MOTTO: “NIMENI DIN TOATĂ POEZIA LUMII NU A PLĂCUT TUTUROR”

Cele două aserțiuni , din titlu și din motto, nu-mi aparțin . Le-am selectat din cea mai recentă apariție editorială a scriitorului MIRCEA CĂRTĂRESCU –„CREIONUL DE TÂMPLĂRIE’’. Apărut la Editura „HUMANITAS”, prezentul volum este o eterogenă culegere de texte datorate lui MIRCEA CĂRTĂRESCU, unele publicate, altele rostite în diverse conjuncturi sărbătorești pentru autorul lor: lansări de carte, premii ale operei sale, distincții primite etc.

Cartea grupează cuprinsul său în trei secțiuni: EVOCĂRI, DISCURSURI, PREFEȚE. Comun acestora este faptul că MIRCEA CĂRTĂRESCU ni se dezvăluie în intimitatea sa de scriitor, așa precum  nu a făcut-o până acum. Mie, ca înrăit pătimaș al cuvintelor și gândurilor alese, mi-au reținut atenția în primul rând acele pasaje, nu puține, în care scriitorul ne oferă UN AUTOPORTRET ÎNTR-O OGLINDĂ FIDELĂ.   

Prima parte a scriiturii poartă titlul „CUM I-AM CUNOSCUT”. În ea sunt evocați, pe scurt, câțiva scriitori clasici, printre care și TUDOR ARGHEZI. MIRCEA CĂRTĂRESCU este de părere că „este cu neputință să cunoști un om doar după scrierile sale”. El regretă, spre exemplu, că TUDOR ARGHEZI e „cu totul absent din lumea pe care ne-a lăsat-o”…… „scrierile sale nu-i încorporeză biografia, nici gândurile, nici tribulațiile interioare”. Regretul e născut din fireasca dorință a cititorului, pentru că orice cititor vrea să aibă o “imagine vie despre ei”, “nu ne trebuie statui ideale, ci oameni, oameni pe care să-I putem iubi așa cum le iubim și scrisul”.

Fidel propriei credințe, MIRCEA CĂRTĂRESCU ni se dezvăluie, fragmentar, ca “un om care scrie” așa cum dorește  să fie cunoscut și perceput. Din multitudinea de fațete ale omului-scriitor MIRCEA CĂRTĂRESCU, voi selecta pentru eventualii cititori ai acestor pagini câteva secvențe cu mare valoare generală și de mare actualitate.

MIRCEA CĂRTĂRESCU pornește în demersul său creator de la un adevăr unanim recunoscut de oamenii cu picioarele pe pământ:

“Contemplăm astăzi, cu ochii stinși și bătrâni și dezamăgiți, panorama tristă a unei civilizații fără cultură , a unei culturi fără arte , a unor arte fără literatură, a unei literaturi fără poezie și a unei poezii fără lirism…..La ce bun să mai scrii ? Pentru cine să mai scrii ?  ”

Dezamăgitoarea concluzie nu-l dezarmează pe MIRCEA CĂRTĂRESCU , dimpotrivă, rămâne fidel crezului său artistic, potrivit căruia poetul este aidoma unui NOE al artelor contemporane care poate salva lumea de la îndobitocire prin a “ aduce pe lume sau măcar de a recunoaște stropii de poezie care mai există în lume”.

Când realizezi acest ideal, “ oricine  face un lucru în care să arate frumusețea trecătoare a lumii este un mare poet…”. Rolul cathartic al operei în versuri este, în viziunea autorului, acela de “platoșă pentru fragilele noastre organe interne”.

Autorul romanului “SOLENOID”ne propune și o nouă viziune despre ceea ce înseamnă scriitor clasic:”pentru mine un clasic nu e un autor cu importanță istorică, testat și confirmat de toate epocile, ci acela pe care eu, citindu-l în profunzime și cu seriozitate, îl pot numi cu bucurie, ușurare, entuziasm un mare scriitor”.

Într-o cronică a acestui volum, DAN C. MIHĂILESCU remarcă un merit incontestabil al noii apariții editoriale semnate de MIRCEA CĂRTĂRESCU: “ MIRCEA CĂRTĂRESCU și-a deschis  ferestrele și ușile ființei literare către toți ceilalți”. Numai în felul acesta  a reușit să ne ofere un autoportet într-o oglindă  fidelă. OCTAVIAN PALER prin romanul său “AUTOPORTRET ÎNTR-O OGLINDĂ SPARTĂ” ne prezintă imaginea lui de creator ajuns la vârsta senectuții, atunci când memoria, adică oglinda, nu mai are fidelitatea anilor creatori. La MIRCEA CĂRTĂRESCU oglinda este una fidelă întucât mărturisirile sale sunt la timpul prezent, când memoria, oglinda, este încă fidelă, mai ales că tot ceea ce ne dezvăluie acest scriitor postmodernist o face nu într-un interviu, deci nu provocat/incitat de cineva, ci din proprie dorință de a fi cunoscut și, mai ales, înțeles/judecat așa cum se cuvine.

Mărturisirile din acest volum nu se referă decât foarte puțin  la eul empiric/ biografic al autorului. Pe prim-plan este EUL CREATOR, ceea ce consider  că este marele merit al cărții . Laitmotiv al ei este viziunea originală a lui MIRCEA CĂRTĂRESCU despre el ca om care scrie: “Eu nu m-am numit niciodată scriitor, am vrut doar să scriu, și scriu cu adevărat, din toate puterile mele”.

Pentru MIRCEA CĂRTĂRESCU a fi înseamnă a scrie. “Datorez totul literaturii. Ea a ținut pentru mine loc de educație morală și religioasă, prin filtrele ei am privit întreaga viață, spectacolul lumii”. Autorul volumului “CREIONUL DE TÂMPLĂRIE” se autodefinește ca fiind “un om modest” care n-a făcut nimic în viață în afară de literatură.

          Însuși modul său de a scrie nu are nimic spectaculos în el:” Scriu cu un anumit ritual pe care îl respect întotdeauna-numai diminețile, foarte puțin în fiecare ședință, cam o pagină, cam o pagină și jumătate. Ciudat este să scriu literatură numai de mână, nu pe computer, continuu, fără să adaug, fără să scot….scriu cu mare plăcere, într-o stare de adâncire în propriul meu interior”.

MIRCEA CĂRTĂRESCU a fost născut în 1956, în București. A absolvit Facultatea de Filologie din Capitală , unde în prezent este profesor universitar.În literatura noastră el este considerat poetul emblematic al postmodernismului , al generației ’80, fiind  unul dintre cei mai traduși scriitori în străinătate, dar șI recunoscut prin  nu puținele premii ce i-au fost acordate. După cum aflăm din volumul IV al ”JURNALULUI “ său subintitulat “UN OM CARE SCRIE”, în anul 2015 scriitorul a fost tradus în 22 de limbi străine, ori de atunci interesul pentru scriitorul român a crescut, îndeosebi după ce a publicat romanul-capodoperă “SOLENOID”(2015). Poet (“Poeme  de amor”), nuvelist („De ce iubim femeile”), romancier („TRAVESTI”, „ORBITOR”, „SOLENOID”), eseist, publicist, autor al unui studiu critic (”Postmodernismul românesc”), MIRCEA CĂRTĂRESCU este în literatura română un scriitor deopotrivă adulat sau contestat pentru anumite creații  ale sale.

Realist fiind, scriitorul le dă contestatarilor un răspuns mai mult decât elegant în paginile volumului  “CREIONUL DE TÂMPLĂRIE”: “Nimeni, absolut nimeni din toată poezia lumii nu a plăcut tuturor. În privința unui fapt atât de complex și fluctuant ca valoarea artistică un consens este pur și simplu de neimaginat. Îmi iubesc cărțile altfel, ușor de desființat de critică.Cele care au contrazis așteptările….. În cele din urmă, după un șir de volume mai puțin ambițioase, dar în care m-am odihnit și uneori m-am distrat destul de bine, am avut bucuria să pot dărui editurii o carte în care cred până la capăt,  la fel de mult ca ”LEVANTUL” sau ca-n “ORBITOR”, romanul “SOLENOID”.

          Desigur, itinerarul prin intimitatea scriitorului MIRCEA CĂRTĂRESCU nu se rezumă la cele sesizate în prezentele  impresii de lectură. Nu sunt un fan al acestui scriitor. Dar orice nouă apariție semnată de acesta n-o pot ocoli. Întâlnirea cu paginile scrise de MIRCEA CĂRTĂRESCU este pentru mine o sărbătoare spirituală și nu mă miră deloc faptul că MIRCEA CĂRTĂRESCU este “autorul cel mai răsfățat al  literaturii actuale, atât în România,  cât și în străinătate “ (apud   revista “ VIAȚA ROMÂNEASCĂ” , august 2020) și un “deja abonat la lista scurtă a potențialilor câștigători ai Premiului Nobel pentru literatură “ (TUDOREL URIAN, Omul din spatele operei , în “VIAȚA ROMÂNEASCĂ”, nr.8/2020).

                                                                           OCTAVIAN GUȚU,

                                                                            DASCĂL DE CITIRE.

MOTTO:”FIECARE ȚARĂ ARE EDUCAȚIA PE CARE ȘI-O DĂ.” (ANDREI MARGA)

Iubitorii cărții de învățătură din Șimleu Silvaniei au trăit în anul 1919 o mare bucurie: înființarea primului liceu românesc din Sălaj. Ctitor al său a fost, în primul rând, profesorul IOAN OSSIAN (1885-1953), care va fi și primul ei director. Noua instituție de cultură și civilizație și-a deschis porțile la 1 octombrie 1919.

La 1 octombrie 2019 s-a împlinit un veac de la acest cu adevărat eveniment în viața spirituală a Sălajului. Actuala conducere a instituției , devenită azi COLEGIUL NAȚIONAL „SIMION BĂRNUȚIU”, formată din profesor BIANCA ȘERBAN, director, profesor KOVACS ISTVAN, director adjunct, profesor CLAUDIA CRIȘAN, consilier educativ, au conceput împreună cu colectivul didactic un ansamblu de forme și manifestări concrete menite a face cunoscut și  aniversat/cinstit centenarul.  Întregul an școlar 2019-2020 s-a derulat sub semnul acestei sărbători.

Programul aniversar a avut ca moment de vârf zilele de 3-4 octombrie 2019, când,  în prezența invitaților oficiali din afara colegiului , a unor foști profesori și elevi, a reprezentanților părinților, în instituție și apoi la Casa Orășenescă de Cultură s-a evocat istoricul colegiului în colaborare cu specialiști de la Muzeul Județean de Istorie Sălaj, s-au înmânat plachete, diplome, distincții, au fost rostite alocuțiuni omagiale , s-au scos în relief meritele unor foști directori, profesori sau elevi și s-a vizionat un scurt program artistic. Centenarului colegiului i s-a marcat vârsta și prin conceperea și realizarea unui BREVIAR  intitulat „COLEGIUL NAȚIONAL SIMION BĂRNUȚIU – O ȘCOALĂ DE 100 DE ANI”.

Rod al strădaniei unui colectiv de profesori, în colaborare cu istorici județeni, foști inspectori școlari, profesori  sau elevi, această  CARTE-DOCUMENT lansată în zilele aniversare poate fi considerată și o „CARTE ALBĂ A COLEGIULUI”sau capitol dintr-o viitoare așteptată / necesară monografie.

Participanții la cele amintite au apreciat că totul a fost o reușită . Personal, însă, am trăit o mare dezamăgire pentru că „filmul” acestor activități nu și-a găsit niciun ecou în presa scrisă sau vorbită din județ sau din țară. Peste ani vom regreta această nereflectare/ neconsemnare în pagini scrise, cu valoare de document pentru istoria instituției și nu numai.

În ultimii 20 de ani ai centenarului, în liceu au avut loc numeroase schimbări de conținut esențiale. Una dintre ele a fost schimbul de generații la nivelul colectivului. S-a pensionat un întreg corp profesoral. A-i aminti și azi este un gest onorabil pe care-l putem face pentru ei. Uitându-i, este sinonim cu a pune între paranteze  o bună perioadă din viața școlii. Este vorba de profesorii: LIGIA MICU, VARGA LUDOVIC, TRAIAN SÂRBE, IULIU ȘAMȘUDAN, KADAR BELLA, CONSTANTIN NICOLAE PUȘCAȘ, PAPP TIBOR, EMILIA GEIGER, FLORICA PAVĂL, RODICA TALA, OCTAVIAN GUȚU, RUXANDRA CHIRICĂ, IOAN MOGA, ELENA MOGA, NAGY MIHAI, GAȘPAR ILDIKO, TEODOR CRIȘAN, SZABO ȘTEFAN, MITROFAN STRUGARU, BEREK ȘTEFAN, BACIU VIOLETA, IONIȚĂ STELA, OLIMPIA NAGY, BODISZ IRMA, GYORGY FRANCISC, ICHIM NICOLAE.

Îmbucurător este că generația mai sus consemnată și care a avut un aport decisiv în obținerea de către această instituție școlară a statutului de COLEGIU, Iar apoi de , “ȘCOALĂ EUROPEANĂ”, a avut cui preda din mers cheile reușitei în activitatea didactică. Lor le este continuator un grup de profesori care, în majoritate, sunt “fii spirituali ”ai acestui cunoscut și recunoscut lăcaș de cultură și civilizație.

          Mesajul dascălilor intrați în “vârsta a treia” adresat succesorilor este acela de a continua spiritul specific colegiului centenar, dar și să-l înnoiască în consonanță cu prezentul și, mai ales, cu așteptările de mâine ale societății de la școala românească.

Timp de cinci decenii viața mea profesională s-a contopit cu cea a acestei școli. Am predat limba și literatura română din septembrie 1969 și până în 15 ianuarie 2020( „ZIUA CULTURII ROMÂNE”). De aceea, pot aprecia în cunoștință de cauză că generația actuală ce formează nucleul didactic al instituției este în măsură să marcheze o etapă nouă în viața acesteia. Îmi vin în sprijinul încrederii mele în ea reușitele profesionale înregistrate până acum și care au făcut posibilă menținerea și chiar depășirea nivelului valoric al procesului instructiv-educativ pe care colegiul l-a avut de-a lungul anilor.

Cei aflați până mai ieri în bănci  și care ocupă azi un loc onorant și onorabil la catedră se numesc :  ANCA MUREȘAN, MIRCEA BRĂBAN, KOVACS ANNA, ALINA CRÂȘMAR, CARMEN LEPĂDAT, IOANA SÂRCA, LAURA OPRIȘ, GABRIELA DOMUȚA, CLAUDIA CRĂCIUN, BIANCA ȘERBAN, KOVACS ZOLTAN, IOAN MAN, OANA ȚIGLEA, RAMONA POP, BEREK ALIZ, RAUL SÂRBE, SILAGHI ERZSEBET, OTILIA VASIL, KATONA IOSIF, NAGY ELEONORA, KOVACS ISTVAN.

          Au dat și dau, prin rezultate, un plus de valoare colegiului și profesorii formați în alte școli, dar care , prin repartiție, concurs sau transfer, au devenit titulari ai liceului: LILIANA PAȘCA, SORINA HAIDUC, FLORIN BUTUȘINĂ, DANA BUTUȘINĂ, CAMELIA SÂRBE, MARIA CONDE, ARDAI MARIA, ERIKA MATEI, ALIN MIEREA, BALASZ MARIKA, BARA BALASZ.

          În anul de învățământ 2020-2021, COLEGIUL NAȚIONAL “SIMION BĂRNUȚIU” ȘIMLEU SILVANIEI intră în bicentenarul existenței sale. Un an școlar începe la 1septembrie, iar cursurile în jurul datei de 15 a lunii. Din nefericire, există o similitudine între anul 1919 și 2020. În 1919, liceul s-a confruntat cu probleme spinoase și numeroase, specifice oricărui început de drum. Acum, în 2020, în primul an al bicentenarului vieții sale, nedorita pandemie creează multiple situații inedite, nu ușor de gestionat/rezolvat. E un an școlar atipic pentru școala românească și  nu numai.

          Actuala echipă managerială a colegiului s-a validat deja în funcție dovedind har administrativ, spirit organizatoric, având idei novatoare, o bună comunicare cu factorii din instituție și din afara ei, adeptă a faptelor, a formelor cu fond, implicată în demersul zilnic din viața unității. Competența în actul de conducere a actualei echipe a colegiului o putem dovedi amintind doar faptul  că în anii de când ea și-a intrat în rol(2014),s-a reușit prin rezultatele tuturor factorilor din instituție, colegiului nostru să-i fie acordat în anul 2020 titlul/statutul de ȘCOALĂ AMBASADOR A PARLAMENTULUI EUROPEAN.

În 2007, acest colegiu, în urma unui concurs, a devenit „ȘCOALĂ EUROPEANĂ”, distincție/titulatură valabilă timp de 3 ani. După scurgerea acestora în urma unei noi reevaluări, colegiuluii s-a dat în continuare statutul de  „ȘCOALĂ EUROPEANĂ” , ceea ce este și în prezent.Sunt convins că și în conjunctura de azi conducerea colegiului va găsi soluții practice, concrete, coerente și de durată pentru ca liceul să nu-și închidă porțile, să nu devină o școală „on-line”. Adevărata școală este cea “ față în față”. Andrei Marga, profesor universitar, filozof și politolog, a publicat articolul „LIPSA EDUCAȚIEI” în ziarul „COTIDIANUL”(28 august 2020). Reputatul cărturar clujean, fost și ministru al Educației, este de părere că „online-erizarea nu este educația întreagă și trebuie abia inserată printre modalitățile de desfășurare a procesului școlar”. Împărtășesc această opinie. Am regăsit-o, privită sub alt unghi, și în editorialul semnat de criticul literar Nicolae Manolescu în “ROMÂNIA LITERARĂ”(28 august 2020) și intitulat interogativ – „ÎNCEPE ȘCOALA?”.

La o primă lectură, părerile celor doi mari cărturari, oameni de școală de multe decenii, par conservatoare. Nu cred. Sunt opinii realiste care privesc școala ON-LINE prin prisma eficienței acesteia, dar și bazându-se pe lectura unor lucrări străine ce abordează problematica digitalizării învățământului(vezi articolul profesorului universitar Nicolae Manolescu!).

          Valoarea unei instituții o atestă nu felul în care știe să-și  trăiască bucuriile/izbânzile, ci modul în care reușește să le obțină. Prezentele rânduri nu se vor a fi și nu sunt o secvență dintr-un posibil îndrumar intitulat „ÎNVĂȚĂTURILE UNUI PENSIONAR CĂTRE URMAȘII SĂI”. Ele sunt gânduri tonice, de suflet, ale unui dascăl de citire, pensionar al colegiului căruia i-a consacrat întreaga sa carieră profesională și de care nici trecerea lui ca om în etapa” vârstei fără gânduri”(dar nu cu puține junghiuri!) nu-l poate despărți.

          Colegiul rămâne a fost și rămâne pentru semnatarul acestui articol „ȘCOALA MEA DE MINTE ȘI DE SUFLET”.

Despre felul în care concep eu metamorfoza necesară a liceului în bicentenar, cu alt prilej, când demonica pandemie va deveni de domeniul trecutului.

Chiar dacă trăim într-o „LUME SIDERATĂ”(cum o numește MATEI VIȘNIEC, dramaturg român de talie europeană), adică una  „stupefiantă de natură să ne lase dezarmați”, NU CRED CĂ-I NEAVENIT/ DEPLASAT SĂ-I SPUN UN BUN VENIT PRIMULUI  AN DIN  BICENTENARUL COLEGIULUI: ANUL 101(2020-2021).

                                                                                          OCTAVIAN GUȚU

                                                                                          DASCĂL DE CITIRE

MOTTO: ”ORICÂTE TABLETE VOM DĂRUI COPIILOR, ELE NU VOR PUTEA ȚINE LOCUL

 DASCĂLULUI BUN-CONDUCĂTOR-DE CUNOAȘTERE….”(IRINA PETRAȘ, CRITIC LITERAR)

Prezentul articol însumează negru pe alb câteva opinii,  de autoritate și personale, despre școala în vremuri  de restriște, dar și privitoare la rolul educației văzută ca formă a bogăției spirituale. Din anul școlar 2011-2012, în structura lui   s-a introdus o săptămână intitulată “ȘCOALA ALTFEL”. În timpul ei, în școlile noastre nu vor fi cursuri. În schimb, se vor organiza activități extrașcolare și extracurriculare, derulate conform unui orar special elaborat de fiecare unitate de învățământ după ce vor fi consultați toți factorii implicați. Scopul acestui program numit „ȘCOALA ALTFEL: SĂ ȘTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN” este “să pună în valoare talentele și capacitățile elevilor în diferite domenii, să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în contexte nonformale. ”

Este , în sfârșit, o formă concretă de autonomie decizională la nivelul școlilor” de stimulare a inițiativelor locale, a gândirii libere, creativității elevilor și a celor de la catedră “, de promovare a unui învățământ fără catalog, așa precum îl concepea și filozoful de la Păltiniș, CONSTANTIN NOICA, în “JURNALUL FILOZOFIC”: “VISEZ O ȘCOALĂ ÎN CARE SĂ NU SE PREDEA, LA DREPT VORBIND, NIMIC…TOȚI DAU LECȚII. TOTUL TREBUIE ÎNVĂȚAT DIN AFARĂ  ȘI PE DINAFARĂ , IAR SINGURUL LUCRU CARE LE ERA ÎNGĂDUIT DIN CÂND ÎN CÂND E SĂ PUNĂ ÎNTREBĂRI. DAR NU VEDEȚI CĂ AU ȘI EI CEVA DE SPUS, DE MĂRTURISIT CEVA? ȘI NU VEDEȚI CĂ NOI NU AVEM ÎNTOTDEAUNA CE SĂ LE SPUNEM? SUNTEM DOAR MIJLOCITORII ÎNTRE EI ȘI EI ÎNSIȘI. STĂRI DE SPIRIT, ASTA TREBUIE DAT ALTORA, NU CONȚINUTURI, NU SFATURI, NU ÎNVĂȚĂTURI.”

Constantin Noica(1909-1987), ca replică la învățământul perioadei comuniste, a înființat “ȘCOALA DE LA PĂLTINIȘ” începând cu anul 1970. În ea nu mai are loc un act comercial de „predare-preluare”, ci o activitate de stimulare, de trezire a pasiunilor, a aspirațiilor, a încrederii de sine, a gândirii libere, a setei de cunoaștere etc. Ea oferea “un model paideic”(concept ce urmărea cultivarea spiritului uman prin studiul filozofiei și științei) în cultura română. Cum a fost această inedită „Școală de la Păltiniș”, aflăm în cea mai citită carte a lui Gabriel Liiceanu  „JURNALUL DE LA PĂLTINIȘ” sau din „EPISTOLAR”, semnat tot de același autor. Printre cursanții „antrenorului cultural” ai celui care a avut “UN ROL SOCRATIC”(care arată drumurile de acces la cunoștințe , susținând dorința de a se  forma  ca urmare a propriilor eforturi), Constantin Noica, s-au numărat: ANDREI PLEȘU, GABRIEL LIICEANU, MIHAI ȘORA, ANDREI CORNEA, PAUL ANGHEL. În această agoră spirituală(spațiu deschis dezbaterii), pe prim-plan se aflau discuțiile pe marginea cărților clasice sau recente. Cum metodele principale erau dezbaterea și dialogul despre textele citite, putem spune că „Școala de la Păltiniș” a fost O ȘCOALĂ DE CITIRE ȘI A DIALOGULUI elevat. Se analizau, interpretau , decodificau cele citite. Deci , un exercițiu de HERMENEUTICĂ. Noica le cerea participanților să citească o carte pe zi. Sunt exegeți care consideră că “Școala dela Păltiniș’ a fost O UTOPIE. Utopică sau nu ea a contribuit decisiv la desăvârșirea formării multor intelectuali ce azi sunt în prim-planul vieții culturale românești.

Din cauza pandemiei, procesul de învățământ și din România a trebuit regândit sub toate formele, în primul rând la nivelul modului de organizare și desfășurare, pentru a proteja sănătatea elevilor, dar și pentru a preîntâmpina apariția unui hiat , gol sau întrerupere nedorită în parcursul școlar al copiilor. Factorii de decizie de la nivel național au conceput trei scenarii după care s-a demarat anul școlar 2020-2021. Este vorba de scenariile verde, galben și roșu, deja cunoscute la nivel național și aplicate în școli. Este deosebit de îmbucurător că în noul an de învățământ ponderea școlilor în care se aplică scenariul verde este predominant. Aceasta înseamnă că toți elevii participă la școala față în față. Criticul literar IRINA PETRAȘ sintetizează importanța acestui tip de școală într-un articol publicat în „ROMÂNIA LITERARĂ” din  4 septembrie 2020: “ORICÂTE TABLETE AM DĂRUI COPIILOR, ELE NU VOR PUTEA ȚINE LOCUL DASCĂLULUI BUN- CONDUCĂTOR-DE CUNOAȘTERE, SFĂTUITOR ȘI OCROTITOR, NICI ȘCOLII PE CARE O REPREZINTĂ COLEGII DE CLASĂ, COMUNITATEA ÎN MIJLOCUL CĂREIA DEPRINZI COMPORTAMENTUL DE FIINȚĂ SOCIALĂ DESCHISĂ SPRE CEILALȚI”.

Și în cazul aplicării scenariului   verde, lecțiile trebuie regândite și realizate altfel în această etapă. În primul rând, este foarte important ca profesorii să esențializeze conținutul tematic al celor predate, apoi schimbarea modalităților de evaluare, a noilor relații profesor elev, dar și elev-elev etc.

În școlile în care din cauza stării epidemiologice  se impune aplicarea scenariului galben, o parte dintre cursanți vor fi la școala față în față, iar ceilalți la cea online. Ei, periodic, se vor roti. Forma de învățământ online nu trebuie catalogată drept una de „avarie”. Astăzi, în România, digitalizarea societății se impune tot mai mult, la toate nivelurile ei.De aceea, educația online vine în sprijinul elevilor în vederea unei bune integrări viitoare într-o lume ce evoluează sub semnul digitalizării sale.

Profesorul universitar VIOREL NEGRESCU este parlamentar european, vicepreședinte în Comisia pentru Educație și Cultură din Parlamentul European.  În ziarul „ADEVĂRUL” din 9 septembrie 2020 a publicat un text intitulat „DESPRE DIGITALIZAREA EDUCAȚIEI”.Este foarte important  că în cuprinsul textului europarlamentarul nostru pune punctul pe „i” în problema relației dintre învățământul clasic/tradițional, zis acum față în față, și cel nou, online: “DIGITALIZAREA NU ÎNLOCUIEȘTE, CI COMPLETEAZĂ EDUCAȚIA ÎN SĂLILE DE CLASĂ”, având acest benefic rol, “EDUCAȚIA ONLINE ESTE O FORMĂ COMPLEMENTARĂ DE INSTRUIRE FAȚĂ DE FORMELE CONVENȚIONALE”.

Cât de imperios necesară devine pe zi ce trece noua modalitate de instruire, o ilustreză, credem, concludent și vorbele care circulă azi în rândul populației : înainte se zicea că „NU AI CARTE, NU AI PARTE”, iar acum spunem „NU AI COMPETENȚE DIGITALE, NU AI PARTE”.

Însușirea competențelor digitale este un proces de durată.Părerea mea este că astăzi școala online este potrivită, aplicabilă cu eficiență, în special pentru elevii care vor să învețe benevol, cu sau fără profesor. Ei vor să devină “bogați” și liberi.Un om informat, sincronizat cu timpul, este un om bogat prin ceea ce știe, aceasta ajutându-l șă rezolve problemele profesionale, sociale, familiale mai ușor și mai repede, aducându-i mari satisfacții,bucurii, aprecieri, recunoașteri între semeni, oriunde s-ar afla. Ce bogăție mai mare este pentru un om decât aceea de a avea bucurii de toate felurile? Despre cât de benefică este educația, ne face cunoscut recent cu argumente concrete, durabile și persuasive  TEODOR BACONSCHI (antropolog religios, autor , diplomat, politician, fost ministru de Externe al României) în lucrarea AVEREA BUNEI EDUCAȚII : „BUNA EDUCAȚIE NU ESTE NICI O PRADĂ,NICI UN PREMIU, CI UN SPOR(creștere, progres) INTELIGENT ADUS PROPRIEI UMANITĂȚI”. Cum se formează o bună educație o aflăm șI din scriitura “ROMANUL UNEI EDUCAȚII”, apărută  în2020 , și datorată lui ION VIANU (scriitor și medic, întemeietorul FTIZIOLOGIEI în România) .Un om informat este un om liber, el nedepinzând de nimeni, poate merge pe picioare proprii. Informația îi dă putere, libertate și-i oferă cheile pătrunderii în problemele complexe ale vieții. El poate spune asemeni poetului NICHITA STĂNESCU: „LA CE FOLOS ÎNTUNERICUL CÂND EXISTĂ LUMINĂ?”

Textul nichitastănescian sugerează ideea că într-o lume în care știința, cultura, arta au adus în viața oamenilor lumină, deci cunoaștere, oare nu-i păcat, nu-i condamnabil să rămâi în neștiință,în întuneric?

Ce ne facem, însă, cu acei elevi care nici sub îndrumarea directă a dascălului în sala de clasă nu se străduie să învețe? Vor face-o mai mult și mai bine aflându-se singuri în fața unei tablete? Mă îndoiesc, sunt sceptic. Da, vor folosi tableta, dar nu pentru a urmări teleșcoala, ci pentru a-și satisface  unele curiozități netangente cu programa școlară. Și din această cauză există reticențe față de școala online. Cine folosește noul tip de învățare își va forma mai ușor competențele necesare digitalizării. Ceilalți vor forma o nouă categorie de analfabeți. Sunt ANALFABEȚI DIGITALI cei care nu au competențele necesare în digitalizare. Oare nu ne este suficient ANALFABETISMUL FUNCȚIONAL ce-i definește pe unii contemporani, care vor parcă să îi dea dreptate cronicarului moldovean MIRON COSTIN: “A CITI ȘI A NU ÎNȚELEGE, ESTE A VÂNTURA VÂNTUL”.

Cunoscând nemijlocit realitatea din școlile sălăjene, potențialul spiritual al dascălilor, dorința multor elevi de „EXCELSIOR”(de mai sus) pe plan uman și profesional eu, ca PROFESOR DE EMOȚII ESTETICE sau DASCĂL DE CITIRE, cred că se va putea preveni apariția acestui nou FLAGEL SPIRITUAL. Pentru aceasta, după pandemie , se impune realizarea unei profunde reforme “reale și de profunzime în educație ”. O vor putea face doar oamenii profesioniști, adică pregătiți să facă școală  și s-o conducă. Să aducem valorile în școală, la conducerea ei. Astfel, vom fi invadați de PROSTOCRAȚIE ȘI MEDIOCRAȚIE. Să dăm prioritate, la toate nivelele, MERITOCRAȚIEI, recomandată de CARTEA DE VIZITĂ A FAPTELOR, A REZULTATELOR în domeniu. Numai asfel de dascăli pot avea cu adevărat, vorba lui NOICA, un “ROL SOCRATIC”, adică cel care arată drumurile de acces la cunoștințe, susținând dorința de a se forma ca urmare a propriilor eforturi.

Astăzi, în” ANII URII”, când “AU DISPĂRUT CĂRĂRILE DINTRE OAMENI”, iar COVID-19 a devenit “musafirul” nepoftit, pledoaria noastră pentru educație, indiferent de forma ei de realizare, este născută din convingerea că școala românească poate fi o „NOUĂ ARCĂ A LUI NOE” sau  „UN ZBOR ÎN BATAIA SĂGEȚII”, întrucât,  „ORICE INFERN DEVINE SUPORTABIL DACĂ PARADISUL CULTURAL(educația) ESTE POSIBIL”.

 ( HORIA ROMAN PATAPIEVICI, născut în 1957, FIZICIAN , SCRIITOR, FILOZOF ȘI ESEIST CONTEMPORAN).

                                                                                        OCTAVIAN  GUȚU,

                                                                                         DASCĂL DE CITIRE