Motto: „Cele patru lucruri cu ajutorul cărora oamenii obișnuiesc să facă educația sunt știința de carte, gimnastica, muzica și desenul”. ARISTOTEL din Stagira (384-322 î.Hr.), savant și filozof grec

În anul 2018 se împlinesc 180 de ani de la nașterea lui Gheorghe MOCEANU – primul profesor de educație fizică din România. Din păcate, nu se cunoaște momentul (ziua și luna) când acesta a văzut lumina zilei. Viața și activitatea lui merită să fie cunoscute de către toți tinerii de azi și, mai ales, de cei care iubesc și practică sportul, pentru că acest dascăl a fost un deschizător de drumuri într-un domeniu atât de puțin cunoscut la noi, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A fost un pedagog desăvârșit, o personalitate multilaterală, care a văzut și a încadrat educația fizică în efervescența culturală a acelor vremuri.

Născut în anul 1838, pe plaiurile someșene, în satul Orman al comunei Iclod (județul Cluj), Moceanu a învățat la școala de lângă bisericuța din sat, apoi la școlile din Dej și Gherla, iar gimnaziul l-a absolvit la „piariștii” din Cluj. Ajungând la Budapesta, s-a înscris într-o asociație sportivă în care s-a inițiat în tainele gimnasticii acrobatice, primind „Diploma de Onoare” pentru meritele sale excepționale. Apoi, la Viena, a făcut studii de teologie, urmând și cursurile Conservatorului de Muzică și Declamații. A învățat limba engleză și a frecventat cursul redus al unui institut de pedagogie.

Înzestrat cu această pregătire, în anul 1861 s-a înapoiat la Cluj, unde a obținut postul de profesor de gimnastică la Gimnaziul Catolic-Unitarian, apoi la Gimnaziul Reformat. În anii adolescenței, Gheorghiță (cum îi spuneau prietenii) s-a angajat într-o trupă de acrobați la trapez (James-Robinson), cu care a colindat lumea, călătorind în mai multe țări din Europa, Asia, Africa și America.

Cu pregătirea sa profesională, cu experiența de luptător încercat, dotat cu o voință fermă, Moceanu a plecat la București (în primăvara anului 1863), dornic să activeze pentru binele națiunii sale. În anul 1864, a apărut prima lege de organizare a școlilor de toate gradele și categoriile, prin care gimnastica era inclusă, pentru prima oară, ca obiect de studiu obligatoriu în toate școlile. În această perioadă, îl găsim pe Moceanu profesând în multe școli și instituții bucureștene, printre care: Colegiul „Sfântul Sava”, Liceul „Matei Basarab”, Liceul „Sfântul Gheorghe”, Școala Normală, Școala Militară de Ofițeri și Societatea „Tirul”. A fost inițiatorul programei analitice de predare a gimnasticii în școli, iar în anul 1869 apare prima sa carte – și prima din țară – intitulată „CARTE DE GIMNASTICĂ”, căreia i-au urmat multe altele, printre care „Memorii asupra gimnasticii și călătoriilor mele în Europa, Asia, Africa, America” (1895). Atunci, gimnastica era înțeleasă într-un sens mai larg față de cel de astăzi, când reprezintă numai o disciplină sportivă. După el, aceasta cuprindea: gimnastica propriu-zisă, alergări, sărituri, aruncări, înot, vâslit, patinaj, scrimă, tir și călărie. Din inițiativa lui și a prof. Constantin Constantiniu s-a fondat, în anul 1867, la București, Societatea Centrală Română de Arme, Gimnastică și Dare la Semn. A fost singura societate de gimnastică ce a acceptat și alte discipline sportive și le-a promovat pe măsură ce ele apăreau. Aici, Moceanu a reușit să aplice în practică teoriile sale și să adapteze sistemul german de gimnastică la condițiile specifice țării noastre, prin includerea dansurilor naționale și a oinei, iar mai târziu înotul, luptele, halterele, boxul și altele.

Apreciindu-i-se meritele sale profesionale și organizatorice, Gheorghe Moceanu a fost onorat cu titlul de „profesor de gimnastică” la Colegiul Național „Sfântul Sava”. El poate fi considerat unul dintre „stegarii” de frunte ai activității cultural-patriotice, contemporanii lui considerându-l „părintele gimnasticii”. Se poate asemui, fără greș, cu marii dascăli care au pus temelie României de la sfârșitul veacului al XIX-lea. Gheorghe Moceanu introduce și organizează gimnastica și jocurile naționale în școală și în viața socială a țării, elaborând programe școlare, desfășurând competiții pentru elevi și formând cadre de specialitate. În această conjunctură, a fost apreciat și susținut de către: istoricul și scriitorul  Vasile Alexandrescu Urechia; generalul Ioan Emanoil Florescu – ministru și prim-ministru; doctorul Carol Davila – părintele medicinei românești; academicianul Spiru Haret – ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice; poetul, prozatorul și folcloristul Bogdan Petriceicu Hașdeu; medicul și academicianul Constantin Istrati; diplomatul Constantin Esarcu – ministru de externe; scriitorul Ion Ghica – director al Teatrului Național; politicianul Lascăr Catargiu – prim-ministru; Generalul Eracle Arion – guvernatorul Cetății București și chiar de către regele Carol I. Profesorul Gheorghe Moceanu a fost prețuit de multe personalități, printre care se află: prozatorul Gala Galaction, publicistul și academicianul Iosif Vulcan, poetul Alexandru Macedonski, istoricul și academicianul Nicolae Iorga și doctorul Onoriu Chețeanu – director la „Sportul Universitar”. De altfel, Alexandru Macedonski, a cărui simpatie era greu de câștigat, îl admira pe Moceanu, pe care îl numea „un ardelean mare”, „stejar mândru”, „exponent al renașterii române la a cărei ivire a contribuit și el din răsputeri”. Tot așa,  Nicolae Iorga aprecia că Moceanu a venit „…pentru a deschide la noi – cu orice preț – drumuri noi” (în volumul I „Oameni care au fost”), iar Onoriu Chețeanu a scris broșura „O sută de ani de la nașterea lui Moceanu”.

Gheorghe Moceanu iubea gimnastica cu pasiune și, în această privință, mărturisește în memoriile sale: „am iubit această branșă, această meserie încă din frageda mea copilărie… M-am ocupat viața mea întreagă, am studiat și m-am interesat de tot ce mi-a fost drag, iubit și sfânt, ca să pot da țării mele un studiu asupra gimnasticii în România”. Nu numai că s-a ținut de cuvânt, dar a creat în jurul său o atmosferă care le-a imprimat discipolilor pasiunea gimnasticii și încrederea până la dăruirea în această activitate (Constantin Gh. Savopol).

Gheorghe Moceanu a murit în 9 septembrie 1909. Pentru vasta sa activitate, a fost onorat cu diplome și răsplătit cu diferite premii, iar la 1 iunie 1901 a fost decorat cu medalia „RĂSPLATA MUNCII”. Personalitatea și opera sa au fost evocate în numeroase articole, lucrări, broșuri și cărți, printre care: „PALESTRICA” scrisă de către prof. Constantin Kirițescu (1964, Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport) și „GHEORGHE MOCEANU: Întâiul profesor de educație fizică din țara noastră” a lui Constantin Gh. Savopol (1972, Editura Stadion). La 1 septembrie 1924, la Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel s-a înființat Societatea de Educație Fizică „GH. MOCEANU”, iar în anul 2009, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Academia Olimpică Română – filiala București au organizat simpozionul comemorativ „Profesor Gheorghe Moceanu”. În București o stradă îi poartă numele (a avut și un bust, care s-a degradat cu trecerea timpului), iar în satul natal există Școala Primară „Gheorghe Moceanu”. În plus, atât la Orman, cât și la Iclod, începând cu anul 2009, se desfășoară ample activități cultural-sportive, sub genericul „Zilele Gheorghe Moceanu”.

Acesta a fost gimnastul, acrobatul, dansatorul, profesorul și, mai ales, omul Gheorghe MOCEANU, cel care a format o întreagă pleiadă de profesori și maeștri de gimnastică, acrobați de renume mondial, echipe românești de gimnastică, participând cu succes la demonstrații internaționale. El a fost inițiatorul curentului favorabil mișcării de gimnastică, pentru ca elevii săi să ducă mai departe, cu aceeași pasiune, faima gimnasticii românești.

Așadar, în Anul Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, să aducem un pios omagiu primului profesor de educație fizică din România, cel care și-a desfășurat această activitate nobilă timp de peste 40 de ani cu multă competență, deosebit devotament și înalt patriotism.

                                                                                                                     Prof. Marin ȘTEFAN,

                                                                                                             Publicist, Șimleu Silvaniei

Motto: „ Femeia este sufletul bărbatului, lumina care îl călăuzește. Femeia este gloria”.
Miguel de CERVANTES SAAVEDRA (1547-1616), prozator, poet și dramaturg spaniol

De ani și ani, 8 MARTIE (zi inițiată în anul 1910, sărbătorită prima dată un an mai târziu, declarată oficial „Ziua Internațională a Femeii” în anul 1921 și recunoscută, apoi, în anul 1977, de către Organizația Națiunilor Unite), reprezintă un reper, un eveniment istoric, o mare sărbătoare pe plan mondial, prin care aducem dovada respectului, admirației și recunoștinței noastre pentru femeie, începând cu mama și cu sora, continuând cu soția și cu fiicele, cu bunicile și cu nepoatele, dar și cu prietenele adevărate și cu întreaga sferă feminină a mediului social uman, în toată diversitatea acestuia. Tot de-atâta timp, acest lucru se întâmplă la începutul primăverii, anotimpul mult așteptat și confundat cu renașterea naturii, atunci când – deschizând fereastra spre Cer – primim mângâierea soarelui dătător de viață.

În acest context, șimleuanii – cu mic, cu mare – au sărbătorit Ziua de 8 Martie în  instituțiile și societățile comerciale aflate în urbea de la poalele Măgurii Țării Silvaniei. Mă voi referi, în continuare, la activitatea desfășurată joia trecută (8 martie 2018), în Șimleu Silvaniei.

Astfel, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Șimleu Silvaniei și Primăria locală, prin strădania de bun augur a domnului Ioan Moș – președintele CARP și prin implicarea substanțială a domnului ing. Septimiu Cătălin Țurcaș – primarul urbei șimleuane, au organizat o activitate inedită de sărbărtorire a doamnelor pensionare, membre ale acestei instituții. Punctul de întâlnire a fost Parcul Central al orașului, unde, după o scurtă promenadă pe aleile acestuia, sub razele îmbietoare ale soarelui de primăvară, Septimiu Cătălin Țurcaș a îmbrățișat reverențios participantele, oferind, fiecăreia, un superb trandafir roșu, alături de felicitările de rigoare, cele prilejuite de sărbătorirea Zilei de 8 Martie. După „fotografia de grup”, sărbătoritele au fost invitate la Restaurantul „Viața Nouă”! Acolo, Ioan Moș a urat „la mulți ani!” participantelor din partea sa și a CARP Șimleu Silvaniei, referindu-se la cadrul organizatoric al acestei activități.

La rândul său, Septimiu Cătălin Țurcaș a spus:

„(…) De 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, să aveți parte de tot ce este mai bun pe lume. Să fiți sănătoase, în primul rând, să vă puteți bucura de tot ce aveți dumneavoastră acasă, parteneri de viață, copii, nepoți și strănepoți. La mulți ani și toți buni!”.

În continuare, sărbătoritele au fost încântate de minispectacolul artistic prezentat de un grup de eleve de la Școla „Horea” Șimleu Silvaniei, care, sub conducerea prof. Traian Albu și acompaniamentul orchestral al cantautorului Petru Gliguța, au recitat poeziile: Ce bucurie; De ziua ta, mămico; Să știi, măicuța mea…; Răsplata noastră e Iisus și au interpretat melodiile: Imnul pensionarului; Flori pentru mama; Mărțișoare, mărțișoare; Mama; Credința noastră e iisus; Lacrimi pentru mama; La mulți ani! Întreaga asistență a aplaudat protagoniștii, iar pensionara Ecaterina Mitrașca le-a oferit elevelor dulciuri și o… șampanie „Silvania”!

Festivitatea s-a încheiat cu o masă comună, când antrenul creat a fost unul deosebit, pledându-se pentru atașamentul și respectul pentru femeie, cu urări reciproce de sănătate, de pace sufletească și de viață îndelungată.

Așadar, întreaga activitate a fost un bun prilej de a venera femeia – această creație dumnezeiască a universului, simbol al iubirii și frumuseții, al progresului și continuității pe Planeta Albastră, numită Pământ.

La mulți ani cu sănătate, tuturor femeilor!

                                                                                                                   Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist, Șimleu Silvaniei

Motto: „Suntem ceea ce iubim”.

                           Nichita STĂNESCU (1933 -1983), poet, scriitor și eseist român

               Acum, când deja e „primăvară-n februarie”, căci gingașul ghiocel s-a trezit demult din  somnul iernii (una destul de blândă, în ciuda prognozelor meteo!), făcându-ne cu ochiul, și după 10 zile de „amoruri occidentale”, ni s-a trezit orgoliul de îndrăgostiți mioritici. Și nu e rău deloc, pentru că, în ajun de martie și în prag de primăvară, ni se umple – tuturor –  inima „ochi” de iubire adevărată și nu de dorul aventurilor.  Da, pentru că „o viață fără dragoste este asemenea unui an fără primăvară” (proverb suedez). Nobilul sentiment de dragoste se regăsește la români în permanență și vine din negura vremurilor. Manifestarea, cu adevărat, a iubirii pentru cineva a dus la statornicia unei afecțiuni complexe. Durabilitatea acesteia este determinată de mai mulți factori în cadrul unei asocieri cu specific uman. Periodic, sunt atinse „puncte culminante” de iuibire, prin care se sensibilizează și se întăresc sentimentele de simpatie și de admirație, de prețuire și de afecțiune pentru cineva. Este vorba de logodnă, de căsătorie, de sărbători religioase, de diferite celebrări din viața celui iubit. Așa s-a ajuns la sărbătorirea „zilei îndrăgostiților”!

În 24 februarie este DRAGOBETELE, sărbătorit din  moși-strămoși de îndrăgostiții de toate vârstele, zi în care trebuie să ne ridicăm, cu toții, deasupra propriei condiții. El este considerat a fi fiul Babei Dochia, numit și „cap de primăvară” – un bărbat chipeș și iubăreț, nevoie mare, devenit patronul dragostei la români. Această tradiție românească scoate în evidență măreția și importanța sentimentelor de iubire pentru cel apropiat, coroborate cu prefacerile și învățămintele pe care ni le dă „mama natură”. Este vorba de influența benefică pe care o are asupra noastră venirea primăverii. Parcă nimic nu-i mai așteptat ca primăvara!… Primele semne sunt date de apariția ghioceilor și a brândușelor. Atunci, grupuri de fete și de băieți merg în pădure pentru a culege aceste flori. Întâlnindu-se pe cărări și în poienițe, fetele și băieții se văd, se cunosc și apare „dragostea la prima vedere”.  La întoarcere, feciorul aleargă după fata aleasă, strigând: „Dragobetele sărută fetele!”. Dacă o prinde, îi „fură”sărutul, în văzul tuturor, și aceea  îi va fi dragă! Și fetele trebuie să pună mâna pe băiat, ca să nu rămână singure…

Acum, când se topesc – în rotunjirea și în crăpatul mugurilor – zăpezile (mai sunt destule pe meleagurile românești și se anunță altele!), ne întoarcem inima și sufletul unul către celălalt și reinventăm nașterea iubirii pentru cel drag și gândul speranței spre frumos și bine, pentru că: „nu sunt eu al tău și tu a mea, ci, amândoi ai amândurora” (vorba părintelui Stăniloaie). Cum spuneam, Dragobetele nu este sărbătorit numai de tineri, este sărbătorit de toți – tineri și vârstnici, căsătoriți sau nu – pentru că iubirea este mai profundă prin dragoste! „Cui nu-i place dragostea, Dumnezeu să nu i-o dea” – zice cântecul.

Până aici, nimic deosebit. Dar, a ajunge să imporți și „sărbătoarea dragostei” este ceva curios, dacă nu un lucru rău! Nu erau suficiente celelalte importuri, de toate felurile, prin care România a ajuns piața de desfacere a produselor orientale și occidentale. Am importat și …„Valentine’s Day”! Ce ironie a soartei… Nu cred că din snobism sau din prostie ne abandonăm tradițiile, ci, pur și simplu, din neglijență. Cred, însă, că prin acceptarea lui „Valentine’s Day”, am făcut un import de cămașă și nu de suflet! Este ridicol, dacă nu „strigător la Cer”, să ai un certificat de căsătorie pentru o zi! De aceea, trebuie să știm să sărbătorim, în acest context, și Dragobetele – Cupidonul românilor, descătușați de orice prejudecăți și bogați în cele mai nobile sentimente de iubire. Dragobetele este una dintre sărbătorile cele mai frumoase, care, dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit inventată…

Așadar, oriunde ne-am afla de Dragobete, să adresăm cele mai frumoase cuvinte de dragoste iubitei sau iubitului și – dăruindu-i un ghiocel grațios, pentru a marca și a întări atmosfera prin care umblă bucuria și speranța fiecăruia – să închinăm, împreună, o cupă cu șampanie, cu inima curată și cu sufletul liniștit, pentru IUBIRE! „Vrei să fii iubit? IUBEȘTE!” (Seneca).

                                                                                                                                               Prof. Marin ȘTEFAN,

                                                                                                                                      Publicist, Șimleu Silvaniei