Noul pod de la Șimleu ar putea fi inaugurat în mai puțin de două săptămâni

Pod_AraPodul care face legătura între strada Tudor Vladimirescu, cu ieşire în DN 1H (drumul spre Zalău), şi strada Mihail Sadoveanu, din Șimleu Silvaniei, ar putea fi inaugurat până la mijlocul acestei luni.

„Au fost turnate rigolele. Mai trebuie turnat stratul de uzură, dar această lucrare nu necesită mult timp. Eu sper ca într-o săptămână, două, să poată fi inaugurat podul”,

a declarat edilul orașului Șimleu Silvaniei, Septimiu Țurcaș.

Podul care traversează râul Crasna este prevăzut cu o bandă de circulaţie şi un trotuar, iar scopul pentru care a fost construit este acela de a fluidiza circulaţia dinspre Unitatea Militară, înspre Zalău, fără a mai fi necesară intrarea prin centrul oraşului.

Podul are o lungime totală de aproximativ 27 m, iar lăţimea totală este de aproximativ 6 m. Construcția a costat aproximativ 760.000 lei, bani proveniți din fondurile proprii ale Primăriei.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro

Lucrările continuă la noul Centru de recuperare pentru copiii cu handicap, amplasat la Șimleu Silvaniei

Noul centru de zi, înființat la Șimleu Silvaniei, pe strada Nicolae Bălcescu, va putea oferi servicii de recuperare, începând cu anul viitor, unui număr de 190 de copii, față de 80 de copii câți beneficiază în prezent de astfel de servicii, în cadrul Centrului Social Multifuncțional din  Șimleu Silvaniei.

Centrul este destinat copiilor din zonă, atât celor protejați de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj, cât și celor care au recomandare pentru activitățile care se vor desfășura în acest centru.

„Lucrările au început la sfârșitul lunii august, din motive de birocrație administrativă, dar au început. Termenul de terminare al lucrărilor este la începutul primăverii, probabil în luna martie. Termenul de dare în folosință, ține, însă, de DGASPC Sălaj și de cât de rapizi vor fi în selectarea echipei”,

a declarat Directorul Executiv al Fundației Sera România, Bogdan Simion.

Clădirea este cu parter, fiind destinată copiilor cu handicap, are o suprafață de aproximativ 420 mp, iar activitățile care se vor desfășura acolo sunt activități de recuperare și reabilitare pentru copiii cu handicap și de asistență și consiliere pentru copii și pentru familii.

Reamintim că această clădire va dispune de săli pentru kinetoterapie, ergoterapie, logopedie, consiliere psihologică și asistență socială. După finalizarea lucrărilor, centrul va intra în domeniul public al județului Sălaj, iar bunurile mobile vor fi transferate DGASPC Sălaj. Investiția este integral asumată de Fundația Sera România, valoarea fiind de până la 420.000 de euro.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro