Liceul „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, 100 de ani de existență!

Motto : „Școala este fabrica umanității”.

COMENIUS ( Jan Amos KOMENSKY, 1592-1670), umanist și pedagog ceh

În această toamnă, la 1 octombrie 2019, se vor împlini 100 de ani de la înființarea Liceului „Simion Bărnuțiu (din 1 septembrie 2004, Colegiu Național) – un eveniment cu rezonanță în orașul spiritualității sălăjene, Șimleu Silvaniei, în județul Sălaj și în România, fiind primul liceu românesc pe meleaguri sălăjene! În urmă cu un secol, la 1 octombrie 1919, prin eforturile unor intelectuali, mari patrioți, liceul și-a deschis porțile în localul construit cu trei ani mai înainte, pe actuala stradă Simion Bărnuțiu nr.11. Ctitorul liceului a fost renumitul profesor Onisifor Ghibu – secretar general al Resortului Instrucțiunii Publice din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, cel care l-a și „botezat” așa, în memoria marelui gânditor și om politic Simion Bărnuțiu, fruntaș al Revoluției de la 1848-1849 din Transilvania, vicepreședinte al Adunării Naționale de la Blaj, din 3-5/15-17 mai 1848. Tot Onisifor Ghibu l-a numit director al liceului pe Ioan Ossian, reputat profesor de limbă latină și istorie, un patriot desăvârșit. Ca atare, îmi exprim recunoștința și admirația pentru acești profesori, cei care au pus bazele înființării primului liceu românesc în județul Sălaj. Aceleași considerente și pentru directorii, profesorii, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic, care și-au desfășurat activitatea în această prestigioasă instituție de învățământ, cu o întrerupere abuzivă de opt ani (1948-1956). De-a lungul exixtenței sale, liceul a avut următorii directori: Dr. Ioan Ossian (1919-1940), Kohálmi Mihály (1940-1941), Opra Benedek (1941-1944), Victor Pop (1944-1948), Dr. Orsos Zoltán (1956-1959), Gheorghe Boșca (1959-1968), Constantin Anton (1968-1978), Octavian Guțu (1978-1990), Teodor Crișan (1990-2012), Ioan Costelaș (2012-2014) și Bianca Șerban (2014-prezent). Menționez faptul că, profesorul Octavian Guțu, fost inspector școlar general al Sălajului și ex-primar al orașului Șimleu Silvaniei, este deosebit de activ la catedra de limba și literatura română, împlinind, la 1 septembrie 2019, 50 de ani de profesorat!

De asemenea, îi felicit pe cei 9.209 de elevi care au absolvit acest liceu șimleuan, o „emblemă” a învățământului românesc pe aceste meleaguri mirifice, la poalele falnicei Măguri a Țării Silvaniei. Da, acesta a fost și rămâne un liceu de elită, unde misiunea și funcțiile sale sunt îndeplinite. Misiunea sa a fost aceeași: dobândirea unui nivel înalt de cultură generală de către tânăra generație. Printre funcții se numără pregătirea elevilor pentru admiterea în diferite facultăți ale învățământului superior, precum și asigurarea unui cadru al manifestării tinerilor pentru libertate, dreptate și alte valori ale umanității. În cei 63 de ani de la reînfințarea liceului, datorită dascălilor, oameni devotați idealurilor educaționale, aceste funcții au fost atinse, iar misiunea liceului a fost îndeplinită. De la început, ca și acum, datorită bunului renume al liceului, au venit și vin la studii elevi din urbea șimleuană, localitățile limitrofe și nu numai. Valoarea pregătirii acestora a fost demonstrată la concursurile și olimpiadele școlare, la diferite obiecte de studiu și, mai ales, la admiterea în facultăți și institute de învățământ superior, devenind specialiști de mare importanță în multe domenii de activitate. Și, pentru toate acestea, iată, Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei are Certificat de „Școală Europeană, din partea Ministerului Educației Naționale!

Prin prisma specialității mele și a funcțiilor avute, amintesc câteva nume cu rezultate deosebite în domeniul educației fizice și sportului. Liceul se mândrește cu foști elevi, printre care: Teofil Chiș – maestru emerit al sportului, absolvent al Institutului de Educație Fizică și Sport București, coordonator-ridicător al echipei de volei a României (medalie de bronz la Campionatul European de Volei, Helsinki, 1977), al Clubului Sportiv „Dinamo” București (multiplu campion național) și al echipei „Silvania” Șimleu Silvaniei (câștigătoare a Cupei Balcanice, 1983), cetățean de onoare al orașului; Oláh Ștefan – primul sălăjean maestru al sportului (1976) la radio orientare (fosta radiogoniometrie operativă), dublu vicecampion european și două medalii de bronz la Campionatele Europene, 14 titluri de campion național al României, declarat de șase ori primul sportiv al Sălajului și cetățean de onoare al orașului; Mircea Pop – profesor de educație fizică și sport, antrenor de volei la Clubul Sportiv Școlar; Marin Silaghi – profesor de educație fizică și sport, antrenor de volei și director la Clubul Sportiv Școlar Zalău; Pavel Crișan – profesor de educație fizică și sport, director al Școlii Gimnaziale din Marca (Sălaj); Augustin Dănilă – profesor de educație fizică și sport, director al Școlii Gimnaziale din Pericei (Sălaj); Nicolae și Ioan Ilieș – campioni ai Regiunii Crișana la tenis de masă, componenți ai echipei de volei „Silvania” Șimleu Silvaniei și arbitri de volei divizionari; Ioan (Onuț) Pușcaș – voleibalist la echipele „Clubul Sportiv Școlar”, „Silvania” și Clubul Sportiv „Phöenix”; Aristide Florea și Dumitru Dragoș – voleibaliști la mai multe echipe de Divizia „A”; Dorina Crăciun (Perneș) – profesoară de educație fizică și sport, vicecampioană națională la săritura în înălțime, componentă a lotului național de tineret la atletism și sportivul nr.1 al județului Sălaj (1976); Adriana Remeș – profesoară de educție fizică și sport, vicecampioană națională la săritura în înălțime (junioare I, 1985); Kovács István – profesor de edjucație fizică și sport, director adjunct, dublu medaliat cu bronz la Campionatul Național de Atletism-juniori (1988, ștafeta 4 X 400 metri, cu echipa Sălajului); atleții, șahiștii și componenții echipelor de handbal și volei – campioni regionali sau județeni, antrenați, de-a lungul timpului, de profesorii Elena Balaș (Ștefan), Trandafir Popeț, Mircea Pop, Berek Ștefan, Kovács István și Raul Sârbe.

Remarc, de asemenea, faptul că rândurile corpului didactic al liceului au fost întărite, de-a lungul timpului, de proprii absolvenți, printre care: Elena Ștefan (Balaș), Octavian Guțu, Mircea Pop, Emilia Geiger (Chiș), Bianca Șerban, Kovács István, Mircea Brăban, Claudia Crăciun, Stela Ioniță, Anca Mureșan, Kovács Anna, Alina Crâșmar, Gabriela Domuța, Silvana Jurcău, Carmen Lăpădat, Szilágyi Erzsébet, Oana Țiglea, Veres Enikö, Katona Iosif, Otilia Vasil, Liliana Pașca, Ramona Pop, Berek Aliz, Mariana Nosal și Raul Sârbe.

Ca șimleuan, sunt bucuros de această aniversare, părtaș la acest centenar emblematic! În același timp, și mândru, întrucât am fost și eu profesor-diriginte al liceului, în anii 1971-1972. În acei ani, la clasele la care am predat, eram coleg de breaslă cu profesorii: Constantin Anton, Maria și Gheorghe Pîrvu, Octavian Guțu, Ioachim Căbuz, Stela Ciortan, Gheorghe Silvășan, Teodor Topan, Gheorghe Boșca, Flavia Borha, Varga Lajos, Cornelia Căprița, Trandafir Popeț, Ilie Muste, Eleonora Tătaru, Nagy Mihály, Dumitru Călin, Ioan Crâșmar, Joikits Attila, Gavril Pop, Papp Béla, Ileana Pușcaș, Papp László și Emma, Sallay Károly, Emil Buciu și Gheoghina Pop. Sub directoratul profesorilor Constantin Anton și Gheorghe Pîrvu, am avut o contribuție majoră la amenajarea unui spațiu pentru alergările de viteză, sărituri (lungime și înălțime) și aruncarea greutății, a unui teren de volei, precum și la construirea tribunei de la terenul de handbal/minifotbal bituminizat.

Venind vorba despre sport, încerc să fac un „portret” al regretatului profesor Trandafir Popeț (1937-1998). Acesta a fost primul profesor de educație fizică și sport al liceului, după reînființare. L-am cunoscut în anul 1963, la „Arena Sportivă”, actualul Stadion „Măgura”, când eu activam la Școala Medie Veterinară (fostul Liceu Agricol, acum, Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”). În acea perioadă am devenit prieteni și, apoi, în timp ce îmi desfășuram activitatea și ca instructor sportiv al Consiliului Raional Șimleu al Uniunii de Cultură Fizică și Sport (regiunea Crișana), precum și cea de președinte al Consiliului Orășenesc pentru Educație Fizică și Sport Șimleu Silvaniei (județul Sălaj), această prietenie s-a consolidat, raportată la un respect reciproc față de activitatea noastră comună, cea de educație fizică și sport. Trandafir Popeț a fost un dascăl bun, un om de cuvânt, cu un spirit de muncă tenace, bun organizator și priceput specialist al domeniului. A reușit să creeze toate condițiile și premisele pentru o bună funcționare a acestei activități didactice, în spiritul cerințelor din acele vremuri. Și-a îndemnat elevii săi în spiritul promovării unei discipline severe, ca parte a educației, în general, și a educației fizice și sportive, în particular. În plus, a imprimat colectivului de cadre didactice respectul față de profesie, disciplină în muncă și dorința de performanță. Din acest punct de vedere, festivitățile de încheiere a anilor școlari erau adevărate sărbători, prin măreția și farmecul programelor de gimnastică ritmică și acrobatică al elevilor (fete și băieți, cu echipamente încântătoare), în acompaniamentul muzical al Fanfarei Militare și sub coordonarea lui Trandafir Popeț. O, tempora! 

Așadar, începutul lunii lui Brumărel 2019 marchează împlinirea a 100 de ani de existență a acestei prestigioase școli șimleuane, căreia Ministerul Educației Naționale i-a conferit, și în anul 2018, CERTIFICATUL de „Școală Europeană pentru performanțele deosebite obținute în activitatea de cooperare europeană și pentru contribuțiile aduse la promovarea și dezvoltarea dimensiunii europene a educației!

Cu prilejul sărbătoririi Centenarului (vineri, 4 octombrie a.c.), urez liceului, actualul Colegiu Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei: VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Evenimentul “Haidaţ pă la noi! Deschideţi lada cu zestre sălăjeană”

Primăria Municipiului Zalău, prin Centrul Naţional de Informare și Promovare Turistică Zalău, organizează Sâmbătă 21 Septembrie 2019, între orele 10:00–17:00, în Piața 1 Decembrie 1918 din Zalău,(Platoul din Marmură) evenimentul Haidaţ pă la noi! Deschideţi lada cu zestre sălăjeană”.

Parteneri ai evenimentului sunt Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus, primăriile și centrele de informare turistică din orașul Șimleu Silvaniei și din comunele Buciumi, Carastelec, Crasna, Creaca, Hereclean, Letca, Mirșid, Măeriște, Nușfalău, Pericei, Plopiș, Sălăţig, Șamșud, Zimbor.

Evenimentul are scopul de a promova obiectivele turistice, obiceiurile și meșteşugurile din judeţul Sălaj precum și promovarea gastronomiei sălăjene.

Evenimentul “Haidaţ pă la noi! Deschideţi lada cu zestre sălăjeană”

Primăria Municipiului Zalău, prin Centrul Naţional de Informare și Promovare Turistică Zalău, organizează Sâmbătă 21 Septembrie 2019, între orele 10:00–17:00, în Piața 1 Decembrie 1918 din Zalău,(Platoul din Marmură) evenimentul “Haidaţ pă la noi! Deschideţi lada cu zestre sălăjeană.

Parteneri ai evenimentului sunt Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus, primăriile și centrele de informare turistică din orașul Șimleu Silvaniei și din comunele Buciumi, Carastelec, Crasna, Creaca, Hereclean, Letca, Mirșid, Măeriște, Nușfalău, Pericei, Plopiș, Sălăţig, Șamșud, Zimbor.

Evenimentul are scopul de a promova obiectivele turistice, obiceiurile și meșteşugurile din judeţul Sălaj precum și promovarea gastronomiei sălăjene.

A sunat, din nou, clopotelul la liceul Tehnologic “Ioan Ossian” din Simleu Silvaniei!

Motto : „Școala să te învețe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun și cel mai aspru”.

Nicolae IORGA (1871-1940), istoric, scriitor, publicist și om politic

Iată, imediat după sărbătorirea Nașterii Maicii Domnului, a început anul școlar 2019 – 2020. Acesta cuprinde 35 de săptămâni, structurate în două semestre. Primul semestru se va termina în 20 decembrie 2019, iar semestrul al doilea se va desfășura în perioada 13 ianuarie – 12 iunie 2020. Elevii claselor a XII-a vor termina cursurile în 20 mai 2020, iar cei ai claselor a VIII-a, în 5 iunie 2020. Vacanțele elevilor vor avea loc în perioadele: 21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020 (vacanța de iarnă), 4 – 21 aprilie 2020 (vacanța de primăvară) și 13 iunie – data începerii anului școlar 2020 – 2021 (vacanța de vară). În plus, elevii din clasele învățământului primar și cei din grupele învățământului preșcolar vor avea și o vacanță de o săptămână (26 octombrie – 3 noiembrie 2019).

În acest context, luni, 9 septembrie 2019, ora 9:00, și la Liceul Tehnologic „Ioan Ossian din orașul Șimleu Silvaniei a sunat, din nou, clopoțelul! Această instituție este o prestigioasă școală a învățământului șimleuan, sălăjean și național. Liceul poartă numele renumitului profesor Ioan Ossian, cel care, în anul 1902, a sprijinit înființarea primei Școli Inferioare de Agricultură din nord-vestul Transilvaniei. Profesorul Ossian a pus și bazele înființării primului liceu românesc pe meleaguri sălăjene, la 1 octombrie 1919, chiar în această clădire, devenind cel dintâi director al Liceului „Simion Bărnuțiu”. Deviza Liceului Tehnologic „Ioan Ossian” din Șimleu Silvaniei este: „Alege o școală cu tradiție și continuă-ți studiile, pentru viitorul tău”. Liceul are 14 clase cu 312 elevi, la care predau 35 de cadre didactice, șapte salariați în cadrul personalului auxiliar, iar în cel nedidactic, nouă persoane. Acum, în școală funcționează: biblioteca, un internat, clădirea laboratoarelor, sala de sport, terenul de handbal/minifotbal, cantina și o fermă didactică pentru pregătirea elevilor pe profile agricole.

Festivitatea de deschidere a anului școlar 2019-2020 s-a desfășurat în Sala Festivă a liceului. După urarea de „bun început!” a noului an școlar , rostită de către profesoara Mike Gyöngyvér – consilier educativ, s-a intonat Imnul Național al României. Apoi, domnia sa, coordonând întreaga activitate, a vorbit succint și pertinent despre acest evenimet important al învățământului românesc. În continuare, profesoara Viorela Gabriela Nechita – directoarea liceului, a avut un discurs adecvat despre oferta educațională în noul an școlar, amintindu-le celor prezenți (profesori, elevi, părinți și invitați) importanța educației și rolurile pe care aceștia le au și le vor avea în societatea românească, prin prisma drepturilor și îndatoririlor fiecăruia. Ca urmare, a citit Mesajul inspectorului școlar general al Sălajului, profesoara Maria Pop:

„Dragi elevi, stimați părinți și colegi! În mod simbolic, luna septembrie devine, pentru noi toți, sinonimă cu începutul unui nou an școlar, cu emoțiile unui nou drum în universul școlii. Școala este spațiul în care se adună energii, speranțe, visuri, în care se formează, cu migală, tenacitate și pricepere, mintea și sufletul celor care constituie cea mai mare avuție a unui neam. De aceea, școlile nu sunt doar clădiri cu o destinație comună, ci devin valoroase prin modul unic în care interacționează elevii, profesorii, părinții și comunitatea. În noul an școlar care tocmai începe, avem nevoie de implicare și de coerență, astfel încât fiecare școală din județul nostru să fie locul unde se împlinesc destinele elevilor, dar și ale profesorilor, locul unde energia, inteligența, potențialul copiilor noștri sunt puse în valoare și canalizate spre realizarea de sine. De noi depinde, în mare măsură, să transformăm cerințele și provocările noului an școlar într-o reușită. Dragi elevi, sunteți invitați să faceți din școala voastră o a doua casă, să descoperiți calea de a învăța cu drag, respectându-vă profesorii, să realizați că doar educația vă oferă șanse reale de reușită în viață. Celor mai mici școlari le dorim integrare rapidă și multe bucurii în lumea în care au intrat. Stimați colegi, vă adresăm, pe această cale, mulțumiri pentru activitatea desfășurată în anul școlar precedent și vă felicităm pentru rezultatele elevilor dumneavoastră la examenele naționale, precum și la concursurile și olimpiadele școlare. Colegilor debutanți le urăm bun venit alături de noi și îi asigurăm de tot sprijinul nostru. Le mulțumim și celor care și-au încheiat activitatea didactică, asigurându-i că tot ceea ce s-a clădit temeinic, rămâne. Stimați părinți, vă adresăm îndemnul să fiți partenerii noștri în actul de formare, deoarece numai împreună putem reuși să asigurăm educația tinerei generații și să creștem calitatea și exigențele formării școlare și profesionale. Ca să transformăm niște copii în oameni adevărați, avem nevoie de înțelegerea, sprijinul și colaborarea dumneavoastră. Un gând bun îl îndreptăm și spre reprezentanții comunităților locale, care ne-au sprijinit în eforturile noastre în anul școlar precedent și suntem convinși că, pe viitor, vom găsi și mai multe căi de a acționa împreună. În numele echipei Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, vă doresc multă sănătate și putere de muncă, iar anul școlar 2019 – 2020 să ne aducă tuturor stabilitate, unitate și împliniri profesionale!”.

În această circumstanță, doamna directoare Nechita și-a continuat discursul, unul destul de potrivit cu întregul proces instructiv-educativ din liceu, menit să ducă la atingerea obiectivelor asumate. În școală se deruleză un Proiectul Rose „Ne pregătim pentru viitorul nostru”, finanțat, la nivel național, prin Banca Mondială. În cadrul acestui proiect, liceul a obținut 100.000 de euro, pe o perioadă de patru ani ( 2018-2022), cu ajutorul cărora se vor desfășura activități importante, în vederea pregătirii elevilor pentru obținerea de rezultate bune la bacalaureat. A precizat că, în ceea ce privește finanțarea proiectelor de reabilitare a clădirilor, liceul va fi preluat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. A amintit profilul claselor de elevi și, nominalizând diriginții acestora, i-a prezentat în termeni elogioși, pentru realizările din anul școlar precedent. De asemenea, a vorbit despre implicarea elevilor, a personalului auxiliar și nedidactic, precum și a părinților în bunul mers al școlii. Printre altele, i-a rugat pe părinți să aibă încredere în ceea ce școala poate să ofere în privința practicii la ferma didactică a liceului. Pentru ceea ce s-a realizat bine, n-a uitat să adreseze mulțumiri și felicitări personalizate, în cadrul fiecărui sector de activitate.

După ce doamna consilier Mike s-a adresat asistenței și în limba maghiară, m-a invitat pe mine să prezint „surpriza” acestei adunări festive. Este vorba despre Premiul Special acordat de către Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) elevei Teodora Vulturar – clasa a IX-a, în cadrul concursului interjudețean de jurnalism „Un mediu curat – rețeta sănătății noastre”. Concusul a fost inițiat de către ziaristul hunedorean Ioan Vlad, în luna mai 2019, cu sprijinul domnului Doru Dinu Glăvan – președinte al UZPR, în cadrul activităților de sărbătorire a Centenarului acestei uniuni, înființată în anul 1919. Cu acest prilej, ca fost dascăl al liceului și în virtutea funcțiilor pe care le-am avut pe plan local, regional/județean și național, am vorbit și eu despre învățământ și educație, despre necesitatea depunerii unor eforturi susținute din partea elevilor și a profesorilor, pentru obținerea unor rezultate bune și foarte bune, pe măsura așteptărilor fiecăruia.

În continuare, discursul profesorului inginer Teodor Pocola – coordonator de proiecte și programe europene, în paralel cu o proiecție video, a fost urmărit cu deosebit interes. Domnia sa a scos în evidență faptul că liceul a beneficiat, în anul 2019, de al doilea Proiect ERASMUS+, cel cu titlul „Oportunități de instruire în exploatarea automobilului pentru mecanicii auto”, în valoare de 26.619 euro. Sub coordonarea acestuia, 10 elevi de la profilul „mecanic auto” au efectuat o deplasare în orașul Paphos din Cipru, unde au făcut trei săptămâni din stagiul de pregătire practică (27 mai – 15 iunie 2019). Elevii au avut ocazia să lucreze într-un modern atelier de reparații auto, acumulând cunoștințe și abilități în domeniul pregătirii profesionale, mecanic auto. Cu această ocazie, lucrând în echipă, a crescut motivația pentru învățare a elevilor, s-au îmbunătățit competențele lor lingvistice, cele de comunicare în limba engleză și folosirea acesteia în citirea documentațiilor tehnice din domeniu. A spus că, în viitor, liceul va implica mai mulți elevi de la toate profilele existente, întrucât asemenea proiecte au scopul de a realiza o bună tranziție de la școală la locul de muncă și de a crea o forță de muncă bine calificată, competitivă.

În alocuțiunea sa, domnul Ștefan Vancea – președintele Comitetului de Părinți din școală, membru în Consiliul de Administrație al liceului și reprezentant al agenților economici și-a dorit un an școlar cu rezultate foarte bune, asigurându-i pe cei prezenți de tot sprijinul și în continuare.

Festivitatea s-a încheiat cu invitația la ora de dirigenție. Fie ca întreaga activitate să se desfășoare în spiritul motto-ului ales și în convingerea lui Comenius (Jan Amos Komensky, 1692-1760) – mare umanist și pedagog ceh: „Școala să nu fie nimic altceva, decât ateliere pline de activitate. Numai astfel vor putea să probeze toți, în propria lor practică, adevărul că, învățând pe alții ne învățăm pe noi înșine”.

Tuturor, multă sănătate și succes!

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

KARATE A.N.A.K.

In perioada 26-31 august 2019, s-a desfasurat ultima activitate de vacanta a Asociatiei Nord Amical Karate, in splendida statiune montana Balvanyos, din Covasna, gazda fiind Pensiunea Istvana.
Actiunea a fost initiata si sustinuta de catre prietenul nostru drag, sensei Bibo Ferencz, presedintele C.S. Mikado din Covasna, care de mai bine de 10 ani ne primeste in fiecare an, iar locatia este una deosebita .
Au avut loc doua antrenamente zilnice de karate, pe grupe valorice, sustinute de catre sensei Duta Viorel, Takacs Mihaly si subsemnatul si au fost abordate tematici de Kihon , Kata si Kata-kumite.
Seara aveau loc si cursuri de Aerofit, sustinute de instructorul Pop Lacrimioara, pentru amatorii de sporturi aerobice, dar si ca pregatire suplimentara pentru sportivii karateka.
La acest eveniment au luat parte antrenori, instructori, sportivi si alti amatori de miscare din Maramures, Bihor, Salaj, Cluj, Harghita, Covasna si Brasov, care s-au simtit excelent reuniti de familia A.N.A.K.
A fost o activitate deosebita din toate punctele de vedere de la care n-au lipsit nici focul de tabara, drumetiile, meciurile de ping-pong si alte jocuri interactive finalizate cu racoreala de la piscina.
Pentru toate astea, multumim Feri Bibo, ne-am simtit extraordinar de bine, a fost o saptamana superba in care si vremea a tinut cu noi.
Incepem antrenamentele cu bateriile pline, urmeaza un nou an sportiv cu multe activitati, un sezon in care dorim pentru sportivii nostri cat mai multe realizari, atat sportive, cat si scolare.

Prof. Pop Gheorghe