oameni de cultură și sport, fotografii și articole, pentru promovarea valorilor și principiilor de pace, prietenie, statut și drepturi ale omului, dezvoltare durabilă.

Astfel, doamnele Anita STEREA – istoric și membru în Consiliul de Conducere al COSR și Simona TABĂRĂ AMÂNAR – triplă campioană olimpică la gimnastică artistică (sărituri, J.O. Atlanta – 1996; individual compus și cu echipa, J.O. Sydney – 2000) și director al AOR, au realizat 16 interviuri-video cu următoarele personalități: Mihai Claudiu Covaliu – campion olimpic la scrimă (sabie individual, J.O. Sydney – 2000) și președinte al COSR; Radu – Principe Consort al României – susținător al sportului și al promovării valorilor olimpice; Octavian Morariu – membru al CIO pentru România (din anul 2013), președinte al Rugby Europe și fost președinte al COSR (2004 – 2016); Ana-Maria Popescu (alias Ana Maria Brânză) – campioană olimpică la scrimă cu echipa (spadă feminin, J.O. Rio de Janeiro – 2016); Cătălina Ponor – triplă campioană olimpică la gimnastică artistică (bârnă, sol și cu echipa, J.O. Atena – 2004); Arthur Hoffmann – membru fondator și director onorific al AOR, caracterizat drept „sufletul AOR”; Adrian Mihai Cioroianu – istoric, profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, Ambasador-delegat permanent al României pe lângă UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) și fost ministru de externe al României; Alina Rotaru – vicecampioană la săritura în lungime, la Jocurile Olimpice pentru Tineret (Singapore – 2010); Marius Manole – actor la Teatrul Național din București; Marian Drăgulescu – vicecampion olimpic la sol și medalii de bronz la sărituri și cu echipa (J.O. Atena – 2004), 8 titluri de campion mondial și 10 titluri de campion european; Marian Preda – rector al Universității din București, mare iubitor și practicant al sportului, susținător al sportivilor de performanță; Camelia Alina Potec – campioană olimpică la înot, 200 m liber (J.O. Atena – 2004) și președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern; Chris Simion-Mercurian – scriitoare și regizoare româncă de teatru, susținătoare ferventă a construirii Teatrului „Grivița 53” din București – primul teatru privat construit de la zero în ultimii 70 de ani (!); Larisa Iordache – medaliată olimpică la gimnastică artistică (bronz cu echipa, la J.O. Londra 2012) și dublu vicecampioană mondială la gimnastică artistică (la sol și individual compus, Nanjing, China – 2014); Eliza Samara – de patru ori campioană europeană la tenis de masă (simplu, Ekaterinburg, Rusia – 2015; dublu feminin, Stuttgart, Germania – 2009; dublu mixt, Istanbul, Turcia – 2011 și Buzău, România – 2012) și Tiberiu Soare – director artistic la Opera Națională din București.

Interviurile au fost captivante, cu întrebări și răspunsuri pe măsura evenimentului sărbătorit, vizând: copilăria, școala, viața în familie și societate, munca, responsabilitatea și sacrificiile în obținerea performanțelor sportive și profesionale, până la urmă, rolul sportului în formarea personalității acestora. Da, și despre principii, căi și metode de antrenament cu sportivii, despre „fair-play” în întrecerile, concursurile și campionatele sportive, despre interacțiunea dintre știință și sport, dintre cultură și sport, dintre artă și sport, dintre sport și pace. În plus, au vorbit despre ceea ce înseamnă pentru ei „împreună”, despre nenorocita de pandemie, despre speranță și provocări viitoare, despre participarea României la Jocurile Olimpice, Tokyo – 2021 (23 iulie – 8 august). N-au lipsit, desigur, evidențierile sportivilor români de mare valoare mondială și mesajele pentru practicarea exercițiilor fizice și sportului, indiferent de vârstă și gen, de vreme și loc de desfășurare. În această conjunctură, cei interesați pot vedea sau revedea aceste interviuri pe internet, precum și fotografiile postate de AOR în albumul „Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace”, cu membri ai COSR, AOR și Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), cu sportivi, directori și membri AOR, reprezentând filiale din București și județele țării, printre care și cea cu Mihai Ionuț Grăjdeanu – inițiatorul proiectului „Olimpiada de Benzi Desenate”.

De asemenea, a fost evidențiată alăturarea AOR în campania digitală mondială „#WhiteCard”, cea care promovează valorile pozitive și constructive ale sportului. Cartonașul alb ținut în mână (ca un arbitru) reprezintă o acțiune/atitudine care simbolizează puterea pozitivă a sportului. Este în contrast cu cartonașul roșu, cel care înseamnă cea mai serioasă/gravă abatere în sport. Acesta este un gest de incluziune, egalitate și pace!

În comentariul domniei sale, Mihai Claudiu Covaliu a spus: „(…) Sportul și școala, nu doar trebuie, ci fac parte din viața noastră (…) Sportul te învață că, atunci când întâlnești un moment dificil, să treci mai departe, să mergi mai departe, că, atunci când ai căzut, să te ridici. Sportul te călește, practic, pentru ceea ce vei întâmpina mai târziu în viața de adult. (…) Organizația Națiunilor Unite, în parteneriat cu Comitetul Internațional Olimpic, a recunoscut sportul ca importanță de cel mai înalt nivel în prevenția și recuperarea după această pandemie de Covid 19. (…) Întreaga planetă a recunoscut rolul pe care sportul îl are în viața fiecărui om. (…) Chiar dacă au fost perioade în care sălile de sport au fost închise, chiar dacă competițiile au fost anulate sau amânate, sportivii și oamenii care iubesc sportul au continuat, și speră să revină pe stadioane, să participe la competiții și, astfel, pot spune că sportul a intrat și mai puternic în viața fiecăruia dintre noi, după această perioadă foarte dificilă din viața noastră. (…) Pentru tânăra generație, mesajul nu poate fi decât unul: faceți sport, e vorba de sănătatea fizică, de sănătatea mintală, de a dezvolta ceea ce înseamnă omul. Omul a fost creat pentru a face sport, pentru a face mișcare. Viața fără sport este una mult mai săracă și, cred că, la un moment dat, fiecare dintre noi are datoria de a alege o disciplină sportivă și de a descoperi frumusețea pe care sportul o dă, indiferent de anotimp. (…) Este o bucurie pe care viața și Bunul Dumnezeu ne-au dat-o și, anume, aceea de a face sport. Așa că, transmit tuturor acest mesaj: Bucurați-vă de viață, prin sport! (…) Mulțumesc mult, Simona! O zi bună și sănătate multă, tuturor!”.

Așadar, cam așa a fost celebrată, în România, Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace – 2021, cu aducerea în prim plan a unor „povești de viață” ale unor personalități de cultură, artă și sport, constituindu-se într-un liant activ între factorul educațional și cel sportiv, pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor, oriunde s-ar afla aceștia.

Felicitări și mulțumiri, TUTUROR!

                                                                                              Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR,

                                               Președinte al Comisiei de Educație și Cultură Olimpică

                                                                    a Academiei Olimpice Române, filiala Sălaj

ZECE „ICOANE POETICE” DE NEUITAT ALE UNOR SCRIITORI APROAPE UITAȚI

MOTTO: „Poezia este haina de sărbătoare a limbii române”.(Marcel Lucaciu, profesor, poet, eseist).

Subtitlul acestui articol îl constituie o aserțiune a lui Nicolae Manolescu-„Cum să respecți valorile naționale dacă nu le cunoști ?”. Eu mă voi referi doar la cele literare. Am susținut și susțin din convingere aprecierea că literatura română este una bogată în valori perene în toate etapele ei de dezvoltare. Din cauza modului în care este, însă, studiată în liceu, în bună parte ea nu este cunoscută. În ultimele decenii, literatura noastră nu s-a studiat diacronic, adică în mod evolutiv, de la Scrisoarea lui Neacșu din 1521 și până azi. Elevii au făcut cunoștință doar cu scriitorii considerați canonici. Aceștia sunt cei incluși în manualele școlare și în programele de examen. Nu sunt puțini, dar mai mulți din scriitorii ce merită a fi așezați pe raftul întâi al istoriei literaturii noastre au fost pur și simplu văduviți nemeritat de acest drept valoric pe care îl au.

Într-un articol-colaj despre „Cartea și beneficiile lecturii”, propuneam cititorilor citate care argumentau titlul meu. Azi, acelorași destinatari, mulți, puțini, le ofer zece „icoane poetice” din autori aproape uitați pentru a-i convinge că bucuria lecturii poetice nu o găsim doar în volumele lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Mircea Cărtărescu, ci și in multe creații poetice ce-au format cândva pentru Eminescu „zilele de aur ale scripturii române”.

Prin urmare, rândurile mele de azi sunt sinonime cu o invitație la a descoperii împreună „lumi de frumuseți artistice” în creația multora fie uitați azi, fie că nu au fost cândva cunoscuți prin studiu în școală.

Evident, propunerile mele sunt pur subiective. Ce-i foarte bine de reținut este ideea că oricare iubitor de poezie necanonică poate oferi un set de strofe memorabile și tot mai rămân și altele , poate mai îmbietoare la a trăi și simți omenescul din noi. Este tocmai ce-și propune adevărata poezie cea care poate da glas acelor intimități de gând și simțire pe care niciun aparat modern nu a făcut-o încă. Când ai asemenea valori lirice și-ți permiți să le treci între paranteze, e semn că astăzi dorești să ai doar pentru o literatură a elitelor și pentru ele. Și pentru acest motiv, pledez pentru revenirea la studiul istoriei literaturii  române în anii de liceu.

În sfârșit, „icoanele poetice” promise, cu însoțitoare motivare a alegerii lor.

Ce-nseamnă, de fapt, „picior de plai”? Ne convingem citind prima strofă a poeziei „Mama” a lui George Coșbuc(1886-1918), dar, deopotrivă, le vom reaminti, celor care, poate, am uitat de iubirea de mamă: „În vaduri ape repezi curg/Şi vuiet dau în cale,/Iar plopi în umedul amurg/Doinesc eterna jale./Pe malul apei se-mpletesc/Cărări ce duc la moară -/Acolo, mamă, te zăresc/Pe tine-ntr-o căscioară.”

Într-o lume inundată de monotonie, doar iubirea mai dăinuiește, chiar dacă și ea are o vârstă crepusculară: „În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână/Un bătrân şi o bătrână -/Două jucării stricate -/Merg ţinându-se de mână…”(Ion Minulescu, 1881-1944 poezia „Acuarelă”).

Eu cred că niciun istoric n-a definit mai plastic și mai convingător ce este istoria decât a făcut-o „poetul pătimirii noastre”, Octavian Goga(1881-1938), în capodopera sa „Oltul”: „ Mult iscusita vremii slovă/Nu spune clipa milostivă/Ce ne-a-nfrăţit pe veci necazul/Şi veselia deopotrivă…”. Uneori,  textul poetic dezvăluie misterul marelui interes al puternicilor globului pentru anumite zone ale Terrei: „Bagdadul! Bagdadull! şi el e emirul./Şi el e emirul, şi are-n tezaur,/
Movile înalte de-argint şi de aur,/Rai de-aripi de vise, şi rai de grădini,/Argint de izvoare, şi zare-aurită/Şi el e emirul, şi toate le are…/E tânăr, e farmec, e trăsnet, e zeu,”(colaj din poemul lui Alexandru Macedonski -1854-1920-„Noaptea de decemvrie”).

„Poetul florilor”, simbolistul Dimitrie Anghel(1872-1914), în creația „Ex-voto”, ne sugerează un mod discret de-a ne încheia parcursul terestru: „Pășește-ncet, să nu deștepți tăcerea,/ Coboară-ncet ca-ntr-un cavou pustiu/ Și ascundeți bucuria ori durerea”.

Prin poezia „Bunica”, scriitorul Ștefan Octavian Iosif(1875-1913) se adresează celor ce n-au bunici pe pământ, ci doar în gând și-n suflet, iar amintirea lor este un elixir împotriva uitării „De cîte ori priveam la ea,/Cu dor mi-aduc aminte/Sfiala ce mă cuprindea,/Asemuind-o-n mintea mea/Duminicii preasfinte…”

Eminescu prin arta poetică „Epigonii” și-a  preaslăvit înaintașii pe care-i  consideră că sunt în literatura noastră „Zilele de aur”,  a făcut-o motivându-și superlativele evaluării. La fel o face unul dintre urmașii săi, poetul Alexandru Vlahuță(1858-1919) prin binecunoscuta creație: „Lui Eminescu”: „Să plângi tu plânsul tuturora…/Din zbuciumul eternei lupte./Să smulgi fulgerătoare versuri,/
Bucăți din inima ta rupte…”. Cred că cei care au scris despre Eminescu sunt mai mulți decât numărul poeziilor sale antume. În mare parte, le-am parcurs. În niciun text critic nu am întâlnit o metaforă atât de revelatorie precum  „fulgerătoare versuri” , așa cum mai mult decât inspirat, cel considerat la început de veac un „nou Eminescu”, a făcut-o.

Autorul „Baladelor vesele și triste”, George Topârceanu(1886-1937), prin omniprezența umorului, ironiei și a elementelor ludice, reușește și azi să ne stârnească măcar un zâmbet nevinovat. În binecunoscuta lui  „Balada chiriașului grăbit” eu văd în ea  întruchiparea dâmbovițeană a lui Don Juan: „ C-aşa mi-e viaţa – o goană,/Şi astfel durerile trec…/Rămâi sănătoasă, cucoană,/
Că-mi iau geamantanul şi plec!”.

Scriitorul Ștefan Cazimir în „România literară”, nr.12/2021 ne face cunoscut faptul că Victor Eftimiu în 1942 considera că versul „Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate” din poezia „Umbra lui Mircea. La Cozia” de Grigore Alexandrescu  este unul din cele mai frumoase din cuprinsul poeziei române. Și lui Ion Luca Caragiale îi plăcea să recite mereu din această creație a scriitorului pașoptist. Într-adevăr,   prima strofă a acestei meditații poetice are ceva din grandoarea poemelor  eroice: „Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate,/Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,/Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegate/Zidul vechi al mănăstirei în cadenţă îl izbesc.”

Versurile prefigurează măreția personalității celui care va fi evocat-Mircea cel Bătrân, cel pe care inclusiv „Veacurile ce-nghit neamuri al tău nume l-au hrănit.”(Excepțional vers!)

Bardul din Mircești, Vasile Alecsandri(1821-1890), supranumit „rege al poeziei” de către Eminescu în poezia „Epigonii”, rămâne și până în zilele noastre unul din marii noștri pasteliști. „Miezul iernei” nu este doar o imagine a acestui anotimp, ci autorul sugerează și în ce constă esența miezul acestui anotimp hibernal: „În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!/Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,/Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare/Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.”

Desigur, poezia noastră clasică are în cuprinsul ei și alte nenumărate „icoane poetice”. (Eminescu definea poezia drept un „voluptuos joc de icoane”). Fiecare iubitor de frumos artistic își poate alcătui propria antologie. Are de unde să aleagă.

                                                                                                            Octavian Guțu,

                                                                                          dascăl de cetire și simțire românească.