ȘAH – Cupa „1 IUNIE”

Motto : „Șahul este un joc util și onest, indispensabil în educarea celor tineri”.
Simón BOLÍVAR ( 1783-1830), general și om politic sud-american

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, Primăria și Consiliul Local Șimleu Silvaniei, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Silvania”, au organizat tradiționala competiție șahistă Cupa „1 IUNIE”, pentru elevi din școlile gimnaziale. Întrecerea s-a desfășurat în Centrul de Documentare și Informare al Școlii „Silvania”, joi, 30 mai 2019. La concurs au participat 61 de elevi, fete și băieți, iubitori ai „sportului minții”, fiind convinși că șahul este mai mult decât un joc, este un mijloc de educare și de dezvoltare a capacității intelectuale.

La festivitatea de deschidere a compeției, ing. Szabó Ernö Csaba – administrator public al orașului Șimleu Silvaniei a spus:

„(…) Îmi face deosebită plăcere să fiu prezent și la acest concurs. Observ că sunt mulți participanți azi, mai ales la categoriile mici. Vă felicit pe toți cei prezenți aici, pentru interesul pe care-l aveți pentru acest sport nobil al minții. Acest lucru denotă că acest sport este foarte apreciat în orașul nostru. (…) Felicit pe părinții voștri, cei care vă sprijină să practicați acest sport. (…) Vă urez succes, tuturor, și să câștige cei mai buni! De Ziua Internațională a Copilului, vă doresc, tuturor „ La mulți ani!”.

Conform tragerilor la sorți individuale, la cele trei categorii de întrecere, s-a jucat în „sistem eliminatoriu”, la 21 de mese de șah. Juriul de concurs a fost alcătuit din prof. Mirela Lazăr – Școala Gimnazială „Silvania”, prof. Barna Krisztián – Școala Gimnazială „Báthory István” și instructorul de șah Iván Vasile – pensionar. Cei mai buni șahiști au fost declarați:

clasele pregătitoare – I: locul 1. Raisa Șandor – Școala Gimnazială „Valcău de Jos” și Magyar Alex – Școala Gimnazială „Báthory István”; locul 2. Irina Trinka – Școala Gimnazială „Horea” și Magyar Erik – Școala Gimnazială „Báthory István”; locul 3. Teodora Cîmpan și Daniel Andor – ambii de la Școala Gimnazială „Silvania”.

-clasele II – IV: locul 1. Cezar Purghe – Școala Gimnazială „Silvania” și Kovács Krisztián – Școala Gimnazială „Báthory István”; locul 2. Andrada Vereș Pop și Andrei Brisc – ambii de la Școala Gimnazială „Silvania”; locul 3. Magyar Sara – Școala Gimnazială „Báthory István” și David Man – Școala Gimnazială „Silvania”.

clasele V – VIII: locul 1. Egri Kriszta – Școala Gimnazială „Báthory István” și Ionuț Pop – Școala Gimnazială „Silvania”; locul 2. Kulcsár Henrieta – Școala Gimnazială „Báthory István” și Antonio Bonțe – Școala Gimnazială „Silvania”; locul 3. Delia Maxim și Raul Baciu – ambii de la Școala Gimnazială „Silvania”.

Cel mai tânăr participant a fost elevul Szabó Armin – Școala Gimnazială „Báthory István”.

La festivitățile de premiere, organizatorii au înmânat diplome, cupe și medalii, alături de felicitările binemeritate, în aplauzele asistenței, printre care se aflau colegi, profesori și părinți ai elevilor. De remarcat că, toți concurenții au primit dulciuri, sucuri și apă minerală.

Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist,  Șimleu Silvaniei

CAMPIONATUL MONDIAL DE KARATE SHOTOKAN

Sala Polivalenta din Bucuresti a fost gazda celei de-a X-a editii a Campionatului Mondial de Karate Shotokan al Federatiei Mondiale de Shotokan, eveniment organizat de catre Federatia Romana de Karate si Comisia W.S.F. in perioada 24-26.05.2019.

Au luat parte mai mult de 1500 de sportivi din peste 40 de natiuni, care s-au intrecut in probe de kata individual si echipe si kumite sectiunile W.K.F. , SHOBU IPPON si SHOBU SANBON.

A fost un campionat puternic, cu sportivi foarte bine pregatiti, trei zile de foc avand in vedere ca au participat toate categoriile, de la copii pana la veterani.

Am participat la acest concurs cu doi juniori, respectiv Moldovan Alexandru si Ilinca Marius-Adrian, ambii legitimati la C.S.Omega si Clubul Copiilor din Simleu Silvaniei, Alex antrenandu-se acum la Jibou cu instructorul Coste Calin. Amandoi sportivii au evoluat bine, astfel, Alexandru a obtinut doua medalii de bronz la categoria  -55 de kilograme Shobu Ipppon si Shobu Sanbon. Un pic mai solicitat a fost Marius, care a luptat la categoria +76 de kg. A avut un parcurs greu, cu meciuri foarte tari, dar pana la final a luat un aur la Shobu Sanbon si de trei ori bronz la Shobu Ippon., W.K.F. si Open.

Sunt mandru de evolutia baietilor, ma declar multuimit de rezultatele lor si le adresez sincere felicitari! La multi ani, din suflet, pentru Marius care, in 28 mai, serbeaza cea de-a 17-a aniversare! Deasemenea, tin sa multumesc parintilor acestora pentru incredere si pentru efortul lor, dar si celor care ne-au sprijinit.

Prof. Pop Gheorghe

Crosul „ZIUA OLIMPICĂ”

Motto: „Sportul este o rețetă morală care se aplică fizic”.
Jean GIRAUDOUX (1882-1944), scriitor și diplomat francez

În 23 iunie 2019, se vor împlini 125 de ani de la înființarea Comitetului Internațional Olimpic (CIO). Acesta a prins viață, în Franța, din inițiativa baronului Pierre de Coubertin – pedagog și istoric, la un congres organizat la Universitatea Sorbona din Paris. CIO este format din 205 comitete olimpice naționale, printre care se numără și Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR). CIO are rolul de a organiza și desfășura Jocurile Olimpice Moderne de vară și de iarnă, o dată la patru ani. În fiecare an, perioada 23 mai – 23 iunie este declarată „Luna Olimpică”, răstimp cu un calendar sportiv bogat, în care activitățile poartă amprenta diversității până în 23 iunie, când se serbează „Ziua Olimpică Internațională”.

Cu acest prilej, luni, 27 mai 2019, în orașul Șimleu Silvaniei s-a organizat Crosul „ZIUA OLIMPICĂ”, pentru elevi (fete și băieți), de către  Academia Olimpică Română (AOR) – filiala Sălaj,  în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj (IȘJS), Primăria și Consiliul Local, conducerile școlilor și liceelor, Cabinetul Școlar Medical, Poliția (Formațiunea de Poliție Rutieră) și Serviciul de Ambulanță, toate din Șimleu Silvniei. Din nou, acest cros tradițional s-a desfășurat în centrul orașului (strada 1 Decembrie 1918), pe o vreme favorabilă, reunind la start 302 concurenți. Adunarea sportivilor a fost la CN „Simion Bărnuțiu” (terenul de handbal și minifotbal), unde, în calitatea mea de responsabil al Comisiei de Educație și Cultură Olimpică a AOR, filiala Sălaj, am prezentat-o pe profesoara Paula Todoran – sportivă de performanță a Clubului Sportiv Municipal Zalău, participantă la Jocurile Olimpice de vară, Rio de Janeiro 2016, Brazilia (la maraton) și multiplă campioană balcanică și națională la maraton, semimaraton și cros. Aceasta s-a adresat concurenților, i-a îndemnat la o întrecere corectă, sportivă și a alergat cu fetele din prima serie, clasele V-VI (!).

Arbitrajul a fost asigurat de către profesorii: Bántó (Király) Eszter – secretar al AOR, filiala Sălaj și director adjunct al Liceului Pedagogic Zalău (fost portar al echipei de handbal feminin a României); Dorina Crăciun, Mirela Lazăr, Marius Oniga – toți de la Școala „Silvania”; Cosmin Porcar – director, Școala „Horea”; Adrian Moise – Școala „Horea” și LT „Ioan Ossian”; Barna Krisztián – Școala „Báthory István”; Kovács István și Berek Ștefan – ambii, CN „Simion Bărnuțiu”; Bogya Ferenc – Școala din Pericei și Veres Árpád – Școala din Vârșolț.

Primii trei clasați, pe categorii de concurs, au fost declarați:

– clasele V – VI: locul 1. Luana Ardelean și Marc Lucaci – ambii, Școala „Silvania”; locul 2. Silvia Pop – Școala din Pericei și Tudor Pop – Școala „Silvania”; locul 3. Dorothea Bucur – Școala „Silvania” și Andrei Man – Școala „Horea”.

– clasele VII – VIII: locul 1. Borzași Viktoria și Alexandru Crișan – ambii, Școala „Silvania”; locul 2. Mara Geiger – Școala „Silvania” și Boros László – Școala din Vârșolț; locul 3. Józsa Dora – Școala din Pericei și Luca Chiș – Școala „Horea”.

– licee: locul 1. Gabriela Pop – CT „Iuliu Maniu” și Denis Moga – CN „Simion Bărnuțiu”; locul 2. Denisa Roșan – LT „Ioan Ossian” și Paul Cosma – CN „Simion Bărnuțiu”; locul 3. Maria Teodorescu și Ionuț Creț – ambii, CN „Simion Bărnuțiu”.

Festivitatea de premiere a avut loc la Școala „Silvania”, unde au vorbit despre semnificația Crosului „ZIUA OLIMPICĂ”, precum și despre importanța educației fizice și a sportului asupra organismului, doamnele profesoare: Angela Maria Lipo – director al Școlii „Silvania”, Alina Cozac – director al AOR, filiala Sălaj și inspector de educație fizică și sport al IȘJS, și, din nou, Paula Todoran, cea care le-a împărtășit celor prezenți „episoade” din activitatea sa de atletă de performană, vorbindu-le și despre participarea la Jocurile Olimpice. Au fost discursuri potrivite cu evenimentul sportiv desfășurat, cu încurajări pentru practicarea exercițiilor fizice, atletismului, crosului și a jocurilor sportive, precum și cu felicitări pentru participare și performanțele obținute la acest cros olimpic, care promovează importante valori universale: respect, toleranță și fair-play. Cei prezenți au urmărit cu interes aceste alocuțiuni pertinente și au răspuns cu aplauze binemeritate.

Premierea primilor trei sportivi, pe categorii de concurs, a fost făcută de către Alina Cozac, Bántó (Király) Eszter și Paula Todoran. Acestora le-au fost înmânate diplome și  tricouri inscripționate cu „Cercurile Olimpice” și „Olimpic Day”, alături de felicitările de rigoare. De asemenea, primii cinci au primit o fotografie a Paulei Todoran, cu autograf! Următorii concurenți, validați pe foile de concurs, au primit diplome „Olimpic Day” și vor intra în posesia tricourilor de la AOR până la sfârșitul acestui an școlar. În plus, cei 302 elevi au primit sucuri din partea Primăriei și Consiliului Local Șimleu Silvaniei. De remarcat că, elevii s-au întrecut sportiv, în spirit olimpic, iar pe tot parcursul întrecerii, cu precădere la sosire, aceștia au fost încurajați și aplaudați de mulți spectatori, printre care se aflau colegi, profesori, părinți, rude etc.

Iată, ZIUA OLIMPICĂ 2019, cea care marchează un eveniment istoric al CIO, a fost sărbătorită în devans în orașul Șimleu Silvaniei, prin desfășurarea acestui cros, reamintind tuturor că sportul contribuie la formarea unui mod de viață sănătos și fericit.

Să ne bucurăm, așadar!

 

                                                                                                                   Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei

Şcoală de primăvară cu tema ”Locuri ale memoriei Holocaustului în România”, la Șimleu Silvaniei

Un curs intensiv de cinci zile, în care vor fi analizate procesele de construcție a memoriei publice a Holocaustului în România postcomunistă, se va desfășura în cadrul Şcolii de primăvară cu tema ”Locuri ale memoriei Holocaustului în România”, care va avea loc în perioada 21-25 mai 2019, la Șimleu Silvaniei.

Programul se adresează studenţilor sau absolvenţilor cu licenţă pentru care Holocaustul prezintă un interes de cercetare. În acest sens, sunt așteptate candidaturi din partea studenţilor și masteranzilor din România care doresc să-și extindă perspectiva interdisciplinară asupra acestei tematici. Vor fi acordate 10 burse. Bursele acoperă costurile de cazare (într-un hotel de trei stele), masă și transport cu trenul sau autocarul în baza documentelor justificative. Nu există taxă de participare.

Şcoala de primăvară este organizată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în colaborare cu Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, cursurile urmărind să exploreze nu numai relația dintre memorie și spațiu, concretizată în monumente comemorative și alte simboluri memoriale situate în peisaje urbane și rurale, ci și să dezvăluie moduri de reprezentare a Holocaustului. Scopul este de a scoate la iveală atât practicile oficiale, cât și cele alternative, de portretizare a memoriei publice în spații urbane și rurale. Vor fi prezentate discursuri care au animat construirea unor spații memoriale ale Holocaustului, precum şi raportarea publicului la memoria Holocaustului în România postcomunistă.

”Pe de o parte, școala noastră de primăvară intenționează să exploreze modul în care experiențele genocidale la care au fost expuşi evreii din România în perioada de maxim avânt a ideologiei antisemite sunt prezentate în spaţiul public în zilele noastre. Ne interesează în ce măsură memoria Holocaustului este prezentă în muzeele și expozițiile permanente dedicate perioadei celui de-al doilea Război Mondial sau în proiecte de dezvoltare culturală urbană şi rurală ca o modalitate de a facilita cunoaşterea Holocaustului în România. În acest sens, vom explora memoria contemporană a Holocaustului din România ridicând întrebări legate de relațiile de putere, comunicare și audiență, cultură publică și memorie, pe parcursul mai multor prelegeri și vizite de studiu în diferite locuri ale memoriei Holocaustului. Pe de altă parte, trecând dincolo de explorarea situaţiilor în care memoria Holocaustului îşi lasă amprenta asupra peisajelor contemporane din România, școala noastră de primăvară va dezvălui nu numai natura experiențelor urbane şi rurale legate de mecanismele de producere a memoriei și a modului în care publicul interacţionează cu „peisaje memoriale” ale Holocaustului în România, ci și varietatea practicilor prin care este (re)construită memoria publică a Holocaustului”,

transmit organizatorii.

Instituţii organizatoare: Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” & Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord
Coordonator de program: Sonia CATRINA, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel
Comitet de organizare: Ana BĂRBULESCU, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”; Sonia CATRINA, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”; Daniel STEJERAN, Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord.

Această Şcoală de primăvară este finanţată printr-un grant al Ministerului Cercetării şi Inovaţiei, CNCS – UEFISCDI (PN-III-P1-1.1-TE-2016-0811).

Text preluat: Sălajul pur și Simplu.

CUPA SIMLEULUI – KARATE SHOTOKAN

Duminica, 19.05.2019, sala de sport “Magura” a orasului Simleu Silvaniei, a gazduit editia cu numarul XXI a traditionalului turneu regional de karate “Cupa Simleului”, eveniment la care au participat peste 140 de sportivi de la cluburi din Maramures, Bihor, Satu Mare si Salaj.

Actiunea se regaseste in Calendarul D.J.S.T. Salaj si a fost organizata de catre Clubul Sportiv Omega in colaborate cu Cercul de Karate al Clubului Copiilor din Simleu Silvaniei. Gazdele au oferit premii constand in trofee, medalii si diplome, iar inainte de concurs sportivii au putut viziona demonstratii de karate de la editiile precedente.

Probele de concurs au fost de kumite WKF pentru categoriile de incepatori si avansati si Shobu Ippon doar pentru avansati, iar toate meciurile au decurs intr-o desavarsita atmosfera de fair-play.

In deschidere ne-am bucurat de prezenta primarului simleuan, Septimiu Turcas, un sustinator convins al sportului, care a incurajat toti sportivii, iar musafirilor le-a urat un sincer bun-venit in urbea noastra.

Salajul a aliniat un lot de 31 de sportivi de la C.S.Omega si Clubul Copiilor din Simleu Silvaniei si 6 sportivi de la  C.S.Coste din Jibou, care pana la finalul concursului au obtinut nu mai putin de 15 medalii de aur, 15 de argint si 14 de bronz.

Locuri I au obtinut simleuanii: Vavrita Alexia, Pop Maia, Croitoru Cezar, Bede Alexander, Bal Luca, Ilinca Cristian, Huluban Antonio, Ratiu Iann, Cosma David, Bal Matei, Albu Mario(2), Ilinca Marius(2) si Chis Imre din Jibou. Pe locurile II au urcat: Sabo Alexia, Toma Medeea, Filip Amira, Rad Ioana, Costea Ana, Pop Tania(2), Deac Rares, Teusdea Bogdan, Leonetti Mario, Cionca Gabriel, Albu Mario si Gal Nicolae(2), din Simleu si Ciurte Mara din Jibou. Locurile III au revenit urmatorilor sportivi: Barth Alexandra, Moisi Diana, Bancsik Alexandru, Mandel Krisztian, Cionca Gabriel, Chereches Marius, Gal Nicolae si Albu Mario din Simleu, iar din Jibou: Ciurte Petra, Ciurte Mara, Jecan Andrei, Petrean George si Moldovan Alexandru.

Un palmares impresionant pentru salajeni, o evolutie deosebita a sportivilor nostri, drept pentru care le adresam felicitari sincere si mult succes in pregatire, iar celor care se deplaseaza la Bucuresti la Campionatul Mondial de Karate Shotokan le dorim multa bafta si medalii multe.

Am beneficiat de un arbitraj prompt si eficient, sportivi bine pregatiti si un public spectator mobilizator dar si foarte civilizat, cu alte cuvinte o actiune reusita, o adevarata sarbatoare martiala simleuana si toate astea sunt rodul unei experiente acumulate in cei 21 de ani de activitate competitionala.

Prof. Pop Gheorghe

KARATE – “CUPA CRISSIUS”

In perioada 10-12.05.2019, s-a desfasurat editia cu numarul XL, a traditionalei intreceri interdisciplinare internationale “ CUPA CRISSIUS”, eveniment organizat de catre Clubul Copiilor din Chisineu-Cris si care aduna in fiecare an mii de competitori, la toate probele de concurs, atat din tara cat si din mai multe state europene.

Intrecerea de karate a reunit peste 500 de sportivi-karateka de la 25 de palate si cluburi ale copiilor, scoli si cluburi sportive din Romania, dar si din Ungaria, Serbia si Republica Moldova.

Probele de concurs au fost kata si kumite individual si s-au desfasurat sambata, 11.05.2019, in sala de sport a orasului Chisineu-Cris, incepand cu orele 10.00 si terminandu-se aproape de miezul noptii.

Delegatia salajeana la acest amplu eveniment martial de nivel international, a fost cea a Cercului de Karate al Clubului Copiilor din Simleu Silvaniei, formata din 9 sportivi, condusi de subsemnatul.

Sportivii nostri s-au comportat neasteptat de bine, avand in vedere talia intrecerii, au dat dovada de maturitate, stapanire de sine, rabdare si multa dorinta de a cuceri cat mai multe locuri pe podium. Rezultatele lor confirma si de aceasta data calitatea pregatirii si dorinta lor de progres si afirmare.

Au obtinut medalii de aur: Filip Amira(2)  8-9 ani, Pop Maia(2) 10-11 ani, Pop Tania(2) 16-17 ani, Chereches Marius 12-13 ani, Albu Mario 14-15 ani si Ilinca Marius(2) la 16-17 ani. Argint : Toma Medeea 8-9 ani, Chereches Marius 12-13 ani si Vaida Ionut 14-15 ani. Un singur bronz a fost obtinut de catre Vaida Ionut 14-15 ani.

Foarte aproape de medalie a fost si Cionca Gabriel, care a avut o categorie foarte numeroasa si s-a situat doar pe locul IV la ambele categorii.

Am obtinut 10 trofee si 10 medalii de aur, 3 de argint si un bronz intr-o intrecere internationala complexa la care care au participat o multitudine de stiluri de karate, atat din tara cat si din strainatate. Am trecut peste toate aceste bariere etaland o tehnica eficienta, dovada si cele 4 duble de aur, fiecare la proba lui dar si la open, nici diferenta de kilograme nu a fost o bariera pentru sportivii simleuani.

Dintre toate loturile prezente, rezultatele noastre ne-au propulsat pe un mai mult decat onorabil loc 4 in ierarhia generala, conform declaratiei organizatorilor, loc ce ne onoreaza atat clubul, cat si orasul si judetul.

Felicit din suflet sportivii simleuani, le multumesc parintilor pentru implicarea de care dau dovada de fiecare data !

Succes pe mai departe !

Prof. Pop Gheorghe

0740520239