Sâmbătă, 1 octombrie a.c., va începe Campionatul Naţional de Volei, Divizia A2 Vest – masculin, ediţia 2011-2012. Acesta se va desfăşura în trei faze. În faza I se vor disputa jocuri tur-retur, fiecare cu fiecare, în 14 etape, între 1 octombrie 2011 – 4 februarie 2012. Faza a II-a, Play off, va avea două etape. În etapa I, cu trei tururi, se va juca după sistemul cel mai bun din trei jocuri, în 18 şi 25 februarie 2011 şi 3 martie 2012. În etapa a II-a, şi ea cu trei tururi, echipele câştigătoare în etapa I vor juca între ele, iar învinsele între ele, tot după sistemul cel mai bun din trei jocuri, în 31 martie, 7 şi 21 aprilie 2012. La faza a III-a, cea a turneului de promovare în Divizia A1, vor participa echipele câştigătoare după faza a II-a (Play off), în perioada 18-20 mai 2012.
Se vor acorda trei puncte pentru victoria cu 3-0 şi 3-1 la seturi, două puncte pentru victoria cu 3-2 la seturi, un punct pentru înfrângerea cu 2-3 la seturi, zero puncte pentru înfrângerea cu 1-3 şi 0-3 la seturi sau FORFAIT (neprezentare, 0-75). Nu sunt restricţii de vârstă şi vor putea fi folosiţi juniori cu dublă legitimare de la orice echipă din ţară.
În actualul campionat al Diviziei de Volei A2 Vest – masculin participă opt echipe: CSM Vampia Câmpia Turzii, CS ProVolei Arad, CS Phoenix Şimleu Silvaniei, CNE Lapi Dej, CNMB Vartex Râmnicu Vâlcea, CS Avântul Torpi Târgu Mureş, CS Chimszed UMF Cluj-Napoca şi LPS CSS Bihorul Oradea.
Din declaraţiile domnului Ioan (Onuţ) Puşcaş – preşedintele CS PHOENIX Şimleu Silvaniei, constatăm că echipa este gata de “start”, după pregătirile pe plan local. în plus, joi, 29 septembrie 2011, de la ora 17,00, în Sala de Sport a Grupului Şcolar “Ioan Ossian”, şimleuanii vor juca un meci amical cu echipa LPS CSS Bihorul din Oradea.
Printre obiectivele formaţiei şimleuane în noul campionat se află şi promovarea în Divizia de Volei A1. Conducerea CS Phoenix are următoarea componenţă: Ioan (Onuţ) PUŞCAŞ – preşedinte, Teofil CHIŞ – director tehnic, Mircea ABRAHAM – antrenor la seniori şi la juniori, Marius ONIGA – antrenor la juniori, dr. Florentina CHIŞ – medic şi Nicolae ILIEŞ – secretar.
Lotul echipei este format din voleibaliştii: Andrei HARLIŞCA, Mircea ABRAHAM, DACZ Andras (fost Kiraly), Sergiu ILIEŞ, Eugen ILIEŞ, Ioan (Onuţ) PUŞCAŞ, Ionuţ Mihai SILAGHI, Adrian Constantin PANTEA, Adrian POP, Dacian ARDELEAN, Sergiu IVAN, Darius POP, Cristian LAZĂR şi Vlad MOŞINCAT.
De câţiva ani încoace, şi în oraşul de sub Măgura Şimleului se desfăşoară activităţi în cadrul “Săptămânii Europene a Mobilităţii” (European Mobility Week), acţiune menită să sensibilizeze oamenii cu privire la necesitatea folosirii unor moduri alternative de călătorie şi transport, altele decât orice fel de autovehicule poluante. Anul acesta a fost vorba despre un concurs de cros, rezervat elevilor din ciclul gimnazial, desfăşurat în centrul oraşului (strada 1 Decembrie 1918), marţi, 20 septembrie a.c., de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Sălaj, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Şimleu Silvaniei şi cu şcolile gimnaziale din localitate.
Dintre peste 300 de concurenţi, cei mai buni au fost:
clasele V-VI
1. Alexandra Lobonţ şi Bogdan Oltean – ambii de la Şcoala Silvania
3. Maria Moşincat şi Claudiu Sabău – ambii de la Şcoala Silvania
clasele VII-VIII
1. Mădălina Părău şi Cornel Costa – ambii de la Şcoala Silvania
2. Roxana Pop – Şcoala Silvania şi Jozsa Istvan – Şcoala Bathory Istvan
3. Nagy Vivien şi Balota Cristian – ambii de la Şcoala Bathory Istvan
Au fost acordate şi câte şapte menţiuni (fete şi băieţi) la fiecare categorie. Organizatorii au înmânat diplome şi rechizite şcolare, iar toţi participanţii la întrecere au primit sucuri !
Despre însemnătatea acţiunii şi a modului de desfăşurare a acestui concurs, au vorbit ing. Septimiu Cătălin ŢURCAŞ – primarul oraşului Şimleu Silvaniei şi dr.ing. Aurica GREC – director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sălaj, care a şi înmânat “Diploma de Excelenţă”, pentru sprijinul acordat în organizarea concursului domnului primar Septimiu Cătălin Ţurcaş, directorilor de şcoli gimnaziale – Angela-Maria Lipo ( Şcoala Silvania), Cosmin Porcar ( Şcoala Horea) şi Vida Ana (Şcoala Bathory Istvan) precum şi profesorilor de educaţie fizică şi sport – Gavril Lungu, Dorina Crăciun, Marius
Oniga, Bogdan Pop, Marius Rus (toţi cinci de la Şcoala Silvania), Adrian Moisi (Şcoala Horea), Barna Krisztian (Şcoala Bathory Istvan) şi subsemnatului.
În plus, la buna desfăşurare a concursului şi-au adus contribuţia: Poliţia Şimleu Silvaniei – Formaţiunea Poliţia Rutieră şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj – Substaţia Şimleu Silvaniei.
Semnalăm necesitatea extinderii acestei acţiuni civice la cât mai multe categorii de persoane, de la copii şi elevi, până la adulţi şi vârstnici, precum şi utilizarea mai multor forme de călătorie şi transport nepoluant: drumeţie, cros, ciclism, role, trotinete, skateboard etc. De asemenea, se impune, de ce nu ?, organizarea şi desfăşurarea acestei campanii de îmbunătăţire a calităţii vieţii în mediul înconjurător şi în alte localităţi, oferind o alternativă viabilă pentru o mobilitate cât se poate de mare sălăjenilor.
În zilele de 16 şi 17 iulie, oraşul de la poalele Măgurii a trăit momente unice din dezvoltarea sa îmbrăcându-se de sărbătoare şi scoţând în stradă mii de oameni. Evenimentul care a polarizat atenţia colectivităţii locale şi l-a făcut să trăiască clipe unice, de bucurie, mândrie şi înaltă trăire artistică, a fost generat de organizarea celei de-a X-a ediţii a “Zilelor Oraşului”. Dacă din raţionamente economico-financiare, anul trecut, această sărbătoare nu a avut loc, anul acesta, Primăria oraşului şi Consiliul Local au organizat cu rezultate deosebite, marcarea celor 760 de ani de atestare documentară a bătrânului oraş silvan.
Deşi a fost o manifestare cu un buget de bun simţ şi de perioadă de criză, şimleuanii au fost încântaţi de modul în care cu muncă, spirit de iniţiativă şi management de calitate, organizatorii au reuşit să ofere două zile superbe miilor de participanţi, localnici şi din împrejurimi.
Manifestările omagiale au debutat sâmbătă la orele 13,00, în sala mare a Primăriei, care a îmbrăcat graţie priceperii personalului straie de sărbătoare. Deschiderea a fost onorată cu prezenţa lor de reprezentanţii celor trei oraşe înfrăţite cu Şimleul, respectiv, Nyrbator, Szarvas şi Albertirsa, conducerea la vârf a judeţului – domnul prefect Alexandru Vegh, Onorica Abrudanu, subprefectul judeţului Sălaj, Csoka Tiberiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, col (r) Alexandru Liviu Şerban, consilier judeţean, Fekete – Szabo Andras, senator, Seres Denes, deputat, Sogor Csaba, europarlamentar, primari din comunele şi oraşele judeţului, şefi ai instituţiilor deconcentrate din Zalău şi Şimleu, reprezenanţi ai cultelor, oameni de afaceri şi localnici.
În cuvinte calde, rostite din inimă la ceas aniversar, primarul oraşului, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş, a urat bun venit tuturor, a mulţumit pentru participare şi a creionat câteva din rezultatele ultimei etape de dezvoltare a oraşului şi gânduri de viitor. Luările de cuvânt ale delegaţiilor oraşelor înfrăţite, ale conducerii judeţului şi reprezentanţilor Parlamentului, au subliniat linia ascendentă pe care a înregistrat-o oraşul în ultima perioadă, modul benefic în care conducerea urbei se implică în a da o nouă faţă oraşului, a-l înscrie în parametri ceruţi de secolul XXI şi ale unui oraş aparţinător Uniunii Europene.
Un moment cu puternice implicaţii emotive a fost cel în care Primarul oraşului, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş, a înmânat celor trei oraşe înfrăţite Diplome de Excelenţă şi Fraternitate, Diplome de Excelenţă Ansamblului Folcloric “Moştenitorii” din Chişinău şi Clubului Copiilor şi Elevilor, prof. Cornelia şi Gavril Neaga, precum şi Diplome de Merit şi Recunoştinţă pentru întreaga activitate pusă în slujba colectivităţii locale, domnilor ing. Cristian Bilţ, directorul General al S.C. “Simex ” S.A. şi prof. Dumitru Corbeanu, directorul Centrului Cultural Şimleu.
Micii artişti ai grupului “Menestrel”, conduşi de distinsa doamnă prof. Felicia Man, au încântat asistenţa cu un extraordinar recital de muzică medievală.
De la orele 17,00 , la Scena de la Podul Nou al oraşului, “Direcţia 5” a deschis suita manifestărilor artistice, fiind urmate de formaţia “Whisper” a Centrului Cultural Şimleu, prestigioasa formaţie “Bosquito”, celebra formaţie “Hi-Q”. La reuşita spectacolului un aport deosebit şi l-au adus şi fetele din formaţia “Nimfele Daciei”, care au prezentat o suită de dansuri moderne deosebite, precum şi tânărul, dar atât de talentat şi cu un palmares de invidiat solist de muzică uşoară, şimleuan de origine, Ovidiu Lazăr. Focul de artificii din prima seară a “Zilelor Oraşului” a fost cireaşa de pe tort a unei manifestări deosebit de reuşite, Spectatorii în număr extrem de mare au aplaudat la scenă deschisă prestigioşii artişti dar şi eforturile organizatorilor.
Cea de a doua zi a manifestărilor dedicate omagierii oraşului, au debutat duminică, 17 iulie 2011, tot în sala mare a Primăriei oraşului, cu o prezentare a formaţiunilor participante la cea de-a XI-a ediţie a tradiţionalului Festival Folcloric Internaţional “LA FÂNTÂNA DORULUI”. Anul acesta au participat 12 ansambluri folclorice din ţara şi din afara graniţelor, respectiv, din Ucraina, Republica Moldova, Serbia, precum şi din judeţele Olt, Cluj, Satu Mare, Maramureş şi Sălaj (din cadrul Clubului Copiilor Şimleu şi formaţia Berekenye din Cehu Silvaniei). După prezentare, participanţii au defilat în cadrul unei parade populare pe străzile oraşului, până la scena de pe Podul Nou, unde invitaţii Clubului Elevilor şi Copiilor din Şimleu Silvaniei, români din diasporă şi din ţară, au prezentat un strălucit program folcloric, aducând în faţa auditoriului, obiceiuri, datini şi scene din folclorul românesc din toate zonele locuite de români.
În continuare cunoscutul ansamblu folcloric sălăjean “Porolissum”, sub bagheta maestrului, prof. Grigore Grigoruţ, cu soliştii locali: Alexandra Chira, Vlăduţa Lupău, Constantin Pop, precum şi Aurora Moga Popovici, Rodica Pop Seling şi Ileana Domunţa Mastan, au creat momente artistice unice… Partea a doua a spectacolului a debutat încântând numeroasa asistenţă, cu evoluţia de prestigiu a formaţiei “Moştenitorii” din Chişinău. Finalul apoteotic al celei de-a doua zile a sărbătorii de la Şimleu a adus pe scenă nume “grele” ale muzicii populare: Veta Biriş, Antonela şi Liviu Buţiu şi Matilda – Pascal Cojocăriţa cu neântrecutul virtuos al arcuşului – Ştefan Cigu.
În cadrul manifestărilor dedicate “Zilelor Şimleului” s-au desfăşurat competiţii de şah, fotbal, minifotbal, tenis de masă, tenis cu piciorul şi volei.
Regia artistică şi prezentarea spectacolelor a fost asigurată de Radio Transilvania Zalău şi Magazin Sălăjean
un articol de Prof. Dumitru CORBEANU, Şimleu Silvaniei
Motto: “Cea mai cuprinzătoare noţiune despre sport este umanismul sportului”
(Victor Bănciulescu, 1923-1990, jurnalist sportiv)
Luna Olimpică (23 mai – 23 iunie) s-a încheiat joi, 23 iunie 2011 , la Şirnea (judeţul Braşov – primul sat turistic din România şi primul sat olimpic românesc !), unde s-a desfăşurat cea de-a XXIX-a ediţie a “Zilei Olimpice”, organizată de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Academia Olimpică Română (AOR) şi filiala ei din Braşov, Direcţia pentru Sport şi Tineret a judeţului Braşov, Primăria şi Consiliul Local Fundata, Asociaţia “Pro Şirnea”, Şcoala Gimnazială Şirnea şi alte instituţii social-culturale şi sportive braşovene.
Acest important eveniment sportiv , organizat sub deviza “Învinge-te pe tine însuţi”, cu prilejul împlinirii a 117 ani de la înfiinţarea Comitetului Internaţional Olimpic (C.I.O.), la 23 iunie 1894, a marcat Ziua Olimpică Internaţională. La activităţile specifice olimpismului au fost prezenţi peste 300 de participanţi din mai multe judeţe ale României. La invitaţia organizatorilor, Sălajul a fost reprezentat de: Elena Florentina POP şi Dionis Alexandru OROS – elevi ai Colegiului Naţional “Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei, profesoara Elena ŞTEFAN şi subsemnatul, membri ai Cercului Olimpic “Gaudeamus”.
În cadrul Ceremonialului Olimpic, prof. Radu FRUNTEŞ – preşedintele Comisiei de Educaţie şi Cultură Olimpică a AOR şi director al AOR, filiala Braşov, promotorul şi coordonatorul întregii activităţi, a citit Mesajul domnului Jacques Rogge – preşedintele CIO:
“Dragi participanţi, în fiecare an, pe 23 iunie, sărbătorim crearea Mişcării Olimpice moderne. Şi, în fiecare an, pe toate cele cinci continente, Comitetele Naţionale Olimpice preiau acest concept global, adaptându-l la nivel local, adresându-se unor mii de oameni de toate vârstele, provenind din toate mediile sociale. Ziua Olimpică chiar este un bun al tuturor – oricine ar fi, de oriunde ar veni, orice ar face. Ziua Olimpică reprezintă, de asemenea, un mesaj dincolo de simpla practicare a sportului, de a alerga sau de a ne antrena. Este o zi specială, pentru că oamenii sunt chemaţi să reflecteze la înţelesul sportului şi a valorilor sale – şi anume, că în timp ce trebuie să ne străduim să dăm întotdeauna ce e mai bun în noi, până la urmă nu se pune problema dacă câştigăm sau pierdem, primordial fiind modul în care participăm la joc. Este o filozofie care ne poate ajuta şi în viaţa de zi cu zi. Şi aceasta fiindcă, mai mult ca niciodată, sportul este capabil să ofere vieţii o calitate mai sănătoasă şi mai echilibrată, făcând pe toată lumea să se simtă mai bine. Vă invit, aşadar, pe toţi – participanţi şi spectatori deopotrivă – să mergeţi împreună, să faceţi mişcare împreună şi să învăţaţi împreună, pentru bucuria sportului. Vă doresc să aveţi o minunată Zi Olimpică 2011 !”.
De asemenea, elevul Dionis Alexandru OROS a depus Jurământul Olimpic al Sportivilor (!), iar profesoara Florica BREZEAN din Râşnov, pe cel al arbitrilor.
Ziua Olimpică a cuprins: Pentatlonul Olimpic Şcolar pentru mileniul trei “Bucurie-n duhul păcii”, velomaratonul Braşov – Şirnea (42 de km), Crosul “Ziua Olimpică”, vernisajul expoziţiei “Jocurile Olimpice în imaginaţia copiilor”, vizitarea Muzeului Etnografic “Nicolae Frunteş” şi a Monumentului Eroilor, precum şi un bogat program artistic şi sportiv susţinut de mai multe grupuri şi formaţii braşovene, printre care şi renumitul ansamblu “AMADEUS” al Palatului Copiilor din Zărneşti. În cadrul Pentatlonului Olimpic Şcolar pentru mileniul trei, desfăşurat cu o zi înainte, elevii Elena Florentina POP şi Dionis Alexandru OROS s-au clasat pe locul I, la categoria 15-18 ani! Concursul a avut cinci probe: 30 metri plat; săritura în lungime fără elan; aruncarea mingii de baschet, cu ambele mâini, la distanţă; test – grilă pe teme olimpice şi de cultură generală şi o probă artistică la alegere.
În acest context, Elena a citit poezia proprie “Cercurile Olimpice”, iar Dionis a dansat jocul popular “Fecioresc”, amândoi bucurându-se de aplauzele spectatorilor, fiind felicitaţi de: Arthur HOFFMAN – secretar general al COSR, Laura BADEA – director al AOR şi campioană olimpică la scrimă (Atlanta 1996, floretă – individual), Diana BIRTALAN , Anca POP şi Ioan ILIEŞ – experţi în cadrul COSR, Maricica PUICĂ – campioană olimpică (Los Angeles 1984, la 3.000 de metri plat) şi Georgeta MILITARU MAŞKA – locul IV (Jocurile Olimpice de la Moscova, 1980 – la canotaj 4+1).
Tinerilor sportivi şi artişti, cicliştilor, profesorilor conducători de grupuri sportive şi ansambluri artistice li s-au înmânat: diplome, materiale sportive, tricouri, insigne cu însemnele COSR şi AOR, ecusoane, pliante şi dulciuri. De remarcat că, domnii Arthur Hoffman şi Laura Badea i-au conferit profesorului Radu FRUNTEŞ Diploma şi Trofeul Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) 2011 “Sport şi responsabilitate socială”, fiind prima distincţie de acest fel acordată de CIO unui român sau unei românce !
Aşa au decurs activităţile dedicate OLIMPISMULUI, în prezenţa a două campioane olimpice. Sperăm ca performanţele lor să-i mobilizeze şi să-i determine pe tineri, şi nu numai, pentru depăşirea propriilor limite în competiţiile sportive, promovând – totodată – valorile olimpice şi beneficiile acestora în rândul fiecăruia. De aceea, ceea ce s-a petrecut la Şirnea, spre cinstea tuturor, s-a desfăşurat în spirit olimpic, demonstrând cu prisosinţă cele spuse şi întărind Deviza Zilei Olimpice: “Învinge-te pe tine însuţi!”, pentru că “olimpismul este pentru sport ceea ce este umanismul pentru activitatea intelectuală” (Pierre de Coubertin).
Ziua Olimpică s-a încheiat cu frumoasele tradiţii locale închinate Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzâienele), spre miezul nopţii, cu un foc de tabără, jocuri populare, un moment artistic tematic (Cvartetul “Gaudeamus” din Braşov + Radu Frunteş – declamaţii) şi cu o “cină păstorească”.
Motto: “Educaţia este înaintarea din întuneric către lumină”
(Allan Bloom, 1930-1992, filozof american)
Spre sfârşitul săptămânii trecute (10 iunie a.c.), înainte de Praznicul Pogorârii Sfântului Duh (Rusalii) şi cel al Sfintei Treimi, Şcoala Gimnazială “Horea” din Şimleu Silvaniei era în sărbătoare.
A fost o solemnitate cu o dublă semnificaţie: Inaugurarea Monumentului Patronului Spiritual al Şcolii, HOREA (alias Vasile Ursu Nicola, 1730-1785, conducătorul Răscoalei Populare din Transilvania, 1784-1785), şi festivitatea de absolvire a elevilor clasei a VIII-a, promoţia 2010-2011. La acest important eveniment din istoria prestigioasei instituţii de învăţământ şimleuan şi sălăjean, alături de cadrele didactice, didactic-auxiliare şi de elevii şcolii, au fost prezenţi: reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Sălaj, Primăriei şi Consiliului Local Şimleu Silvaniei, directori de grădiniţe, şcoli şi licee şimleuane, invitaţi şi părinţi.
Toate activităţile au avut un înalt caracter educativ şi patriotic, sensibilizând întreaga asistenţă. Acest lucru a ieşit în evidenţă chiar de la început, prin discursul de deschidere al prof. Cosmin Porcar – directorul şcolii, care reliefa:
“[…] Elevii noştri o să ne prezinte importanţa pe care a avut-o marele erou şi martir, Horea, pentru Ardeal şi România, prin evidenţierea personalităţii lui, cea care l-a transformat într-un simbol naţional, marcând istoria noastră multimilenară. În anul 1991, printr-un demers oficial, Şcoala Gimnazială Nr. 2 a devenit Şcoala Gimnazială “Horea”, iar acum, iată, s-a împlinit dorinţa de a avea acest Monument în faţa şcolii, mărturie a preţuirii patronului ei spiritual. Mulţumim d-lui ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului, care s-a implicat în acţiunea de sponsorizare a lucrărilor efectuate, alături de domnii: Nicolae Pop – partea tehnică, Dumitru Blaga – cea materială şi, nu în ultimul rând, sculptorului, prof. Nicolae Bogdan de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, aflat azi, din păcate pentru noi, la un simpozion în străinătate […] “.
Dezveliea Bustului lui Horea a fost făcută de directorul Cosmin Porcar şi ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul Şimleului, în timpul intonării Imnului Şcolii Gimnaziale “Horea” şi în aplauzele participanţilor. În alocuţiunea sa, primarul Septimiu Cătălin Ţurcaş, evoca:
“[…] Este pentru prima dată când sunt prezent la inaugurarea unui asemenea Monument şi, pur şi simplu, sunt emoţionat, stând aproape de unul dintre oamenii care au marcat istoria acestei ţări. La “provocarea” lansată de dl. director Cosmin Porcar, n-am stat prea mult pe gânduri şi, spre norocul nostru, am găsit şi oameni care au înţeles rolul şi importanţa prezenţei – aici – a bustului mentorului spiritual al şcolii, marele patriot Horea, ea fiind, din punctul meu de vedere, o lucrare foarte reuşită. Mă bucură faptul că oamenii harnici şi cu iniţiativă reuşesc să lase ceva în urma lor, aşa cum s-a întâmplat în ultima perioadă la această şcoală, dându-i-se o nouă înfăţişare, precum şi certitudinea că – de la începutul iernii – va arde gazul metan la centrala şcolii. Sărbătorindu-vă pe voi, elevii care vă veţi lua “zborul” din această şcoală, în calitate de primar, vă felicit şi vă mulţumesc pentru că, de-a lungul anilor, aţi reprezentat cu cinste această şcoală şi, implicit, oraşul Şimleu Silvaniei, la toate olimpiadele, concursurile şi competiţiile şcolare, obţinând rezultate bune şi foarte bune. Cunoştinţele dobândite aici vă dau garanţia că fiecare dintre voi va ajunge acolo unde va dori. Aceleaşi felicitări şi mulţumiri acelora care au ţinut “lumina cunoaşterii” aprinsă şi v-au împărtăşit tot ceea ce au avut mai bun, adică profesorilor şi, nu în ultimul rând, celor care vă sunt cei mai apropiaţi, părinţii voştri. Cu acest prilej, îi înmânez Diploma de Onoare şi Premiul cuvenit şefului de promoţie, Ciprian Vasile Cristuţiu, împreună cu sincerele mele felicitări şi urări de succese viitoare […]”.
În aceeaşi circumstanţă, prof. Victor Timoc – reprezentantul Inspectoratului Şcolar Sălaj, spunea:
“[…] La venirea mea în Şimleu Silvaniei, în anul 1971, această şcoală se numea Şcoala Elementară Nr.2. Niciodată n-am considerat actuala Şcoală “Horea” o şcoală “numărul doi”. Pentru mine, pentru şimleuani şi pentru judeţul Sălaj, şcoala aceasta a fost o şcoală de elită, aşa cum este şi astăzi şi, cu siguranţă, va fi şi în viitor. Mulţi absolvenţi ai şcolii au ajuns în unităţi marcante ale învăţământului superior din ţară şi din afara ei şi am convingerea că actualii absolvenţi vor fi demni urmaşi ai lor. O felicit pe doamna profesoară Angela Costelaş, care se va pensiona, dorindu-i multă sănătate şi bucuria unei pensii care să-i răsplătească întreaga activitate didactică […]”.
După oferirea buchetelor de flori şi a plachetelor cu Bustul lui Horea, a urmat un program artistic al elevilor şcolii, cu cântece şi recitări tematice, sub conducerea prof. Traian Albu şi acompaniamentul orchestral al cantautorului Petre Gliguţa, cel care i-a sensibilizat pe cei prezenţi prin interpretarea cântecului “Lancea lui Horea”. În plus, un cvintet de instrumentişti, elevi ai clasei a VIII-a, a interpretat melodii populare româneşti, iar elevii pregătiţi de învăţătoarele Maria Başti (clasa a III-a) şi Maria Breje (clasa a IV-a) au încântat publicul cu exerciţiile de gimnastică ritmică cu eşarfe, piramide şi dans modern.
Cum spuneam, partea a doua a solemnităţii a fost consacrată festivităţii de absolvire a elevilor din clasa a VIII-a. Mai întâi, dl. Alexandru Sabou – reprezentantul Comitetului de Părinţi, a făcut o succintă retrospectivă a celor patru ani de gimnaziu, apoi, profesoara Laura Chiş – diriginta clasei, a condus întregul protocol: discurs într-o elocventă notă educativă, premierea elevilor cu rezultate foarte bune la olimpiadele şi concursurile şcolare şi înmânarea diplomelor de absolvire, cu mulţumirile şi felicitările de rigoare. N-au lipsit, desigur, aprecierile, felicitările şi mulţumirile directorului Cosmin Porcar, făcute pentru bunele rezultate ale absolvenţilor şi pentru realizarea Bustului lui Horea.
Inedita sărbătoare s-a încheiat cu fotografii colective în jurul Monumentului lui Horea, într-o însufleţire generală.
Comemorarea eroilor din întreaga existenţă a României, căzuţi la datorie pentru ţară, s-a desfăşurat în urbea de sub Măgura Şimleului, după Praznicul Înălţării Domnului, într-o atmosferă sărbătorească, pe platoul din faţa Bisericii Ortodoxe nr.1, în dangătul pios al clopotelor.
În acest context fericit, şimleuanii şi nu numai ei, şi-au adus prinosul de recunoştinţă pentru respectul şi preţuirea faţă de sacrificiul suprem făcut de toţi eroii neamului românesc. Ei vor fi prezenţi mereu în sufletele şi inimile noastre, iar omagierea faptelor lor de vitejie a fost, este şi va fi o datorie de conştiinţă civică a fiecărui român din ţară şi de pretutindeni.
Printre activităţile acestei zile înălţătoare, anunţate de mr. Tudor Şimon, s-au regăsit: prezentarea Onorului Militar, intonarea Imnului Naţional al României, păstrarea unui moment de reculegere, oficierea serviciului religios prin Te Deum-ul unui sobor de preoţi al Bisericilor Ortodoxe şi Greco-Catolice, alocuţiunile privind semnificaţia şi importanţa Zilei Eroilor, depunerea de coroane, jerbe şi buchete de flori.
Au rostit alocuţiuni despre însemnătatea Zilei Eroilor: col.(r) Alexandru Şerban – din partea Consiliului Judeţean Sălaj:
“… Astăzi înălţăm cuvinte de rugăciune şi de închinăciune pentru toţi eroii neamului românesc, pentru toţi aceia care – pe câmpul de jertfă şi onoare, dar şi pe tărâmul nedorit al închisorilor, al puşcăriilor şi al prizonieratului – au dat suprema jertfă. De aceea, ei trebuie să fie veneraţi de noi toţi, neacceptând niciodată şi pentru nimic în lume ca praful să se aşeze peste lespezile sau simbolurile care au fost ridicate, în timp, pentru aceşti eroi…”;
ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei:
“… Marea sărbătoare a Înălţării Domnului este dublată în România de recunoştinţa noastră faţă de aceia care s-au jertfit pentru ţară. Este momentul să ne aplecăm cu pioşenie în faţa tuturor eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi, care şi-au dat viaţa pe teatre de operaţiuni, în războaie sau în închisorile comuniste. Este şi momentul să ne aplecaăm în faţa veteranilor de război, care – din păcate – sunt din ce în ce mai puţini, mulţumindu-le pentru ceea ce au făcut ca astăzi să avem o Românie liberă. Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toţi eroii neamului românesc, să le dea sănătate veteranilor de război, iar dumneavoastră – tuturor – să vă dea tot ceea ce este bun şi frumos … “; col. Lucian Hudrea – din partea Garnizoanei Şimleu Silvaniei: “… Gândurile noastre se îndreaptă cu pioşenie şi gratitudine spre cei care, prin vitejia şi jertfa lor, au făurit România Mare, au apărat libertatea şi independenţa sa şi au menţinut trează încrederea poporului român în valorile sale creştine şi morale. Ne plecăm frunţile, aprindem lumânări de veghe şi depunem florile recunoştinţei la mormintele, monumentele şi simbolurile bravilor dorobanţi din Războiul pentru Independenţă, ale ostaşilor români din Primul şi al Doilea Război Mondial, inclusiv ai altor popoare care şi-au dat viaţa pe pământul patriei noastre şi, nu în ultimul rând, ale martirilor Revoluţiei Române din 1989 …”.
Din nou, la reuşita acestei activităţi importante de pomenire şi cinstire a eroilor neamului românesc şi-au adus contribuţia: Corul reunit al Şcolilor Gimnaziale “Silvania” şi “Horea” şi al Bisericii Ortodoxe Nr. 2, recitatori şi interpreţi vocali de la Şcoala “Silvania”, sub conducerea prof. Traian Albu şi acompaniamentul orchestral al cantautorului Petre Gliguţa de la Cercul Militar Şimleu Silvaniei.
Înălţătoarea ceremonie, închinată eroilor noştri, s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare a Unităţilor Militare din Şimleu Silvaniei în faţa Parcului Central, pe strada 1 Decembrie 1918, într-o atmosferă de afecţiune generală a participanţilor, pentru militarii Armatei României.
Odată cu venirea primelor zile de vară, întreaga lume sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copilului. Este ziua în care ne îndreptăm cu drag atenţia asupra celor mai mici cetăţeni ai patriei, cei care sunt sarea şi piperul lumii, florile pământului. În seria manifestărilor organizate pentru a marca această zi, s-a înscris, ca de obicei şi “Cupa 1 Iunie” la Şah, în oraşul de la poalele Măgurii existând o puternică tradiţie şi mai ales o puternică şcoală, adevărată pepinieră de şahişti.
Ca în fiecare an, Primăria oraşului Şimleu Silvaniei, Centrul Cultural şi gazda desfăşurării concursului Şcoala Gimnazială “Silvania”, s-au implicat plenar în a asigura condiţii optime desfăşurării în cele mai bune condiţii a competiţiei. Beneficiind de ajutorul unor oameni de excepţie, mari iubitori ai confruntărilor pe cele 64 patraţele, – şi aici trebuie să aducem mulţumiri instructorului de şah, Vasile Ivan, profesorilor, Gavril Lungu de la Şcoala Gimnazială “Silvania”, Kristian Barna de la Şcoala Gimnazială “Istvan Bathory” şi referentului sportiv Eugen Crişan – cei 64 de competitori s-au înfruntat pentru desemnarea câştigătorilor timp de peste 5 ore. S-au înregistrat rezultate spectaculoase şi răsturnări de situaţii deşi participanţii au fost grupaţi după criterii de vârstă.
Iată situaţia finală a concursului de Şah “Cupa 1 Iunie 2011” :
Clasele I – IV , Băieţi
Numele şi prenumele
Locul obţinut
Unitatea şcolară
Ardelean Laurenţiu
I
Lic. Sp. “A.Iancu”, Zalău
Chichişan Paul
II
Şcoala Gimnazială “Silvania”, Şimleu
Sipos Jozsef
III
Şcoala Gimnazială “Istvan Bathory”, Şimleu
Clasele I – IV , Fete
Numele şi prenumele
Locul obţinut
Unitatea şcolară
Crişan Alexandra
I
Şcoala Gimnazială “Silvania”, Şimleu
Buzea Lorena
II
Şcoala Gimnazială “Silvania”, Şimleu
Aciu Cora
III
Şcoala Gimnazială “Istvan Bathory”, Şimleu
Clasele V – VIII , Băieţi
Numele şi prenumele
Locul obţinut
Unitatea şcolară
Ardelean Răzvan
I
Lic. Sp. “A.Iancu” Zalău
Cionca Andrei
II
Şcoala Gimnazială “Silvania”, Şimleu
Kadar Norbert
III
Şcoala Gimnazială “Istvan Bathory”, Şimleu
Clasele V – VIII , Fete
Numele şi prenumele
Locul obţinut
Unitatea şcolară
Ardelean Camelia
I
Şcoala Gimnazială “Silvania”, Şimleu
Isac Lorena
II
Şcoala Gimnazială “Silvania”, Şimleu
Păduran Larisa
III
Şcoala Gimnazială “Silvania”, Şimleu
Câştigătorii au fost recompensaţi cu diplome şi cupe, organizatorii au pus la dispoziţia competitorilor sucuri, atmosfera fiind deosebit de plăcută. De menţionat că la fete cea mai tânără participantă a fost Buzea Lorena, din clasa a I-a, care a şi urcat pe podium. Aş remarca participarea la categoria claselor I – IV, băieţi, a unui elev de la BUFORD ACADEMY S.U.A., Kristian Pal, care a ocupat locul IV.
Felicitări tuturor celor care s-au implicat în buna organizare a acestei ediţii a “Cupei 1 Iunie 2011” la Şah.
un articol de Prof. Dumitru CORBEANU, Şimleu Silvaniei
Motto: “Victoria ta, prietene, este victoria mea !”
(Paul VIALAR, 1898-1996, scriitor francez)
Până la 23 iunie a.c., data când se sărbătoreşte Ziua Olimpică Internaţională ( la 23 iunie 1894 s-a constituit Comitetul Olimpic Internaţional), în judeţul Sălaj, ca în întrega Românie, toate activităţile sportive sunt incluse în calendarul “Lunii Olimpice” şi ele poartă amprenta diversităţii.
În acest context, la Şimleu Silvaniei s-a desfăşurat Crosul “Ziua Olimpică” – ediţia a IV-a, organizat de către Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Sălaj (DJST) şi Academia Olimpică Română (AOR) – filiala Sălaj, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Sălaj, al Primăriei şi Poliţiei locale, precum şi al conducerilor şcolilor şi liceelor şimleuane. Ediţia din acest an a reunit la start peste 450 de participanţi, care s-au întrecut sportiv, în spirit olimpic, pe un traseu delimitat în centrul urbei de sub Măgura Şimleului.
Iată laureaţii concursului, la cele trei categorii:
clasele V-VI
Locul I
Maria Ardelean
Călin Inocan
Şcoala “Silvania”
Locul II
Nagy Vivien
Simo Norbert
Şcoala “Bathory Istvan”
Locul III
Keseru Krisztina
Cristian Popan
Şcoala “Bathory Istvan”
Şcoala “Silvania”
clasele VII-VIII
Locul I
Balla Ştefania
Costel Durnoiu
Şcoala “Bathory Istvan”
Centrul pentru Educaţie Incluzivă
Colegiul Naţional “Simion Bărnuţiu”
Grup Şcolar “Ioan Ossian”
Locul III
Gabriela Cuc
Nosal Ferencz
Colegiul Naţional “Simion Bărnuţiu”
Grup Şcolar “Ioan Ossian”
Arbitrajul a fost asigurat de profesorii: Dorina Crăciun, Gavril Lungu, Marius Oniga, Bogdan Pop (toţi patru de la Şcoala “Silvania”), Elena Casap (Centrul pentru Educaţie Incluzivă), Barna Krisztian (Şcoala “Bathoty Istvan”), Raul Sîrbe ( Colegiul Naţional “Simion Bărnuţiu”), Dorian Faur (Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu”) şi Kovacs Istvan (Grup Şcolar “Ioan Ossian”).
DJST Sălaj şi AOR, prin profesorii: Nicu Ionel Lăpuşan – consilier sportiv şi director al filialei judeţene Sălaj a AOR şi Mircea Sumurducan – consilier sportiv şi secretar al filialei judeţene Sălaj a AOR au oferit participanţilor bentiţe şi tricouri cu însemne ale Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
La închiderea acestui eveniment sportiv, prof. Nicu Ionel Lăpuşan i-a felicitat pe toţi concurenţii la cros şi le-a mulţumit organizatorilor, îndemnând întreaga asistenţă să facă exerciţii fizice şi sport în spiritul olimpismului, pentru a întări sănătatea, a dezvolta armonios corpul omenesc şi a stimula calităţile psihice, moral-volitive şi de caracter ale fiecăruia, necesare formării unei personalităţi complexe. Cu acest prilej, au fost făcute 80 de poze de subsemnatul, care – împreună cu protocolul de desfăşurare a crosului – vor fi trimise la Academia Olimpică Română.
La Şimleu Silvaniei, oraş reprezentativ al culturii şi spiritualităţii sălăjene, s-a desfăşurat, sâmbătă şi duminică (28-29 mai a.c.), ediţia a II-a a Concursului Naţional de Interpretare a Muzicii Populare Româneşti “TRADIŢII”, sub patronajul Inspectoratului Şcolar Sălaj, al Primăriei Şimleu Silvaniei, al Societăţii Cultural-Artistice “La Fântâna Dorului” şi al Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei.
Menit să păstreze, să valorifice şi să promoveze adevăratele valori ale cântecului şi portului popular românesc, concursul din acest an a reunit la întrecere 26 de participanţi din judeţele: Bihor, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Satu Mare, Sibiu, Tulcea, Vâlcea şi Sălaj, precum şi din Republica Moldova – reuniţi în celebrul ansamblu folcloric “Moştenitorii” din Chişinău, condus de prof. Valeriu Chiper.
Regulamentul concursului a cerut interpreţilor să prezinte o doină/baladă/cântec doinit fără acompaniament, un cântec cu acompaniament orchestral şi costumul popular pe care-l poartă. În acest context, juriul – format din specialişti în acest sector artistic – a apreciat concurenţii în funcţie de autenticitatea repertoriului, de calităţile vocale, de ţinuta scenică şi artistică, dar şi de valoarea şi modul de prezentare a costumului popular.
În etapa de preselecţie, au “picat” şase participanţi, iar cei 20 “admişi” în concurs au evoluat la două secţiuni: categoriile de vârstă 15-18 ani şi 19-23 de ani. Juriul de concurs, condus de prof. Gelu Furdui – realizator de emisiuni folclorice la “Radio-Cluj”, a acordat celor mai buni şi talentaţi interpreţi de muzică populară românească menţiuni, premii speciale, premii I, II şi III, precum şi Marele Premiu.
Cu acest prilej, domnia sa, reliefa:
“Mi-a făcut mare plăcere să revăd Şimleu Silvaniei după 45 de ani, un oraş nu prea mare, dar cu o aşezare frumoasă şi curată, cu oameni buni şi harnici, care ţin la urbea lor. Juriul a avut mult de lucru în evaluarea concurenţilor, mulţi dintre ei fiind foarte buni. Pentru mine, acest lucru este o mare bucurie, pentru că, iată, vine o generaţie talentată de copii, care va păstra neîntinată această mare avere românească, cea care se numeşte tradiţia populară”.
Printre premiaţi s-au numărat şi următorii sălăjeni: Ioana Unguraş (18 ani) din Jibou – Premiul Special, cu doina “Pentru badea care-mi place” şi cântecul de joc “Pomuţ verde împănat”; Bianca Temeş (16 ani) din Jibou – Premiul Special, cu cântecul doinit “Mândră-i horea secerii” şi cântecul de joc “S-o-nceput danţul la şură”; Paul Ionuţ Gal (18 ani) din Giurtelecul Şimleului – Premiul II, pentru cântecul doinit “Creşti, pădure, şi te-ndeasă” şi cântecul de joc “Sâmbătă seara, m-am dus”.
Acompaniamentul muzical a fost asigurat de Orchestra “Porolissum” din Zalău, condusă de maestrul Ionuţ Dârjan. În plus, ei şi-au prezentat frumoasele şi autenticele costume populare specifice zonelor folclorice din care provin.
Marele Premiu al concursului a fost câştigat de Lorena Pascu (16 ani) din Orăştie, judeţul Hunedoara, cu doina “Suie-mă, Doamne, la cer”, cu cântecul de joc “Colo, jos, peste părău” şi cu o inedită prezentare a costumului popular.
Întregul program al celor două zile de activităţi a fost coordonat de cunoscuţii şi recunoscuţii interpreţi şimleuani de muzică populară românească, Vlăduţa Lupău şi Daniel Pop – multipli câştigători la diferite concursuri şi festivaluri naţionale de folclor.
Prezent la acest adevărat festival al etalării tradiţiei cântecului şi portului popular românesc, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei, remarca:
“Sunt bucuros că acest concurs de valoare, cu caracter internaţional, aflat la cea de-a doua ediţie, se desfăşoară în oraşul nostru, loc cu o bogată tradiţie a cântecului şi portului popular românesc, fapt pentru care aceste activităţi sunt trecute pe calendarele naţionale. Viitorii artişti ai României sunt pentru prima sau a doua oară în competiţie în Şimleu Silvaniei, oraş a cărui caracteristică principală este ospitalitatea. Sunt convins că se vor afla printre câştigători, cei mai buni şi mai talentaţi interpreţi ai cântecului popular. Îi felicit pe toţi concurenţii şi, în numele organizatorilor, le mulţumesc sponsorilor pentru sprijinul material şi financiar acordat”.
Modernizarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Orăşenesc Şimleu Silvaniei a început în urma semnării contractului de finanţare nr.800/07.07.2010 între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului prin Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi Unitatea Administrtiv -Teritorială Oraşul Şimleu Silvaniei.
Proiectul, finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, se desfăşoară în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, axa prioritară 3: “Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, domeniul de intervenţie 3.1. “Reabilitarea/ modernizarea/ echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate”. Valoarea totală a proiectului este de 3. 961.458,99 lei.
Obiectivul general al proiectului este să contribuie la îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de servicii medicale pentru populaţia oraşului Şimleu Silvaniei şi a celor 15 unităţi administrativ teritoriale arondate acestuia. Creşterea calităţii infrastructurii se va realiza prin reabilitarea, modernizarea Corpului D al clădirii Spitalului Orăşenesc Şimleu Silvaniei, acest corp asigurând funcţiunile pentru Ambulatoriul de specialitate precum şi recompartimentarea acestuia pentru înfiinţarea de noi servicii medicale. Astfel, până la sfârşitul proiectului vom avea o unitate medicală modernizată.
Reabilitarea ambulatoriului presupune următoarele lucrări: înlocuirea ferestrelor existente cu ferestre termoizolante, refacerea pardoselilor, tencuielilor interioare precum şi a finisajelor (zugraveli şi vopsitorii), refacerea placajelor şi pardoselilor din grupurile sanitare, placarea pereţilor cu faianţă şi refacerea pardoselilor cu gresie antiderapantă, refacerea integrală a instalaţiei electrice, înlocuirea învelitorii, realizarea şi dotarea corespunzătoare a grupurilor sanitare, realizarea tencuielilor exterioare cu tencuială decorativă, refacerea trotuarelor de protecţie din jur, drumul de acces, trotuarele spre ambulatoriu, precum şi scările principale de acces în clădire. Lucrările de construcţii sunt în derulare, pâna în prezent fiind realizate în proporţie de 60%.
În perioada următoare se va derula achiziţia pentru dotarea ambulatoriului cu echipament şi mobilier medical.
Primarul oraşului Şimleu Silvaniei, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş, managerul acestui proiect, a declarat:
“Prin realizarea lucrărilor de modernizare şi echipare propuse, estimăm o creştere în anii următori a numărului consultaţiilor cu aproximativ 20%, numărul mediu de consultaţii depăşind 50.000 pe an. Această adresabilitate ridicată justifică pe deplin dotarea corespunzătoare şi modernizarea ambulatoriului de specialitate, pentru ca pacienţii să beneficieze de condiții moderne şi servicii medicale de calitate, corespunzătoare normelor europene”.
Te punem la curent cu tot ce contează în orașul Șimleu Silvaniei!
Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți în regulă, dar puteți renunța, dacă doriți. Setările cookieACCEPT
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Prezentarea generală a confidențialității
Acest site utilizează module cookie pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Din aceste cookie-uri, cookie-urile clasificate ca necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcțiilor de bază ale site-ului. De asemenea, folosim module cookie de la terțe părți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. numai cu acordul dvs. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-urile care asigură funcționalitățile de bază și caracteristicile de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează informații personale.