MOTTO : “Scrieţi şi faceţi greşeli de ortografie: iată-vă desconsideraţi înainte de a fi cunoscuţi” (Rene Parisse, cercetător francez)
Gheorghe Sion (1822 – 1892), poet revoluţionar paşoptist, membru al Academiei Române, a rămas în memoria iubitorilor de literatură îndeosebi prin oda “Poezia românească“. Primele versuri ale textului acesteia, reliefează două trăsături ale limbii române: “Mult e dulce şi frumoasă / Limba ce-o vorbim“. Fiind o lucrare beletristică, această odă trebuie înţeleasă ca atare. Într-un astfel de text, cuvintele predominante au sensuri multiple şi formă figurată. Interpretând/decodificând opera paşoptistului nostru, el sugerează că limba română este una care produce bucurie, plăcere şi are valoare estetică, fiind “conform regulilor artistice“, “cum se cuvine“, deci cum este corect, frumos. Adverbul mult antepus celor două adjective-epitet are aici sens superlativ, adică foarte.
Pornind de la semnificaţia versurilor citate, răspunsul nostru la întrebarea din titlul articolului este, fără echivoc: şi DA şi NU! Limba română actuală îşi păstrează atributele remarcate de poetul Gheorghe Sion, doar atunci când este folosită în varianta ei literară. Aceasta este forma cea mai corectă, cea mai frumoasă şi cea mai dezvoltată a limbii unui popor. În schimb, atunci când în comunicare sunt încălcate/eludate normele ce guvernează limba noastră, nu putem spune că aceasta ce-o vorbim azi este atât de dulce şi de frumoasă.
Nerespectarea de către comunicatori a regulilor gramaticale, ortografice, ortoepice şi de punctuaţie are drept consecinţe imediate degradarea limbii literare, depersonalizarea ei. Acest nedorit fenomen ce alterează actul de comunicare verbală, cunoaşte la noi în ultimele decenii un adevarat proces de proliferare. Generatorii primi ai acestei maladii spirituale, corifeii ei sunt agramaţi, adică indolenţii şi inculţii, dar nu numai ei. “Aceste exprimări nu sunt altceva decât o oglindă a unei gândiri defectuoase, lipsite de logică.” (Nicolae Prelipceanu).
Azi a sporit numărul celor care mutilează limba română, urâţind-o, ei neştiind că “stilul este omul însuşi” (Buffon, scriitor francez). Cauzele fenomenului pe care-l abordăm sunt multiple. Scandalos este că agramaţii nu provin din rândul celor mai cu puţină şcoală sau una trecută ca gâsca prin apă, ci şi din rândul celor licenţiaţi, mulţi ajunşi oameni în funcţii de conducere. Ei sunt aleşi, dar nu vorbesc toţi într-o limbă aleasă.
Multe cauze sunt extraşcolare, extraculturale, sunt efectul noii societăţi pe care Romania doreşte s-o instaureze : nu puţini confundă libertatea cu dreptul de a face şi de a spune orice şi oricum, ei nu ştiu ce-i autocontrolul, autocenzura, acestea presupunând discernămant, simţul ridicolului şi al măsurii. Mulţi sunt snobi ce odată ajunsi într-o funcţie au impresia că au dabândit şi valoarea necesară onorării acesteia, de parcă s-ar dori urmaşi ai Chiriţei lui Alecsandri.
Alarmant este că înregistrăm fenomenul degradării limbii române în rândul adolescenţilor, a tinerilor care caută să iasă în prim-plan printr-o exprimare cat mai “colorată”, văzând în aceasta un act de teribilism. Pentru unii contemporani ce ne “trăznesc” cu imperfecţiuni lingvistice de tot RÂSU – PLÂNSU, limba română nu-i o “comoară”, cum o defineşte poetul basarabean Alexei Mateevici în poezia “Limba română”, ci o povară, nerealizând faptul că prin nepotrivita lor exprimare devin producători de umor involuntar (unde eşti tu, Gaga, doamne!), astfel zis, devin “preţiosi ridicoli”.
În ce constau aceste agramatisme aparţinând celor aflaţi în ofsaid gramatical? Un adevărat inventar şi o clasificare a lor ne oferă profesorul Ilie-Ştefan Rădulescu în lucrarea apărută în anul 2019 la Editura Tipo Moldova cu titlul “EXPRESII AGRAMATE. EMFATICE ORI TRIVIALE IN LIMBAJUL HIGH-LIFE-ULUI ROMANESC ACTUAL”. Criticul literar Nicolae Manolescu într-un întreg editorial intitulat “Civilizaţia limbii” este de părere că “această cercetare minuţioasă ar trebui să fie adusă la cunoştinţa tuturor impricinaţilor şi agramaţilor”. După cum mărtiriseşte autorul pe coperta a patra a lucrării, “cartea de faţă relevă, obiectiv, agramatismele a sute de vorbitori ale căror erori de exprimare impardonabilă, se traduc printr-un mare număr de confuzii lexicale, de exprimări pleonastice şi dezacorduri gramaticale, de accentuări arbitrare şi de elemente deficitare de topică, de cuvinte mutilate fonetic sau deformate, de vocabule licenţioase sau obscure, de formulări paradoxale…”.
Subintitulată “Citate critice, personalizate “, această adevarată antologie a exprimării incorecte/neglijente, este originală şi prin aceea că autorul ei, profesor-pensionar de limba patriei, concretizează agramatismele cu exemple şi oferă şi varianta corectă, menţionând şi pe cel căruia îi aparţin, precizând când şi în ce context a “creat-o “.
O precizare este necesară. Exemplele impardonabile de exprimare în limba noastră nu sunt luate/culese din rubrica “VAX POPULI” din emisiunea-spectacol “Starea naţiei “ a lui Dragoş Pătraru, ci din mass-media noastră timp de şapte ani (2001 – 2018).
Ramâi totalmente paralizat citind această carte şi văzând cât de epidemică a devenit la noi exprimarea incorectă. Dacă la nivelul aşa-zisei elite româneşti (miniştri, ziarişti, politicieni, demnitari de toate tipurile) înregistrăm astfel de incorectitudini în exprimare, atunci mă întreb cum o fi arătând atunci limbajul străzii? Măcar oamenii de rând nu au pretenţii de-a fi cotaţi ce nu sunt.
Un aspect asenţial ce dă identitate unui popor, este limba sa. Iată un motiv pentru care felul nostru de a vorbi nu-i unul facultativ.
Terminând de citit cartea de lingvistică-aplicată prezentată în rândurile noastre, m-am întrebat stupefiat: oare acesta este “OMUL RECENT”, adică cel prezent în cartea cu acest titlu de eseistul, scriitorul Horia-Roman Patapievici?
“Oamenii de azi sunt cei mai bine hrăniţi, cei mai prosperi, cei mai liberi pe care i-a cunoscut omenirea. În acelaşi timp, sunt oamenii cei mai slabi de îngeri, cei mai dependenţi de confort şi de consum, cei mai aserviţi bunului-plac, al liberului arbitru, cei mai puţin autonomi în judecăţile lor…”
E prea complexă problema, de aceea eu, un simplu profesor-pensionar, mai mult un ex decât prezent, nu-mi permit să-mi exprim părerea. Îmi permit în schimb să “culeg “ din cartea prezentată doar “monstre” ce lagitimează statutul de agramat al celui care, nu o dată, le foloseşte fără să-şi dea seama ce carte de vizită işi face prin aceasta, aşa cum o sugerează şi motto-ul ales al articolului.
Erori de accentuare : “Evident că este o dispută cu caracter electoral“. (corect: ”cu cáracter electoral”).
Topica greşită: …“pentru că nu avea bani i-a trimis acesteia un bilet de avion fals… ” (corect: “un bilet fals de avion“).
Exprimări pleonastice: “Vă veţi duce la o petrecere, un botez sau o cununie religioasă” (corect: “vă veţi duce la o cununie/căsătorie religioasă”).
Confuzii paronimice: “După investirea noului guvern… ”( corect : “După învestire….”)
Formulări paradoxale, echivoce sau ridicole: “Vrem să avem erate din ce în ce mai bune în manualele şcolare.”
Decât aşa vorbitori, îl prefer pe “omul fără însuşire” din romanul omonim al scriitorului austriac Robert Musil. Eroul principal, Ulrich, măcar recunoaşte că istoria pe nesimţite îi sustrage criteriile genialităţii. Tindem, oare, să devenim “oameni fără însuşiri”?
Pentru a încheia pe un ton optimist acest prea lung articol, reproduc un text care spune mai mult şi mai multe dacât am spus eu în nevinovatele mele opinii, poate încărunţite: “am să mor fără să fi fost la înălţimea propriei limbi materne, limba de o mare frumuseţe, care, foarte probabil, este limba oficială în Rai“ (Alex Ştefănescu, critic literar).
Despre “Păcatele limbii“ (Rodica Zafiu), într-un numar viitor al ziarului.
Dascăl de cetire şi simţire românească,
Octavian Guţu
