Veşti bune pentru pensionarii care au lucrat în grupa I şi II de muncă! Pensiile urmează să fie recalculate şi majorate

Pensionarii din judeţul Sălaj, care au lucrat în grupa I şi II de muncă şi care şi-au câştigat dreptul la pensie înainte de 1 ianuarie 2011, urmează să beneficieze de majorări.

Potrivit unor informaţii furnizate de Alina Tămaş, consilier compartimentul „Comunicare şi relaţii publice” din cadrul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj, de aceaste recalculări, respectiv majorări, beneficiază doar pensionarii ale căror drepturi la pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011, şi care, potrivit prevederilor legale în vigoare nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale conform dispoziţiilor anterioare care au acordat astfel de majorări.

Legea nr.192/2015 se referă la creşterea punctajelor anuale realizate de pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I şi grupa a II-a de muncă potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite sau condiţii speciale în aceste perioade, după cum urmează: cu 50 la sută pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, respectiv cu 25 la sută pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite”,

a precizat reprezentantul CJP Sălaj.

Sumele cu titlu de pensie, care în urma aplicării Legii 192 -2015 privind completarea Legii 236-2010 privind sistemul public de pensii se cuvin începând din 1 ianuarie 2016, iar în situaţia în care în urma aplicării prevederilor legislative rezultă un punctaj mai mic, se va menţine punctajul mediu anual şi cuantumul aferent în plată la data recalculării. Recalcularea se va face, din oficiu, în termen de 24 de luni calculate de la 1 ianuarie şi nu este nevoie ca beneficiarii să depună cerere în acest sens.

Reprezenatnţii CJP Sălaj, informează că numărul pensionarilor care urmează să beneficieze de aceste noi prevederi va fi transmis instituţiei sălăjene de către Casa Naţională Pensii Publice.

Sursa: www.magazinsalajean.ro

Familiile defavorizate pot depune dosarele pentru acordarea tichetelor valorice pentru copiii care merg la grădiniță

bani-lei-430x314În perioada 15 februarie – 30 aprilie 2016, conform prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, persoanele îndreptăţite vor putea să depună dosarul pentru acordarea tichetului în valoare de 50 de lei, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Zalău.

Condiția obligatorie pentru acordarea tichetului în valoare de 50 lei este prezența regulată a copiilor la grădiniță.

Dosarul conţine următoarele documente:
• cerere şi declaraţie tip;
• carte de identitate a ambilor părinţi (tutore/persoane necăsătorite care locuiesc şi gospodăresc împreună);
• certificat de naştere copii;
• certificat de căsătorie;
• livret de familie;
• documente din care să reiasă veniturile nete realizate de ambii părinţi;
• adeverinţă de înscriere la grădiniţă;
• adeverinţă de venit de la Administraţia Financiară – pentru ambii părinţi;
• declaraţie pe proprie răspundere.

Persoanele care se află în evidenţa DASC Zalău şi beneficiază de ajutor social şi alocaţie de susţinere, trebuie să depună la sediul DASC, doar o solicitare în scris, fiind eligibili conform legii.

Stimulentul se acordă familiilor cu mai puţin de 284 de lei – venituri lunare/membru de familie, adică de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură. Potrivit Normelor metodologice de aplicare a prevederilor legii, tichetele sociale vor putea fi folosite numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, îmbrăcăminte și rechizite.
La calculul veniturilor nu se iau în calcul ajutorul social, alocaţia pentru copil, bursele sau subvenţiile agricole.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro

Lucian Bode, Valeriu Crișan, Septimiu Țurcaș și Nelu Blidar sunt opțiunile liberalilor pentru cele mai importante funcții administrative din județ

În urma votului membrilor Biroului Permanent Județean (BPJ), PNL Sălaj îl va susține pe Lucian Bode pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.

Întruniți în ședința BPJ al PNL Sălaj, pentru a valida candidatura la funcția de președinte al Consiliului Județean, liberalii au decis joi seară să-l susțină pe Lucian Bode pentru a ocupa fotoliul amintit. De asemenea, membrii BPJ au validat numele liberalilor care vor intra în lupta pentru principalele primării din județ. Dacă la Jibou, deocamdată, candidatul PNL la Primărie reprezintă o necunoscută, pentru celelalte primării ale orașelor sălăjene (unde candidații nu au fost “oficializați” până joi), și anume Șimleu Silvaniei și Cehu Silvaniei, vor candida Septimiu Țurcaș, respectiv Nelu Blidar.

Copreședintele PNL Sălaj, Radu Căpîlnașiu ne-a declarat că principalele obiective ale liberalilor sălăjeni, trasate în ședința BPJ, sunt obținerea a cel puțin 50 la sută din mandatele de consilieri județeni, același procent fiind șinta și pentru Consiliul Local Zalău.

Reamintim că, în urmă cu o săptămână, liberalii zălăuani s-au pus de acord să-l susțină pe Valeriu Crișan pentru fotoliul de primar al municipiului Zalău. Însă, decizia peneliștilor ar putea fi dată peste cap de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care ar putea lua o decizie în favoarea lui Radu Căpîlnașiu în procesul pe care îl are cu Agenția Națională de Integritate, ultimul termen în dosar fiind stabilit pentru data de 31 martie. În această situație ipotetică, actualul primar al Zalăului ar putea reveni asupra deciziei de a nu mai candida pentru un nou mandat la Primăria Zalău.

În cursul zilei de vineri, vom reveni cu alte informații privind lista candidaților liberali la primăriile de comune din județ.

Sursa: www.magazinsalajean.ro

Bădăcinul comemorativ

Pagini de istorie

Frumos început al lunii lui Făurar, ca de primăvară. Cu vânt domol, însorit şi cald. Cald, precum inimile şi sufletele locuitorilor pitorescului sat sălăjean Bădăcin, cei care ştiu să preţuiască oamenii locului şi evenimentele legate de aceştia. Aşa s-a întâmplat şi duminica trecută, 7 februarie 2016, când Bădăcinul a fost în sărbătoare. Deja este tradiţie ca, în prima duminică a lunii februarie, să se desfăşoare activităţi de comemorare a lui Iuliu Maniu – jurist şi personalitate marcantă a vieţii politice româneşti, făuritor important al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 şi preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, preşedinte a două partide (Naţional Român şi Naţional -Ţărănesc), membru de onoare al Academiei Române (din 1919) şi prim-ministru al României în trei rânduri. A fost aleasă această duminică pentru că în preajma ei, la 5 februarie 1953, Iuliu Maniu, s-a ridicat în Cer, în dreapta Domnului, ca un martir de seamă, după persecuţiile şi după chinurile suportate în închisoarea comunistă din Sighetu Marmaţiei.

În acest context, Parohia Greco-Catolică din Bădăcin, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău (MJIAZ), Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj (CCAJS), Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj (DJCPNS), Şcoala Gimnazială „Iuliu Maniu” din Bădăcin şi Radio Maria din Oradea au organizat multiple activităţi tematice. La acestea, alături de localnici, au participat: reprezentanţi ai instituţiilor cultural-istorice sălăjene, persoane din comunele limitrofe şi nu numai, personalităţi din ţară, invitaţi şi oameni de presă.

Festivităţile au început cu săvârşirea Sfintei Liturghii, cu Pilda Talanţilor, susţinute de Corul Bisericii din comuna Ieud (Maramureş, dirijor – bibliotecara Anuţa Chindriş) şi cu parastasul pentru familia Maniu, celebrat de Olimpiu Todoran – vicar general al Eparhiei de Oradea, împreună cu un sobor de preoţi. A urmat vizitarea Muzeului Memorial „Iuliu Maniu”, amenajat la demisolul Bisericii Greco-Catolice, unde s-a desfăşurat simpozionul „ Salvaţi Istoria Naţională ! Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!”.

În cadrul simpozionului, dr. Marin Pop – cercetător la MJIAZ a prezentat interesanta lucrare „ Corneliu Coposu despre oratorul Iuliu Maniu”, iar dr. Dan Deac – specialist în Dacia Romană la MJIAZ, a captivat atenţia întregii asistenţe cu tema „Împăratul Caracalla la Porolissum şi inscripţia romană de la Bădăcin”, găsită pe o placă în peretele casei lui Iuliu Maniu. În continuare, a avut loc o „lansare de carte”. Este vorba despre cea de-a doua ediţii a volumului „Monografia satului Bădăcin şi a familiei Maniu” (revizuit şi adăugit), scris de preotul Cristian Borz. Cartea a apărut în colecţia „Monografii” a Editurii „Caiete Silvane” a CCAJS. Motivarea apariţiei cărţii şi o succintă prezentare au fost făcute de dl. Daniel Săuca – directorul CCAJS. În continuare, pr. Borz a prezentat date, însoţite de fotografii, despre stadiul actual al Proiectului de reabilitare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu”. În legătură cu cele spuse, au vorbit, pertinent şi documentat, domnii: ec. Lucian Bode – deputat în Parlamentul României, jurist Dionis Oros (Şimleu Silvaniei), prof. Petru Bonţe (Sâg) şi prof. Liviu Petrina (Bucureşti). Un Grup Folk şimleuan ( Dionis Oros – chitară şi Eduard Man – vioară) a interpretat un cântec după poezia „Rugă”, scrisă de Corneliu Coposu. Apoi, pr. Borz a înmânat câte o carte fiecărui solicitant, cu autograf personalizat.

În drum spre Căminul Cultural, elevi şi cadre didactice de la Şcoala Gimnazială nr. 1 din comuna Pericei (Sălaj) şi grupul de participanţi din Ieud au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor.
Pe scena căminului s-a desfăşurat un frumos şi pilduitor program cultural-artistic, susţinut de: Grupul de copii „Urmaşii lui Iuliu Maniu” din localitate (recitări de „fragmente” din viaţa şi din activitatea lui Iuliu Maniu şi de poezii scrise de nepoţii acestuia, Ioan şi Matei Boilă, precum şi de dr. Ştefan Nicolae Chişiu – prestigios cercetător bădăcinan în medicină, biologie şi alimentaţie şi cântecul „Imnul lui Maniu”, în acompaniamentul la chitară al ing. Teodor Pocola – L.T. „Ioan Ossian” din Şimleu Silvaniei, interpretând şi două melodii; coordonatoare – prof. Maria Borz); Corul mixt (greco-catolic şi ortodox) „Dealul Ţarinei” (cântecele patriotice: Steagul Sfânt al României, Nu mai mişcă nicio frunză şi Marşul Românilor; coordonatoare înv. Florica Man); Grupul Folk şimleuan şi Grupul Folcloric din Ieud , de pe Valea Izei (suită de cântece şi de jocuri populare; coregraf – înv. Liviu Ilea). Întregul program a fost monitorizat de elevii: Bianca Chereji şi Alin Mădălin Pop.

În încheiere, pr. Cristian Borz a readus în discuţie stadiul Proiectului „Salvaţi Istoria Naţională! Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!”, iar doamna arhitect Valeria Lehene (DJCPNS) a prezentat câteva date tehnice şi fotografii referitoare la lucrările efectuate. Au fost prezentaţi toţi partenerii proiectului, reluându-se apelul de susţinere materială şi financiară a acestuia, luând exemplul Primăriei din oraşul Şimleu Silvaniei – singura instituţie sălăjeană care a sponsorizat cu bani reabilitarea importantului imobil.

De remarcat că, la activităţi au participat şi directorii şcolilor din localităţile: Bădăcin, Bobota, Bocşa (toate trei sălăjene) şi Băseşti (Maramureş). Cu acest prilej, s-au consolidat legăturile dintre aceste instituţii de învăţământ, deschizându-se seria anuală a acţiunilor cultural-artistice şi de susţinere a proiectului amintit. Acest fapt, cu atât mai mult cu cât chiar Iuliu Maniu – apărătorul consecvent al democraţiei, criticul înverşunat al regimurilor autoritare, dictatoriale şi totalitar-comuniste din România, spunea:

„La Bădăcin, parcă şi aerul este mai proaspăt. În liniştea grădinii uit greutăţile zilnice, pentru că aici sunt cu adevărat acasă”.

Prof. Marin ŞTEFAN
Publicist, Şimleu Silvaniei

Proiect Erasmus+ pentru mobilităţi internaţionale ale profesorilor la Colegiul Naţional Simion Bărnuţiu din Şimleu

erasmusÎn anul şcolar 2015-2016, Colegiul Naţional Simion Bărnuţiu din Şimleu Silvaniei este beneficiarul unui proiect Erasmus+ ce are în vedere mobilităţi internaţionale ale opt cadre didactice. Proiectul cu titlul “Promovarea colaborării internaţionale” (Promoting International Collaboration), finanțat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale este desfăşurat în cadrul acţiunii-cheie KA101, Mobilităţi individuale cu scopul formării profesionale.

Obiectivul general al acestui program vizează, pe de o parte, dezvoltarea competenelor de comunicare în limbă străină a cadrelor didactice din unitate în paralel cu creterea capacității administrative a echipei de proiecte în scrierea și implementarea proiectelor de colaborare internațională.

Vorbim despre un obiectiv major rezultat din nevoile identificate la nivelul unităţii de învăţământ, şi anume nevoia de a comunica mai bine, mai eficient în limba engleză în vederea unor experienţe interinstituţionale din cadrul unor proiecte de parteneriat internaţional, dar şi despre nevoia formării unei echipe extinse de profesori cu competenţe în redactarea, managementul şi implementarea unor proiecte finanţate din fonduri comunitare.

În acest sens, proiectul îşi propune să implice patru cadre didactice în cursuri de formare de specialitate în Marea Britanie, cursuri ce urmăresc promovarea elementelor de limbă engleză. Este vorba despre English for European Educators (organizat de International Study Programmes, Oxford), curs destinat cadrelor didactice indiferent de disciplina predată, deoarece presupune orientare atât spre engleza generală, cât şi spre o terminologie specifică sistemului educaţional sau una necesară în cadrul proiectelor europene. Celălalt curs de limbă engleză se intitulează English for Trainers and Staff (organizat de Training Vision, Portsmouth) şi vizează elemente de limbaj folosit în vorbirea cotidiană, limbajul întâlnirilor, al negocierilor, elemente de scriere a rapoartelor profesionale, toate utile în comunicarea internaţională din cadrul proiectelor europene.

O altă categorie de cursuri cuprinse în proiect vizează tematica scrierii şi implementării proiectelor cu finanţare europeană, cursuri în care vor fi implicai alţi patru profesori. Este vorba despre un curs organizat în Spania, la Malaga, în urma căruia participanţii îşi pot dezvolta competenţe de management de proiect: ciclul acestuia, planificarea activităţilor, relaţiile cu Agenţia Naţională, monitorizarea şi evaluarea proiectului, exploatarea şi diseminarea rezultatelor etc.

Al doilea curs pe aceeaşi temă a fost organizat în Cipru în luna ianuarie 2016, Securing EU Funding For 2014-2020, The Key To Success, fiind propus de Dorea Educational Institute, Limassol. La acest curs au participat două cadre didactice din unitate (Pop Ramona Maria i Brăban Mircea) având oportunitatea să-i dezvolte, pe parcursul unei săptămâni, competenţe ce ţin printre altele de identificarea diferitelor apeluri la proiecte pentru educaie ale Comisiei Europene, analiza de nevoi ale unităii i identificarea problemelor, scrierea propunerilor de proiecte de calitate, dezvoltarea strategiilor de colaborare cu alte organizaţii în cadrul proiectelor finanate din fonduri europene, identificarea de parteneri relevanţi i construirea de reele, întocmirea bugetului i identificarea riscurilor financiare într-un proiect.

Prezentul proiect este al doilea proiect instituional ce acoperă nevoile de formare ale cadrelor didactice din unitate, primul fiind implementat pentru 11 cadre didactice în anul colar anterior (2014-2015) prin finanarea, de către ANPCDEFP Bucureti, a primului proiect Erasmus+ de mobilităi. Graie acestor proiecte se promovează participarea cadrelor didactice ale unităii în contexte multiculturale la aciuni specifice cu multiple valene formative, realizate de unităi furnizoare de formare din poli diferii ai continentului european.

Sustenabilitatea activităilor de formare, realizate în cadrul acestor cursuri, se va regăsi în efortul echipei de proiecte a Colegiului Naţional Simion Bărnuţiu din Şimleu Silvaniei de a implementa cu eficienă proiectele pe care le are în coordonare (de exemplu, proiectul de parteneriat strategic Erasmus+ Chemistry Experiments – An European Approach, derulat în acest an colar în cadrul aciunii cheie KA219 – proiecte de parteneriat strategic numai între coli). De asemenea, sperăm că prezentul demers va anticipa i va dezvolta activităi de formare i în alte domenii, primul vizat fiind cel de formare a elevilor prin stagii de practică în străinătate, obiectiv care este pe agenda unităii pentru perioada următoare. Alături de aceste câtiguri profesionale trebuie menionat i câtigul intercultural i social, aspect care face parte din rezultatele adiacente ale proiectului, deloc de neglijat într-o Europă ale cărei probleme majore, de-a lungul secolelor, au fost declanate mereu de atitudini generatoare de intolerană, de necunoatere a valorilor, de neacceptarea semenilor.

Sursa: www.salajeanul.ro

Elevii intră în vacanța intersemestrială

incepe-scoala-430x286Începând de vineri, 5 februarie, toți elevii vor intra în vacanța care desparte cele două semestre, conform structurii anului școlar 2015-2016, aprobată de Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECȘ).

Această vacanță va dura până pe data de 15 februarie, când elevii se vor întoarce la cursuri.

Tot atunci va începe cel de-al doilea semestru care se va termina în 24 iunie.

Structura celui de-al II-lea semestru:
– luni, 15 februarie 2016 – vineri, 22 aprilie: cursuri;
– sâmbătă, 23 aprilie 2016 – marți, 3 mai: vacanța de primăvară;
– miercuri, 4 mai 2016 – vineri, 24 iunie: cursuri.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro

Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului

Potrivit statisticii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cancerul este cea mai teribilă boală din lumea întreagă, fiind o cauză principală de deces. De peste 16 ani, data de 4 februarie este „Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului”, fapt stipulat în Carta de la Paris (4 februarie 2000). În acest document se menţionează necesitatea unei colaborări mondiale prin cercetători, medici, industria farmaceutică, pacienţi şi mass-media în lupta împotriva cancerului.

În acest context, joia trecută (4 februarie 2016), la Spitalul Orăşenesc „Prof. Dr. Ioan Puşcaş” din Şimleu Silvaniei s-a desfăşurat, în premieră, o conferinţă medicală tematică, la care au participat reprezentanţi ai: medicilor spitalului, medicilor de familie, pacienţilor, precum şi ai Primăriei şi Consiliului Local Şimleu Silvaniei. De remarcat că, această întrunire a fost iniţiată de un grup de pacienţi afectaţi de cumplita boală.

Întreaga activitate a fost monitorizată de dr.chim. Marcela Coltău – manager al prestigioasei instituţii medicale şimleuane, care, după salutul de „Bun venit !”, a anunţat scopul acestei reuniuni, scoţând în evidenţă importanţa şi necesitatea unor astfel de acţiuni referitoare la prevenirea, depistarea şi abordarea terapeutică a acestei grave maladii.

În această conjunctură, în mod argumentat, cu o coroborare între subiectul tematic şi statutul fiecăruia, şi-au spus punctul de vedere domnii: prof. Angela Maria Lipo – directoare a Şcolii Gimnaziale „Silvania” şi consilier local, dr. Iuliana Carmen Puşcaş – medic primar medicină internă şi gastro-enterologie, dr. Doru Mircioiu – medic primar anestezie şi terapie intensivă, dr. Dumitru Bozdog – medic şef secţie obstetrică-ginecologie, dr. Daniela Datcu – medic de familie, Mariana Măerean – pacientă şi ing.

Septimiu Cătălin Ţurcaş – primar al oraşului Şimleu Silvaniei. Toţi au avut cuvântări elocvente, fiind urmăriţi cu atenţie de întreaga asistenţă.

Alocuţiunea doamnei Mariana Măerean a fost plină de sensibilitate, arătând cum a ieşit învingătoare în lupta cu cancerul. Printre altele, a spus:

„ […] Sănătatea este cel mai preţios dar din partea lui Dumnezeu, însă, din păcate, nu-i cunoaştem adevărata valoare decât după ce am pierdut-o.[…] Atunci, la doar 21 de ani, viaţa pentru mine, parcă, se încheiase la aflarea diagnosticului de cancer. Acesta este greu de primit, de acceptat şi, iniţial, simţi că nu eşti pregătit pentru a începe o astfel de luptă. Dar, după ce şocul este depăşit şi furtuna de sentimente de la aflarea veştii trece, constaţi că eşti mai puternic decât crezi. […] A fost nevoie de multă muncă, de responsabilitate şi de perseverenţă ca să ajung învingătoare, iar eforturile continuă. […] Acum, văzându-ne cu aceste funde colorate la piept, care reprezintă simbolul luptei împotriva cancerului, un simbol al speranţei, mi se confirmă, încă o dată, faptul că nu suntem singuri pe acest drum dureros şi vă mulţumesc tuturor. […] Aş dori să ne întâlnim şi cu alte ocazii, să ne cunoaştem mai bine, să ne sprijinim moral, pentru că împreună suntem mai puternici.[…]”.

De asemenea, în pledoaria sa, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş, spunea:

„[…] Mă bucur foarte mult că această zi este marcată şi la Şimleu Silvaniei. După ce doamna Măerean a venit la mine cu propunerea, ne-am gândit că cel mai bine este ca această acţiune să se desfăşoare la Spitalul Orăşenesc şi, în acest caz, vă mulţumesc – tuturor – pentru că sunteţi prezenţi la desfăşurarea acestei iniţiative.[…] N-am să vorbesc despre cancer, sunt un profan, dar cel mai important lucru este educaţia. Ziua de 4 februarie din acest an se focusează pe sloganul „eu pot, tu poţi, noi putem”. De aceea, aş vrea ca această acţiune să se ducă spre educaţie, să ducem acest mesaj, în special, în şcoli şi să-l extindem, astfel încât cea mai importantă etapă, aceea de a cunoaşte ce se poate întâmpla când eşti bolnav, să fie depăşită. […] Am convingerea că şi dumneavoastră puteţi sprijini acest lucru, prin diferite întâlniri şi în şcolile din oraşul nostru. Dacă doamna Măerean n-avea această iniţiativă, cu siguranţă nu ne-am fi întâlnit aici. […] Le doresc tuturor acelora care sunt bolnavi să se însănătoşească, să aibă încredere în forţa Divină. În plus, pregătirea medicilor şi stilul de viaţă al fiecărui bolnav pot să conducă la un rezultat fericit.[…]”.

În încheiere, doamna Marcela Coltău, remarca, printre altele:

„[…] În oncologie, diagnosticul trebuie să fie precoce, de la primele semne de alarmă, pentru a anticipa evoluţia bolii şi selectarea celui mai bun tratament. Markerii tumorali sunt substanţe cu concentraţii crescute în diferite tipuri de cancer şi pot fi măsuraţi în sânge sau în secreţii, dar, deoarece sunt nespecifici, diagnosticul de cancer nu poate fi pus doar pe seama creşterii unui marker tumoral, însă măsurarea lui poate contribui la susţinerea diagnosticului. […] Nu rataţi, anual, analizele uzuale. Depistate în faza incipientă, afecţiunile grave pot fi diagnosticate şi tratate. În cadrul laboratorului de analize medicale al spitalului nostru se pot efectua analize pentru mai multe tipuri de markeri tumorali, analize care sunt făcute şi în cadrul unor laboratoare acreditate, precum TODY şi SANTE, cu care avem încheiate contracte.[…] Totodată, aş dori ca această manifestare să constituie începutul unui şir de actvităţi care să se desfăşoare cu o anumită ritmicitate în cadrul spitalului nostru şi care să contribuie la reînvierea tradiţiei şcolii medicale şimleuane.[…]”.

Prof. Marin ŞTEFAN
Publicist, Şimleu Silvaniei

Au început lucrările de consolidare a pereților Casei Memoriale „Iuliu Maniu”

Luni, 1 februarie, au fost demarate lucrările la pereții Casei lui Iuliu Maniu. Aceste lucrări au scopul de a întări structura de rezistență a Casei și de a nu permite ca stadiul actual de degradare să pună în pericol de prăbușire întreaga construcție.

„Lucrările se vor face în funcție de necesitatea de primă mână. Prin urmare, unii pereți fisurați vor fi decupați la bază și vor fi umpluți cu beton, alții vor fi demolați și rezidiți, cei care sunt construiți în plus vor fi demolați, iar la final va fi turnată o centură de beton deasupra lor, care are rolul de a-i consolida și de a pregăti terenul pentru viitoarele lucrări la acoperiș. Această centură implică continuarea lucrărilor la acoperiș. Lucrările vor continua atâta timp cât vremea va avea valori pozitive și atâta timp cât fondurile ne vor permite”,

a transmis parohul Cristian Borz.

Reamintim citiorilor noștri că într-un an de când a fost lansată campania publică de strângere de fonduri pentru reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin, s-a reușit doar consolidarea fundației.

Pentru oamenii care simt românește sunt deschise conturile:

Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400

Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205

Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730

Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com

– Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro

Copiii de grădiniță învață despre beneficiile colectării selective a deșeurilor electrice și electronice și îi îndeamnă pe cei mari să-i urmeze

Recent, la Grădinița cu Program Prelungit Nr.2 din Șimleu Silvaniei, copiii din grupa mare „B” s-au înscris în programul educațional de protecție a mediului „Patrula de Reciclare”, ediția 2015-2016. Misiunea acestei Patrule de Reciclare este de a trage un semnal de alarmă, de a informa și de a conștientiza populația asupra problemelor de mediu pe care le generează deșeurile electrice.

Cu acest prilej, au fost organizate o serie de activități, prin care copiii preșcolari au înțeles că deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) sunt o sursă de poluare pentru mediu. Ele pot afecta atât sănătatea mediului, cât și sănătatea noastră, astfel că au început o campanie de lansare a proiectului, încâ din luna decembrie, prin care au invitat părinții, bunicii și toți prietenii lor să se alăture și să spună „STOP poluării!”, dând undă verde colectării.

Patrula de Reciclare se declară responsabilă față de mediul înconjurător și începe campania de colectare a DEEE-urilor. În luna ianuarie, au adunat primele kilograme de deșeuri electrice și electronice, la grădiniță. Grupa mare „B” a realizat posterul Patrulei, cu sloganul: «Împreună să reciclăm/ DEEE-uri să colectăm/ Casa noastră s-o salvăm».

„Dacă fiecare dintre noi ar aduce o baterie, un bec, un aparat electric sau electronic, am contribui la succesul Patrulei de Reciclare al Grădiniței cu P.P. Nr.2 și, nu în ultimul rând, la salvarea și protejarea mediului înconjurător”,

a transmis prof. coordonator al acestui proiect, ed. Claudia Sale.

Patrula de Reciclare vă invită să vă alăturați micilor preșcolari, să le urmați exemplul, ducând astfel de deșeuri în punctul de colectare aflat la Grădinița cu P. P. Nr.2 din Șimleu Silvaniei.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro