Ziua Vârstnicilor

zi_pensionari_2008-mPrimăria Șimleu Silvaniei a marcat, marți, 30 septembrie Ziua Vârstnicilor, printr-o acțiune organizată în colaborare cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Șimleu Silvaniei.

Începând cu ora 15.00, la Casa Orășenească de Cultură, prefectul Andrei Todea, alături de autoritățile locale și reprezentanți ai partidelor politice, s-au întâlnit cu vârstnicii din oraș, la un pahar de vin, o țuică și cozonac, fiind prezenti aproximativ 60 de pensionari. În acest context, primarul orașului, ing. Septimiu Cătălin Țurcaș a vorbit despre noile proiecte care au ca țintă segmentul vârstei a treia și acordarea unor gratuități pe mijloacele de transport în comun. De asemenea, s-au punctat nevoile cu care se confruntă pensionarii din oraș și s-a încercat găsirea unor soluții la cazurile prezentate.

Zilele Bathory

Șimleu Silvaniei 26-28 septembrie 2008

În ultima săptămână a lunii septembrie a avut loc la Șimleu Silvaniei evenimetul cultural și științific devenit deja tradițional sub denumirea de “Zilele Bathory”. Aceste manifestări organizate din anul 1992 servesc pentru comemorarea marelui înaintaș al orașului, Bathory Istvan, născut în urmă cu 475 de ani la Șimleu Silvaniei, la data de 27 septembrie 1533 Și care a fost Principele Transilvaniei în perioada 1571-1576 și rege al Poloniei (1576-1586).

Programul a început în 26 septembrie, vineri, cu prima parte a Consfătuirilor medicale. De la ora 18.30 a avut loc al VI-lea Festival de dansuri populare maghiare, la care au participat cu ajutorul “Centrului de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare” ansamblurile de dansuri populare Berekenye din Cehu Silvaniei (coreografia Szoke Anna); Bokreta din Crasna (coreografia: Lelik Berta, Osvath Ilona); Somkerek din Pericei (coreografia Vigh Szabo Levente) precum și formația de dansuri a tinerilor Vadrszsak din Șimleu Silvaniei (coreografia: Bara Jusztina și Szodorai Melinda).

Muzica populară a fost prezentă prin spectacolul prezentat de formațiunea de titera a Fundației Bathory Szederinda și corul Makvirag din Boghis. În ziua de sâmbătă, 27 septembrie au continuat discursurile celei de a XV-a Consfătuiri medicale și pedagogice, cu tematica legată de prezentarea unui program educațional de opitimizare a stării de sănătate a elevilor în vedrea realizării cât mai bune a procesului de învățământ. În paralel s-a desfășurat “Cupa Bathory” – concurs internațional de șah pentru copii cu vârste între 6 și 16 ani, concurs la care au participat 47 de concurenți din Nyirbator și Șimleu Silvaniei.

După amiază a avut loc vernisajul expoziției de pictură electronică a artisutlui amator Hajdu Attila, urmate de decernarea diplomelor “Maghiarii Sălăjeni”, (premianți: Prof. Dr. Kasa Zoltan de la Universitatea Babeș-Bolyai, Prof. emerit Nagy Toth Ferenc, de la Universitatea Babeș-Bolyai, Prof. dr. Csillag Istvan de la Universitatea din Stockholm, Birtalan Jozsef, compozitor și dirijor din Tiszavasv?r, Szoboszlai Attila întreprinzător din Camar, și o diplomă acordată post mortem poetului Simon Gyorgy din Șimleu Silvaniei. S-au acordat diplomele de “Cel mai fidel cititor al bibliotecii Bathory Istvan”, și s-a prezentat revista “Hepehupa” (redactor șef – Fejer Laszlo). La program a participat formația de titera Szederinda, iar seara a avut loc concertul prezentat de formația Sebo din Budapesta.

Dumincă, 28 septembrie Primăria orașului a organizat o recepție pentru musafirii sosiți la “Zilele Bathory” la care au fost prezente delegațiile orașelor înfrățite. Nyirbator, (reprezentat prin doamna Ballai Janosne, primar și consilierii – Bathory Gabor, Gall Mihaly și Toth Istvan) Albertirsa, (reprezentat prin Fazekas Laszlo primar, și consilierii Kary Kabai Lilla, David Istvan și Szoke Karoly) Szarvas (reprezentat prin Melis Janos, secretar, Paluskane Udvarhelyi Judit – vicesecretar, consilierii Rejto Jozsef si Danka Pal, consilierul primarului Petnehazi Andrea. Din partea Societății Maghiare a Sănătății a fost prezent Prof. Dr. Galuksa Laszla, vicepreședintele societății, directorul Institutului de Imagistică de la Universitatea de Medicină din Debrecen, Conferențiar Dr. Mogyorosy Andras de la Universitatea din Sarasota, SUA. Au mai fost prezenți: Cs?ka Tibor, vicepreședintele Consiliul Judetean, Fekete Szabo Andras, Vida Iuliu, fost deputat, consilierii orașului, primari, viceprimari și consilieri din împrejurimi. Primarul orasului, ing. Septimiu Cătălin Țurcaș i-a salutat pe cei prezenți la receptie, a felicitat organizatorii pentru reușita, dorind ca și în continuare să se organizeze aceste zile. La rândul lor, conducătorii delegațiilor orașelor înfrățite au transmis salutul celor din orașele lor, și și-au exprimat bucuria de a putea fi prezenți în orașul nostru.

În continuare, a urmat o slujbă religioasă ecumenică la biserica romano-catolică, ținută în amintirea lui Bathory Istvan, urmată de depuneri de coroane la bustul acestuia, la care au participat oficialități locale și județene. Manifestările au fost cuprinse în programul de dialog intercultural al Uniunii Europene.

Zilele Bathory s-au încheiat în acordurile Concertului Fanfarei Tineretului din Nyirbator, dirijată de către Fazakas Mihaly.

Săptămâna Mobilității Europene

sme1Primăria orașului Șimleu Silvaniei, în colaborare cu Consiliul Local al Copiilor și Tinerilor (C.L.C.T.) Șimleu Silvaniei Și cu scolile și grădinițele din oraș au organizat Luni, 22 septembrie 2008 o serie de manifestări dedicate celei de-a șaptea ediții a “Săptămânii Mobilității Europene”. La eveniment au participat aproximativ 150 de elevi, care au desfășurat concursuri de ciclism și cros.

În final, participanții au fost premiați cu diplome și cupe. De asemenea, elevii C.L.C.T. au înmânat tuturor trecătorilor aflați pe stradă pe parcursul acestei zile fluturași cu embleme care îndeamnă la mobilitate fizică pentru o viață cât mai sănătoasă.

“Îmi exprim bucuria că unitățile de învățământ din oraș au înțeles importanța acestei săptămâni și s-au implicat în manifestările derulate”

a declarat cu acest prilej primarul orașului Șimleu Silvaniei, ing. Septimiu-Cătălin Țurcaș.

Alături de elevii membri ai Consiliului Local al Copiilor și Tinerilor, la marșul prin oraș au participat și copii de la Eco Grădinița nr.3, care au înmânat trecătorilor fluturași cu îndemnurile: – “Alege curățenia, alege viața !”. – “Păstrați mediul curat !”. – “Fii alături de noi ca să trăim într-un oraș curat, cu oameni sănătoși !”“Locurile publice nu sunt ale nimănui, sunt ale noastre !”.

Pentru ca activitățile să se poată desfășura în condiții optime, în intervalul orar 10,00- 12,00 circulația a fost închisă pe străzile 1 Decembrie 1918 și Independenței .
sme2sme3sme4

Prima zi de școală

cls_I_barOdată cu frunzele ruginii, toamna aduce cu ea și sunetul clopoțelului. În ziua de 15 septembrie febra și nerăbdarea sărbătorii de începere a noului an școloar îi cuprinde atât pe cei mici cât și pe cei mari. Ca în toată țara și în orașul de sub Măgura părinți și copii s-au îndreptat cu emoție și bucurie spre școlile care îi așteaptă cu porțile larg deschise. Orașul a forfotit de lume: părinți agitați, cadre didactice și elevi cu flori în mâini. În curtea școlilor părinții și bunicii pentru care nerăbdarea de a începe școala, de a sta în bancă alături de colegul sau colega de bancă, emoția necunoscutului, catalogul care însoțea mereu profesorii, au dispărut, sunt năpădiți de amintirile primelor zile de școală în timp ce elevii ascultă cu emoție discursurile de deschidere.

La “Școala Gimnazială Silvania”, deschiderea oficială a noului an școlar a avut loc în dimineața zilei de 15 septembrie, în ciuda vremii nefavorabile curtea școlii dovedind neîncăpătoare pentru elevii și părinții curpinși de fiorul primei zile de școală. D-na director a școlii, prof. Angela Lipo a descris în câteva cuvinte școala, activitatea depusă de către cadrele didactice și proiectele avute în vedere pentru viitor. Din partea oficialităților locale a luat cuvântul primarul orașului, ing. Septimiu Cătălin Țurcaș, care a felicitat copii, părinții și cadrele didactice cu ocazia începerii noului an școlar.
Ploaia de toamnă n-a reușit să umbrească bucuria primei zile de școală la “Școala Maghiară Bathory” din Șimleu Silvaniei la a cărei festivitate de deschidere au participat elevi și părinți, cadre didactice și oficialități locale și județene.

palotasÎn calitate de director a Școlii Maghiare Bathory, d-na profesoară Vida Ana Margareta a făcut o prezentare succintă a școlii a cărei clădire a fost proaspăt renovată, acțiune în urma căreia s-a amenajat o minisală de sport, trei săli de clase, o sală de muzică și un cabinet medical. De asemenea în cadrul școlii maghiare există și un centru de documentare și informare a cărui inaugurare va avea loc de “Zilele Bathory”, în ultima zi a lunii septembrie.

“Ne bucură faptul că pe an ce trece mai mulți tineri aleg să urmeze o carieră în învățământ, contribuind la creșterea calității acestuia”

a subliniat d-na Vida.

Oficialitățile județene au fost reprezentate de către domnul senator Fekete Szabo Andras, care a rostit o scurtă cuvântare cu privire la reformele în învățământ și a adresat felicitări tuturor elevilor, părinților și cadrelor didactice cu ocazia începerii noului an școlar.

Din partea Fundației Bathory a fost prezent domnul doctor Szeman Peter, președinte al fundației. Subliniind caracterul festiv al acestei zile, sub îndrumarea învățătoarelor Papp Ildiko și Marton Gabriela, elevii din clasa a IV-a au prezentat un scurt program artistic, executând cu măiestrie dansul denumit “palotas”, care reprezintă o formă rafinată a dansului popular maghiar.

cls_I_szodoraiDe la vârste mici copii încep un proces important de integrare în societate și în sistemul educațional. Corelat cu vârsta, în România școala începe la 7 ani, iar copiii de șase ani care sunt încă la grădiniță, în general, cunosc literele.
Timpul a trecut repede… Copilul care parcă ieri mergea de-a bușilea a devenit școlar. Tabla, creta, uniforma reprezintă primii pași spre o lume nouă, care se deschide acum în fața lui.

Însoțit de părinți și cu o ușoară teamă, se așează în banca pe care abecedarul îl așteaptă și privește pe furiș în jur la noii colegi. Unele chipuri îi sunt familiare de la grădiniță, altele sunt noi, abia așteaptă să le cunoască.

Cuprins de nerăbdarea de a începe școala și de emoția necunoscutului soarbe cu nesat cuvintele doamnei învățătoare…

La început sunt însoțiți în fiecare an de un buchet de flori pentru doamna învățătoare, apoi la intrarea în ciclul gimnazial deja dispare acea teamă de necunoscut pentru că sunt aceiași colegi, eventual câțiva nou veniți și doamna dirigintă. Pasul major îl reprezintă festivitatea de deschidere a anului la liceu, dar evenimentul în sine începe să contureze un nou înțeles pentru elev: prilejul de a petrece iar timp alături de colegi și de a afla ce au mai făcut în timpul verii…