Elevii din Şimleu Silvaniei, locul patru la faza zonală a Olimpiadei Gimnaziilor la rugby-tag

Devenită campioană judeţeană în urmă cu o lună, Şcoala Gimnazială “Silvania” Şimleu Silvaniei a participat la finalul săptămânii trecute la faza zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la disciplina rugby-tag. Şase şcoli s-au calificat la evenimentul desfăşurat pe terenul de fotbal din Vadu Crişului (judeţul Bihor), toate cele şase participante primind mingi de rugby şi echipament sportiv după şedinţa tehnică şi validarea echipelor.

În urma partidelor disputate, pe prima poziţie s-a situat Şcoala Gimnazială “A.P.Alexi” Sângeorz Băi (Bistriţa-Năsăud), iar pe locul secund s-a clasat Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga” din Fărcaşa (Maramureş).

Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Şcoala Gimnazială Şuncuiuş (Bihor), iar echipa Şcolii Gimnaziale “Silvania” Şimleu Silvaniei a ocupat poziţia a patra. Pe locul cinci s-a situat Şcoala Gimnazială “Grigore Moisil” Satu Mare, iar locul şase a fost ocupat de Liceul Teoretic “E. Pora” din Cluj-Napoca.

“Cea mai tânără echipă dintre cele prezente, cea a Sălajului, s-a evidenţiat prin frumuseţea jocului practicat. A fost la câteva secunde de locul trei, însă, progresul făcut de rugby-ul sălăjean merită evidenţiat, iar dacă s-a clasat peste Cluj, judeţul cu tradiţie, acest lucru spune multe privind dăruirea, pasiunea şi munca depusă din toamnă până în prezent. Proiectele nu se opresc aici, FRR doreşte împreună cu Departamentul de Dezvoltare să demareze competiţia “DHL Livrează Rugby”, după încheierea fazelor naţionale ale ONSS (ciclul primar şi liceal) şi Olimpiada Gimnaziilor. Astfel, toate cele 20 de şcoli din fiecare judeţ care au primit deja materiale sportive, vor intra într-o competiţie judeţeană, apoi zonală şi naţională. Din partea mea, dar şi a Federaţiei Române de Rugby, felicitări echipei sălăjene pentru prestaţia avută”,

a afirmat Gheorghe Sabău, director regional de dezvoltare Transilvania-Nord în cadrul FRR.

Sursa: www.magazinsalajean.ro

Concert extraordinar „Hristos a Înviat!”

Motto: „Se tem de moarte doar cei care nu cred în Înviere”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Cu două săptămâni înainte de celebrarea Paştelui, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Primăria şi Consiliul Local din oraşul Şimleu Silvaniei au organizat un concert extraordinar, sub genericul „Hristos a Înviat!”. A fost un spectacol minunat, în premieră, desfăşurat în frumoasa Biserică Greco-Catolică de la poalele falnicei Măguri a Ţării Silvaniei – gazdă deosebit de ospitalieră.

Da, în premieră, pentru că un asemenea eveniment important nu s-a mai petrecut înt-un locaş religios din „oraşul spiritualităţii sălăjene”!

Astfel, duminică, 17 aprilie 2016, spre seară , timp de peste două ore, mulţi credincioşi şimleuani, şi nu numai, au asistat la un splendid spectacol de pricesne, cântări psalmice şi poezie religioasă prezentat de oaspeţi de seamă ai oraşului. Este vorba despre: Cvartetul Vocal „Anghelos” (Ionuţ Galfi, Vasile Istrate, Raul Pap şi Traian Stoiţă – dirijor), Grupul Cameral Instrumental „Cantores” din Braşov (Traian Covrig, Urszuli Kálmán, Zenu Zanc, Florin Varga, Ionela Cristea şi prof. Petrişor Varga – dirijor), cunoscuţii solişti de muzică populară Mariana Anghel şi Ionuţ Fulea, precum şi renumitul actor clujean de teatru şi film Dorel Vişan. De asemenea, a evoluat la percuţie (toacă) Marcel Anghel, iar sonorizarea a fost asigurată de Marius Fulea. Regia artistică a aparţinut Marianei Anghel, într-un tablou complet al patimilor lui Iisus Hristos.

Cu vocea ei înduioşătoare şi privirea expresivă, Mariana Anghel a reţinut atenţa întregii asistenţe prin cântecele: Veniţi, creştini, la rugăciune; Pentru ce te zbaţi în patimi?; Era odată o tainică grădină; Jos, du-ţi crucea răsturnată; Mergeai cu crucea-n spate; Sub o salcie înaltă; La tine vin, Iisuse. La fel, Ionuţ Fulea, cu glasul său temperat şi inconfundabil a atras privirile spectatorilor cu piesele sale vocale, printre care au fost: Iisus al meu; O, vai, vai, Ierusalime; Pe Muntele Golgota-n sus era seară liniştită. Maestrul Dorel Vişan, în stilu-i caracteristic, a pledat, din nou, pentru morală şi spiritualitate, cu exemple semnificative, pline de înţelepciune şi învăţătură, o adevărată lecţie de viaţă. Domnia sa, printr-o elocvenţă desăvârşită a încântat publicul „ochi şi urechi” cu poeziile: Doamne, nu te îndepărta de noi (o pilduitoare rugăciune); Oarece sunt eu, Doamne, să-ţi aminteşti de mine?; Rochia roşie a mamei; Repetabila povară (de Adrian Păunescu).

În plus, Dorel Vişan a mai spus, printre altele:

„[…] Aici, în această biserică, eu acuz lumea modernă că l-a jefuit pe om de suflet. Sufletul este substanţa care-l face pe om, om. Dacă omul este jefuit de această substanţă, el îşi pierde umanitatea.[…] Orice pierde omul se vede … singurul lucru care nu se vede este pierderea sufletului. Omul nu-şi dă seama când îşi pierde sufletul, poate trăi în continuare, poate avea funcţii de răspundere, chiar o familie organizată, dar nu mai are suflet. Acesta este lucrul cel mai tragic pentru om şi pentru omenire. În înţelepciunea lumii există cinci relaţii care se bazează pe iubire şi pe responsabilitate: relaţia dintre soţ şi soţie, relaţia dintre părinţi şi copii, relaţia dintre fraţi, relaţia dintre prieteni şi relaţia dintre şefi şi subalterni. Toate aceste cinci forme de relaţii, care se bazează pe iubire şi pe responsabilitate, s-au perimat. […]”.

Toţi interpreţii au fost răsplătiţi cu aplauzele cuvenite după fiecare moment prezentat. În final, Ionuţ Fulea şi-a felicitat colegii „de scenă” pentru frumoasele evoluţii, a mulţumit reprezentanţilor Bisericii Greco – Catolice pentru ospitalitatea desăvârşită, precum şi Primăriei şi Consiliului Local pentru organizarea acestui frumos concert. S-au oferit buchete de flori şi s-au făcut fotografii în diferite grupuri, formate ad-hoc.

Iată, succint, modul desfăşurării acestui concert extraordinar. Învierea Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, este o realitate săvârşită în urmă cu aproape 2.000 de ani. Da, Învierea a fost văzută şi mărturisită de martorii de atunci, fapte relatate în scrierile acelor timpuri şi de apostolii lui Hristos. Viaţa viitoare a fiecăruia stă în Învierea Domnului şi în toată puterea lui Dumnezeu. Prin moartea şi învierea lui Iisus, orice păcat poate fi biruit.

Aşadar, să nu ne temem de moarte, pentru că, vorba Sfântului Ioan Gură de Aur, „prin Iisus Hristos tot Pământul a fost eliberat din întunericul amăgirii”.

Chiar Troparul (Imnul) Învierii spune:

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le şi nouă ne-a dăruit viaţa de veci, închinămu-ne morţii şi învierii cea de-a treia zi”.

Să mergem la Biserică ca să luăm lumină din Sfânta Lumină a Învierii, pentru a ne lumina inimile şi sufletele, biruind toate relele.

Prof. Marin ŞTEFAN
Publicist, Şimleu Silvaniei

Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei face un apel către oamenii cu suflet

colegiu-simion-barnutiu-simleu-450x338Prestigiosul Colegiu șimleuan organizează un eveniment prin care își propune să adune fonduri pentru a-i răsplăti pe cei mai valoroși elevi, la finalul anului școlar, și pentru a contribui la recuperarea unei eleve care a suferit o operație la coloana vertebrală. În acest sens, va fi organizat spectacolul intitulat „Cultură pentru cultură”, luni, 18 aprilie, ora 17.00, la Casa Orășenească de Cultură.

Spectacolul promite momente variate de muzică clasică, dans, muzică și dansuri populare românești și maghiare, dans modern, recitare de poezie, scenete de teatru, demonstrație de karate, recital de chitară ș.a. Fondurile strânse în urma spectacolului vor fi folosite pentru achiziționarea cărților care vor fi oferite ca premiu olimpicilor și celor mai buni elevi din fiecare clasă. În cadrul aceluiași eveniment, va avea loc și o mini expoziție cu vânzare de tablouri, sumele strânse urmând să fie donate elevei S.S. din clasa a X-a F, care a suferit operația la coloana vertebrală și are nevoie de recuperare medicală. Cele patru tablouri au fost realizate de patru eleve din același Colegiu, actuale și foste membre ale Clubului de pictură „Silvan-Art”.

Toți cei care vor și pot să se implice în acest scop nobil – părinți, oficialități locale, profesori, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, agenți economici, dar și oameni simpli – sunt invitați să participe și să contribuie la susținerea culturii și a dreptului la o viață normală.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro

Prin „Școala Altfel”, elevii șimleuani învață să aprecieze obiectivele turistice locale

simleu-silvaniei-430x323Peste 450 de elevi șimleuani vor învăța cum să se implice, cum să respecte și cum să se raporteze la obiectivele cultural-istorice ale orașului Șimleu Silvaniei, prin intermediul unui proiect educațional intitulat „Implicare și cunoaștere”, care se va desfășura săptămâna viitoare, în cadrul programului „Școala Altfel”.

În acest sens, marți, 19 aprilie, dr. Horea Pop, șeful secției de cercetare de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, le va prezenta elevilor informații despre obiectivul turistic „Dacidava”, după care va avea loc o acțiune de ecologizare a platoului. Joi, 21 aprilie, elevii vor participa la activități de informare și ecologizare a Parcului Cetății.

Unul dintre scopurile acestui proiect este de a educa gustul pentru frumos al elevilor prin sensibilizarea lor şi prin implicarea în activităţi de ecologizare a locurilor natale, care au o importantă semnificaţie istorică.

Tot în cadrul acestui parteneriat se urmărește crearea unui cerc de orientare în natură compus exclusiv din elevi. Cu ajutorul acestor activități, elevii își vor putea însuși noțiuni de istorie într-un mod plăcut și diferit de felul în care se predă la școală.

Parteneriatul este realizat de Primăria orașului Șimleu Silvaniei și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Șimleu Silvaniei, împreună cu Școala Gimnazială „Silvania”, Școala Gimnazială „Horea”, Şcoala Gimnazială „Bathory Istvan”, Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă – Şimleu Silvaniei, Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” și Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”.

Partenerii proiectului educațional sunt Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, reprezentat de dr. Horea Pop, Facultatea de Geografie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, prin conf.dr. Pop Călin Cornel, și publicația „Sălajul Pur și Simplu”, în calitate de partener media.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro

Start la depunerea cererilor de restituire a TAXEI AUTO

Persoanele care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita, aşa cum am anunţat în materialele noastre anterioare, restituirea acesteia pe cale administrativă. Persoanele aflate în această situaţie pot solicita restituirea taxei prin cerere adresată organului fiscal. Cererile se soluţionează în termen de 45 de zile de la înregistrare, prin decizie care se comunică persoanei interesate în maximum 10 zile de la emitere. Împotriva deciziei organului fiscal, precum şi în cazul în care cererea nu a fost soluţionată în termenul legal, persoana interesată poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei sau, după caz, de la împlinirea termenului în care decizia trebuia comunicată. Contestaţia se soluţionează în 45 de zile de la înregistrare. Dacă nici în acest termen solicitarea de restituire a taxei nu este soluţionată sau persoana interesată contestă în continuare decizia organului fiscal, persoana interesată poate face plângere la instanţa judecătorească.

Detalii privind depunerea cererii

Cererea va trebui depusă la organul fiscal în termenul legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, respectiv în 5 ani calculați începând din 1 ianuarie 2016. Practic, cererea poate fi depusă până în 31 decembrie 2020. Solicitarea de restituire trebuie depusă la administrația fiscală sau transmisă acesteia prin poștă, cu confirmare de primire. Fiscul ar putea cere însă documente suplimentare, iar dacă acestea nu sunt transmise în cel mult 60 de zile, cererea de restituire va fi respinsă. În septembrie anul trecut, Guvernul a decis că proprietarii de mașini care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acestora.

Sursa: www.magazinsalajean.ro

Cinstind olimpicii din Şimleu Silvaniei

Motto: „Ceea ce avem de învăţat să facem, învăţăm făcând”. (Aristotel, 384-322 î.Hr., savant şi filozof grec)

Învăţământul, educaţia au dobândit noi valenţe problematice pe fondul multiplelor schimbări din viaţa socială, cu o abordare accentuată a laturii formative la tânăra generaţie. De-a lungul timpului, „şcoala şimleuană” a răspuns bine acestui deziderat naţional. De fapt, în anul 1972, academicianul Mircea Maliţa – fost ministru al învăţământului, numea Şimleu Silvaniei „oraşul şcolilor”. Cadrele didactice, prin harul lor, formează – deopotrivă – caractere şi capacităţi specifice fiecărui domeniu de activitate. Educaţia, cu tot ceea ce ţine de învăţământ, este cea mai importantă prioritate a unei naţiuni, cea care-i formează pe toţi, în toate profesiunile. De câţiva ani buni, Primăria şi Consiliul Local din Şimleu Silvaniei organizează premierea elevilor care au promovat la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare. Aceştia, elevi şi profesori îndrumători, sunt mândria oraşului. Elevii, pentru că, printr-o voinţă lăudabilă, au reuşit să obţină rezultate remarcabile, iar profesorii – buni profesionişti, pentru că au ştiut să le îndrume bine paşii spre etapele naţionale. Fiecare şi-a desfăşurat activitatea respectând pilda lui Aristotel (cea din „motto”)!

În acest context, marţi, 12 aprilie 2016, în sala mare a Primăriei şimleuane, s-a desfăşurat o nouă festivitate de premiere a elevilor din unităţile de învăţămât din urbea de la poalele Măgurii Silvaniei, cei care s-au calificat la finalele pe ţară. După salutul de „bun venit!”, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului a anunţat scopul întrunirii, evidenţiind şi felicitând protagoniştii pentru întreaga activitate didactică şi performanţele obţinute, în urma cărora vor reprezenta oraşul Şimleu Silvaniei şi judeţul Sălaj la nivel naţional. În discursul său a spus, printre altele:

„[…] Constat cu mândrie că acest an şcolar este cel mai bun pentru învăţământul şimleuan. Sunt 41 de elevi, dintre care doi au premii duble, ceea ce, de fapt, duce la 43 de reprezentări la nivel naţional. […] Ştiu că în spatele acestor rezultate stau foarte multe ore de muncă. Voi aţi alocat o bună parte din timpul vostru pentru a studia. […] Experienţa mi-a arătat că cei care au făcut acest lucru la momentul potrivit au reuşit în viaţă. […] Ştiu că în spatele muncii voastre stau nişte oameni de seamă, care v-ajută în fiecare moment. Aceştia sunt părinţii voştri. Nu în ultimul rând, însă, sunt profesorii voştri, cei din a căror sevă vă alimentaţi, pentru că vă oferă cunoştinţele necesare şi oricând vă puteţi baza pe sprijinul acestora. De aceea, şi aceştia – profesorii – sunt persoanele cărora trebuie să le mulţumim cel mai mult. […] Ne vom mai întâlni cu cei care vă veţi întoarce cu premii de la etapele naţionale în acest cadru organizatoric şi sper să fiţi cât mai mulţi. […] Vă doresc succes, tuturor! Sunt convins că unii dintre voi vor fi premiaţi. La acest nivel, competiţia este grea, de un înalt grad valoric, la care participă cei mai buni elevi ai ţării. Totuşi, faptul că aţi ajuns acolo este o mare victorie pentru voi.[…]”.

În continuare, Septimiu Cătălin Ţurcaş a înmânat fiecăruia „Diploma de Excelenţă” personalizată (nume, premiu, obiect de studiu şi profesor) şi un plic cu bani, în aplauzele întregii asistenţe. Da, plic cu bani, pentru că „banii nu aduc învăţătură, dar învăţătura aduce bani”, vorba proverbului. Iată premiaţii, cinstiţi cum se cuvine în acest moment sărbătoresc al învăţământului şimleuan:
Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu”: limba română: Diana Ştefania Crişan (clasa a X-a C) – prof. Anca Ioana Mureşan; limba latină: Andreea Livia Roşan, Diana Paula Tămaş (ambele IX A) şi Gabriela Rus (X A) – prof. Ioana Maria Sîrca; limba franceză: Andra Dora Chiş (X A) – prof. Camelia Elena Sârbe; istorie: Elisa Ioana Paşca (XII A) – prof. Ioan Cristian Costelaş; Vlad Cristian Trif (XII A) – prof. Claudia Crăciun; biologie: Nagy Laura Beatrix (X D) – prof. Kovács Zoltán Zsolt; Raul Ioan Nosal (XII C) – prof. Liliana Paşca; fizică: Teofana Ionela Moisi (XI C) – prof. Florin Butuşină; chimie: Andra Brăban (XI C) – prof. Mircea Brăban; matematică: Narcisa Teodora Sîrca (XII C) – prof. Sorina Rodica Haiduc: concursul de matematică aplicată „Adolf Haimovici”: Flaviu Constantin Boşca (IX F) şi Oana Narcisa Biriş (XI F) – prof. Maria Conde; Andreea Diana Cristuţiu şi Dora Markus (ambele (X F) – prof. Sorina Rodica Haiduc; Florina Gabriela Puşcaş şi Ramona Florentina Vedinaş (ambele XII F) – prof. Teodor Crişan; tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor: Adrian Vasile Varga (X C) – prof. Florin Butuşină şi prof. Otilia Maria Vasil; Cătălin Adelin Torge (XI C) – prof. Otilia Maria Vasil; religie ortodoxă: Andrea Sîrca (IX F), Andrea Denisa Repaş (XI A) şi Florica Andrea Sabou (XII A) – prof. Alin Mierea; religie greco-catolică: Ioana Maria Buboiu (X C), Iulia Antonia Mărincean (XI A) şi Ioana Maria Bodea (XII F) – prof. Florin Călin Mărincean ; olimpiada interdisciplinară „Ştiinţele Pământului”: Andra Brăban (XI C) – profesori: Claudia Crăciun, Mircea Brăban, Florin Butuşină şi Liliana Paşca.

Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”: matematică aplicată „Adolf Haimovici”: Ruben Rus (XI A) – prof. Adriana Brisc; tehnologia informaţiei: Sebastian Robert Torge (XII C) – prof. Laura Ramona Mag; fabricarea produselor din lemn: Nagy David (XI E) – prof.ing. Dumitru Moisi; concursul naţional „Alege! E dreptul tău!”: Andrei Bertea (XI F) – prof. Simona Duma; concursul naţional de produse finale realizate în cadrul proiectelor europene „Made for Europe”: Mădălina Brisc (XI B) şi Andrei Bertea (XI F) – prof. Alina Sanda Brăban.

Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”: resurse naturale şi protecţia mediului/tehnician veterinar: Gabriel Florin Trif (XII A) – prof. Lőrincz Attila şi Domokos Balázs (XI A) – prof. Gheorghina Preda şi prof. Lőrincz Attila.

Şcoala Gimnazială „Silvania”: cultură civică: Crina Adelina Ardelean(VIII D) şi Maria Magdalena Fodorean (VIII B) – prof. Simona Duma; fizică: Andrei Mihai Vasil (VIII B) şi Lorena Maria Buzea (VI A) – prof. Marioara Ghile; religie ortodoxă: Alexandra Crişan (VIII D) – prof. Luminiţa Mandiuc; religie greco-catolică: Sorin Alexandru Câmpan (VIII D) şi Maria Andreea Şandor (VII D) – prof. Florin Mărincean.

Şcoala Gimnazială „Báthory István”: educaţie tehnologică: Kis Csongor (VI A) – prof.ing. Vida Ana Margareta.

La invitaţia lui Septimiu Cătălin Ţurcaş, în conjunctura evenimentului sărbătorit, au vorbit elevele: Diana Ştefania Crişan, Teofana Ionela Moisi şi Narcisa Teodora Sîrca (toate trei de la C.N.”Simion Bărnuţiu”) şi profesoarele Angela Maria Lipo – directoare a Şcolii Gimnaziale „Silvania” şi Bianca Şerban – directoare a Colegiului Naţional „Simion Bărnuţiu”. Alocuţiunile lor au fost adecvate evenimentului sărbătorit, arătând competenţă şi profunzime în cele două ipostaze ale actului educativ: elev – profesor. Astfel, discursurile lor au fost apreciate de cei prezenţi, pentru că „ învăţat este omul care se învaţă necontenit pe dânsul şi învaţă necontenit pe altul” (Nicolae Iorga).

În final, Septimiu Cătălin Ţurcaş i-a felicitat din nou pe „olimpicii” şimleuani, le-a urat mult succes şi i-a invitat la o „fotografie de grup”.

Prof. Marin ŞTEFAN
Publicist, Şimleu Silvaniei

Gest lăudabil! Militarii din Şimleu SIlvaniei se implică în campania „Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu”

gigi-dumbravaMilitarii din Şimleu Silvaniei au dat dovadă de un gest lăudabil. Au donat sânge, iar tichetele obţinute le-au donat celor care se ocupă de reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin.

În data de 13 aprilie 2016, în cazarma situată la poalele Măgurii, artileriștii din Batalionul 315 Artilerie „Simion Bărnuțiu”, la inițiativa comandantului Batalionului 315 Artilerie „Simion Bărnuțiu”, colonel Digi Dumbravă, a avut loc o acțiune de donare de sânge pentru o cauză nobilă.

Militarii din garnizoană au hotărât să se implice în proiectul de reabilitare a Casei Memoriale Iuliu Maniu din localitatea Bădăcin, județul Sălaj, dar și în memoria fostului lor camarad, locotenentul ing. Traian Rareș Hațegan, de la a cărui trecere în neființă se împlinesc zilele acestea doi ani. Făcând dovada faptului că vin în sprijinul semenilor și al urbei de la poalele Măgurii Șimleului, un număr de 50 de cadre militare, soldați gradați profesioniști și personal civil contractual au trecut repede la fapte, cu ajutorul medicilor și asistentelor de la Centrul de Transfuzii Sanguine din Zalău.

Totodată, gestul a fost dublat și de o altă faptă bună – donatorii voluntari s-au oferit ca tichetele de masă cuvenite să fie donate preotului Cristian Borz, cel care se ocupă de proiectul de reabilitare a Casei Memoriale Iuliu Maniu, pentru a cumpăra produse alimentare necesare muncitorilor ce lucrează la reabilitarea acestei case. Gestul lăudabil a fost apreciat de preotul Cristian Borz:

„este un gest pe care îl apreciem şi le mulţumim celor din armată”.

Vrem să reamintim cu această ocazie faptul că Iuliu Maniu a fost ofițer de artilerie în Regimentul 26 Artilerie al armatei austro-ungare. Cei drept, este un exemplu atipic, deoarece „intersectarea” cu artileria s-a produs în cadrul armatei austro-ungare.

Iuliu Maniu, ca sublocotenent de artilerie, a participat la lupte atât pe frontul rusesc, cât și pe cel italian. Astfel, cu Regimentul 13 austro – ungar, în calitate de comandant de baterie, a participat la luptele de pe frontul italian, inclusiv cele de la râul Piave din Italia, un punct de cotitură în istoria modernă a Italiei. S-a impus în scurt timp ca lider al românilor din regiment și mai apoi al tuturor celor din armata austro – ungară, fiind catalizatorul constituirii armatei naționale în Transilvania din ofițeri și soldați români ce până atunci au făcut parte din armata imperială.

Sursa: www.salajeanul.ro

La Şimleu Silvaniei se promovează folclorul autentic

traditii-silvane-fotoCasa de Cultură din Şimleu Silvaniei va găzdui în perioada 20-21 aprilie cea de a VII-a ediţie a Festivalului Concurs Naţional de Creaţie Populară Românească “Tradiţii Silvane”. Concursul, care adună participanţi din toate zonele folclorice ale ţării, este organizat de Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei sub patronajul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, în parteneriat cu Primăria oraşului Şimleu Silvaniei, Centrul de Cultură şi Artă Sălaj, Asociaţia Culturală “La Fântâna Dorului” Şimleu Silvaniei,

Asociaţia de tineret “Silvatin” Şimleu Silvaniei şi îşi propune să valorifice şi să promoveze folclorul, dar şi costumul popular românesc de la sfârşitul secolului al XIX-lea – fără elemente de kitsch. Potrivit profesorului Gavril Neaga, directorul Clubului Copiilor din Şimleu, concursul cuprinde trei secţiuni: “Cântecul popular”, “Pictură” şi “Cusături, ţesături tradiţionale”.

La secţiunile “Cântec popular” şi “Pictură” vor participa copiii şi tinerii cu vârste cuprinse între 10-25 ani, iar la secţiunea “Cusături, ţesături tradiţionale” nu există o limită de vârstă. Pentru fiecare secţiune a concursului se vor oferi premiile I, II şi III şi premii speciale, iar cel mai talentat participant va primi marele premiu în valoare de 2.500 lei.

Sursa: www.magazinsalajean.ro

Seminar național de karate shotokan

La finele săptămânii trecute sala de sport “Măgura”, a orașului Șimleu Silvaniei, a fost gazda unui amplu eveniment marțial și anume Stagiul Național de Karate Shotokan, condus de către shihan Adrian Popescu-Săcele 8 DAN Karate, o legendă vie a karate-ului românesc. Evenimentul a fost organizat de către C.S. Omega din Șimleu Silvaniei în colaborare cu Academia Shotokan Karate-Do și cu sprijinul Primăriei Șimleu și Asociației Nord Amical Karate.

Pe parcursul celor trei antrenamente, shihan Popescu ne-a predat elemente tehnice de karate de un nivel foarte înalt, ne-a dat repere și standarde spre care fiecare instructor și antrenor tinde să se apropie cât mai mult, pentru a putea la rândul lor să le transmită în sălile de antrenament elevilor pe care-i pregătesc.

La seminar au participat peste 80 de instructori, antrenori, sportivi dar și practicanți mai vechi, din Maramureș, Bihor, Satu Mare, Cluj, Sălaj și Covasna.

Pentru județul nostru, pentru practicanții de karate Shotokan din Sălaj a fost un prilej deosebit să-l avem printre noi și să ne antrenăm alături de sensei Popescu, un technician și un maestru desăvârșit, care la cei aproape 65 de ani demonstrează încă o tehnică impecabilă. Nu putem decât să-i mulțumim din suflet că a dat curs invitației noastre de reveni în Șimleu după mai bine de 26 de ani.

Prof. Pop Gheorghe
0740 520239