DIVERTISMENT – Fotbaliştii lui… PEȘTE (Pamflet)

Motto: „ Și la fotbal poți vedea… stele căzătoare!”. (Marin ȘTEFAN)

Unsprezece mari fotbalişti,
S-antrenau pe-o vreme rece.
Unul s-a îmbolnăvit,
Şi-au mai rămas zece.

Zece mari fotbalişti,
S-au împărțit în două.
Unuia nu i-a convenit
Şi-au mai rămas nouă.

Nouă mari fotbalişti,
Sufereau de-un… „moft”.
Unul a pretins prea mult
Şi-au mai rămas opt.

Opt mari fotbalişti,
Mai jucau o… carte.
Unul a pierdut tot potul
Şi-au mai rămas şapte.

Şapte mari fotbalişti,
Nu mai dădeau pase.
Unul a fost îndepărtat
Şi-au mai rămas şase.

Şase mari fotbalişti,
Șutau afară, în lozinci. .
Unul a fost înlăturat
Şi-au mai rămas cinci.

Cinci mari fotbaliști,
Jucau mai mult teatru.
Unul a fost schimbat
Și-au mai rămas patru.

Patru mari fotbaliști,
Faultau prea cu… scântei.
Unul a fost eliminat
Și-au mai rămas trei.

Trei mari fotbaliști,
N-au ținut cu noi.
Unul nu s-a prezentat
Și-au mai rămas doi.

Doi mari fotbaliști,
Trăgeau și cu… pumnul.
Unul a fost suspendat
Și-a mai rămas unul.

Un mare fotbalist,
11 metri a ratat.
Patronul s-a necăjit
Și l-a vândut imediat.

Așa s-au făcut de poveste,
Fotbaliștii patronului PEȘTE.
S-au dat mari, clipă de clipă
Și n-au reușit să facă… ECHIPĂ!

Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR,
Publicist, Șimleu Silvaniei

 

DIVERTISMENT – Unde vor petrece sălăjenii Revelionul

(pamflet; localitățile sunt din județul Sălaj)

  • Fotbaliștii – la Dobrin.
  • Preoții – la Preoteasa. 
  • Bancherii – la Ban.
  • Micii fermieri – la Bănișor.
  • Cântăreții – la Buciumi.
  • Doamnele – la Dragu.
  • Setoșii – la Fântânele.
  • Pădurarii – la Pădureni, Lemniu, Mesteacăn și Făgetu.
  • Ciobanii – la Stâna.
  • Muncitorii – la Fabrica.
  • Pescarii – la Someș-Odorhei, Crasna și Iaz.
  • Istoricii – la Moigrad.
  • Precupețele– la Petrinzel.
  • Țăranii – la (Bene)sat.
  • Cultivatorii de in – la Inău.
  • Vânătorii – la Lupoaia și Stârciu.
  • Gurmanzii – la Mese(șeni).
  • Crescătorii de porci – la Purcăreț.
  • Șefii – la Voivod(eni).
  • Măturătorii – la Glod.
  • Filozofii – la Solomon.
  • Horticultorii – la Valea Pomilor și Perii Vadului.
  • Patrioții – la Românași.
  • Tinichigiii – la Ruginoasa.
  • Credincioșii – la Sântă Măria și Domnin.
  • Cosașii – la Trestia.
  • Femeile vorbărețe – la Gura Vlădesei.
  • Viticultorii – la Viile Jacului.
  • Cei cu bilete de tratament – la Zăuan Băi.
  • Cei de la Plafar – la Brusturi.
  • Drumarii – la Frânceștii de Piatră.
  • Bișnițarii nostalgici – la Marca.
  • Zugravii – la Var.
  • Antivacciniștii – la Tusa.
  • Migranții – la Colonia Sighetu Silvaniei.

 

Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR,

Publicist, Șimleu Silvaniei

 

Divertisment – Vorbe de duh

  • În anul 2021, trei lucruri au fost mari în România: lupta pentru putere, prostia şi pandemia de coronavirus.
  • De la Om la om e cale de două ceasuri…
  • Mi-am făcut mult bine în viaţă.
  • Fără obiective suntem obiecte!
  • Fericirea este o bună sănătate și o proastă memorie!
  • Ferească Domnul de perseverenţa celui fără talent…
  • Unii profesori au simţul didactic format, alţii doar informat!
  • Taci şi urcă…
  • Ca să urce, unii se coboară!
  • Și unii preoți se spovedesc, zicând: ferească Domnul de perseverența DNA…
  • Dragoste, înseamnă să faci pentru cineva mai mult decât merită!
  • Cu indiferenţa unui prim ministru am reuşit să mă împac, cu bunăvoinţa, încă, nu.
  • Cuvintele puține au semnificații mari!
  • A fost un băiat bun, fără pereche, acum s-a căsătorit…
  • Fanatic este cel care păstrează mijloacele şi după ce şi-a atins scopul.
  • Totuși, anul acesta, unora li s-au ridicat salariile şi pensiile. Le-au luat amantele!
  • În timp de criză, politicienii oferă sfaturi pentru că nu-i costă nimic!
  • Trebuie să stai pe gânduri şi din cauza tăcerii prostului!
  • Frunţile înguste au puţine riduri…
  • Privea viaţa dintr-un unghi mort.
  • S-a dus… Păcat! Era un bătrân de mare viitor!
  • S-a însurat din dragoste, deşi nu era un băiat prost!
  • Tace, cu toate că n-are nimic de zis.
  • Tipul acesta e modest, dar n-are pentru ce!
  • M-am dezvăţat să cred, învăţ să înţeleg!
  • Probabil că totul e să pui virgulă unde alţii pun punct.
  • Aerele de superioritate duhnesc a subsol!
  • Nimic nu apropie oamenii mai mult ca protecţia!
  • Un nou sport: după aruncarea discului, va urma aruncarea DVD-ului…
  • Occidentul ne-ajută să intrăm în spaţiul Schengen, ca virgula în alfabetul surdo-muţilor.
  • La noi, în vara trecută, fabricile de zahăr au produs sfeclă!
  • La mulţi români, în anul 2022, durerea de cap va trece prin stomac!
  • Cea mai bună oglindă e prietenul adevărat!
  • Vinurile superioare sunt așezate pe…  rafturile de sus!
  • Cine trage mâța de coadă, nu înseamnă că poate trage și… sforile!
  • Cu toate crizele, în lume, s-au comemorat toate aniversările!
  • În România, guvernanții au trecut de la „rocada mică” la…  „rocada mare”!
  • E slab, nu poate nici măcar să ridice o groapă!
  • Banii gheață se topesc repede…
  • La multe apartamente a venit, din nou, Moş… Gerilă!
  • Vorbele zboară, bârfele rămân…
  • Totuși, bârfa este singurul zgomot mai rapid decât sunetul!
  • A încercat marea cu degetul și a făcut gaură în Cer!
  • Un halterofil a luat cu… forța medalia de aur!
  • În acest secol, avem nevoie de mai mult praf de pușcă; să facem, așadar, toate puștile… praf!
  • La lupte a apăut un nou stil: cu mască și fără mască!
  • Cel care trage cu urechea este un vânător iscusit…
  • Mincinosul știe cel mai bine adevărul!
  • Și într-o țară educată, statul eșuează… de îndată!
  • Cu timpul regreți toate păcatele pe care le-ai înfăptuit, inclusiv pe cele care nu le-ai făcut!
  • „Călătorii care au însoțit bagajele sunt rugați să coboare!”; așa visa un hoț…
  • Punctele de vedere ale unora se numesc dioptrii!
  • Chiar când e secetă, partidele apar ca ciupercile după ploaie…
  • Nu poți să-ți alegi prietenii, dar în privința socrilor ai putea să fii ceva mai atent!
  • Calea Rahovei nu mai este pardosită de DNA cu încătușări zăngănitoare!
  • În timp de criză, se poate şi altfel, dar merge şi aşa!…

 

Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei

Liderul presei sălăjene

(acrostih – vorbe de duh)

Martorilor succeselor mele, viață lungă!
Adâncul inimii este mai departe decât capătul lumii.
Generosul dăruiește, zgârcitul moare de invidie.
Actele mari pot avea origini infime.
Zâmbetul pe care îl trimiți cu sinceritate se întoarce imediat la tine.
Istoria lumii este tribunalul lumii.
Neamurile migrează, dar culturile rămân.

Să fii bun și blând la toate, după cum se poate.
Ăla e omul trist: cel fără iubire.
Lauda este soarele care ne face să rodim.
Ăștia, da, oameni puternici: rareori au în spate un trecut simplu.
Justiția este adevărul în acțiune.
Egalitatea este sufletul prieteniei.
Adevărul este realitatea simțurilor.
Natura este poarta către liniștea sufletească.

Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR,
Publicist, Șimleu Silvaniei

 

Divertisment – De râsul lumii

(Auzite la… Examenul de Bacalaureat 2021)

Mioriţa circulă pe bază orală, adică nu a fost scrisă din motive tehnice.
Triunghiul isoscel este un patrulater cu două laturi.
Ţăranii lui Ion Creangă vorbeau o limbă fără greşeli de ortografie.
Dovadă că Zamfira era frumoasă e că a fost peţită cam des.
Grecii i-au bătut pe perşi în războaiele pudice.
Calul troian avea mulţi greci în burtă.
Echinocţiul este egal cu ziua atunci când noaptea este la fel de egală.
Până la Polul Nord este jumătate de an lumină.
Legea lui Arhimede este valabilă doar în apă.
Punctul este o linie redusă la minimum.
Teorema antică a lui Pitagora se poate aplica şi în zilele noastre.
Pe drumurile alunecoase circulaţia trebuie făcută cu autovehicule prudente.
Într-o curbă periculoasă trebuie să ai grijă să nu mai ţii direcţia drept înainte.
Scheletul capului cuprinde următoarele oase: un frontal, un occipital, două temporale şi două particulare.
Un număr concret este un număr care se vede cu ochiul liber.
Un cerc este o linie rotundă, fără unghiuri şi închisă, pentru ca să nu se vadă unde începe.
Pătratul este o figură care are câte un unghi drept în fiecare colţ.
Octogonul este un fel de pătrat cu opt laturi.
Ficatul secretă fiara pentru a elimina otrăvurile.
Ilie Moromete era un ţăran inteligent care l-a ajutat mult pe Marin Preda la realizarea romanului.
Tot ce atârnă şi se mişcă se numeşte pendul.
Cele mai periculoase reptile sunt cele care poartă ochelari.
Mioriţa circulă pe bază orală, adică nu a fost scrisă din motive tehnice.

 

Prof. Marin ŞTEFAN / UZPR,

Publicist, Șimleu Silvaniei