All posts by Administrator

Colegiul Național „SIMION BĂRNUȚIU” – un secol de unitate în diversitate!

Motto: „Cultura e puterea cea mai tare de pe pământ și e o cetate nouă a unității naționale”.

Simion BĂRNUȚIU (1808 – 1864)

Anul 2019 a fost, pentru Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, un an „bogat” în ceea ce privește activitățile care au marcat  împlinirea a 100 de ani de identitate, culminând cu admirabilul eveniment de sărbătorire a Centenarului liceului. Frumoasa poveste a acestei școli a început la 1 octombrie 1919, reușind să devină un reper în educația și formarea tinerilor din județul Sălaj, și nu numai. Această școală și-a deschis porțile la 1 octombrie 1919, cu cinci clase, în actuala clădire a Liceului Tehnologic „Ioan Ossian”și, înscriindu-se în galeria primelor licee românești apărute în Transilvania imediat după Marea Unire din 1918, era primul liceu românesc pe meleaguri sălăjene. Se numea Liceul „Simion Bărnuțiu”, purtând numele marelui om politic și gânditor sălăjean, fruntaș al revoluției  de la 1848-1849 din Transilvania, vicepreședinte al Adunării Naționale de la Blaj, din 3-5/15-17 mai 1848. Iar primul director al acestuia a fost eminentul profesor de limba latină și istorie Ioan Ossian, doctor în litere al Universității din Cluj –  „un orator captivant, un excelent pedagog și un bun organizator” (conform spuselor preotului greco-catolic Valeriu Sima). În anul 1948, liceul a fost desființat abuziv, din cauză că nu mai corespundea „avântului revoluționar” din zorii perioadei comuniste, iar în locul său a fost înființată o școală profesională, care a devenit, cu timpul, Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”. Liceul a fost reînființat în anul 1956, sub denumirea de „Liceul de Cultură Generală”, funcționând în clădirea în care se află Școala Gimnazială „Báthory István”. Actuala clădire a liceului s-a dat în folosință în anul 1964 și, până acum, școala a avut denumirea de: Liceul Real-Umanist, Liceul de Filologie-Istorie și Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei. Prin ultima denumire, din 9 august 2004, s-a împlinit firesc, un destin educațional, fapt ce reprezintă o dovadă concretă a recunoașterii și aprecierii rezultatelor deosebite înregistrate de acest liceu șimleuan, de-a lungul întregii sale existențe. Acest lucru este întărit/autentificat și de cele două Certificate de „Școală Europeană” (2007 și 2018), acordate de Ministerul Educației Naționale, fapt de care sunt și eu mândru, întrucât am fost profesor- diriginte al liceului.

În acest context, joi și vineri, 3-4 octombrie 2019, CN „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei a fost în sărbătoare. Și nu într-una oarecare. A fost o mare sărbătoare cu manifestări cultural-educative, artistice și sportive. Au participat reprezentanți ai: elevilor (foști și actuali), cadrelor didactice, personalului auxiliar și nedidactic (foști și actuali), părinților, Ministerului Educației Naționale (MEN), Prefecturii și Consiliului Județean Sălaj, Inspectoratului Școlar Județean Sălaj (IȘJS), Primăriei și Consiliului Local Șimleu Silvaniei, unităților școlare, instituțiilor și unităților economice locale și județene, invitați. În prima zi, înainte de ora prânzului, „startul” activităților a fost dat de „Crosul Generațiilor”, cu participarea a peste 700 de elevi și profesori ai școlii, cărora li s-au alăturat (Nota Bene!) și părinți. Apoi, timp de aproape trei ore, s-au desfășurat activități, sub genericul „Mă simt bine în școala mea”, la: pictură, pictură pe pietre, gastronomie, expoziție fotografică, jocuri sportive, concurs de cultură generală, vânătoare de comori etc.

A doua zi, începând cu ora 9:00, după „întâlnirea generațiilor”( în care elevi actuali s-au întâlnit cu absolvenți de succes ai școlii), a avut loc lansarea cărților: „Colegiul Național Simion Bărnuțiu Șimleu Silvaniei – o școală la 100 de ani”,  „Semnele timpului – retrospectiva imaginii liceului în revistele școlare”, „Pași prin ursite” (Teodor Crișan, fost director al liceului), „Crâmpeie de gând, în culoare și cuvânt” (Simona Tămaș Onuțan, fostă elevă a școlii) și „Glasul vrăjilor” (Susana Maria Oros, elevă în Cluj-Napoca). Prima carte (383 de pagini), sub coordonarea profesoarei Bianca Adriela Șerban – directoare, este o „MICROMONOGRAFIE a ceea ce a fost și este Colegiul Național „Simion Bărnuțiu”, azi, la cei 100 de ani de existență”, prin care un vis al domniei sale a devenit realitate! Cartea cuprinde, în cele cinci capitole, date despre: trecut, prezent, frumusețea neuitată a anilor de liceu, însemnele statorniciei și emoția despărțirii – sfârșit?!? un nou început!!! Cea de-a doua carte (258 de pagini), sub coordonarea profesoarelor Bianca Șerban și Stela Ioniță, are 10 capitole, intitulate: Remember Simion Bărnuțiu; Articole-program.Editoriale; Ecouri în presă. Premii; Despre școală, cărți și reviste; Sub zodia metaforei; Concursuri. Competiții.Expoziții; Triada părinți-elevi-profesori; Alte forme ale nostalgiei; Umor. Perle școlărești; Titluri și redacții. După vizitarea colegiului, a urmat dezvelirea Plăcii Aniversare, depunerea unei jerbe la bustul lui Simion Bărnuțiu de către actualii și foștii directori prezenți, așezarea Capsulei Timpului” (Mesaj care va fi citit în octombrie 2069) la baza bustului patronului spiritual al liceului și lansarea de baloane multicolore.

În continuare, s-a desfășurat o „întîlnire omagială” la Casa Orășenească de Cultură, prezentatori fiind elevii Iarina Ihoș și Denis Moga (ambii, clasa a X-a C a colegiului). Despre trecutul îndepărtat al școlii, au vorbit cercetători de seamă ai Muzeului Județean de Istorie și Artă din Zalău: dr. Ioan Bejinariu, dr. Horea Pop, dr. Marin Pop și dr. Emanoil Pripon. Discursurile acestora au fost pertinente, reliefându-se personalitatea lui Ioan Ossian, „starea” liceului în perioada 1919-1939, colecția de „antichități” a colegiului și materialele arheologice ale acesteia, precum și tezaurul monetar descoperit la Sălăjeni. De asemenea, profesoara Bianca Șerban a avut un discurs elocvent și adecvat despre prezentul colegiului. Apoi, au vorbit: ing. Septimiu Cătălin Țurcaș – primar al orașului Șimleu Silvaniei,  prof. Székely Radu – expert politici publice la Ministerul Educației Naționale (MEN), prof. Iuliana Vârtic – director general la MEN, prof. Kovács Zoltán – director de cabinet la MEN, prof. Maria Pop – inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Sălaj (IȘJS), ing. Florin Florian – prefect al Județului Sălaj și ec. Tiberiu Marc – președinte al Consiliului Județean Sălaj.  În discursurile acestora, printre altele, s-au aflat veritabile „mesaje”, raportate la prezentul și viitorul educației/învățământului românesc. În plus, în aplauzele asistenței, i-au fost înmânate colegiului, prin doamna Bianca Șerban: Placheta „Școală europeană 2019”, de către domnul Septimiu Cătălin Țurcaș, din partea Primăriei și Consiliului Local Șimleu Silvaniei; „Diploma de Excelență în Educație” („în semn de recunoaștere a meritelor deosebite și de prețuire pentru devotamentul și generozitatea tuturor dascălilor care au investit profesionalism și răbdare în cei care înseamnă viitorul, contribuind în acest fel la prestigiul școlii sălăjene de-a lungul timpului”), de către doamna Maria Pop, din partea IȘJS; „PLACHETA ANIVERSARĂ” („în semn de profundă apreciere adusă generațiilor de dascăli și elevi care, prin profesionalism și dăruire, au contribuit la construirea valorilor românești”), de către domnul Székely Radu, din partea MEN și „DIPLOMA DE EXCELENȚĂ” („în semn de aleasă prețuire pentru generațiile de dascăli și elevi, care timp de 100 de ani au contribuit cu profesionalism și dăruire la dezvoltarea învățământului românesc”), de către domnul Kovács Zoltán, din partea MEN.

A urmat prezentarea „galeriei” directorilor și directorilor adjuncți ai școlii, în paralel cu o proiecție video. Urcând pe scenă, în aplauzele celor prezenți, fiecare dintre aceștia a primit „Placheta Aniversară”. De asemenea, a fost exprimată recunoștința față de 28 de profesori pensionari, cărora li s-a înmânat câte o „Scrisoare de Mulțumire”, fiecare într-un frumos coș artizanal cu flori în mai multe culori.

Apoi, publicul spectator a urmărit cu deosebit interes „Mesajul Generațiilor”, în alocuțiuni, pe cât de atrăgătoare, pe atât de pilduitoare, exprimate de către: dr. Liviu Gârbea – medic pensionar din Zalău, prof. Kovács Zoltán – MEN, av. Cristian Lazăr – Cluj-Napoca (toți trei, foști elevi ai liceului) și Imre David  (elev, clasa a XI-a C).

Au urmat momente cultural-artistice. S-au recitat poezii ale marilor poeți Lucian Blaga (Volumul „Poemele luminii”- 1919): „Eva” – Bianca Gârdan (clasa a X-a A), „Lacrimile” – Alexandra Oancea (X A) și Nichita Stănescu, „Cântec”-  Anemona Vedinaș (XI A). De asemena, Lukcács Zsuzsa (XII D) a  recitat poezia „Van-e jobb cél” (Poate fi un scop mai bun) a poetului Aranyosi Ervin, iar Megu Robert (XII D), poezia „Még nem elég” (Nu e de ajuns), a poetului Váci Mihály. Elevul Bogdan Hurban (XII C) a interpretat cântece populare românești, iar un grup de elevi al școlii (fete și băieți) și-a etalat măiestria într-un vioi dans popular maghiar din zona Barcăului (Sălaj). Festivitatea s-a încheiat, în aplauzele și uralele tinerilor, cu „muzică folk”, în interpretarea elevilor: Andreea Rus (XII F), Tudor Dragoș (XII F) și Rareș Oltean (X C) – cu acompaniamentul orchestral al chitarelor proprii.

Așadar, activitățile desfășurate s-au constituit într-o frumoasă „gală”, pe măsura importanței și semnificației Centenarului acestui liceu, cu un secol de unitate în diversitate, într-o școală emblemă a învățământului șimleuan, sălăjean și național. Felicitări, TUTUROR!

La mulți ani, Colegiul Național „SIMION BĂRNUȚIU” din Șimleu Silvaniei!

Prof. Marin ȘTEFAN

Publicist, Șimleu Silvaniei

Karate Shotokan

In perioada 11-13.10.2019, Sala Polivalenta din Tg. Secuiesc a gazduit editia din acest an a Campionatului National de Karate Shotokan al Comisiei W.S.F. din cadrul Federatiei Romane de Karate.
Evenimentul a fost organizat de catre C.S. Mikado din Covasna si C.S. Tanko din Tg. Secuiesc si a reunit in jur de 450 de sportivi din intreaga tara, care s-au intercut in probe de Shobu Nihon, Shobu Sanbon, Shobu Ippon Open si Kansei Shiai.
Delegatia C.S. Omega si Clubul Copiilor din Simleu Silvaniei, a numarat 11 sportivi insotiti de subsemnatul si care la finele intrecerii au contabilizat nu mai putin de 23 de medalii: 3 de aur, 3 de argint si 17 de bronz.
Locul I: Ilinca Marius(3)(foto), locuri II: Cosma David, Bal Matei si Gal Nicolae, iar locul III: Cosma David(2), Chereches Marius(3),Rad Ioana(2), Pop Tania(3),Albu Mario, Gal Nicolae(2), Moldovan Alexandru(3) si Ilinca Marius. Cionca Gabriel si Costea Ana au fost si ei aproape de podium, dar doar pe locurile IV.
A fost un concurs puternic, cu foarte multi sportivi bine pregatiti, cu probe noi de concurs, iar locurile obtinute de sportivii nostri nu fac decat sa reconfirme palmaresul de pana acum, iar pe aceasta cale doresc sa-i felicit .
Pregatirea continua pentru ca duminica viitoare avem de luptat la Cupa Zalaului, un concurs de verificare si pregatire pentru europenele din Macedonia de la inceputul lunii noiembrie.
Multumim Primariei si Consiliului Local din Simleu Silvaniei pentru sustinere si incredere!

Prof. Pop Gheorghe

 

Profesorul Vasile STOICA – 104 ani de viață!

Motto : „Ca să ai o bătrânețe lungă, trebuie să începi să fii bătrân foarte devreme”.

CATO CEL BĂTRÂN (234 -149. î.Hr.), om politic și scriitor roman

104 ani! Da, e-adevărat, domnul profesor Vasile STOICA a împlinit, după începutul lunii lui Brumărel, în 7 octombrie 2019, 104 ani de viață!  La două zile după Ziua Internațională a Profesorului (5 octombrie), Vasile STOICA a adunat, cum se spune, 104 toamne! S-a născut în 7 octombrie 1915, la Urluiasca (lângă Drăgășani), acum comuna Cungrea, județul Olt. A ajuns pe meleaguri sălăjene în anul 1946, profesând în satele Iaz (comuna Plopiș), Preoteasa și Subcetate (ambele, comuna Valcău de Jos) și în orașul Șimleu Silvaniei (Școala Generală nr.1). L-am cunoscut în urmă cu peste 56 de ani, când avea funcția de șef al Secției de Învățământ a raionului Șimleu, regiunea Crișana, iar eu profesam la Școala Tehnică Veterinară (actualul LT „Ioan Ossian” Șimleu Silvaniei). După pensionare, s-a stabilit în „capitala Ardealului iubit”, Cluj-Napoca, locuind (casă, curte și grădină) împreună cu familia Felicia și Marin Predonescu, amândoi profesori pensionari. Felicia, cumnata sa, a fost profesoară de limba și literatura română, iar Marin, profesor de istorie și director, ambii la Liceul din Sărmășag (Sălaj).

L-am vizitat de nenumărate ori și am scris despre domnia sa la împlinirea unui veac de viață, precum și la 103 ani. Acum l-am felicitat pentru „atingerea” acestei frumoase vârste,  chiar în ziua sărbătoririi acestui eveniment, luni, 7 octombrie 2019. Atunci, revenind la Șimleu Silvaniei de la Stațiunea Băile Sovata, m-am oprit pe strada Nicolae Bălcescu nr.19 din Cluj-Napoca și am „bătut” la ușa casei sale. Mi-a deschis ușa doamna Felicia, care, surprinsă de prezența mea, s-a grăbit să-i dea de veste cumnatului său. Mai întâi a venit Marin Predonescu, dar, imediat  a apărut și Vasile Stoica, radiind de bucurie pentru această revedere neașteptată!

După îmbrățișările și felicitările de rigoare, i-am înmânat domnului Stoica câteva cadouri simbolice, mai multe ziare cu articole scrise de mine și Broșura „Șimleu Silvaniei – orașul de sub poalele Măgurii”, editată de Primăria orașului Șimleu Silvaniei și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Șimleu Silvaniei. Apoi, timp de câteva minute, am vorbit fiecare despre diferite lucruri mai vechi, actuale sau de viitor. Întrebându-l pe domnul Stoica cum se simte la această minunată vârstă, mi-a răspuns:

„… destul de bine, dar, cam m-au lăsat puterile, mă chinuie un afurisit de reumatism…”.

Mi-a spus că a ajuns la această vârstă datorită „grijei”cumnatei sale, Felicia, și faptului că se „mișcă” atâta cât poate prin curte, grădină și chiar pe stradă și că, nu fumează și nu mai bea nicio „picătură” de alcool. În acest sens, am remarcat că, și la această vârstă, Vasile Stoica este destul de zvelt, cu o memorie foarte bună, vorbind cu dezinvoltură despre orice subiect.

Menționez faptul că, printre alții, în casa sărbătoritului au venit să-l felicite: de la Slatina, nepoata sa, Elena ( profesoară de geografie pensionară) cu soțul ei, Ștefan Bujgoi (preot ortodox pensionar) și reprezentanți ai Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. De asemena, a primit câte o „Diplomă de Excelență” din partea Ministerului Apărării Naționale și Asociației Naționale a Veteranilor de Război, întrucât, în grad de sublocotenet, a luptat în Armata României până la Cotul Donului și, înapoi, până în Munții Tatra, când „s-a spart târgul”! Ne-am despărțit, adresându-ne urări de bine și cu rugămintea domniei sale:

„să mai treci pe la mine, te-aștept cu drag!”.

Așadar, profesorul Vasile Stoica „merge” pe 105 ani. Fie binecuvântat de Bunul Dumnezeu cu multă sănătate, în această frumoasă viață pământeană!

La muți ani, domnule Vasile STOICA!

 

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, la Centenar și Adunarea Generală Extraordinară!

Motto: „Ziarul nu este numai o știre, telegramă, articol de fond, reportaj, numai politică și informație… Ziarul e o stare sufletească”.

Tudor ARGHEZI (1880 -1967), poet și scriitor

Joi, 26 septembrie 2019, în Sala de Concerte a Radiodifuziunii Române (Sala Radio) s-au desfășurat activitățile de celebrare a Centenarului Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), sub genericul de mare rezonanță istorică „Ziaristul român – promotor al Marii Uniri. Sărbătorirea a 100 de ani de jurnalism profesionist în România (1919 – 2019)”. La această festivitate importantă, organizată de către UZPR, în parteneriat cu Radio România și cu sprijinul Guvernului României, au fost prezenți aproape 700 de participanți, printre care, jurnaliști membri ai UZPR din țară și din afara granițelor acesteia și reprezentanți ai: statului român,  Bisericii Ortodoxe, Bisericii Greco-Catolice, Ambasadelor acreditate la București, unor instituții și sponsori, unor Uniuni de Creație, unor organizații neguvernamentale, unor trusturi de presă și redacții din presa scrisă, online, radio și televiziune. În rândul acestora s-a aflat și subsemnatul, membru al UZPR, onorând invitația Uniunii. Menționez faptul că, dintre cei peste 3.000 de membri ai UZPR, mai fac parte și sălăjenii: Viorica Blaj, Ioan Filip, Simion Gliguță, Maria Marincaș, Ileana Păușan, Ioan Nichita Săbăduș, Vasile Șandor și Viorel Varga.

Deschiderea oficială a reuniunii a fost făcută de către Răzvan Onesa – jurnalist la Televiziunea Română, cel care a coordonat întreaga activitate. La început, un grup de fete, reprezentante ale Corului FRIENDSHIP de la Palatul Național al Copiilor din București, condus de profesoara Claudia Păun Stoicescu și acompaniat de către Cristian Dumitrașcu și Trupa „Aliații”, a interpretat câteva piese corale. După Imnul de Stat al României, a fost intonat „Imnul Jurnalistului” de către compozitorul Mihai Napu Band, pe versurile lui Miron Manega – ziarist, purtător de cuvânt al UZPR.

Apoi, a fost invitat să ia cuvântul domnul Doru Dinu GLĂVAN – președinte al UZPR. După salutul de „bun venit!”, în discursul său, Doru Dinu Glăvan a spus:

„(…) Aduc mulțumiri tuturor celor care au răspuns invitației noastre. Mulțumesc Guvernului României, reprezentat aici de domnul ministru Toni Greblă, bună ziua!, pentru susținerea acestui eveniment. Mulțumesc partenerului nostru – Societatea Română de Radiodifuziune, care ne găzduiește. Mulțumesc excelențelor lor, ambasadori în România, din partea Federației Ruse, Belarus, Danemarca, Estonia, Irlanda, Muntenegru, Serbia, Slovacia și Cipru, precum și reprezentanților ambasadelor la București din Cehia, Polonia, Grecia, Marea Britanie și Irlanda de Nord și Republica Moldova. Mulțumesc foștilor președinți ai UZPR în perioada postdecembristă, care au făcut ca România să reziste într-o societate tumultoasă. Sunt cu toții aici, le mulțumesc! Mulțumiri se cuvin adresate tuturor partenerilor Uniunii, sponsorilor care ne sunt alături și Uniunilor de Creație care își exprimă solidaritatea cu Uniunea noastră. Dragi invitați, ne aflăm într-un moment emoționant, celebrarea unui secol de existență a UZPR, o sărbătoare pe care o transferăm întregii bresle, ca un omagiu adus jurnalismului profesionist din România reîntregită. Am traversat trei perioade importante din istoria României: cea interbelică, comunistă și a deplinei democrații în care ne aflăm. În tot acest interval, jurnaliștii au constituit o importantă categorie implicată în viața socială, culturală, economică, dezbătând cum este și firesc, dintodeauna, curentele politice ale timpurilor. Cred cu tărie că, întotdeauna, presa și slujitorii ei au avut un aport considerabil în evidențierea realităților, chiar dacă uneori sau poate chiar deseori, extremele abordate s-au aflat în disonanță. În ceea ce privește UZPR de astăzi, prin membrii ei, tot mai numeroși, aceasta se dorește a fi componentă importantă  a societății române. Drumul pe care îl avem de parcurs nu este ușor, dar, printr-o conjugare a bunelor intenții, percepții și printr-o concentrare a eforturilor, pot fi depășite bariere, obstacole, impedimente de tot felul. Avem numeroase împliniri prin activitățile pe care le desfășurăm, din inițiative individuale sau colective, care se bucură de o bună și largă audiență. Constatăm că, eforturile noastre și ale filialelor din  întreaga țară, dar și din diaspora, sunt răsplătite prin participarea tot mai numeroasă a publicului la manifestările organizate. Toate acestea sunt reflectate în publicațiile noastre: Cronica Timpului, Certitudinea, Revista Profesională a UZP, dar și pe site-ul nostru. Ne bucură numărul tot mai mare al jurnaliștilor, scriitorilor, al altor oameni de cultură, care trimit spre lumina tiparului lucrările, creațiile lor, sub egida Editurii UZP. Pe de altă parte, o nouă inițiativă a Uniunii, de a face cunoscute marile personalități ale jurnalismului din toate timpurile, inclusiv cel prezent, sub forma unor Convorbiri Jurnalistice, atrage o audiență tot mai mare. Rămânem preocupați pentru condiții tot mai bune în viața jurnaliștilor și, deopotrivă, de găsire a unor forme prin care să ridicăm calitatea profesională a tinerilor jurnaliști și nu numai, căutând, formule de parteneriat în realizarea acestora. Cuprinderea unui număr tot mai mare de jurnaliști, crearea unității în interiorul breslei sunt deziderate spre care tindem. Cred cu toată convingerea că, toate gândurile bune pe care le avem vor fi împlinite într-un orizont nu prea îndepărtat. Permiteți-mi să vă propun un moment de reculegere pentru toți cei care au fost membrii acestei Uniuni și nu numai, și care au trecut la cele veșnice. Vă mulțumesc! Închei cu o singură urare –  viață lungă, bună înțelegere și împlinirea rezultatelor comune! La mulți ani, UZPR!”.

În continuare, au fost prezentate două mesaje. Primul a fost Mesajul Academiei Române, transmis de către academicianul Răzvan Theodorescu – vicepreședinte al Academiei, citit de către Răzvan Onesa:

„Faptul că, breasla Jurnaliștilor din România poate să celebreze un Centenar al Uniunii sale reprezintă un semn de vitalitate, de forță creatoare și de perfectă sincronizare cu Europa. UZPR  reprezintă pentru societate, pentru cultură, pentru politic, pentru economia românească, un semn distinctiv pe care Academia Română îl salută cu respect și solidaritate”.

Al doilea a fost Mesajul Preafericitului Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, despre valorile creștine și jurnalismul de responsabilitate socială, încheiat cu cuvintele:

„Ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos să binecuvânteze pe toți organizatorii și participanții la lucrările acestei întruniri și să le dăruiască bucuria de a cultiva, în universul mediatic dinamic din zilele noastre, valorile care nu se învechesc niciodată!”.

Acesta a fost citit de către consilierul patriarhal Nicolae Dascălu – directorul Publicațiilor „Lumina”.

De asemenea, despre evenimentul sărbătorit și parcursul jurnalismului românesc în ultimul secol, despre rolul UZPR și importanța exercitării profesiunii de jurnalist/ziarist în cadrul Uniunii, precum și despre susținerea continuității activității și unității Breslei, au vorbit, cu multă însuflețire și pricepere gazetărească, domnii: Sergiu Andon (jurist, președinte al UZPR după anul 1990), Neagu Udroiu (ziarist și istoric al Breslei), Teodor Damian (New York, Statele Unite ale Americii), Nicolae Dan Fruntelată (poet, scriitor și publicist), Andrei Păunescu (muzician, scriitor și jurnalist), Nicolae Ciobanu (ziarist, Pancevo-Voivodina, Serbia), Nicolae Băciuț  (ziarist, Târgu Mureș), Miron Manega (ziarist, purtător de cuvânt al UZPR), Iuliana Gorea Costin (Chișinău, Republica Moldova), Alexandru Mironov (scriitor și jurnalist, fost ministru al sportului, 1993-1996), Mirela Munteanu Lițoiu (Toronto, Canada), Lavinia Betea (profesor universitar și jurnalist, Arad), George Roca (Sydney, Australia), Liviu Hopârtan (Bruxelles, Belgia), Ovidiu Ioanițoaia (ziarist sportiv) și Iulia Sanda Vârsta (Italia).

Cei prezenți la această Gală a UZPR au avut parte și de recitalurile susținute de către renumiții interpreți de muzică: Mihai Napu Band, Andrei Păunescu, Sergiu Cioiu, Ducu Bertzi și Tudor Gheorghe, răsplătiți cu aplauze îndelungi și binemeritate pentru frumoasa evoluție scenică.

Vineri, 27 septembrie a.c., în aula Academiei de Științe Economice din București, după constatarea statutară de către Ovidiu Zanfir – secretar general al Uniunii, s-a desfășurat Adunarea Generală Extraordinară a UZPR, având următoarea ordine de zi: 1. Prezentarea și supunerea la vot a Statutului UZPR, revizuit (citit de către Valeriu Uban – secretar al Comisiei de Atestare Profesională); 2. Prezentarea și supunerea la vot a Regulamentului Comisiei de Atestare, revizuit (citit de către Sorin Stanciu – președintele Comisiei); 3. Prezentarea și supunerea la vot a Regulamentului Juriului de onoare, disciplină și arbitraj, revizuit (citit de către George Coandă – președintele Juriului); 4. Probleme diverse, de actualitate și de interes general.

În prezidiu au fost prezenți: Doru Dinu Glăvan, Daniela Gîfu și Mihai Milca – vicepreședinți, Ovidiu Zanfir și Sergiu Andon – jurist. Activitatea a fost moderată de către Doru Dinu Glăvan și Sergiu Andon – renumit avocat și jurnalist, în vederea armonizării/potrivirii acestor documente cu legislația actuală din țara noastră. După șase ore (!) de dezbateri „pro și contra”, punct cu punct, ale celor șapte capitole, cu 47 de articole ale Proiectului de Statut și a celor două Regulamente, delegații cu drept de vot (unul la 20 de membri ai UZPR) au votat aceste documente, care definesc breasla drept o Uniune de Creație modernă, conectată la valorile și principiile acestor vremuri. În continuare, au fost discutate câteva probleme de actualitate și de interes general.

La sfârșitul adunării, în aplauzele celor prezenți, prof. dr. Nicolae Dinescu – președinte al Filialei UZP din Râmnicu Vâlcea a citit și a înmânat domnului Doru Dinu Glăvan  un HRISOV ANIVERSAR, în semn de recunoaștere și apreciere a activității acestuia  în funcția de președinte al UZPR.

Așadar, cele două activități desfășurate spre sfârșitul lunii lui Răpciune (26-27 septembrie 2019) au fost de o reală importanță, una măreață, pe măsura sărbătoririi Centenarului UZPR.

LA MULȚI ANI, UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA!

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Liceul „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, 100 de ani de existență!

Motto : „Școala este fabrica umanității”.

COMENIUS ( Jan Amos KOMENSKY, 1592-1670), umanist și pedagog ceh

În această toamnă, la 1 octombrie 2019, se vor împlini 100 de ani de la înființarea Liceului „Simion Bărnuțiu (din 1 septembrie 2004, Colegiu Național) – un eveniment cu rezonanță în orașul spiritualității sălăjene, Șimleu Silvaniei, în județul Sălaj și în România, fiind primul liceu românesc pe meleaguri sălăjene! În urmă cu un secol, la 1 octombrie 1919, prin eforturile unor intelectuali, mari patrioți, liceul și-a deschis porțile în localul construit cu trei ani mai înainte, pe actuala stradă Simion Bărnuțiu nr.11. Ctitorul liceului a fost renumitul profesor Onisifor Ghibu – secretar general al Resortului Instrucțiunii Publice din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, cel care l-a și „botezat” așa, în memoria marelui gânditor și om politic Simion Bărnuțiu, fruntaș al Revoluției de la 1848-1849 din Transilvania, vicepreședinte al Adunării Naționale de la Blaj, din 3-5/15-17 mai 1848. Tot Onisifor Ghibu l-a numit director al liceului pe Ioan Ossian, reputat profesor de limbă latină și istorie, un patriot desăvârșit. Ca atare, îmi exprim recunoștința și admirația pentru acești profesori, cei care au pus bazele înființării primului liceu românesc în județul Sălaj. Aceleași considerente și pentru directorii, profesorii, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic, care și-au desfășurat activitatea în această prestigioasă instituție de învățământ, cu o întrerupere abuzivă de opt ani (1948-1956). De-a lungul exixtenței sale, liceul a avut următorii directori: Dr. Ioan Ossian (1919-1940), Kohálmi Mihály (1940-1941), Opra Benedek (1941-1944), Victor Pop (1944-1948), Dr. Orsos Zoltán (1956-1959), Gheorghe Boșca (1959-1968), Constantin Anton (1968-1978), Octavian Guțu (1978-1990), Teodor Crișan (1990-2012), Ioan Costelaș (2012-2014) și Bianca Șerban (2014-prezent). Menționez faptul că, profesorul Octavian Guțu, fost inspector școlar general al Sălajului și ex-primar al orașului Șimleu Silvaniei, este deosebit de activ la catedra de limba și literatura română, împlinind, la 1 septembrie 2019, 50 de ani de profesorat!

De asemenea, îi felicit pe cei 9.209 de elevi care au absolvit acest liceu șimleuan, o „emblemă” a învățământului românesc pe aceste meleaguri mirifice, la poalele falnicei Măguri a Țării Silvaniei. Da, acesta a fost și rămâne un liceu de elită, unde misiunea și funcțiile sale sunt îndeplinite. Misiunea sa a fost aceeași: dobândirea unui nivel înalt de cultură generală de către tânăra generație. Printre funcții se numără pregătirea elevilor pentru admiterea în diferite facultăți ale învățământului superior, precum și asigurarea unui cadru al manifestării tinerilor pentru libertate, dreptate și alte valori ale umanității. În cei 63 de ani de la reînfințarea liceului, datorită dascălilor, oameni devotați idealurilor educaționale, aceste funcții au fost atinse, iar misiunea liceului a fost îndeplinită. De la început, ca și acum, datorită bunului renume al liceului, au venit și vin la studii elevi din urbea șimleuană, localitățile limitrofe și nu numai. Valoarea pregătirii acestora a fost demonstrată la concursurile și olimpiadele școlare, la diferite obiecte de studiu și, mai ales, la admiterea în facultăți și institute de învățământ superior, devenind specialiști de mare importanță în multe domenii de activitate. Și, pentru toate acestea, iată, Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei are Certificat de „Școală Europeană, din partea Ministerului Educației Naționale!

Prin prisma specialității mele și a funcțiilor avute, amintesc câteva nume cu rezultate deosebite în domeniul educației fizice și sportului. Liceul se mândrește cu foști elevi, printre care: Teofil Chiș – maestru emerit al sportului, absolvent al Institutului de Educație Fizică și Sport București, coordonator-ridicător al echipei de volei a României (medalie de bronz la Campionatul European de Volei, Helsinki, 1977), al Clubului Sportiv „Dinamo” București (multiplu campion național) și al echipei „Silvania” Șimleu Silvaniei (câștigătoare a Cupei Balcanice, 1983), cetățean de onoare al orașului; Oláh Ștefan – primul sălăjean maestru al sportului (1976) la radio orientare (fosta radiogoniometrie operativă), dublu vicecampion european și două medalii de bronz la Campionatele Europene, 14 titluri de campion național al României, declarat de șase ori primul sportiv al Sălajului și cetățean de onoare al orașului; Mircea Pop – profesor de educație fizică și sport, antrenor de volei la Clubul Sportiv Școlar; Marin Silaghi – profesor de educație fizică și sport, antrenor de volei și director la Clubul Sportiv Școlar Zalău; Pavel Crișan – profesor de educație fizică și sport, director al Școlii Gimnaziale din Marca (Sălaj); Augustin Dănilă – profesor de educație fizică și sport, director al Școlii Gimnaziale din Pericei (Sălaj); Nicolae și Ioan Ilieș – campioni ai Regiunii Crișana la tenis de masă, componenți ai echipei de volei „Silvania” Șimleu Silvaniei și arbitri de volei divizionari; Ioan (Onuț) Pușcaș – voleibalist la echipele „Clubul Sportiv Școlar”, „Silvania” și Clubul Sportiv „Phöenix”; Aristide Florea și Dumitru Dragoș – voleibaliști la mai multe echipe de Divizia „A”; Dorina Crăciun (Perneș) – profesoară de educație fizică și sport, vicecampioană națională la săritura în înălțime, componentă a lotului național de tineret la atletism și sportivul nr.1 al județului Sălaj (1976); Adriana Remeș – profesoară de educție fizică și sport, vicecampioană națională la săritura în înălțime (junioare I, 1985); Kovács István – profesor de edjucație fizică și sport, director adjunct, dublu medaliat cu bronz la Campionatul Național de Atletism-juniori (1988, ștafeta 4 X 400 metri, cu echipa Sălajului); atleții, șahiștii și componenții echipelor de handbal și volei – campioni regionali sau județeni, antrenați, de-a lungul timpului, de profesorii Elena Balaș (Ștefan), Trandafir Popeț, Mircea Pop, Berek Ștefan, Kovács István și Raul Sârbe.

Remarc, de asemenea, faptul că rândurile corpului didactic al liceului au fost întărite, de-a lungul timpului, de proprii absolvenți, printre care: Elena Ștefan (Balaș), Octavian Guțu, Mircea Pop, Emilia Geiger (Chiș), Bianca Șerban, Kovács István, Mircea Brăban, Claudia Crăciun, Stela Ioniță, Anca Mureșan, Kovács Anna, Alina Crâșmar, Gabriela Domuța, Silvana Jurcău, Carmen Lăpădat, Szilágyi Erzsébet, Oana Țiglea, Veres Enikö, Katona Iosif, Otilia Vasil, Liliana Pașca, Ramona Pop, Berek Aliz, Mariana Nosal și Raul Sârbe.

Ca șimleuan, sunt bucuros de această aniversare, părtaș la acest centenar emblematic! În același timp, și mândru, întrucât am fost și eu profesor-diriginte al liceului, în anii 1971-1972. În acei ani, la clasele la care am predat, eram coleg de breaslă cu profesorii: Constantin Anton, Maria și Gheorghe Pîrvu, Octavian Guțu, Ioachim Căbuz, Stela Ciortan, Gheorghe Silvășan, Teodor Topan, Gheorghe Boșca, Flavia Borha, Varga Lajos, Cornelia Căprița, Trandafir Popeț, Ilie Muste, Eleonora Tătaru, Nagy Mihály, Dumitru Călin, Ioan Crâșmar, Joikits Attila, Gavril Pop, Papp Béla, Ileana Pușcaș, Papp László și Emma, Sallay Károly, Emil Buciu și Gheoghina Pop. Sub directoratul profesorilor Constantin Anton și Gheorghe Pîrvu, am avut o contribuție majoră la amenajarea unui spațiu pentru alergările de viteză, sărituri (lungime și înălțime) și aruncarea greutății, a unui teren de volei, precum și la construirea tribunei de la terenul de handbal/minifotbal bituminizat.

Venind vorba despre sport, încerc să fac un „portret” al regretatului profesor Trandafir Popeț (1937-1998). Acesta a fost primul profesor de educație fizică și sport al liceului, după reînființare. L-am cunoscut în anul 1963, la „Arena Sportivă”, actualul Stadion „Măgura”, când eu activam la Școala Medie Veterinară (fostul Liceu Agricol, acum, Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”). În acea perioadă am devenit prieteni și, apoi, în timp ce îmi desfășuram activitatea și ca instructor sportiv al Consiliului Raional Șimleu al Uniunii de Cultură Fizică și Sport (regiunea Crișana), precum și cea de președinte al Consiliului Orășenesc pentru Educație Fizică și Sport Șimleu Silvaniei (județul Sălaj), această prietenie s-a consolidat, raportată la un respect reciproc față de activitatea noastră comună, cea de educație fizică și sport. Trandafir Popeț a fost un dascăl bun, un om de cuvânt, cu un spirit de muncă tenace, bun organizator și priceput specialist al domeniului. A reușit să creeze toate condițiile și premisele pentru o bună funcționare a acestei activități didactice, în spiritul cerințelor din acele vremuri. Și-a îndemnat elevii săi în spiritul promovării unei discipline severe, ca parte a educației, în general, și a educației fizice și sportive, în particular. În plus, a imprimat colectivului de cadre didactice respectul față de profesie, disciplină în muncă și dorința de performanță. Din acest punct de vedere, festivitățile de încheiere a anilor școlari erau adevărate sărbători, prin măreția și farmecul programelor de gimnastică ritmică și acrobatică al elevilor (fete și băieți, cu echipamente încântătoare), în acompaniamentul muzical al Fanfarei Militare și sub coordonarea lui Trandafir Popeț. O, tempora! 

Așadar, începutul lunii lui Brumărel 2019 marchează împlinirea a 100 de ani de existență a acestei prestigioase școli șimleuane, căreia Ministerul Educației Naționale i-a conferit, și în anul 2018, CERTIFICATUL de „Școală Europeană pentru performanțele deosebite obținute în activitatea de cooperare europeană și pentru contribuțiile aduse la promovarea și dezvoltarea dimensiunii europene a educației!

Cu prilejul sărbătoririi Centenarului (vineri, 4 octombrie a.c.), urez liceului, actualul Colegiu Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei: VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Evenimentul “Haidaţ pă la noi! Deschideţi lada cu zestre sălăjeană”

Primăria Municipiului Zalău, prin Centrul Naţional de Informare și Promovare Turistică Zalău, organizează Sâmbătă 21 Septembrie 2019, între orele 10:00–17:00, în Piața 1 Decembrie 1918 din Zalău,(Platoul din Marmură) evenimentul Haidaţ pă la noi! Deschideţi lada cu zestre sălăjeană”.

Parteneri ai evenimentului sunt Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus, primăriile și centrele de informare turistică din orașul Șimleu Silvaniei și din comunele Buciumi, Carastelec, Crasna, Creaca, Hereclean, Letca, Mirșid, Măeriște, Nușfalău, Pericei, Plopiș, Sălăţig, Șamșud, Zimbor.

Evenimentul are scopul de a promova obiectivele turistice, obiceiurile și meșteşugurile din judeţul Sălaj precum și promovarea gastronomiei sălăjene.

Evenimentul “Haidaţ pă la noi! Deschideţi lada cu zestre sălăjeană”

Primăria Municipiului Zalău, prin Centrul Naţional de Informare și Promovare Turistică Zalău, organizează Sâmbătă 21 Septembrie 2019, între orele 10:00–17:00, în Piața 1 Decembrie 1918 din Zalău,(Platoul din Marmură) evenimentul “Haidaţ pă la noi! Deschideţi lada cu zestre sălăjeană.

Parteneri ai evenimentului sunt Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus, primăriile și centrele de informare turistică din orașul Șimleu Silvaniei și din comunele Buciumi, Carastelec, Crasna, Creaca, Hereclean, Letca, Mirșid, Măeriște, Nușfalău, Pericei, Plopiș, Sălăţig, Șamșud, Zimbor.

Evenimentul are scopul de a promova obiectivele turistice, obiceiurile și meșteşugurile din judeţul Sălaj precum și promovarea gastronomiei sălăjene.

A sunat, din nou, clopotelul la liceul Tehnologic “Ioan Ossian” din Simleu Silvaniei!

Motto : „Școala să te învețe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun și cel mai aspru”.

Nicolae IORGA (1871-1940), istoric, scriitor, publicist și om politic

Iată, imediat după sărbătorirea Nașterii Maicii Domnului, a început anul școlar 2019 – 2020. Acesta cuprinde 35 de săptămâni, structurate în două semestre. Primul semestru se va termina în 20 decembrie 2019, iar semestrul al doilea se va desfășura în perioada 13 ianuarie – 12 iunie 2020. Elevii claselor a XII-a vor termina cursurile în 20 mai 2020, iar cei ai claselor a VIII-a, în 5 iunie 2020. Vacanțele elevilor vor avea loc în perioadele: 21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020 (vacanța de iarnă), 4 – 21 aprilie 2020 (vacanța de primăvară) și 13 iunie – data începerii anului școlar 2020 – 2021 (vacanța de vară). În plus, elevii din clasele învățământului primar și cei din grupele învățământului preșcolar vor avea și o vacanță de o săptămână (26 octombrie – 3 noiembrie 2019).

În acest context, luni, 9 septembrie 2019, ora 9:00, și la Liceul Tehnologic „Ioan Ossian din orașul Șimleu Silvaniei a sunat, din nou, clopoțelul! Această instituție este o prestigioasă școală a învățământului șimleuan, sălăjean și național. Liceul poartă numele renumitului profesor Ioan Ossian, cel care, în anul 1902, a sprijinit înființarea primei Școli Inferioare de Agricultură din nord-vestul Transilvaniei. Profesorul Ossian a pus și bazele înființării primului liceu românesc pe meleaguri sălăjene, la 1 octombrie 1919, chiar în această clădire, devenind cel dintâi director al Liceului „Simion Bărnuțiu”. Deviza Liceului Tehnologic „Ioan Ossian” din Șimleu Silvaniei este: „Alege o școală cu tradiție și continuă-ți studiile, pentru viitorul tău”. Liceul are 14 clase cu 312 elevi, la care predau 35 de cadre didactice, șapte salariați în cadrul personalului auxiliar, iar în cel nedidactic, nouă persoane. Acum, în școală funcționează: biblioteca, un internat, clădirea laboratoarelor, sala de sport, terenul de handbal/minifotbal, cantina și o fermă didactică pentru pregătirea elevilor pe profile agricole.

Festivitatea de deschidere a anului școlar 2019-2020 s-a desfășurat în Sala Festivă a liceului. După urarea de „bun început!” a noului an școlar , rostită de către profesoara Mike Gyöngyvér – consilier educativ, s-a intonat Imnul Național al României. Apoi, domnia sa, coordonând întreaga activitate, a vorbit succint și pertinent despre acest evenimet important al învățământului românesc. În continuare, profesoara Viorela Gabriela Nechita – directoarea liceului, a avut un discurs adecvat despre oferta educațională în noul an școlar, amintindu-le celor prezenți (profesori, elevi, părinți și invitați) importanța educației și rolurile pe care aceștia le au și le vor avea în societatea românească, prin prisma drepturilor și îndatoririlor fiecăruia. Ca urmare, a citit Mesajul inspectorului școlar general al Sălajului, profesoara Maria Pop:

„Dragi elevi, stimați părinți și colegi! În mod simbolic, luna septembrie devine, pentru noi toți, sinonimă cu începutul unui nou an școlar, cu emoțiile unui nou drum în universul școlii. Școala este spațiul în care se adună energii, speranțe, visuri, în care se formează, cu migală, tenacitate și pricepere, mintea și sufletul celor care constituie cea mai mare avuție a unui neam. De aceea, școlile nu sunt doar clădiri cu o destinație comună, ci devin valoroase prin modul unic în care interacționează elevii, profesorii, părinții și comunitatea. În noul an școlar care tocmai începe, avem nevoie de implicare și de coerență, astfel încât fiecare școală din județul nostru să fie locul unde se împlinesc destinele elevilor, dar și ale profesorilor, locul unde energia, inteligența, potențialul copiilor noștri sunt puse în valoare și canalizate spre realizarea de sine. De noi depinde, în mare măsură, să transformăm cerințele și provocările noului an școlar într-o reușită. Dragi elevi, sunteți invitați să faceți din școala voastră o a doua casă, să descoperiți calea de a învăța cu drag, respectându-vă profesorii, să realizați că doar educația vă oferă șanse reale de reușită în viață. Celor mai mici școlari le dorim integrare rapidă și multe bucurii în lumea în care au intrat. Stimați colegi, vă adresăm, pe această cale, mulțumiri pentru activitatea desfășurată în anul școlar precedent și vă felicităm pentru rezultatele elevilor dumneavoastră la examenele naționale, precum și la concursurile și olimpiadele școlare. Colegilor debutanți le urăm bun venit alături de noi și îi asigurăm de tot sprijinul nostru. Le mulțumim și celor care și-au încheiat activitatea didactică, asigurându-i că tot ceea ce s-a clădit temeinic, rămâne. Stimați părinți, vă adresăm îndemnul să fiți partenerii noștri în actul de formare, deoarece numai împreună putem reuși să asigurăm educația tinerei generații și să creștem calitatea și exigențele formării școlare și profesionale. Ca să transformăm niște copii în oameni adevărați, avem nevoie de înțelegerea, sprijinul și colaborarea dumneavoastră. Un gând bun îl îndreptăm și spre reprezentanții comunităților locale, care ne-au sprijinit în eforturile noastre în anul școlar precedent și suntem convinși că, pe viitor, vom găsi și mai multe căi de a acționa împreună. În numele echipei Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, vă doresc multă sănătate și putere de muncă, iar anul școlar 2019 – 2020 să ne aducă tuturor stabilitate, unitate și împliniri profesionale!”.

În această circumstanță, doamna directoare Nechita și-a continuat discursul, unul destul de potrivit cu întregul proces instructiv-educativ din liceu, menit să ducă la atingerea obiectivelor asumate. În școală se deruleză un Proiectul Rose „Ne pregătim pentru viitorul nostru”, finanțat, la nivel național, prin Banca Mondială. În cadrul acestui proiect, liceul a obținut 100.000 de euro, pe o perioadă de patru ani ( 2018-2022), cu ajutorul cărora se vor desfășura activități importante, în vederea pregătirii elevilor pentru obținerea de rezultate bune la bacalaureat. A precizat că, în ceea ce privește finanțarea proiectelor de reabilitare a clădirilor, liceul va fi preluat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. A amintit profilul claselor de elevi și, nominalizând diriginții acestora, i-a prezentat în termeni elogioși, pentru realizările din anul școlar precedent. De asemenea, a vorbit despre implicarea elevilor, a personalului auxiliar și nedidactic, precum și a părinților în bunul mers al școlii. Printre altele, i-a rugat pe părinți să aibă încredere în ceea ce școala poate să ofere în privința practicii la ferma didactică a liceului. Pentru ceea ce s-a realizat bine, n-a uitat să adreseze mulțumiri și felicitări personalizate, în cadrul fiecărui sector de activitate.

După ce doamna consilier Mike s-a adresat asistenței și în limba maghiară, m-a invitat pe mine să prezint „surpriza” acestei adunări festive. Este vorba despre Premiul Special acordat de către Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) elevei Teodora Vulturar – clasa a IX-a, în cadrul concursului interjudețean de jurnalism „Un mediu curat – rețeta sănătății noastre”. Concusul a fost inițiat de către ziaristul hunedorean Ioan Vlad, în luna mai 2019, cu sprijinul domnului Doru Dinu Glăvan – președinte al UZPR, în cadrul activităților de sărbătorire a Centenarului acestei uniuni, înființată în anul 1919. Cu acest prilej, ca fost dascăl al liceului și în virtutea funcțiilor pe care le-am avut pe plan local, regional/județean și național, am vorbit și eu despre învățământ și educație, despre necesitatea depunerii unor eforturi susținute din partea elevilor și a profesorilor, pentru obținerea unor rezultate bune și foarte bune, pe măsura așteptărilor fiecăruia.

În continuare, discursul profesorului inginer Teodor Pocola – coordonator de proiecte și programe europene, în paralel cu o proiecție video, a fost urmărit cu deosebit interes. Domnia sa a scos în evidență faptul că liceul a beneficiat, în anul 2019, de al doilea Proiect ERASMUS+, cel cu titlul „Oportunități de instruire în exploatarea automobilului pentru mecanicii auto”, în valoare de 26.619 euro. Sub coordonarea acestuia, 10 elevi de la profilul „mecanic auto” au efectuat o deplasare în orașul Paphos din Cipru, unde au făcut trei săptămâni din stagiul de pregătire practică (27 mai – 15 iunie 2019). Elevii au avut ocazia să lucreze într-un modern atelier de reparații auto, acumulând cunoștințe și abilități în domeniul pregătirii profesionale, mecanic auto. Cu această ocazie, lucrând în echipă, a crescut motivația pentru învățare a elevilor, s-au îmbunătățit competențele lor lingvistice, cele de comunicare în limba engleză și folosirea acesteia în citirea documentațiilor tehnice din domeniu. A spus că, în viitor, liceul va implica mai mulți elevi de la toate profilele existente, întrucât asemenea proiecte au scopul de a realiza o bună tranziție de la școală la locul de muncă și de a crea o forță de muncă bine calificată, competitivă.

În alocuțiunea sa, domnul Ștefan Vancea – președintele Comitetului de Părinți din școală, membru în Consiliul de Administrație al liceului și reprezentant al agenților economici și-a dorit un an școlar cu rezultate foarte bune, asigurându-i pe cei prezenți de tot sprijinul și în continuare.

Festivitatea s-a încheiat cu invitația la ora de dirigenție. Fie ca întreaga activitate să se desfășoare în spiritul motto-ului ales și în convingerea lui Comenius (Jan Amos Komensky, 1692-1760) – mare umanist și pedagog ceh: „Școala să nu fie nimic altceva, decât ateliere pline de activitate. Numai astfel vor putea să probeze toți, în propria lor practică, adevărul că, învățând pe alții ne învățăm pe noi înșine”.

Tuturor, multă sănătate și succes!

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei