Prezentul text nu este un articol obișnuit ca formă. El este o microantologie de texte din cultura română și universală ce are ca temă cartea și binefacerile cititului. Ideea de-a concepe un astfel de demers mi-a fost sugerată de un fragment din „Jurnalul filozofic” al lui Constantin Noica: „Nu da povață celui ce nu ți-o cere, căci nu te ascultă. Însetează-l întâi.” Acest obiectiv ni l-am propus și noi, respectiv să-i „însetăm”de lectură pe cei care încă o mai consideră un act gratuit, o pierdere de vreme, un efort fără nici o finalitate practică. Poate citatele alese vor avea menirea de a-i determina pe unii dintre neprietenii lecturii să încerce măcar să se convingă pe cont propriu că o carte este o lume nouă din care n-ai cum să „ieși” fără să simți că până atunci ai trăit într-un cerc strâns și că în lume se poate trăi și altfel.

Am structurat microantologia în trei părți, fiecare având un titlu ce-i trădeză  conținutul:

I. Cartea și cititul reflectate în citate românești

II. Cărturari străini despre carte și citit

III. Cercetări științifice despre beneficiile cititului

I.Cartea și cititul reflectate în citate românești

1.  „Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini.” (M.Eminescu, poet)
2.  ” Toți acei care au acces la o bibliotecă, la cărți, sunt niște inși mai buni decât alții, mai fortificați, iar durerile îi ating mai puțin și nefericirile trec mai repede.” (M.Eliade, scriitor, istoric al religiilor)
3. „Cărțile se scriu în singurătate, însă împortiva ei.”(Octavian Paler, scriitor)
4. ”Cărțile sunt fluturi cu care zburăm prin propria noastră minte, sub bolta uriașă a țestei noastre. Niciun aparat de zbor nu te-a dus atât de departe.”(Mircea Cărtărescu, scriitor)
5. ”Cărțile m-au învățat să citesc corect realitatea.”(Mircea Horia Simionescu, scriitor)
6. ”Cititor înseamnă cine înțelege o carte.” (Nicolae Iorga, istoric)
7. „Fără cărți nu pot trăi decât dobitoacele și zeii.”(Petre Țuțea, eseist, filozof, publicist)
8. „Eu cred că o lectură sănătoasă trebuie să te facă viu, trebuie să te armonizeze cu tine însuți, să te îmbogățească, să te binedispună, să te integreze mai bine în lumea ta.

Citesc cu bucurie câtă vreme ceea ce citesc…îmi oferă materia primă a unei mai bune așezări în lume și în destinul propriu.” (Andrei  Pleșu, scriitor, eseist, filozof)

9.” Lucrul formidabil pe care ți-l oferă cititul este această întâlnire cu altul în absența lui. Iar consecințele acestei întâlniri sunt uriașe. Cei pe care-I citești nu sunt fitecine. Intrând, prin carte în legătură cu ei, profiți de tot ce au gândit și simțit ei într-un mod exemplar, devenind apoi o măsură a umanului.   …când e vorba de cărți, ne aflăm în primul rând nu în fața unui fapt actual, ci a unei oferte de viață.”(Gabriel Liiceanu, filozof , eseist și scriitor)

10. „A citi înseamnă a învăța. E o formă de experiență…căci dacă ne-am mărgini la ceea ce putem trăi sau vedea în jurul nostru într-o viață de om, am fi foarte săraci …Cărțile ne dezvăluie cu adevărat înțelesul lucrurilor pe care le trăim. Necitind suntem ignoranți: dar nu numai fiindcă nu ne putem explica propria noastră viață…cititul ne permite accesul la un univers infinit…”(Nicolae Manolescu, critic literar)

II. Cărturari străini despre carte și citit

1. „Cea mai mare parte a cunoștințelor umane din toate ramurile există doar pe hârtie, în cărți – această memorie de hârtie a umanității. “( A. Schopenhauer, filozof)
2. „Există un farmec aparte în cărți; cărțile ne provoacă încântare: vorbesc cu noi, ne dau sfaturi bune, devin prieteni vii pentru noi .” (Petrarca F. , poet)
3.  „O carte bună este ca o conversație cu o persoană inteligentă. O carte este   un interlocutor, un prieten, un consilier.”(L.N. Tolstoi, romancier)
4. „Cartea este o vrăjitoare. Cartea a transformat lumea, conține memoria rasei umane, este portavocul gândirii umane. O lume fără carte este o lume a sălbaticilor “. (N.A. Morozov, om de știință)
5. “Citirea cărților nu este o modalitate de a scăpa de viață; cărțile oferă cheia înțelegerii acesteia. Cheia realității”. (Sebastian Faulkes, romancier )
6. “A iubi cititul înseamnă a schimba orele de plictiseală inevitabile în viață cu ore de mare plăcere. “ (Charles Louis Montesquieu, scriitor )
7. “ Una dintre bucuriile lecturii este oportunitatea de a profita de înțelepciunea generală a umanității.” (Ishmael Reed, poet)
8. “A citi înseamnă a te gândi, a te ruga, a vorbi cu un prieten, a-ți exprima gândurile, a asculta ideile altora, a te bucura de muzică, a vedea peisaje frumoase și a te plimba de-a lungul plajei.” (Roberto Bolaño, romancier)
9. “Cititul face ca o persoană să fie informată, conversația să fie plină de resurse, iar obiceiul de a scrie să fie precis.” ( Bacon F. , filozof)
10. “Cititul înseamnă crearea propriilor gânduri cu ajutorul gândurilor altor persoane.” (P. E. Rubakin, scriitor)

                         III. Cercetări științifice despre beneficiile cititului

În cronica sa „De neamul moldovenilor”, Miron Costin este primul român care vorbește despre importanța cititului: „Nu este alta mai frumoasă și mai de folos zăbavă decât cetitul cărților.”

Comparând conținutul acestei clasice aserțiuni cu ceea ce reliefează despre citit textele cuprinse în microantologia din acest articol-colaj, ne dăm seama cât de mult a evoluat semnificația actului lecturii de-atunci și până azi. În general, așa cum rezultă fără echivoc din citatele reproduse, dar și din ceea ce se vehiculează pe mai multe canale de socializare, lectura aduce sine multiple beneficii, tot atâtea izvoare ale evoluției gândirii omenești, dar și al modului de a fi al omului între semenii săi.

Studii serioase realizate de mai multe universități din lume, arată de ce este importantă lectura: cititul te face mai inteligent; crește capacitatea de focalizare și atenția;  îmbunătățește memoria;  mărește capacitatea creierului  dezvoltă gândirea analitică;  crește imaginația și devii mai creativ; crește bagajul de cunoștințe și cultură generală;  îmbogățește vocabularul;  reduce stresul;  îmbunătățește calitatea somnului;  te face mai bun;  este o metodă de dezvoltare personală;  ajută să te cunoști;  să avansezi mai ușor în carieră, cum să faci singur anumite lucruri.

Cercetările s-au făcut și se fac în multe centre universitare. De exemplu, un studiu făcut la Emory University a demonstrat că cititul te face mai bun, mai empatic, mai sociabil.

O cercetare făcută la University College of London pe 1100 de adolescenți a dovedit că cei care citesc cu pasiune înțeleg cu 26% mai multe cuvinte decât cei care nu o fac.

La Universitatea Sussex din Marea Britanie specialiștii au ajuns la concluzia că lectura este cea mai bună metodă de a scăpa de stres. Șase minute de citit ceva plăcut reduce stresul cu 68%, pe când ascultarea muzicii relaxante reduce stresul cu 61%. Totodată, cititul îmbunătățește calitatea somnului. Cum? Datorită faptului că reduce stresul și ne deconectează de problemele cotidiene.

Glosând despre carte, nu putem eluda poezia „Ex libris” a lui Tudor Arghezi, una din cele mai frumoase ode dedicată acesteia și creatorului său: „Carte frumoasă cinste cui te-a scris”.

Scepticii, mai bine-zis neiubitorii lecturii, cu siguranță își vor motiva parțial absența apetitului pentru cuvântul scris apelând la o aserțiune a filozofului Emil Cioran: „Se scrie prea mult…Până și Shakespeare a exagerat”.

Pun punct textului-colaj de azi ce se dorește o invitație la lectură ca izvor formator multilateral al omului și un act cognitiv-educativ generator de cultură și civilizație.

Înaintea punctului final, invit eventualii cititori la o călătorie în secolul al XIX-lea, unde poetul Alexandru Vlahuță prin creația „Lui Eminescu” ne oferă una din cele mai sugestive, mai dense în semnificații rosturi ale lecturii:

„Tot mai citesc măiastra-ți carte,

Deși ți-o știu pe dinafară:

Mă duc tot mai afund cu mintea

…………………………………

În lumile de frumuseți

Ce-au izvorât eterni luceferi”

Cititul- o călătorie în lumile de frumuseți!

Mai bine de un an trăim sub semnul pandemiei, cea care planează deasupra noastră ca o „Sabie a lui Damocles”. În acest context, cititul este și un mod de a uita de cumplita boală; un mod de a evada legal din carantină; un mod de a substitui absența prietenilor; un mod de a călători gratuit și fără pașaport oriunde în lume.

                                                                                                                Octavian Guțu,

                                                                                           dascăl de cetire și simțire românească

RAFTUL CU CARTE:

                                  ANA BLANDIANA- „SORĂ LUME”,

                                „O ÎMBRĂȚIȘARE LUCIDĂ A LUMII”

În trimestrul ultim al anului 2020, scriitoarea Ana Blandiana (numele literar al Otiliei-Valeria Coman, căsătorită Rusan) a publicat la Editura Humanitas un nou volum de proză intitulat „Soră lume”. Titlul și coperta lui sunt deosebit de sugestive pentru modul în care autoarea simte/trăiește/concepe relația sa cu lumea. Până acum, ecourile ei în presă sunt deosebit de favorabile. Spre exemplu, într-o cronică literară publicată de Codruț Constantinescu în „Revista 22”, acesta este de părere că volumul este „un tratat de înțelegere a lumii” și îl consideră „cartea anului trecut-2020”.

Dintre precedentele cărți epice ale Anei Blandiana, amintesc: „Cele patru anotimpuri”, „Proiecte de trecut”, „Sertarul cu aplauze”, „Povestiri fantastice” etc. Lor li se adaugă textele eseistice reunite în volume precum – „Calitatea de martor”, „Eu scriu, tu scrii, el scrie”, „Cea mai frumoasă dintre lumile posibile”, „Cine sunt eu?” și altele. Văzând titlul noii apariții editoriale, cititorii născuți mai demult sau iubitorii melosului popular și-au reamintit vestitul cântec „Lume, lume, soro lume” al nemuritoarei Maria Tănase. Asocierea celor două creații este bine motivată. Ambele artiste prin arta lor s-au adresat lumii întregi, bucurându-ne și făcându-ne să nu uităm că, oriunde ne-am afla, cu toții suntem de-o seamă, deci oameni.

Cartea ce ne prilejuiește aceste rânduri și care beneficiază de o copertă ce merită pusă în ramă, este alcătuită din 50 de texte, unele aparținând prozei, iar altele eseisticii.

Predomină în volum paginile ce reflectă călătoriile autoarei efectuate în diverse țări înainte și după 1989. Majoritatea sunt legate de viața literară a autoarei: participarea la festivaluri de poezie, vizitele în grupuri de scriitori în alte țări, lansarea unor cărți ce i-au fost traduse, onorarea târgurilor internaționale de carte, acordarea de premii literare. Cum a fost conceput și ce se dorește a fi noua apariție editorială a prozatoarei Ana Blandiana ne-o mărturisește ea însăși într-un text de pe coperta a patra: „În Fals tratat de manipulare am încercat să compun din fragmente de amintire un portet al țării. Acum este vorba despre lume”. 50 de narațiuni/ eseuri dense în informații despre oamenii și locurile prin care a trecut sau pe care le-a  onorat prin prezență și mesajul transmis prin creațiile sale  îmbrăcate în haina lingvistică a lor. Prin ele, Ana Blandiana a săvârșit „o îmbrățișare lucidă a lumii.”(apud Serenela Ghiteanu, „Revista 22” din 17 noiembrie 2020). Dincolo de premiile cu care a fost distinsă, de numărul mare al limbilor în care i-a fost translată opera, scriitoarea cu cel mai frumos pseudonim literar din România a trăit în aceste unice peregrinuri spirituale o stare necunoscută ei până atunci și pe care ne-o împărtășește și nouă cititorilor, dar și lumii prin care a trecut: „Nu mai trec dintr-o lume în altă lume, ci mă mișc în aceeași lume devenită tot mai comună”, adică „soră lume”.

În glosele/adnotările mele la tomul „Soră lume”, mă voi referi la eseul cu titlul „Poezia ca mod de supraviețuire” și la personalitatea artistică a creatoarei. Ana Blandiana a devenit scriitoare de prim-plan a literelor românești îndeosebi prin poeziile sale. Ea face parte din generația 60, numită și Labiș-Stănescu, cea care a renăscut lirica noastră posbelică prin promovarea curentului literar– neomodernismul. A debutat în anul 1964 cu volumul de poezii „Persoana întâi plural ”, urmându-i apoi cele intitulate „Călcâiul vulnerabil”, „Octombrie, noiembrie, decembrie”, „Somnul din somn”… pentru ca în 2019 să ne ofere „Integrala poemelor”. Valoarea estetică a versurilor ce i le datorăm au făcut-o să fie considerată azi una dintre vocile liricii europene de mare succes. Dovadă sunt nu numai premiile ce i s-au destinat, ci și alegerea ei ca Membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stephane Mallarme” și a Academiei Mondiale de Poezie(UNESCO).

Înainte  de a intra în posesia volumului „Soră lume”, intenționam să scriu  un articol cu tema „Unde ne sunt cititorii?”. În el voiam să-mi spun și eu opinia în legătură cu diminuarea interesului publicului pentru beletristică în ultimele decenii. Eseul „Poezia formă de supraviețuire” vine și-mi oferă  nu numai o metaforică definiție a rolului creațiilor poetice în existența noastră, ci și un răspuns pertinent la deja clasica problemă, unde ne sunt cititorii de beletristică?

Am ajuns la o vârstă când pot și eu mărturisi asemenea eului rostitor dintr-o poezie inclusă în volumul „Variațiuni pe aceeași temă” al Anei Blandiana: „Tot mai mulți mă așteaptă acolo,/ tot mai puțini îmi țin aici de urât…” Până a ajunge aici, am cunoscut diverse medii sociale, politice, culturale, școlare. Am trăit jumătate de viață în „epoca de aur” și cealaltă parte a ei în cea „a capitalismului cu față umană”. Această carte de vizită a ființei mele mă îndreptățește să spun că în România de azi se și citește. Odată cu mutațiile aduse de vreme, se schimbă, însă, și tematica raftului de pe care ne luăm cărțile. Da, sunt de aceeași părere cu cei care au ajuns la concluzia că literatura beletristică nu mai este pe primele locuri din topul preferințelor de lectură.

Prefațez prezentarea punctului de vedere al Anei Blandiana cu câteva sumare opinii de autoritate și personale, ele fiind tot atâtea cauze ale diminuării apetitului pentru beletristică sau efectiv îl defavorizează. Criticul literar Irina Petraș în eseul „Criticul, cititorul la vedere”, publicat în „România literară”, nr.3 din 2021, consideră că:

„…acum când, deși aparent se citește mai mult, cititorii pare că au dispărut(zic aparent), fiindcă cei care citesc să umple timpul mort din gara planetară nu sunt cititori adevărați, neaparat de cursă lungă…” ;

„ambiguitatea e maximă, ne aflăm în epoca subtextului… neâncrezători în ce vrea să spună celălalt…”; „…pe măsură ce numărul cititorilor scade, numărul scriitorilor crește” etc. Au dispărut librăriile din orașele mici și mijlocii, tirajul cărților căutate este mic, în schimb prețul lor este mare, bibliotecile școlare nu țin pasul cu piața cărții, orele de literatură din liceu s-au „dezumanizat”, în sensul că în ele accentul se pune pe partea „tehnică” a operelor și mai puțin pe modul în care acestea reflectă condiția umană. S-o spunem limpede: modul în care se scrie azi poezia și proza, multor iubitori de carte nu le place, iar critica de întâmpinare se pare că „nu-și face datoria”.

Ana Blandiana, în stilul său clar, inteligibil, sintetizează în eseul la care ne referim cauzele stării de azi a relației poet-cititori: „După un întreg secol de îndepărtare de cititor și chiar de disprețuire a acestuia-prin superintelectualitatea ermetismului sau prin iresponsabilitatea avangardei-poeții au descoperit cu uimire că zmulgerea rădăcinilor din pământ atrage după sine tăierea aripilor spre cer și au început să se simtă singuri și fără rost”. Proliferarea festivalurilor de poezie în lume, nu-i suficientă pentru ca supraviețuirea spirituală prin poezie să nu fie scurtcircuitată.

Soluțiile? Întoarcerea poeților cu adevărat spre cititori, făcându-i să înțeleagă noul mod de a se scrie literatură în secolul XXI. De asemenea, să se elimine impresia largă că scriitorii de fapt scriu pentru a se aplauda reciproc în festivaluri, iar criticii literari, ce au adoptat mulți dintre ei un stil criptic, devin parcă niște persoane ce  veghează ca nu cumva noi, cititorii de rând, să avem acces la structura internă a creației literare.

Întrebat mereu dacă un text scris în versuri este și poezie sau nu, am răspuns cu un memorabil vers bacovian: „Mai citesc și-mi pare că sunt viu”.(„Tăcere”).

Închei, făcând apel la un titlu al unei opere datorate Anei Blandiana: „Eu scriu, tu scrii, el scrie”. Cine mai citește?

                                                                   Octavian Guțu,

                                             dascăl de cetire și simțire românească