OCTAVIAN GUȚU, dascăl de cetire și simțire românească.

Pentru o prealabilă informare a cititorului în privința problemelor abordate în acest articol, i-am dat și un subtitlu: AM ABROGAT CODUL BUNELOR MANIERE? Eu consider că o cauza principală a degradării limbii române actuale o constituie nerespectarea procedurilor conduitei civilizate stipulate în „Codul bunelor maniere.” Așadar , o cauză de natură etică/morală. Mă voi referi doar la două dintre consecințele acesteia:TUTUIALA, ce pune între paranteze pronumele de politețe, și la substituirea formelor tradiționale de salut cu multfolositul CEAU!

Pronumele de politețe este folosit în locul numelui persoanelor pentru a exprima respectul față de acele persoane și are forma doar pentru persoanele a II-a și a III-a (dumneata, dumneaei, dumneavoastră). Limba română cunoaște trei grade de politețe: politețe zero- exprimată prin formele pronumelui personal propriu-zis: tu, el, eu, voi, ei ,ele; minim de politețe- când folosim pronumele dumneata, mata, matale, dânsul, dânsa; maxim de politețe- exprimată prin pronumele dumneavoastră, dumnealui, dumneaei, dumnealor.

La noi în țară politețea zero este cea mai folosită. Ea cunoaște mai multe forme de manifestare pe care scriitorul Radu Paraschivescu le prezintă în lucrarea „MIC TRATAT DESPRE PROASTA CREȘTERE SAU TIPURI DE TUTUIRE”.

Ele se numesc: tutuiala apostrofării cotidiene, care se manifestă în spațiul public; tutuiala funcțională, întâlnită mai ales la moderatorii de televiziune în relația cu invitații; tutuiala diferenței de statut-practicată în localuri, baruri, restaurante; tutuiala familiarităi reciproce și tutuiala ierarhică, șef- subordonați.

Omul de cultură TOADER PALEOLOGU în volumul „ERA PĂCĂTOȘILOR” vorbește și despre tutuiala inegalității, a miniștrilor față de ministere întregi de funcționari.

Simpla enumerare a felurilor tutuielii este o dovadă că aceasta s-a      generalizat în lumea de azi, fiind una din maladiile ei. Cum se explică  fenomenul? Este o formă a democrației lingvistice? Așa se concepe socializa- rea? Un efect al globalizării? Semn al abolirii bunelor maniere? O manifestare a înlocuirii libertății cu liberalismul? Din toate câte ceva, dar în primul rând eu consider tutuiala generalizată drept o dovadă a absenței bunului simț, a faptului că educația a devenit o Cenușăreasă, dar și a subnutriției spirituale a celor ce-o practică fără discernământ și fără nicun proces de conștiință.

Consecințele generalizării tutuielii? Le-a sintetizat ANDREI PLEȘU în eseul „TUTUIALA”, publicat în cartea „OBSCENITATEA PUBLICĂ”: Inflația tutuielii instituie indiferența, stereotipia, griul. Spațiul dintre oameni devine monoton, ierarhizările se șterg, nuanțele sufletești ale comunicării devin irelevante. „Tutuiala reduce totul la orizontală. În aparență, ea face dialogul mai direct, în realitate, îl sărăcește… Ne scufundăm în omogenitatea lui tu, iar tu evoluează semantic spre nimeni . Nu ne-ar strica un pic de ștaif(politețe, rafinament). Nu ne-ar prinde rău o epidemie de politețe.”

Mai dăm astăzi binețe? Înainte de a răspunde la întrebare, vreau să explic ce înseamnă a da binețe. Această expresie s-a folosit mult în trecut îndeosebi în universul rustic, ca fiind sinonimă cu a saluta. A da binețe are înțelesul de a saluta și prin aceasta de a ura fericire, bucurie celui salutat. În timp, s-a renunțat treptat la această neaoșă și foarte sugestivă sintagmă. Îndeosebi în ultimele decenii se folosesc tot mai puțin formulele de salut convenționale; Bună dimineața!;Bună ziua!;Bună seara!; Sărut mâna! etc. Ele sunt înlocuite, mai ales de tineri, de noi formule neconvenționale de salut: CEAU! ; PA! ;  BUNĂ! ; ’NEATZA! ; HELLO!  etc.

Esteticianul și stilistul TUDOR VIANU în studiul „DUBLA INTENȚIE A LIMBAJULUI ȘI PROBLEMA STILULUI” demonstrează că limbajul este în același timp tranzitiv și reflexiv, ceea ce înseamnă că cine vorbește „comunică și se comunică”. Limbajul reflexiv este acela prin care emițătorul/locutorul ne transmite/sugerează și sentimentele, atitudinea față de conținutul exprimat, trezind în felul acesta receptorului/ alocutorului stări, emoții etc. În schimb, limbajul tranzitiv sau denotativ, nu transmite și sentimentele celui care comunică.

Expresia a da binețe are mare valoare expresivă/reflexivă pentru că ea transmite destinatarului gânduri, sentimente pozitive. Noilor forme de salut din lumea de azi enumerate unele dintre ele în rândurile anterioare le lipsește tocmai reflexivitatea, expresivitatea. Deci prin ele te adresezi cuiva, dar nu-i dai binețe, adică nu-i transmiți și sentimentele ce le nutrești față de cel salutat.

Și acum să răspund la întrebarea din titlul articolului: da, se mai dă binețe în special în lumea satului sau de către generațiile mai în vârstă din comunitățile urbane. În antiteză sunt tinerii care indiferent de momentul zilei sau de alocutor au o singură variantă de salut- CEAU! Pe loc fruntaș se află snobii și cosmopoliții! Unora dintre ei li se pare prea complicat șă spună  La revedere! ; Rămâneți cu bine! ; ș.a.m.d. E mai laîndemână să spună PA!

Salutul nu-i un moft. El este o primă formă de politețe și de comunicare între oameni. A nu saluta e un semn al absenței educației, iar un om needucat  este în viziunea lui ANDREI PEȘU un „om ]ntreg”. Dintotdeauna oamenii i-au stigmatizat pe cei ce nu salută spunându-le „BUNĂ ZIUA , CĂCIULĂ,  CĂ STĂPÂNUL N-ARE GURĂ!”. A da binețe nu-i un act gratuit, aceasta este printre primele forme de socializare. Pe lângă funcția expresivă, salutul în formă articulată  are multiple roluri în relația interumană: informativ, social, de contact, persuasiv, empatic. Oare aceste roluri ale salutului se pot realiza prin interjecții, substantive, vorbe ca formule de adresare a unui mesaj către semeni?

O excepție fericită o reprezintă formulele de salut specifice unor activități: „FIR ÎNTINS!”(salutul pescarului); „VÂNT DIN PUPĂ!”(salutul marinarului); „CER SENIN!”(salutul aviatorilor); „NOROC BUN!”(salutul minerilor).

Doamne, vorba lui ION CREANGĂ, dragi mi-au fost și dragi îmi sunt secvențele de politețe pe care le-am întâlnit în lumea oamenilor cu mai puține diplome de școală, dar cu mai mult bun simț. Bunăoară,  dacă mergeai în casa unui astfel de cetățean îi spuneai „BINE V-AM GĂSIT!”. El  îți răspundea „BINE AI VENIT!”, apoi erai invitat să ocupi loc, să șezi. Oaspetele răspundea: „ȘADĂ BINELE !”.

Opiniile exprimate de mine în acest articol mă pot cataloga drept un paseist, un conservator, un ins ce întoarce spatele prezentului/noului. Nu-i adevărat. Sunt un adept al noului/al modernizării, dar al noului care cu adevărat înnoiește viața noastră. Am înnoit limba română, am făcut-o mai frumoasă, mai plăcută prin „CEAU!”, „BUNĂ!”, „PA!”, „HELLO!”?

Am scris acest text publicistic în cinstea „ZILEI MONDIALE A SALUTULUI” pe care o vom marca în 21 noiembrie 2020. Această zi a fost instituită înanul 1973 la propunerea a doi foști americani, iar lăudabila lor inițiativă a primit girul a 180 de state.

În subtitlul acestor rânduri mă întrebam dacă a fost abrogat „Codul bunelor maniere în România ?” Nu, nu a fost abrogat, dar treptat el devine „Codul bunelor manele”.

Eu rămân la părerea lui GEORGE CĂLINESCU: „Cât exprimi , atâta ești!”

MOTTO :  “ROMÂNII AU DĂINUIT IN SPAȚIUL LOR PENTRU CĂ ȘI-AU APĂRAT MAI MULT LIMBA DECÂT VIAȚA“ (ANTONIO BONFINI, UMANIST ITALIAN )

Acesta se numește IOAN – AUREL POP și s-a născut in anul 1955 in comuna ȚAGA din județul Cluj. Este istoric român, profesor universitar și a fost rector al Universității “ BABEȘ – BOLYAI “ din 2012 până in 2020. In 2010 este ales membru titular al Academiei Române, iar în 2018, președinte al acesteia, autor și coautor a peste 70 de cărți, tratate și manuale și a peste 500 de studii și articole.

In luna septembrie 2020, la Editura  “ LITERA “ i-a apărut lucrarea “VEGHEA ASUPRA LIMBII ROMÂNE“ .

Ea este alcătuită din 27 de eseuri în conținutul cărora tratează multiple aspecte ale limbii române de ieri și de azi : romanitatea acesteia, locul ei între limbile lumii, necesitatea apărării, protejării ei, imperfecțiunii în exprimarea din zilele noastre, momente din istoria limbii române, fenomenul numit “ romgleză “  și consecințele lui, reflectarea în limbă a transformărilor din societate, despre limba veche și-nțeleaptă, limbajul teologic și bisericesc etc., etc.

Două aspecte sunt recurente în eseurile volumului : cele care ilustrează înnoirea limbii române prin degradare și acelea ce aduc elogii limbii române.

De ce ? Pentru că “ limba este marca cea mai pregnantă a identității noastre “, ea “ are puterea de a rămâne ea însăși în ciuda variatelor influențe “  și “ limba rămâne viața noastră ca popor“.

Precaut, autorul, în  “Introducere“,  își avertizează cititorii precizând că nefiind lingvist, “cartea este una de eseuri și nu de studii erudite“ . Citind-o, în final am ajuns la concluzia că orice lingvist ar fi mândru sa-și poată aduna numele pe o astfel de carte. Ioan – Aurel Pop ne face cunoscut și ceea ce l-a determinat să-și treacă în palmares o astfel de scriere :  “ Este foarte bine să ne vorbim limba și s-o prețuim, dar, ca să facem acest lucru, trebuie s-o cunoaștem și nu oricum, ci corect. Limba ca și poporul care o folosește, are nevoie să fie apărată, protejată, ferită de intruziuni nefirești, ocrotită părintește“.

Cartea aceasta nu-i doar una ce scoate în relief suferințele /păcatele/imperfecțiunile limbii române actuale, ci și un a eseu despre bogăția și frumusețea limbii noastre. Rareori am citit o scriere atât de bogată în idei, adevăruri, în explicații lămuritoare accesibile oricărui cititor.

Pentru mine, volumul “ VEGHE ASUPRA LIMBII ROMÂNE “ este o adevărată carte de înțelepciune românească datorată unui erudit și a unui patriot cu care orice cultură din lume s-ar mândri. O astfel de scriitură nu trebuie recenzată. Recenzând-o, ar fi sinonim cu a face analiza unei poezii de dragoste. Astfel de realizări scriitoricești trebuie trăite, simțite și recitite ca pe-o carte de rugăciuni.

Din considerentele acestea, în articolul meu mă rezum la a oferi cititorilor câteva fragmente din diversele eseuri ce au titluri ce le sintetizează conținutul : “Elogiul  limbii române “, “ Limba și bunul – simț lingvistic“, “ Apărarea limbii române “, “ Cartea și bucuria lecturii “, “ Limba veche și îțeleaptă “ , “ Limba și pandemia “ etc.

Așadar, să dăm cuvântul textelor, care sper să convingă cititorul că cele scrise aici nu-s vorbe-n – vânt :

• “ Dacă nu învățăm la școală limba și literatura română, rămânem cu un handicap în lumea în care trăim“
• Sub aspect intrinsec ( numărul de vorbitori, numărul de traduceri în alte limbi…), româna ocupă locul al 11-lea în lume….sub aspect demografic, limba română este a-21-a în lume, iar din punctul de vedere al prestigiului este a 24-a.

Cumulate, toate criteriile care descriu “ greutatea “ unei limbi, româna ocupă locul 15 între limbile importante ale lumii ( cf. “ Barometrul limbilor din lume“ făcut în anul 2017)

• “ Cărțile nu vor muri niciodată din lumea noastră omenească, indiferent de forma lor, dintr-un motiv foarte simplu : fără ele ne-am pierde esența umană și am deveni obiecte sau ființe moarte“
• “ românii, oriunde s-ar afla ei, nu s-au denumit pe sine altfel, de-a lungul vremii, decât români sau rumâni ( cu variante regionale) “
• “ Limba este pândită și de preluări neselective de neologisme numeroase…Preluările neselective creează un limbaj păsăresc, paralel cu limba corectă și neinteligibil pentru majoritatea populației. Excesul de termeni luați din engleză….alterează limbajul și le creează mare disconfort interlocutorilor.“ ( este vorba de așa numita “ romgleză “ , cum a numit-o profesorul George Pruteanu )
• “ O confuzie curentă se face și între termenii religie și confesiune. Nu este corect să se spună “ Sunt de religie ortodoxă “, ci “ Sunt de religie creștină și de confesiune ortodoxă  “ . Religiile sunt câteva credințe majore, precum budismul, creștinismul, islamul etc. In cadrul fiecăreia  există anumite curente, culte, pe care, în cazul creștinismului, le numim confesiuni. Astfel, confesiunile creștine sunt ortodoxia, catolicismul, luteranismul etc.
• “ Boala teribilă care a lovit planeta noastră la finele anului 2019 și care se cheamă COVID-19, marcând anul în care a apărut…… a dat naștere și unor cuvinte și forme de exprimare noi.

De exemplu, cuvântul pandemie nu era folosit aproape niciodată în limba română. Ne era suficient termenul epidemie, definit ca boală infecțioasă care se extinde…… “

• “ Tot din pricină că nu cunoaștem sensurile primare, zicem uneori, când vrem să exprimăm ideea de general valabil, panaceu universal.

Este fără nicio noimă, fiindcă panaceu înseamnă chiar general, universal….“

• “ Felul de a saluta cu servus este profund transilvan și prioritar clujean….Prin servus, clujenii și ardelenii îi îndeamnă pe oaspeții lor de pretutindeni să nu se simtă stingheri, să se considere acasă…..“
• “….folosim adesea adverbul/adjectivul fortuit cu sensul forțat, obligatoriu, impus prin forță, ceea ce este cu totul eronat. Fortuit înseamnă întâmplător, adus de soartă….“.

O carte densă în exemple de incorectitudini în exprimare. Ele sunt explicate foarte clar și sunt luate nu din cărți, ci din vorbirea noastră cea de toate zilele.

Criticul literar Nicolae Manolescu în editorialul “ De veghe-n lanul de cuvinte “, semnalând această recentă apariție editorială a Președintelui Academiei Române, IOAN – AUREL POP, sintetizează importanța ei : “ Ceea ce mi s-a părut cu deosebire remarcabil este faptul că autorului nu-i sunt străine fenomenele actuale care provoacă, ceas de ceas, zi de zi și în proporție de masă, degradarea limbii române…

Minunata carte a lui Ioan – Aurel Pop examinează minuțios efectele negative pe care neglijarea în școală a limbii și, odată cu ea, a culturii generale, le are asupra societății românești…..Îi mulțumesc lui Ioan – Aurel Pop că a încercat să mă reconforteze moral. “

 Dascăl de cetire și simțire românească,

                                                                      OCTAVIAN GUȚU

MOTTO:   “Parcă nicicând nu s-a vorbit atât de neglijent și de prost ca în România ultimilor ani.  “(Radu Paraschivescu, scriitor)

În ziarul din 15 octombrie, am publicat articolul  “ Mai este dulce și frumoasă limba româna?.Problema principală abordată a fost îndeosebi degradarea prin agramatisme de toate tipurile a limbii române actuale.Aceeași temă de mare actualitate o reliefează într-o altă varietate de modalitați scriitorul Radu Paraschivescu în numeroasele sale opere de mare succes in rândul marelui public.

In secolul al XIX-lea, Gustave Flaubert, autorul romanului  “ Doamna Bovary“, și-a propus să realizeze un dicționar al prostiei universale.

Originala idee și-a împlinit-o doar parțial. La noi în țara, Editura “ Humanitas“ , condusă de eseistul/filozoful/scriitorul  Gabriel Liiceanu, a înființat în cadrul ei in 1990 o noua colecție – “Râsul lumii “ , titlu aproape sinonim cu cel al demersului scriitorului francez.

In cadrul ei, jurnalistul, traducătorul, redactorul de carte, scriitorul Radu Paraschivescu (n.în anul 1960) a publicat multe volume ce ilustrează concret când, cine, cum și de ce ajunge cineva de râsul, de rușinea lumii. Amintesc doar câteva dintre acestea pentru că ele merită citite, pentru că  prin satiră și umor îl scot pe cititor din monotonia carantinei impusă de COVID – 19, îl ajută să nu uite să zâmbească, invitându-l elegant la un necesar autocontrol, discernământ, spirit critic în tot ce face și, mai ales, cum vorbește, cum se manifestă ca cetățean între semeni : “ FIE- NE TRANZIȚIA UȘOARĂ  “ , “DINTRE SUTE DE CLIȘEE“,  “GHIDUL NESIMȚITULUI“, “MAIMUȚA CARPATINĂ“,  “NOI VORBIM NA GÂNDIM“, “ROMÂNIA IN 7 GESTURI“, “CUM GÂNDESC POLITICIENII  (CUM ? GÂNDESC POLITICIENII ?) etc.

În timp ce scriam acest articol, am aflat că recent i-a apărut acestui autor la aceeași editură și colecție o nouă carte : “VITRINA CU ȘARLATANI“.Titlul unei cărți este un adevărat act de identitate al acesteia.  Și neiubitorii scrisului acestui prolific si proteic contemporan al nostru trebuie să recunoască valoarea foarte sugestivă a titlurilor pe care scriitorul le-a gândit pentru ceea ce scrie. Ele sunt nu numai sugestive, ci și deosebit de atrăgătoare, provocatoare, condiție esențiala a oricărei lucrări de succes. Ele nu cred că-l lasă chiar indiferent nici pe cei cărora actul lecturii este ceva de prisos, o pierdere de vreme.

Flaubert își intitula demersul său “ DICȚIONAR DE IDEI PRIMITE DE-A GATA“. Caracterizându-l, el îl consideră “ un catalog al necruțătoarelor prostii, bazaconii și clișee, locuri comune, jumătăți de adevăr, absurdități și aiureli  cu aer de verdict“.

Această sinteză tematică a dicționarului scriitorului francez i se potrivește și conținutului a ceea ce a scris autorul român. Totuși, Radu Paraschivescu are suficiente aspecte care-l individualizează. Care sunt?  Aflăm din spovedaniile scriitorului sau din mărturisirile, aprecierile unor cărturari prețuitori ai autorului ce ne oferea nu de mult la DIGI 24 O PASTILĂ DE LIMBĂ , dar și o alta intitulată “ DĂ-TE LA O CARTE“, care consideră că operele sale sunt o realistă radiografie a societății românești postdecembriste.

Totuși, laitmotivul lor rămâne problema degradării limbii române. Nu întâmplător, scriitorul spune despre cartea sa “ NOI VORBIM, NU GÂNDIM“ că este “UN INSECTAR AL PROSTIEI EXPRIMATE “. Mai mult, majoritatea operelor lui au ca subtitlu “COLECȚIE DE PERLE ROMÂNEȘTI“. Paraschivescu ne demonstrează prin puterea exemplelor oferite modul cum limba noastră se “ ÎNNOIEȘTE PRIN DEGRADARE“ . Eseistul, filozoful, publicistul ANDREI PLEȘU consideră că ce a scris acest adevărat “ străjer“  al limbii noastre constituie “CĂRȚI PENTRU ÎNSĂNĂTOȘIREA LIMBII ROMÂNE “. Criticul literar Nicolae Manolescu într-un articol intitulat “ LUMEA PE DOS“, cataloghează păcatele limbii de orice natură drept “ PANDEMIILE INTELECTUALE LA NIVELUL EXPRIMĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI O EXPRESIE CONCRETĂ A SUBNUTRIȚIEI CRONICE A INTELECTULUI“.

Ofer cititorului câteva dintre perlele( erori grosolane si ridicole, gafe verbale0 din cuprinsul amintitelor creații :

• Sunt un om care sunt foarte corectă.
• Îmi cer scuze anticipat pentru greșelile pe care le-am făcut.
• Există aici, în această sală, tineri care au murit în revoluția din 1989.
• Ștefan Augustin DOI-NAȘI a scris “ Mistrețul cu colți de argint “ în care la sfârșit moare, dar porcu scapă.
• Căutăm femeie la fetiță în vârstă și nefumătoare.
• Am revenit în direct cu telespectatorii noștri. Între timp ne-am înmulțit aici, în studio.
• Fiecare are gusturile lui în muzică. N-are cum să asculte toată lumea Schopenhauer (filozof).
• Vând borș și varză acră în fund.

Există în cărțile “ sanitarului de serviciu al limbii române“ câteva personaje ce sunt omniprezente prin cuvintele nepotrivite pe care le utilizează. Printre ei se află și D.D., un fost mare  șef în lumea fotbalului. Acesta , într-o perlă de-a sa, ne spune o cauză pentru care oamenii urâțesc limba română :  “ Mă scuzați că vorbesc așa, dar am fost operat de rușine “. Așadar, absența rușinii este născătoare de imperfecțiuni și în vorbire. Absența rușinii este sinonimă cu lipsa bunului – simț, a bunului gust și înlocuirea lui cu bunul-plac. Ei fac casă bună cu ignoranții ce se comportă și vorbesc de parcă ar fi în Țara lui Papură Vodă, adică o țară fără stăpân, în care legile nu mai sunt respectate.

Unii exegeți îl compară pe autorul român cu scriitorul moralist francez din secolul al XVII- lea LA ROCHEFOUCAULD. Comparația nu mi se pare neîndreptățită, numai că, în opinia mea, cei doi autori au mai multe aspecte care îi diferențiază, decât care-i apropie .

Nu toate operele lui Radu Paraschivescu sunt culegeri de perle lingvistice. Unele dintre ele abordează “ o tematică mai cuprinzătoare, precum grobianismul ( bădărănia, mitocănia, prostul – gust, vulgaritate, triumful antimodelelor, comportamentul papuaș, traseismul politic, inaptitudinile manageriale, epigonismul, nesimțirea, etc., etc. Aceste texte au formă narativă în care ilustrează  derapaje ale unor personaje surprinse în viața de zi cu zi. Dintre cărțile de acest tip semnate de acest  “detector“  al urâtului cotidian, mi-a plăcut cel mai mult “ GHIDUL NESIMȚITULUI“. Pe parcursul a 187 de pagini epice facem cunoștință cu diversele ipostaze existențiale ale acestuia : nesimțitul călător, la bloc, la restaurant, la spectacole, pe stradă, la cumpărături, inclusiv V.I.P. (politician, la televizor, moderator, în mass-media, sindicalist). Ofer spre lectură cititorului o scenă în care acesta este locuitor la bloc și vorbește cu un vecin căruia îi cere să mai reducă din decibelii muzicii pe care a pus-o la ziua odraslei sale :

“- Bună seara, domnul Nae.

– , ai noroc

– Știți…..,

– Ce vrei, bă ?

– Poate dați muzica nițeluș mai încet.

– E ziua la fi-meu. Valea.

– Da, dar e unu noaptea…….

– Zgămbri, tre să-ți desenez? Stânga-împrejur.

– …..duc la serviciu, am o lucrare……

– Băi cârmâg, ești nervos cu nervii ? E ziua la fi-meu și fac bairam.

Nu-ți place, du-te la hotel. “

Nu vi se pare că acest ins este un demn urmaș al mahalagiilor din romanul “GROAPA“ (1957) al scriitorului Eugen Barbu ?

Putem afirma, fără reticențe, că în ansamblu scrierile lui Radu Paraschivescu alcătuiesc un BAZAR al relelor maniere, al derapajelor noastre cotidiene.

Citindu-le, te intrebi: oare n-am avea nevoie stringentă  de o CURĂ/PANDEMIE DE BUN -SIMȚ ?

                                                            Dascăl de cetire și simțire românescă,

                                                                      OCTAVIAN GUȚU