All posts by Administrator

„Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică” face din Şimleu Silvaniei un oraş turistic

La Şimleu Silvaniei va funcţiona începând de luna viitoare, ianuarie 2016, un Centru Naţional de Informare Turistică prin intermediul căruia turiştii, care viziteazã sau intenţionează să viziteze judeţul Sălaj, vor avea acces la informaţii cu privire la obiectivele turistice din regiunea Şimleu Silvaniei.

Construcţia, mai exact amenjarea Centrului Naţional de Informare Turistică a fost finalizată în cursul acestei săptămâni. Este vorba despre un proiect realizat de autorităţile locale din Şimleu, finanţat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, al cărui obiectiv general constă în creşterea gradului de promovare a turismului românesc din regiunea Şimleu Silvaniei la nivel naţional şi internaţional prin crearea acestui centru.

“Mă bucur sã ne întâlnim, astăzi, nr. ieri, la finalizarea unui proiect. Întotdeauna când eşti la finalizarea unui proiect nu poţi decât să fii bucuros pentru că ai mai fãcut ceva pentru comunitatea pe care o reprezentăm noi”,

a declarat Septimiu Ţurcaş – primarul de la Şimleu Silvaniei, într-o conferinţă de presã desfăşurată marţi, 22 decembrie, cu ocazia finalizării proiectului.

Centrul Naţional de Informare Turisticã va funcţiona în incinta unui important obiectiv turistic din Şimleu – „Cetatea Batory” şi presupune şi instituirea unui sistem integrat şi informatizat a ofertei turistice locale prin crearea unui website pentru promovarea la nivel zonal, regional, naţional şi internaţional. Un alt obiectiv al proiectului este creşterea numãrului de turişti, prin valorificarea potenţialului turistic cultural local şi regional pe piaţa turistică naţională şi internaţională, dar şi menţinerea şi creşterea numărului de locuri de muncã nou create în mediul urban datorită dezvoltării turismului în zonã. Valorea totalã a proiectului este de 626.675,47 de lei. Centrul de Informare şi Promovare Turistică Şimleu Silvaniei este funcţional pe o suprafaţă de aproximativ 112 metri pătraţi, incluzând un spaţiu de informare turisticã, primire şi informare pentru public, un spaţiu expunere – stand birou pentru angajaţi, un grup sanitar – inclusiv pentru personele cu dizabiliăţi, un loc special amenajat cu echipamente speciale de acces pentru personele cu mobilitate redusã, o placă permanentã cu informaţii despre proiect şi finanţator, dar şi o firmă luminoasã cu simbolul “I”.

Obiective turistice în zona Şimleu Silvaniei

Potrivit lui Ţurcaş, Centrul “îşi va da drumul”, începând cu cea de a doua jumătate a lunii ianuarie şi va fi funcţional pentru turişti.

“S-a creat şi o platformã on-line, în care turistul are posibilitatea de a face o conexiune fizicã cu oraşul nostru şi cu ceea ce ar putea vizita în oraşul nostru cât şi în zona noastră. A fost tradus în câteva limbi: românã, maghiară, engleză, francezã, germanã, inclusiv în poloneză. Regele Cetãţii Batory, cetatea reprezentantivă în oraşul nostru, a fost de origine polonezã. Obiectivele turistice din oraşul nostru şi zona Şimleu, care vor fi prezentate turiştilor care ajung în centru sunt: Cetatea Batory – principalul obiectiv turistic, Muzeul Holocautului – singurul funcţional din Transilvania în acest moment, biserica de lemn din Cehei, Biserica Romano- Catolicã construitã în jurul anului anului 1500, situl de pe Măgură – “Dacidava”, Mănăstirea de la Bic, drumul forestier, balta de la Cehei, bisericile doin oraş, Casa lui Iuliu Maniu de la Şimleu, satul lui Iuliu Maniu şi multe alte locuri frumoase şi interesante”,

a conchis primarul Ţurcaş.

Sursa: www.magazinsalajean.ro

Mențiuni pentru trei elevi sălăjeni, la Concursul interjudețean de matematică „Teodor Topan”

Aproximativ 100 de elevi din județul Sălaj au participat sâmbătă, 19 decembrie, la cea de-a X-a ediție a concursului de matematică „Teodor Topan”, desfășurat la Școala Gimnazială „Silvania” din Șimleu Silvaniei.

Printre elevii care s-au remarcat la acest concurs îi amintim pe cei trei liceeni sălăjeni care au primit mențiuni: Teofana Moisi – clasa a XI-a Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, Tӧtӧs Gyӧrgy – clasa a XI-a Colegiul Național „Silvania” Zalău și Gombos Kriszta – clasa a XII-a, Colegiul Național „Silvania” Zalău.

Aflat la a X-a ediție, concursul care se desfășoară anual a adunat, în total, 280 de elevi de gimnaziu și de liceu, veniți din județele Sălaj, Alba, Bihor, Mureș, Cluj, Maramureș, Satu Mare, dar și 10 elevi din Republica Moldova.

În acest an, din comisia de elaborare a subiectelor au făcut parte profesorii universitari Dorel Miheț, de la Universitatea de Vest din Timișoara, și Andrei Eckstein, de la Universitatea Politehnică din Timișoara. Acestora li s-au alăturat drd. George Țurcaș, Warwick Mathematics Institute, Anglia și Vlad Crișan, doctorand Georg-August-Universität Göttingen, Germania.

„Nivelul de pregătire al elevilor din acest an a fost unul foarte bun, după cum se poate observa și din rezultate. Au fost elevi care au obținut punctajul maxim aproape la fiecare clasă. Dacă, din curiozitate, cineva compară rezultatele acestui concurs cu rezultatele fazei finale a Olimpiadei Naționale de Matematică de anul trecut, va observa ca mulți dintre premianți au fost câștigători în ambele concursuri. Elevii din județul nostru au avut, așadar, ocazia să își măsoare forțele cu elevi din lotul național de matematică și cred că prin asta și-au format o imagine corectă asupra nivelului foarte ridicat de pregătire pe care aceștia îl au”,

a declarat George Țurcaș, doctorand la Warwick Mathematics Institute și membru al comisiei de redactare și corectarea a subiectelor din acest an.

Concursul a fost organizat de Școala Gimnazială „Silvania” împreună cu Primăria oraşului Şimleu Silvaniei.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro

Drumul dintre Şimleu Silvaniei și Moiad a fost reparat

Calendarul de recepție a lucrărilor incluse în programul de investiții destinat drumurilor județene pe anul 2015, derulat de către Consiliul Județean (CJ), a continuat în cursul acestei săptămâni marți, cu recepția lucrărilor de reabilitare a sectorului drumului județean 108F, Șimleu – Silvaniei – Moiad (comuna Sărmășag, județul Sălaj). Este vorba despre aproape 12 km de la km 4200 – 16000 ai sectorului de drum județean precizat care au fost reabilitați.

Lucrările, pe lângă reabilitarea părții carosabile,au constat şi în refacerea podețelor și betonarea șanțurilor. Potrivit reprezentanţilor CJ Sălaj, investiția finalizată asigură o legătură rutieră mult îmbunătățită și un acces mai rapid a locuitorilor orașului Șimleu Silvaniei și comunelor parcurse de traseul sectorului drumului județean amintit spre drumul European E81, asigurând zonei și transportatorilor ce parcurg trasee rutiere în zonă, atât pasageri cât și mărfuri, o mai bună accesibilitate și condiții de transport mai rapide și sigure.

Proiectul de reabilitare a celor aproape 12 km ai drumului județean 108F contribuie și la o mai bună accesibilitate și conectivitate a investițiilor publice derulate în zonă de primăriile comunelor riverane traseului sectorului de drum județean precum și a celor private, cu o reducere a timpilor de parcurgere a distanței rutiere, o mai bună deschidere din punct de vedere al accesibilității acestora. De asemenea, accesul spre orașul Șimleu Silvaniei, în ceea ce privește transportul elevilor ori spre serviciile publice din oraș se poate desfășura, odată cu finalizarea reabilitării acestui sector de drum, în condiții de siguranță sporite și cu timpi de parcurgere a distanței rutiere mai reduși.

Valoarea contractată a lucrărilor este de peste 8.995.000 lei, finanțarea lucrărilor fiind asigurată de la bugetul județului, iar perioada de garanție a lucrărilor este de doi ani de la data recepției la terminarea lucrărilor.

Sursa: www.magazinsalajean.ro

Elevii intră în vacanța de iarnă

vacanta-iarna-430x271Începând de vineri, 18 decembrie, toți elevii vor intra în vacanța de iarnă, conform structurii anului școlar 2015-2016, aprobată de Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECȘ). Elementul de noutate în acest an școlar este că vacanța va dura trei săptămâni, nu doar două săptămâni, cum era prevăzut în anii anteriori. Elevii se vor întoarce la cursuri pe data de 11 ianuarie 2016. Vor mai urma trei săptămâni de școală, urmând ca în 5 februarie 2016, elevii să intre în vacanța intersemestrială, care va dura până în 15 februarie 2016.

Structura celui de-al II-lea semestru:
– 15 februarie 2016 – 22 aprilie 2016: cursuri;
– Săptămâna 18–22 aprilie 2016 este săptămână dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, având un orar specific;
– 23 aprilie 2016 – 3 mai 2016: vacanța de primăvară;
– 4 mai 2016 – 24 iunie 2016: cursuri;
– 25 iunie 2016 – 11 septembrie 2016: vacanța de vară.

Tezele din semestrul II se susțin până la data de 20 mai 2016.

Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfășurării examenului național de bacalaureat. Cursurile claselor terminale din învățământul liceal se încheie în data de 3 iunie 2016.

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfășurării evaluării naționale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 17 iunie 2016.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro

Cea de-a X-a ediție a Concursului interjudețean de matematică „Teodor Topan” se va desfășura la Șimleu Silvaniei

concurs-matematica-430x304La ediția din acest an a concursului de matematică, care se va desfășura sâmbătă, 19 decembrie, la Școala Gimnazială „Silvania” din Șimleu Silvaniei, s-au înscris 280 de elevi de gimnaziu și de liceu care provin din județele Sălaj, Bihor, Mureș, Cluj, Satu Mare, Maramureș, Alba și elevi din Republica Moldova.

Concursul se desfășoară anual, iar participanții sunt elevi pasionați de această disciplină de studiu. Celor veniți din alte județe li se asigură cazare și masă gratuită. Concursul nu are taxă de participare, iar premiile sunt oferite de Primăria Șimleu.

În acest an, din comisia de elaborare a subiectelor vor face parte profesorii universitari Dorel Miheț, de la Universitatea de Vest din Timișoara, și Andrei Eckstein, de la Universitatea Politehnică din Timișoara. Acestora li se vor alătura drd. George Țurcaș, Warwick Mathematics Institute, Anglia; Radu Bumbacea, student Cambridge University, Anglia și Vlad Crișan, doctorand Georg-August-Universität Göttingen, Germania. Concursul este organizat de Școala Gimnazială „Silvania” împreună cu Primăria oraşului Şimleu Silvaniei.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro

Ceremonierul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea s-a aflat la Șimleu Silvaniei pentru a inaugura Anul Sfânt al Milostivirii

Arhiepiscopul Bisericii Romano-Catolice și maestrul de ceremonii din timpul pontificatului Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea şi al Papei Benedict al XVI-lea, Excelența sa, Piero Marini, s-a aflat duminică, 13 decembrie, la Biserica Greco-Catolică „Sfânta Treime” din Șimleu Silvaniei, pentru a marca începerea Anului Sfânt al Milostivirii împreună cu Episcopul Greco-Catolic de Oradea, Preasfinția Sa, Virgil Bercea, preoți din județul Sălaj, dar și alături de un număr mare de credincioși. Evenimentul a început, conform tradiției, prin întâmpinarea celor doi ierarhi cu pâine și vin, după care a avut loc ceremonia de deschidere a Porții Sfinte.

În cadrul Sfintei Liturghii care a urmat, credincioșii prezenți au putut asculta cuvântul de învățătură al Arhiepiscopului Piero Marini, care a explicat semnificaţia deschiderii unei Porţi Sfinte, după îndemnul Papei Francisc:

„De fiecare dată când ieșim de acasă și ne îndreptăm spre biserică exprimăm această imagine a vieții creștine. Astăzi s-a deschis pentru noi Poarta Milostivirii care este Isus Cristos. Și El a intrat în lume printr-o poartă, adică prin Preacurata Fecioară Maria, care adesea este reprezentată în misterul Bunei Vestiri pe ușa principală a iconostasului, tocmai pentru a arăta acest mister. Noi, discipolii lui Isus Cristos, de fiecare dată când intrăm pe ușa bisericii noastre trebuie «să descoperim – cum spune Sfântul Părinte, Papa Francisc – profunzimea îndurării lui Dumnezeu Tatăl care neașteaptă pe toți, și vine înaintea noastră, a fiecăruia… Trecerea prin Poarta Sfântă să ne facă părtași și participanți la acest mister de iubire, de îndurare a lui Dumnezeu. Să abandonăm orice formă de frică și de teamă, pentru că aceste trăiri nu îi sunt caracteristice celui iubit; să trăim, însă, ancorați în bucuria harului care ne este oferit și care transformă totul». (Omilia din 8 decembrie 2015). Odată ce am intrat pe poartă, înaintăm de fiecare dată împreună cu Domnul nostru Isus Cristos către altar, locul morții și al învierii Sale. Odată intrați în biserică, Domnul ne vorbește prin proclamarea Sfintelor Scripturi, Domnul ne adresează cuvântul Său”.

Printre oficialitățile prezente la eveniment, îl amintim pe edilul oraşului Șimleu Silvaniei, Septimiu Ţurcaş, și pe deputatul Lucian Bode.

Evenimentul s-a încheiat cu o mică agapă oferită celor prezenți, de către credincioșii Parohiei „Sfânta Treime”.

Piero-Marini2A început cel de-al 27-lea An Jubiliar

Anul Sfânt al Milostivirii a fost proclamat de Sfântul Părinte Papa Francisc, prin scrisoarea „Misericordiaevultus”, și este unul dintre cele mai importante evenimente ale pontificatului Papei. Tradiţia catolică a Anilor Sfinţi a început în anul 1300, iar până acum au fost celebraţi 26 de Ani Sfinţi sau Ani Jubiliari. Milostivirea – care înseamnă voința lui Dumnezeu de a-i izbăvi pe cei care se pocăiesc și a le permite o reînnoire – se află în centrul învățăturii Papei.

Lumea are nevoie să descopere că Dumnezeu este Tatăl și că faptele de cruzime și condamnarea nu duc nicăieri. Jubileul Milostivirii are o semnificație specială datorită faptului de a fi sărbătorit la 50 de ani de la încheierea Conciliului Vatican II (1962-1965), care a schimbat și a deschis Biserica spre modernitate. Anul Sfânt a început marți, 8 decembrie, odată cu sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, şi se va încheia duminică, 20 noiembrie 2016, când se sărbătorește Regele Cristos. Ultimul Jubileu a avut loc în urmă cu 14 ani, la sfârșitul anului 2000-2001, un Jubileu ordinar, convocat de Papa Ioan Paul al II-lea.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro

La Şimleu Silvaniei se “Învaţă istorie”. Sesiune de referate şi comunicări ştiinţifice pentru elevi

foto-liceu-tehnologicLiceul Tehnologic “Ioan Ossian” din Şimleu Silvaniei va fi, timp de două zile, în perioada 11-12 decembrie, gazda unei sesiuni de referate şi comunicări ştiinţifice pentru elevi. Sesiunea este organizată în cadrul proiectului “Învaţă din istorie” finanţat de Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj.

În cadrul proiectului, cu tema “Epoca Reformelor 1825-1848”, va fi comemorat baronul Wesselényi Miklós Jr. – promotorul reformismului liberal maghiar din Transilvania, dar şi alţi ideologi care se luptau pentru abolirea sistemului feudal şi generarea modernizării sociale prin: şcoli, grădiniţe, desfiinţarea iobăgiei, dezvoltarea sistemului privat, capitalizare, noi baze constituţionale, egalitate în drepturi, desfiinţarea privilegiilor etc. Sesiunea se va desfăşura în limba maghiară şi va conţine discursuri în plen şi elemente cultural artistice în limba română, păstrând proporţionalitatea interculturală şi interetnică cu tradiţie istorică, caracteristică Transilvaniei.

Învaţă istorie” are menirea să introducă societatea şcolară a Sălajului în cercetarea ştiinţifică a istoriei, redescoperind valorile trecutului şi utlitatea lor în contextul istoric adecvat. Sesiunea a primit un caracter internaţional şi va avea participanţi din Ucraina, reprezentat prin Kovács András (director – Liceul Reformat din Nagybereg) şi eleva Varga Patrícia.

La această sesiune vor mai participa şi: Liceul Tehnologic “Ioan Ossian”, profesor coordonator dr. Benedek Vasile – elev Szücs Norbert; Colegiul Naţional Silvania (CNS) Zalău, profesorul László László şi elevii Petkes Regina şi Bogdán Eszter; Colegiul Reformat “Wesselényi” din Zalău profesor Balogh Lucian, eleva Hunyadi Mária; Liceul Tehnologic Sărmăşag profesor Horváth Iosif, elev Varga Krisztián Mihály; Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” din Şimleu Silvaniei – profesor Papp Lajos şi elevul Csiki Nándor. La această sesiune va fi organizată şi o expoziţie tematică de postere, prin participarea elevilor şcolilor gimnaziale din localităţile: Boghiş, Nuşfalău, Şimleu Silvaniei, Camăr, Ip şi Zăuan. Din program nu vor lipsi concertele de colinde româneşti şi dansurile populare maghiare. Echipa proiectului “Învaţă istorie” este formată din profesorii: Gabriela-Viorela Chesăuan, Benedek Vasile, Mike Gyöngyvér, Amalia Chioran, Balázs Marika, Venter Eva, Tóth Irma, Romana Ghenţie şi Maria Oprea.

Sursa: www.magazinsalajean.ro