Şimleuanii, în “staţionare” nedorită !

CS PHOENIX Şimleu Silvaniei – CS Ştiinţa Explorări Baia Mare = 1 – 3 ( 17, – 19, – 21, -21 )

Publicul şimleuan, numeros şi entuziast, a asistat la o surpriză în ceea ce priveşte deznodământul acestui meci. Mulţi fani ai Phoenix-ului erau convinşi, înaintea partidei, de o izbândă a localnicilor, atât prin prisma aspiraţiilor, cât şi prin cea a “jocului rezultatelor”, luând în calcul consecinţele din întâlnirile celor două combatante cu echipa Arcada Galaţi, care a pierdut la Şimleu Silvaniei, dar a câştigat la Baia Mare (?!).

2C-aşa-i în sport… Ai noştri s-au ales doar cu setul de onoare, fără punct, staţionând, nedorit, pe locul VII în clasament, cu şase puncte. Victoria a aparţinut băimărenilor, după aproape două ore (117 minute), revenindu-şi nesperat după ce au fost surclasaţi în primul set de şimleuani. Cu preluări ale mingii mai bune, ridicătorul Răileanu şi-a pus în valoare coechipierii, mai ales pe Ţuţea şi pe Suson, iar Socaciu şi Negrean au avut multe blocaje reuşite. Astfel, maramureşenii şi-au mărit zestrea de puncte (15), urcând în clasament pe locul V. Totuşi, acest succes le-a fost facilitat şi de prestaţia schimbătoare a gazdelor, cu servicii greşite şi preluări nereuşite, cu toată strădania atacanţilor Vâlcelean (din ambele linii ale terenului) şi cea a lui Paşcan, bine serviţi de coordonatorul Toth, precum şi cu blocajele lui Rus, fără a mai pune la socoteală indicaţiile şi cele 11 schimbări de jucători efectuate de antrenorul Mircea Abraham. Cu toate acestea, sălăjenii erau “gata-gata” să schimbe soarta meciului în setul patru, când – venind din urmă – puteau să se apropie la un punct (20-21), însă decizia arbitrilor a fost alta şi scorul a devenit 22-19 pentru Baia Mare… Salutară tăria de caracter a şimleuanilor, care, în pofida acestui eşec nedorit, au salutat publicul spectator şi excelenta lor galerie !

1

Meciul a început ezitant pentru noi (0-2, 1-3, 2-4, 4-5), dar am reuşit trei puncte la rând (7-5) şi, apoi, cu un joc excelent în ambele faze şi în ambele linii, am realizat o serie de şapte puncte (!), de la 9-8, la 16-8), când la serviciu se afla Sajnberger, iar în linia întâi acţionau: Iosifov, Vâlcelean şi Paşcan. Diferenţa de puncte s-a menţinut până spre final setului (24-16), când şimleuanii s-au impus cu scorul de 25-17, într-o atmosferă însufleţitoare creată de public şi de minunata galerie (Bravo !). Actul al doilea a debutat în avantajul sălăjenilor (2-1, 4-2, 5-3), dar primul T.O. i-a găsit la conducere pe maramureşeni: 8-6. A urmat un joc echilibrat până la 13-13, când localnicii au cedat iniţiativa şi oaspeţii au avut o serie de trei puncte (16-13) şi alta de patru, în final (de la 21-19, la 25-19), pe serviciul lui Negrean, parţial încheiat prin atacul lui Suson. În primul sfert al setului trei scorul a fost favorabil şimleuanilor: 2-0, 4-2, 6-3, dar băimărenii – motivaţi de câştigarea actului anterior şi de mica, dar activa lor galerie – au luat conducerea prin patru puncte la rând: 7-6. După ce gazdele au egalat scorul (8-8), maramureşenii au reuşit două serii de câte trei puncte fiecare (11-8 şi, apoi, de la 13-12, la 16-12), printr-un joc mai elaborat şi pragmatic, cu Ţuţea destul de eficace. În ciuda efortului gazdelor, diferenţa de patru – şase puncte s-a menţinut până spre final (18-14, 21-16, 24-18), iar cel care a pus capăt acestui set (25-21) a fost tot jucătorul băimărean Suson.

În această conjunctură favorabilă, în debutul setului patru, oaspeţii s-au mobilizat total, reuşind o serie de patru puncte (de la 1-1, la 5-1), cu Păştean la serviciu şi cu: Negrean, Suson şi Cuciureanu, la fileu. Cu toată silinţa şimleuanilor, avantajul s-a menţinut până la sfârşit, când băimărenii şi-au adjudecat, din nou, setul cu scorul de 25-21, prin atacul irosit de şimleuanul Vâlcelean, altminteri distins în această partidă. De remarcat că, punctul 22 al oaspeţilor (la 21-19 pentru ei) a fost vehement contestat de gazde, dar arbitrii l-au acordat băimărenilor, zădărnicind apropierea şimleuanilor, la o “lungime” (20-21) !!

Şimleu Silvaniei: Sajnberger Jovan (Sergiu Ivan), Iosifov Gyoko (Ionuţ Silaghi – căpitan), Răzvan Vâlcelean, Şerban Paşcan (Ovidiu Teuşan ), Ionuţ Rus, Toth Gabor (Ion Teleleu) şi Mihai Mărieş – libero. A fost prezent: Paul Olar. Antrenori: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund.

Baia Mare: Robert Ţuţea – căpitan, Gheorghe Socaciu (Patriciu Păştean), Andrei Veber (Vlad Moisa), Silviu Suson (Nagy Roland), Vlad Cuciureanu (Ciprian Neamţ), Dragoş Răileanu (Vlad Negrean) şi Ciprian Tofan – libero. Antrenori: Marius Botea – principal şi Sorin Pop – secund.

Au arbitrat: Tudor Pop – principal şi Nicolae Cristea – secund (ambii din Cluj-Napoca), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Viorel Lucaciu, Mihai Bujor, Cristian Boroeanu şi Ionuţ Buciu – asistenţi (toţi patru din Zalău). Observator F.R. Volei: Vasile Măşcăşan (Târgu Mureş).

Sâmbătă, 30 noiembrie a.c., şimleuanii vor juca, în deplasare, cu CSVM Zalău, iar băimărenii vor sta.

Clasament

Nr.Crt. Echipa Puncte
1 CSVM Zalău 8 7 1 21:5 21
2 CVM Tomis Constanţa 7 6 1 18:4 18
3 SCM “U” Craiova 7 6 1 19:6 17
4 Dinamo Bucureşti 7 5 2 17:7 16
5 Ştiinţa Explorări Baia Mare 8 5 3 16:10 15
6 Unirea Dej 7 4 3 13:10 12
7 Phoenix Şimleu Silvaniei 7 2 5 9:16 6
8 LPS Piatra Neamţ 7 2 5 7:15 6
9 Arcada Galaţi 7 2 5 6:17 6
10 CSM Bucureşti 7 1 6 3:19 3
11 CS “U” Cluj 8 0 8 4:24 0

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Şimleuanii, doar setul de onoare !

CS UNIREA Dej – CS PHOENIX Şimleu Silvaniei = 3 – 1 ( 14, 23, – 28, 21 )

Miercuri, 13 noiembrie 2013, dejenii au reuşit să câştige acest meci, dar nu fără emoţii, după două ore şi trei minute de la fluierul de începere, coborând, totuşi, pe locul V în clasament, după înfrângerea de la Baia Mare (0-3), de sâmbăta trecută. Şimleuanii au plecat la Dej cu dorinţa de a evolua bine şi de a câştiga puncte, ba chiar cu năzuinţa obţinerii unei victorii surpriză. După cum au jucat în seturile doi şi trei, acest fapt se putea petrece. N-a fost să fie… Chiar dacă au acuzat arbitrajul şi… nenorocul, până la urmă, prestaţia fluctuantă a şimleuanilor şi-a spus cuvântul, câştigând, doar, setul de onoare ! Ei îşi păstrează, în schimb, locul VII în clasament, mai ales că, sâmbătă, 16 noiembrie a.c., în etapa a şaptea, au stat.

Conform aşteptărilor, partida a debutat într-o notă dominantă a gazdelor, care, de la 2-2, au făcut nouă puncte consecutive (!), 11-2, când le-a “ieşit” totul, pe serviciul lui Tofan şi reuşitele celor din linia întâi: Dincă, Coasă şi Dascălu. Oaspeţii nu şi-au găsit deloc cadenţa, iar localnicii, după 16-6, la al doilea T.O. tehnic, s-au impus, destul de autoritar, cu scorul de 25-14. Totuşi, ai noştri nu s-au speriat de acest avânt de nestăvilit al dejenilor şi, în prima jumătate a setului secund şi-au surclasat partenerii de întrecere: 4-0, 8-1 şi 13-5. Chiar dacă localnicii s-au apropiat la trei puncte (10-13), printr-o serie de cinci reuşite, oaspeţii şi-au asigurat un avantaj de şapte lungimi: 18-11, 19-12, 20-13, 21-14, surâzându-le câştigarea acestui parţial. De necrezut, sălăjenii au “picat” inexplicabil în finalul acestui set de 32 de minute (!), favorizându-le dejenilor o reuşită nesperată, după o serie de patru puncte(de la 14-21, la 18-21) şi alta de cinci (de la 20-23, la 25-23), câştigând la limită. Duşul rece le-a priit oaspeţilor în setul trei, au reuşit să reintre în joc, unul echilibrat, cu 16 egalităţi de scor, cu 8-6 pentru gazde, la primul T.O. tehnic şi cu 16-15 pentru noi, la cel de-a doilea.

Finalul a fost unul de mare luptă, cu şimleuanii la conducere, bine dirijaţi de antrenorul Mircea Abraham, care şi-au adjudecat actul trei, în prelungiri ( tot 32 de minute ), după cea de-a şasea “minge de set” (!), cu scorul de 30-28, cu Rus la serviciu şi cu Silaghi, Teuşan şi Iosifov, la plasă. După scorul de 9-9, în actul patru, sălăjenii au realizat şase puncte la rând (15-9), cu hotărârea de a duce meciul în setul decisiv, când la serviciu se afla Teuşan, iar la plasă acţionau: Iosifov, Vâlcelean şi Paşcan. Ca un făcut, ai noştri au avut o nouă “cădere” inexplicabilă, după un confortabil scor de 16-10, la al doilea T.O. tehnic, perioadă în care localnicii au realizat opt puncte consecutive (18-16), pe serviciul lui Cuk şi cu Tofan, Filip şi Coasă, la fileu. Apoi, după o serie de cinci puncte (de la18-17, la 23-17), dejenii au câştigat cu scorul de 25-21, sub privirile descumpănite ale şimleuanilor, care, cu mai multă atenţie, puteau dobândi, cel puţin, un punct.

Unirea: Marius Dascălu – cpt., Igor Didorciuc, Cuk Gojko, Lucian Tofan, Cristian Dincă (Florin Filip), Mihai Coasă şi Bogdan Rus – libero. Prezenţi: Traian Gemănariu, Ioan Dinu, Dan Rus şi Horaţiu Gavriş. Antrenori: Victor Lazăr – principal şi Szilagyi Tibor – secund.

Phoenix: Toth Gabor (Ion Teleleu, Ionuţ Silaghi – cpt.), Sajnberger Jovan, Iosifov Gojko, Răzvan Vâlcelean (Sergiu Ivan), Ovidiu Teuşan (Şerban Paşcan), Ionuţ Rus şi Mihai Mărieş – libero. Prezent: Paul Olar. Antrenori: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund.

Au arbitrat: Dinu Olăhuţ – principal şi Răzvan Lupuţan – secund (ambii din Baia Mare). Observator F.R. Volei: Marian Stoica (Bucureşti).
Sâmbătă, 23 noiembrie a.c., dejenii vor juca, acasă, cu CSVM Zalău, iar şimleuanii, tot acasă, cu Ştiinţa Explorări Baia Mare.

Clasament

Nr.Crt. Echipa Puncte
1 CSVM Zalău 7 6 1 18:5 18
2 CVM Tomis Constanţa 6 5 1 15:4 15
3 SCM “U” Craiova 6 5 1 16:6 14
4 Dinamo Bucureşti 6 4 2 14:7 13
5 Unirea Dej 6 4 2 13:7 12
6 Ştiinţa Explorări Baia Mare 7 4 3 13:9 12
7 Phoenix Şimleu Silvaniei 6 2 4 8:13 6
8 LPS Piatra Neamţ 7 2 5 7:15 6
9 Arcada Galaţi 6 2 4 6:14 6
10 CSM Bucureşti 6 1 5 3:16 3
11 CS “U” Cluj 7 0 7 4:21 0

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Victorie meritată

CS PHOENIX Şimleu Silvaniei – CS ARCADA Galaţi = 3 – 0 (26, 20, 18)

Meci disputat ( 35 de egalităţi de scor ), de bună factură tehnică, câştigat pe merit de şimleuani, după 89 de minute de la fluierul de începere. Având în vedere poziţia în clasament a celor două combatante, miza jocului a constituit-o câştigarea celor trei puncte. De aceea, s-a jucat precipitat, uneori tensionat, cu câte un avertisment în contul fiecărei echipe şi cu descalificarea jucătorului-antrenor gălăţean, Marian Apostu, pentru bruscarea coechipierului Tudor Romanescu (?!). În acest context, au fost 22 de servicii greşite (opt la gazde şi 14 la oaspeţi), multe atacuri ratate şi blocaje nereuşite, precum şi câteva dificultăţi la preluarea mingii în linia doua, chiar dacă coordonatorii Toth şi Râpeanu , de multe ori, şi-au pus în valoare coechipierii, ieşind în evidenţă: Sajnberger, Vâlcelean, Rus şi Teuşan (de la Phoenix) şi Cerşemba, Crăciun, Cristudor şi Romanescu ( de la Arcada). Conform aşteptărilor, localnicii au abordat partida cu mult aplomb, susţinuţi frenetic de entuziasta lor galerie. Cu mai multă experienţă competiţională, ei au reuşit să gestioneze mai bine finalurile de set şi, câştigându-le, graţie celor trei puncte aferente, au urcat pe locul VII în clasament.

1

 

Totuşi, gălăţenii au ţinut piept partenerilor de întrecere, opunând o dârză rezistenţă, mai ales, în primul act ( 32 de minute !), când, după 19 egalităţi de scor, au avut trei mingi de set !!

Jocul din primul sfert al setului de debut al meciului a fost controlat de gazde: 2-0, 5-1, 6-2, 7-4. Oaspeţii, cu Romanescu la serviciu şi cu Harabagiu, Râpeanu şi Cristudor la fileu, au reuşit trei puncte consecutive: 7-7. S-a intrat, în continuare, până în final, într-un echilibru de forţe, cu alte 18 egalităţi consemnate pe tabela de scor. Cum spuneam, gălăţenii au avut trei mingi de set (24-23, 25-24 şi 26-25), dar şimleuanii, excelent conduşi de antrenorul Mircea Abraham, au avut un finiş formidabil, cu o serie de trei puncte, când Toth se afla la serviciu, iar în linia întâi acţionau: Sajnberger, Rus şi Vâlcelean. Aşa au câştigat setul, în prelungiri (28-26), în urma atacului în aut al gălăţeanului Apostu.

2

 

Echilibrul de forţe s-a menţinut mai mult de jumătatea actului secund, cu 13 egalităţi de scor, perioadă în care oaspeţii s-au aflat la conducere de nouă ori, iar şimleuanii de cinci ori. De la scorul de 14-14, raportul de egalitate s-a rupt în favoarea sălăjenilor, ajungând, progresiv, la cinci puncte diferenţă :16-14, 19-16, 22-17, 24-19. Astfel, şi-au adjudecat acest act cu scorul de 25-20, prin atacul puternic al lui Teuşan, bine servit de Toth. În setul trei, de la 3-3, scorul a ajuns repede la 7-3 pentru gazde, pe serviciul lui Vâlcelean şi cu Teuşan, Iosifov şi Toth la plasă. Cum-necum, gălăţenii n-au renunţat la lupta sportivă şi, venind din urmă, au egalat situaţia: 10-10 şi 11-11. Dar nici şimleuanii n-au avut alt gând pentru obţinerea maximului de puncte, năpustindu-se asupra echipei vizitatoare cu două şarje de câte trei puncte fiecare ( de la 11-11, la 14-11, pe serviciul lui Rus şi de la 14-12, la 17-12, cu Ivan la serviciu) şi cu una de cinci puncte: de la 18-16, la 23-16, când servea Iosifov, iar în linia întâi se găseau Toth, Sajnberger şi Rus. După 24-17, localnicii au pus capăt meciului, câştingând setul cu scorul de 25-18, prin atacul surpriză al lui Rus din pasa lui Toth, trimisă din spatele arbitrului principal, de lângă tribuna spectatorilor, în aplauzele binemeritate ale celor peste 300 de spectatori.

Phoenix: Ionuţ Silaghi – cpt. (Iosifov Gyoko), Ion Teleleu (Toth Gabor), Sajnberger Jovan, Ionuţ Rus, Răzvan Vâlcelean (Sergiu Ivan), Şerban Paşcan (Ovidiu Teuşan) şi Mihai Mărieş – libero. Prezent: Paul Olar. Antrenori: Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund.

Arcada: Liviu Râpeanu – cpt. (Daniel Martin), Liviu Cristudor, Marian Apostu (Alexandru Cerşemba), Sebastian Palfi (Paul Crăciun), Tudor Romanescu (Sorin Dragomir), Neculai Harabagiu şi Marius Pârvu, Doru Ghimeş – ambii libero. Antrenor-jucător: Marian Apostu.

Au arbitrat bine: Adrian Paşcan – principal (Târgu Mureş), Dinu Olăhuţ – secund (Baia Mare), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Marius Lazăr, Mircea Temian, Cristian Boroeanu şi Ovidiu Mureşan – asistenţi (toţi patru din Zalău). Observator F.R. Volei: Petrică Stancu (Braşov).

Marţi, 12 noiembrie 2013., gălăţenii vor juca la Baia Mare (cu ştiinţa Explorări), iar miercuri, 13 noiembrie a.c., şimleuanii la Dej (cu Unirea).

Clasament

Nr.Crt. Echipa Puncte
1 CSVM Zalău 5 5 0 15:2 15
2 CVM Tomis Constanţa 4 4 0 12:1 12
3 Dinamo Bucureşti 5 3 2 11:7 10
4 Unirea Dej 4 3 1 10:3 9
5 Ştiinţa Explorări Baia Mare 5 3 2 9:6 9
6 SCM “U” Craiova 4 3 1 10:5 8
7 Phoenix Şimleu Silvaniei 5 2 3 7:10 6
8 LPS Piatra Neamţ 5 1 4 4:12 3
9 Arcada Galaţi 4 1 3 3:10 3
10 CS “U” Cluj 5 0 5 2:15 0
11 CSM Bucureşti 4 0 4 0:12 0

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei