In memoriam: Ioan DELEU – primar a oraşului Şimleu Silvaniei

Luni, 21 august 2017, se vor împlini 140 de ani de la naşterea lui Ioan DELEU – primar al oraşului Şimleu Silvaniei, personalitate de seamă a vieţii politico-sociale şi culturale sălăjene. S-a născut în localitatea Pericei (atestată documentar în anul 1259, Terra Perchen), într-o familie cu o bogată şi veche tradiţie de formare şi consolidare a conştiinţei naţionale româneşti şi de ridicare a nivelului cultural pe meleaguri sălăjene. Bunicul său, Iacob Deleu (1804-1880) a fost un brav revoluţionar pașoptist român, tribun al lui Avram Iancu.

Ioan Deleu a fost al patrulea copil, din șase, al familiei. Din copilărie i-a plăcut cartea, citind cu destul interes articole privind istoria, geografia şi literatura. Ca atare, după absolvirea Şcolii Elementare din Pericei, părinţii lui (Iuliana – fiica parohului român Cosma şi Daniel Deleu – jude-notar în Pericei şi membru al Direcţiunii Institutului Român de Credit „Silvania”) l-au înscris la Liceul Minorit Romano-Catolic din Şimleu Silvaniei, în aceeaşi clasă cu fratele său, Victor, mai mare cu un an şi trei luni ca el. Cei doi fraţi au fost de nedespărţit, din multe puncte de vedere, în acea perioadă a vieţii sociale. În acest context, au avut un drum „sinuos” în pregătirea lor intelectuală, în urma unor situaţii conflictuale cu unii profesori (mai ales Victor). După ce au urmat cursurile acestui liceu între anii 1887-1891, s-au transferat la Liceul Superior Evanghelic din Zalău, absolvind clasele a V-a şi a VI-a, între anii 1891-1893. Clasa a VII-a au absolvit-o la Liceul Român Unit din Blaj (1893-1894). În ultima clasă de liceu (a VIII-a) „peripeţiile” lor au continuat. În trimestrul I au învăţat la Liceul Românesc Ortodox din Braşov, iar în trimestrele II şi III la Liceul Superior Românesc Greco-Catolic din Beiuş. Acolo, în 29 iunie 1895, şi-au luat „bacalaureatul”.

Ioan Deleu şi-a început activitatea la Institutul Românesc de Credit „Silvania” din Şimleu Silvaniei, unde a prins „gustul” domeniului economic. În această conjunctură, în toamna anului 1895 s-a înscris la Academia Comercială din Graz (Austria). Nu i-au plăcut rigorile vieţii studenţeşti de acolo şi a revenit în Şimleu Silvaniei, angajându-se la Banca „Silvania”, în funcţia de practicant-diurnist. Nici aici n-a fost mulțumit de ceea ce i se oferea. Impulsionat de fratele său, Victor (ajuns avocat la Arad), Ioan Deleu a devenit corespondent al Ziarului „Tribuna” din Arad pentru Şimleu Silvaniei şi Sălaj. Totuşi, Ioan Deleu şi-a găsit veritabila vocaţie publicistică la „Gazeta de Duminică” din Şimleu Silvaniei, unde a fost redactor-responsabil în perioada 16 iulie 1905 – 15 mai 1910.

Ioan Deleu a fost un om activ în viaţa politico-culturală a urbei de la poalele Măgurii Şimleului. Printre altele, a fost membru al Societăţii pentru Fond de Teatru Românesc, filiala Şimleu Silvaniei, precum şi participant la Marea Unire de la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918. În acest context, Consiliul Dirigent l-a numit primar al oraşului Şimleu Silvaniei, funcţie pe care a deţinut-o, în două rânduri, până în anul 1927. De asemenea, în perioada interbelică, Ioan Deleu a fost şef serviciu- administrativ la Prefectura Judeţului Sălaj (1928-1930) şi, apoi, secretar general al acesteia, până în anul 1937.

Ioan Deleu a fost o personalitate, pe cât de impetuoasă, pe atât de modestă în tot ceea ce făcea. În acest sens, în „vâltoarea” evenimentelor de după Marea Unire, a fost în stare să refuze Decoraţia „Steaua României”, în grad de ofiţer!

Ioan Deleu a decedat la 69 de ani, în anul 1946, la Pericei, după o grea suferinţă fizică, fiind înmormântat în cimitirul din satul natal, alături de părinţii săi.

Date despre viaţa şi activitatea lui Ioan Deleu se găsesc în dicţionarele biobibliografice: „OAMENI de SEAMĂ ai SĂLAJULUI”, volumul I, A – K, pagina 122, Zalău – 2004 şi „SĂLAJ – OAMENI şi OPERE”, pagina 98, Editura DACIA XXI, 2011, ambele realizate de Biblioteca Judeţeană „I.S.Bădescu”, Sălaj. De asemenea, în Revista de Cultură „Caiete Silvane” din luna iulie 2017 se află relevantul articol „ Ioan Deleu (1877-1946) – personalitate sălăjeană marcantă a generaţiei Marii Uniri”, semnat de dr. Marin Pop – prestigios cercetător istoric al Sălajului.

Așadar, nu trebuie să-l uităm, niciodată, pe Ioan Deleu. Să-l onorăm cum se cuvine pentru întreaga sa activitate desfăşurată în lupta de emancipare naţională şi de propăşire a tuturor românilor şi nu numai.

                                                                                                                 Prof. Marin ŞTEFAN,

                                                                                                        Publicist, Şimleu Silvaniei

Campionatul Naţional de Radio Orientare

Alexandru STĂNESCU și OLÁH Ştefan, redivivus!

    Radio Orientarea este o ramură sportivă a radioamatorismului, una cât se poate de complexă, unind în mod armonios radiotehnica, orientarea în teren şi alergarea. A apărut pe plan internaţional în anul 1954 în: Suedia, Olanda, Iugoslavia și URSS (Rusia de azi), purtând numele de „fox hunting” (vânătoare de vulpi). Mai târziu, a fost adoptată actuala titulatură „ARDF”, adică „Amateur Radio Direction Finding”. De-a lungul timpului, în România, aceasta s-a numit: vânătoare de vulpi, radiogoniometrie de amator, radiogoniometrie operativă și radiogoniometrie. Prima competiţie internaţională a avut loc în Yugoslavia (la Ilidza, 1958), iar primul Campionat European s-a desfăşurat în Suedia (Stockholm, 1961). În anul 1980 s-a desfăşurat primul Campionat Mondial ARDF, în Polonia (la Cetniewo), unde România a câştigat o medalie de argint (Ion Drăcea – Y09BTR, în banda de 3,5 MHz) şi o medalie de bronz (Pavel Babeu – Y09TW, în banda de 144 MHz). De 11 ani (din 2006) se organizează şi Campionatul Balcanic ARDF, în fiecare an.

În România, prima competiţie de acest gen (vânătoare de vulpi) a avut loc în anul 1960, lângă Baia Mare (Lacul Sărat), iar primul Campionat Naţional s-a desfăşurat în anul 1961, lângă Bucureşti (Pădurea „Pustnicul”), separat pentru fiecare bandă de frecvenţă: unde scurte şi unde ultrascurte. Astfel, în ţara noastră, de 56 de ani s-au desfăşurat campionate naţionale de radio orientare, sub mai multe denumiri.

În acest context, în perioada 10 – 13 august 2017, în Pădurea „Stâna” din arealul localităţii Beltiug, judeţul Satu Mare, s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Radio Orientare Individual al României, pe anul 2017, la probele: sprint (joi, 10 august a.c.); foxoring (vineri, 11 august a.c.); 144 MHz (sâmbătă, 12 august a.c.)  şi 3,5 MHz (duminică, 13 august a.c.), la 11 categorii de vârstă (feminin şi masculin), reunind 44 de concurenţi. În paralel cu acesta a avut loc şi Cupa „Castrum Zotmar 2017”, la cele patru probe amintite, la 15 categorii de vârstă (feminin şi masculin), cu 49 de concurenţi. Această competiţie a fost organizată de Clubul Sportiv „Sky Lark” din Medieşu Aurit (Judeţul Satu Mare), sub egida Federaţiei Române de Radioamatorism. Sportivii au reprezentat cluburile de profil româneşti din judeţele: Argeş (Câmpulung), Caraş-Severin ( Reşiţa şi Oraviţa), Dâmboviţa (Târgovişte), Gorj (Târgu Jiu), Hunedoara (Deva), Satu Mare (Medieşu Aurit), Suceava (Suceava), precum şi din Ungaria (au concurat numai la Cupa „Castrum Zotmar 2017”).

Din Comisia de organizare au făcut parte: Adrian Marcu – delegat al Federaţiei Române de Radioamatorism, Marcel Olah – director de concurs (președinte al CS „Sky Lark” Medieşu Aurit), Kujbus Iosif – arbitru de start (primul campion al României, anul 1961, la 144 Mhz!), Venczel Miklos– arbitru de teren şi Loredana Olah – arbitru de sosire. Traseul competiţiei (posturile de control, emiţătoarele undelor radio, lampioanele şi compostoarele electronice ) a fost stabilit de către Venczel Miklos.

S-au întocmit clasamente la toate cele patru probe amintite, pe categorii de vârstă şi gen.  La Cupa „Castrum Zotmar 2017” s-a făcut  şi un clasament general pe echipe (cluburile sportive participante), pe primul loc situându-se echipajul de la Târgovişte, condus de Pavel Babeu – multiplu campion naţional, medaliat la campionatele mondiale, europene şi balcanice. La festivităţile de premiere, organizatorii, în aplauzele celor prezenţi, i-au răsplătit pe sportivi cu: diplome, tricouri de „campion naţional”, cupe şi medalii, alături de binemeritatele felicitări.

Judeţul Sălaj a avut doi participanţi la Campionatul Naţional de Radio Orientare Individual: Alexandru Stănescu din Zalău, care a cucerit medalia de aur la proba „foxoring”, categoria „M50”, devenind campion naţional şi Oláh Ştefan din Şimleu Silvaniei, care a câştigat două medalii de argint ( proba „foxoring”, categoria M40 şi proba „144 MHz”, categoria M50. În plus, Olah Ştefan şi-a adjudecat două medalii de bronz: una la Campionatul Naţional de Radio Orientare Individual şi cealaltă la Cupa „Castrum Zotmar 2017”, ambele la proba de 3,5 MHz, categoria M50. Pentru aceste performanţe sportive, cei doi sportivi sălăjeni de seamă merită felicitările de rigoare. Bravo, băieţi! Din păcate, cei doi radioamatorişti  au reprezentat şi în acest campionat alte judeţe, prin cluburile sportive la care sunt legitimaţi. Alexandru Stănescu – multiplu campion naţional, a reprezentat judeţul Suceava ( CS „T.A.” Suceava), iar Oláh Ştefan – maestru al sportului, de două ori vicecampion european (probele de 144 MHz şi 3,5 MHz, anul 1977, la Skopje/Skoplje, Yugoslavia, acum capitala Macedoniei), medalie de bronz la Campionatul European din anul 1973 (la Komló, Ungaria – prima medalie pentru echipa României la campionatele europene), de 13 ori campion naţional şi de şase ori câştigător al Cupei României a reprezentat judeţul Satu Mare (CS „Sky Lark” din Medieşu Aurit). Acest lucru se întâmplă de mai mulţi ani, negăsindu-se o posibilitate la nivelul oraşului Şimleu Silvaniei, al municipiului Zalău şi al judeţului Sălaj pentru înfiinţarea unui astfel de club sportiv, unde copiii, elevii şi tinerii să practice radio orientarea, o activitate eminamente sportivă, cu antrenamente şi întreceri într-un cadru natural minunat, pădurea, locul ideal de menţinere a sănătăţii, prin dezvoltarea calităţilor fizice şi intelectuale. Acestea, îmbinate cu goniometria, harta topografică şi orientarea în teren, se vor concretiza atât prin necesitatea practicanţilor de a participa la diferite competiţii şi campionate sportive, cât şi prin dorinţa lor de autodepăşire şi de obţinere a unor victorii notabile. De aceea, în această conjunctură, cea cu „Alexandru Stănescu și Oláh Ștefan, redivivus!”, este necesară înfiinţarea unui asemenea club, mai ales că, Oláh Ștefan, la 70 de ani (!), cu buna sa experiență de instructor de radioamatorism la Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei, dorește – alături de Alexandru Stănescu – să reia activitatea de pregătire a copiilor şi tinerilor şi să nu mai concureze, la diferite competiţii sportive, alături de sportivi mai tineri ca el cu 20-30 de ani. Aşadar, aşteptăm revirimentul!…

                                                                                                                        Prof. Marin ŞTEFAN,

                                                                                                               Publicist, Şimleu Silvaniei

SEMINAR KARATE PE RIVIERA OLIMPICA

In perioada 31.07.-08.08.2017 Asociatia Nord Amical Karate a desfasurat un stagiu in statiunea Paralia Katerini din Grecia, eveniment pe care il organizam de mai bine de 10 ani.

Am participat cu un lot de 31 de antrenori si instructori, alaturi de sportivi si parinti insotitori din Maramures, Salaj si Covasna care au muncit cot la cot la antrenamentele de dimineata de pe plaja Marii Egee, dar si la antrenamentele de seara din baza sportiva din complexul hotelier.

Pe langa antrenamente, am desfasurat o croaziera superba pe insula Skiathos, o zi minunata la parcul acvatic Waterland, o excursie deosebita la Edessa-Pozar- o cascada impresionanta de peste 70 de metri alaturi de cazanele cu ape termale.  O parte din grup a vizitat si manastirile de la Meteora- un loc unic in lume care nu trebuie ratat daca vizitezi Grecia si Muntele Olimp cu Manastirile Sf. Dionisos si Sf. Efrem Sirul.

Am petrecut un sejur minunat cu vreme superba, intr-o companie deosebita unde tot grupul a marturisit ca ar repeta cu mare drag aceasta vacanta unde s-a imbinat armonios placutul cu utilul, antrenamentele de dimineata fiind adevarata terapie cu aerosoli.

Au coordonat grupul: sensei Duta Viorel, sensei Bibo Ferenc, subsemnatul si instructorii Coste Calin si Herteg Ioana, primul fiind si responsabilul cu partea de antrenamente.

Pentru antrenorii si instructorii A.N.A.K. urmeaza un seminar in statiunea Balvanyos din judetul Covasna, incepand cu data de 28 august 2017, iar apoi ne intoarcem in cluburi sa incepem pregatirea pentru noul an competitional in care primul eveniment al asociatiei va fi Cupa Zalaului editia a XV-a.

Vicepresedinte A.N.A.K.

Prof. Pop Gheorghe

0740 520239

 

PUZ – INTRODUCERE IN INTRAVILAN LOC. SIMLEU SILVANIEI, CU DESTINATIA ZONA AGROZOOTEHNICA CONSTRUIRE FERMA CRESTERE VACI DE CARNE

Denumirea lucrarii: PUZ – INTRODUCERE IN INTRAVILANUL LOC. ȘIMLEU SILVANIEI, CU DESTINATIA ZONA AGROZOOTEHNICA, CONSTRUIRE FERMA CRESTERE VACI DE CARNE
Beneficiar: S.C. UNIVERSAL EURO BUILD S.R.L., Sat Fizeș, com. Sâg, nr. 246, jud. Sălaj
Proiectant: MARCU ALINA BIANCA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA, Zalau, str. T. Moldoveanu 3, Jud. Salaj, tel. 0760601964
Amplasamentul lucrarii: Loc. Șimleu Silvaniei, Ferma 20 – extravilan, jud. Sălaj

MEMORIU DE PREZENTARE

PUZ – U 04 REGLEMENTARI EDILITARE

PUZ – U 05 PROPRIETATEA ASUPRA TERENURILOR

La Şimleu Silvaniei – Conferinţă de presă

La Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) din Şimleu Silvaniei s-a desfăşurat, marţi, 1 august 2017, o conferinţă de presă cu privire la organizarea Báthory Fest – Festivalul medieval al oraşului Şimleu Silvaniei”. Această manifestare cultural-istorică de amploare se află la ediţia a doua şi se va desfăşura în perioada 20 – 24 septembrie 2017, fiind organizată de către: Primăria şi Consiliul Local Şimleu Silvaniei, în parteneriat cu CNIPT Şimleu Silvaniei şi alţi colaboratori din ţară şi de peste hotare.

Conferinţa a început cu un salut de „bun venit!” adresat participanţilor, de către Daniel Stejerean – director al CNIPT Şimleu Silvaniei, menţionând:

„Ca de fiecare dată, mass-média din Sălaj este şi va fi un partener de încredere al CNIPT Şimleu Silvaniei. Colaborările, de-a lungul timpului, s-au dovedit a fi deosebit de bune. Prin intermediul dumnevoastră am reuşit de fiecare dată să diseminăm activităţile, proiectele şi evenimentele organizate, succesul fiind o parte din meritul dumnevoastră, al mass-média. Şi de această dată am considerat necesară informarea corectă a publicului, prin intermediul dumneavoastră, despre următorul eveniment marcant pentru oraşul nostru. Báthory Fest se vrea a fi un festival de promovare a valorilor istorice, culturale şi de legătură cu încă două ţări din Europa, Polonia şi Ungaria, în contextul unui eveniment de reconstituire a prioadei medievale, prin valorificarea ruinelor Castelului şi a Cetăţii Medievale ale familiei princiare Báthory. Istoria ne leagă prin persoana celui care a fost Sthephánus Báthory, născut chiar aici, la Şimleu Silvaniei, devenit principe al Transilvaniei şi, mai apoi, rege al Poloniei şi Lituaniei. Festivalul reprezintă un nou concept prin care ne dorim să scoatem la suprafaţă istoria acestui loc, a cetăţii şi a oraşului în sine. De aceea, anul acesta am venit cu propuneri noi, prin asociere cu Fundaţia „Báthory” din Şimleu, cu „Silvan Art” din Şimleu Silvaniei, cu  Asociaţia „Hussar” din Polonia, cu Asociaţia Profesioniştilor din Centrele de Informare Turistică din România, A.D.I. Sălaj Plus (n.m. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Sălaj Plus”) şi vom încerca o nouă variantă de atracţie în cele patru zile de festival. În primul rând, organizatorii, partenerii şi sponsorii evenimentului vor fi împărţiţi în bresle şi caste, şi vor avea fiecare un simbol, prin afişarea unui blazon, ca să poată fi mai uşor identificaţi. Ne dorim să invităm, de asemenea, şi producători locali şi zonali, artizani şi asociaţii familiale, care să ne promoveze tradiţia şi obiceiurile, având în vedere complexitatea festivalului. Zilele de miercuri şi joi vor fi dedicate echipelor din oraşele înfrăţite ale Şimleului. Vineri seara sunt programate concerte ale trupelor locale şi ale artiştilor din zona Transilvaniei. Sâmbătă va avea loc parada costumelor medievale, urmată de partea de reconstituire istorică a trupelor invitate. Tabere de artă medievală, expoziţie de arme, dar şi un atelier de pictură vor întreţine atmosfera în această zi. Seara va avea loc un concert de muzică românească inspirată din tradiţia naţională a trupei „Mike Godoroja & Blue Spirit”. Spectacolul, care face parte dintr-un turneu naţional, este intitulat „Născut în România”.

După o prezentare de imagini elocvente, printr-un clip video „Mike Godoroja”, despre concertul ce va fi susţinut la Şimleu Silvaniei, sâmbătă seara, 23 septembrie 2017, Daniel Stejerean a mai zis:

„Duminică, ultima zi a evenimentului, va fi dedicată slujbei religioase în Biserica Romano-Catolică din localitate, monument istoric construit în 1532 de către familia Báthory. Slujba va fi în limbile: latină, română, maghiară şi va exista şi o traducere pentru partenerii noştri din Polonia. Programul complet şi detaliile vă vor fi comunicate ulterior acestei întâlniri, în momentul în care va fi definitivat de către organizatori şi parteneri”.

În continure, Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei, a spus, printre altele:

„[…] Ideea de a crea Báthory Fest a fost una simplă. Era normal ca în oraşul nostru, oraşul în care s-a născut Ştefan Báthory, să existe un singur eveniment. […] N-am reuşit anul trecut. […] Din acest an, sper să fie un început de bun augur, luna septembrie va fi, pentru oraşul Şimleu Silvaniei, luna dedicată celui mai important om care s-a născut în oraşul nostru, respectiv Sthephánus Báthory. […] Această activitate trebuie privită ca o activitate naţionalistă locală. […] Báthory a adunat împreună cel puţin trei naţiuni: naţiunea română, aici s-a născut; naţiunea maghiară, unde există aceste conexiuni, există aceste legături pe care oraşul nostru le are cu oraşe unde familia Báthory a făcut istorie, ca exemplu, oraşul Nyirbátor şi, nu în ultimul rând, naţiunea polonă, Polonia, acolo unde Báthory a fost cel mai iubit rege. […] Mă bucur că oraşul nostru va deveni o capitală regională, din punct de vedere istoric, în septembrie. Le mulţumesc lui Daniel (n.m. Daniel Stejerean) şi tuturor acelora care s-au implicat pentru ca această activitate să fie una serioasă şi consistentă. Ne-am bucurat şi anul trecut de o acţiune foarte reuşită, o spun eu, şi cred că anul acesta va fi şi mai reuşită. Şi, anticipat, vreau să le mulţumesc tuturor acelora care îşi răpesc din timp şi se ocupă astfel, încât Şimleul să fie, aşa cum îl cunoaştem noi, la înălţime.[…]”.

Activitatea a continuat cu lansarea oficială a paginii de facebook „Báthory Fest 2017” de către Septimiu Cătălin Ţurcaş şi cu proiecţia unui trailer (video clip de 40 de secunde) despre prima ediţie a festivalului (2016), realizat de Ovidiu (Mugur) Teieru – reprezentant al mass-media sălăjeană.

În alocuţiunea sa, Acsádi Anamária – vicepreşedinte al Fundaţiei „Báthory” Şimleu Silvaniei, printre altele, spunea:

„[…] Anul acesta am invitat trei oraşe din Ungaria, înfrăţite cu Şimleu Silvaniei – Szarvas, Albertirsa şi Nyirbátor. […] Deci, miercuri, joi şi vineri se vor desfăşura activităţi pentru musafirii noştri din Ungaria, iar cele de sâmbătă şi duminică pentru oraşul Şimleu Silvaniei, organizate împreună cu Primăria şi Centrul de Informare. […] Programul activităţilor noastre va fi cunoscut la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie.[…]”.

De asemenea, Laura Chirilă – manager al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus, a spus:

[…] Noi ne-am  bucurat de această iniţiativă, la fel cum am făcut şi anul trecut, prin prisma faptului că este o modalitate, altfel, de a promova unul dintre cele mai importante obiective din jurul nostru. […] Dacă pentru cei care vin din afară nu pare impresionant, suntem convinşi că-i vom fermeca şi vor povesti despre experienţa lor, şi acest festival va creşte de la an la an, iar Şimleul îşi va lua locul pe harta turistică a judeţului, aşa cum merită, de altfel.[…]”.

În continuare au fost date răspunsuri pertinente la întrebările puse de Ana Tudoran (Sălăjeanul TV) şi de subsemnatul (Ziarul „Magazin Sălăjean”), referitoare la caracterul festivalului şi la prezenţa unor invitaţi de seamă de la nivel judeţean şi naţional. La sfârşitul conferinţei au fost înmânate invitaţiile oficiale la festival.

De menţionat că, în sală a fost amenajată o mini-expoziţie de pictură cu lucrări tematice ale elevilor de la „Silvan Art” (pregătiţi de prof. Dumitru Costălaş), tablourile fiind înrămate de SC „Simex” SA Şimleu Silvaniei. Toate tablourile (şi celelalte) vor fi expuse în timpul festivalului.

Evidenţiez faptul că, seara, timp de peste două ore, în Cetatea „Báthory” a fost proiectat filmul „Contesa însângerată”, din iniţiativa şimleuancelor Gabriela Gale şi Elisa Paşca – studente la Facultatea de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cele care s-au aflat în practică la CNIPT Şimleu Silvaniei. A fost o premieră pentru şimleuani, într-un cadru, pe cât de natural, pe atât de feeric, când aproape 200 de spectatori aşezaţi pe baloţi de paie, pe scaune şi pe iarbă sau, pur şi simplu, în picioare au vizionat filmul despre contesa Erzsébet Báthory, verişoară (după mamă) cu Ştefan Báthory. Înainte de începere, Daniel Stejerean a prezentat câteva date despre film, în contextul evenimentelor istorice de atunci, nominalizând şi felicitând echipa de voluntariat a CNIPT Şimleu Silvaniei: Roxana Moldovan, Andrea Budai, Carla Ruţaş, Simina Seleşi, Andrada Grecu, Iulia Bob, Aida Pop şi Larisa Drăgan, precum şi cele două studente, Gabriela Gale şi Elisa Paşca.

Așadar, și în acest mod a început luna lui Gustar (august) 2017 pentru şimleuani, cu gândul de a da viaţă Cetăţii „Báthory” prin diferite activităţi, menite să reconstruiască, istoric, perioada medievală a localităţii Şimleu Silvaniei. Aşteptăm „Báthory Fest”!

 

                                                                                                                         Prof. Marin ŞTEFAN,

                                                                                                                Publicist, Şimleu Silvaniei