All posts by Administrator

Simpozion – „Sunt și voi fi un susținător” Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Asociația „Luptăm pentru sănătate”, Mariana Olariu – voluntar al Registrului Donatorilor de Celule Stem și CNIPT Șimleu Silvaniei, în parteneriat cu Primăria orașului organizează un simpozion pe tema cancerului.

Veți afla informații despre prevenția și semnele care pot ajuta la depistarea timpurie a bolii, care sunt pașii de urmat, precum și experiența cadrelor medicale cu această boală.

Printre invitați se numără: Marilena Trăilă – medic specialist oncolog; Dr. Cristina Ilieș – Centrul de Transfuzii Zalău, Dr. chimist Marcela Coltău – Manager la Spitalul Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș”, dar și un reprezentant al Registrului Donatorilor de Celule Stem.
De asemenea, vor fi prezente doamna asistent șef secția Oncologie, Dana Lazăr, și psihologul Daniela Silaghi.

La finalul evenimentului doritorii se pot înscrie în Registrul Donatorilor de Celule Stem.

Mărturia cutremurătoare a supraviețuitorului Vasile Nussbaum și lansarea platformei digitale Eternal Echoes, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Șimleu Silvaniei

În cadrul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului duminică, 27 ianuarie, la Muzeul Holocaustului din Transilvania de Nord a avut loc un eveniment educațional de lansare a platformei digitale Eternal Echoes, care face parte din Proiectul Erasmus, în prezenţa a șapte parteneri din șase țări europene, a consulului Ungariei la Cluj Napoca, Demeter Ștefania, directorului Muzeului Holocaustului din Transilvania de Nord, Daniel Stejeran, inspectorului școlar general adjunct, Mioara Gudea, președintelui „Asociaţiei Memoriale Hebraica” din Nuşfalău și „Jewish Architectural Heritage Foundation” din SUA, Alexander Hecht, a președintelui Comunității Evreilor Zalău- Sălaj, Dan Has, membrilor comunității evreiești din Sălaj, elevilor Colegiului Național „Simion Bărnuțiu”, reprezentanților mass media, precum și istorici și oameni de cultură din Șimleu Silvaniei.

În semn de respect, în memoria victimelor Holocaustului au fost rostite rugăciunile de doliu El malei rachamim și Kaddish de către Dan Has, președintele Comunității Evreilor Zalău- Sălaj și Alexander Hecht, președintele „Asociaţiei Memoriale Hebraica” din Nuşfalău iar elevii Colegiului Național „Simion Bărnuțiu” au pregătit un moment emoționant.
Daniel Stejeran, directorul Muzeului Holocaustului din Transilvania de Nord – Şimleu Silvaniei a lansat și explicat platforma digitală Eternal Echoes care este un instrument online interactiv și comprehensiv care educă în privința problematicii Holocaustului utilizând mărturiile video, materiale contextuale, documente și fotografii cu supraviețuitori. Tinerii cu vârsta între 14-17 ani vor învăța despre trecut, ca să poată reflecta mai adânc și să găsească răspunsuri la întrebări în prezent. Eternal Echoes va ajuta la combaterea antisemitismului, rasismului și a xenofobiei în rândul tinerilor, prin contracararea influențelor ideilor antidemocratice în Europa. Prin informarea în rândul tinerilor referitoare la Holocaust, instrumentul promovează egalitatea drepturilor umane și a valorilor democratice.

Cu această ocazie supraviețuitorul Holocaustului, domnul Vasile Nussbaum, care este și unul din cei care au fost intervievați pentru platforma digitală le-a împărtășit celor prezenți din ororile prin care a fost nevoit să treacă în lagărul de la Auschwitz- Birkenau, chiar și așa considerându-se printre cei norocoși pentru că a scăpat cu viață și poate povesti înaintașilor săi ca asemenea lucruri să nu se mai repete niciodată. Familia Nussbaum a fost deportată din Cluj la Auschwitz-Birkenau în mai 1944. Vasile Nussbaum avea 15 ani iar fratele său 13 ani. Mama, tatăl și fratele său mai mic au pierit în lagărul de exterminare, el fiind singurul supraviețuitor din familie, eliberat în primăvara anului 1945 de forțele americane din lagărul de la Buchenwald.

Vasile Nussbaum a povestit despre copilăria lui în familia burgheză în care se născuse, o copilărie în care nu i-a lipsit nimic și pe care nu o poate cataloga nici fericită, nici nefericită, ci o copilărie absolut normală, copilărie ce a fost întreruptă brusc la o vârstă încă fragedă de umilințele pe care a trebuit să le îndure. Copil fiind nu înțelegea exact ce se întâmplă, în momentul în care atitudinea celor din jur s-a schimbat brusc iar pe ușile restaurantelor și cinematografelor din Cluj era afișat un semn mare: ,,Jidanii și câinii nu intră”. Începând cu 1940 evreilor li s-a interzis să facă comerț, să profeseze ca medici sau ca avocați, să se căsătorească cu români, să frecventeze școlile publice. Între toate aceste umilințe unicul loc unde s-a simțit liber a fost școala, nici acasă, nici pe drum, ci la școală. Libertatea oferită de Gimnaziul Evreiesc nu a durat foarte mult timp, școala a reușit să funcționeze doar circa trei ani și jumătate, după care în 1944 elevii și personalul acesteia au ajuns să-și găsească apoape toți sfârșitul în lagărele de exterminare. Familia Nussbaum, părinții împreună cu cei doi copii: Vasile (15 ani) și Sanyi (13 ani), a fost deportată în mai 1944. La despărțirea de tatăl său acesta i-a spus să aibă grijă de fratele său mai mic, cât despre mama sa când a încercat să o regăsească i s-a arătat sec, fumul negru al crematoriului.

La circa șase luni, la una dintre selecțiile făcute de doctorul Mengele, fratele său a fost și el ales printre cei trimiși la exterminare, iar Vasile rememorează cum a încercat să se aproprie de barăcile în care aveau de așteptat circa 3 zile cei selectați și cum din întâmplare a zărit un supraveghetor cunoscut. Cum a încercat să trateze cu acesta să-i elibereze fratele mai mic și cum a fost refuzat, ca apoi să fie rechemat. Cum supraveghetorul i-a spus că singura modalitate ar fi dacă i-ar aduce un alt copil în schimbul fratelui său. Domnul Nussbaum ne roagă să nu îl judecăm pentru ceea ce a urmat să facă și-și amintește cum la scurt timp a găsit un băiat care pentru o jumătate de porție de pâine a fost de acord să ducă un bilet supraveghetorului. Totuși, când copilul s-a îndepărtat un pic, ceva l-a făcut pe Vasile Nussbaum să fugă după acesta, să-l trântească la pâmânt și să-I spună că nu mai trebuie să meargă. De atunci a rămas cu niște întrebări fără răspuns: ,,Ce s-ar fi întâmplat dacă la următoarea selecție l-ar fi luat pe acesta sau dacă fratele meu era selectat după aceea din nou…dar dacă ar fi trăit și acum? Nu mă condamnați.” E ceva ce Vasile Nussbaum nu va ști niciodată.

 

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro

Șah: competiție – Cupa „UNIRII”

Motto: „Șahul este una dintre izbânzile omenirii asupra sa însăși. Pentru unii șahul este muzică, pentru alții pictură. Pentru mine șahul este poezie, poezia luptei, a minții și a voinței”.

Pablo NERUDA (1904-1973), poet chilian, Premiul Nobel pentru literatură în anul 1971

Șimleu Silvaniei este numit și Orașul Școlilor. Așa a fost „botezat” de către academicianul Mircea Augustin Malița – fost ministru al Educației și Învățământului, în urmă cu aproape 50 de ani. Această afirmație a fost făcută în vara anului 1972, când domnia sa a vizitat urbea de la poalele Măgurii Țării Silvaniei, împreună cu prof. Ioan Kunst Ghermănescu – șeful catedrei de handbal de la Institutul de Educație Fizică și Sport din București. Această denumire este valabilă și acum, având în vedere numărul elevilor din instituțiile șimleuane de învățământ, raportat la numărul locuitorilor orașului. De-a lungul timpului, sportul a fost o realitate în urbea șimleuană, fiind iubit și practicat de către elevi. În acest sens, aceștia au acordat o parte din timpul lor liber practicării jocului de șah. În primul rând, pentru că „sportul minții” este un mod de recreație intelectuală. Apoi, pentru mulți dintre ei, acest sport a căpătat o semnificație aparte, în care pasiunea asociată cu talentul și, mai ales, cu munca, i-a îndemnat să aspire și la anumite performanțe. Și exemplele sunt multiple, cu elevi șimleuani campioni și clasați pe locuri fruntașe în competițiile șahiste de la nivel local, regional/județean, național și internațional.

În acest context, cu prilejul sărbătoririi a 160 de ani de la  Unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, Primăria și Consiliul Local Șimleu Silvaniei, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Silvania” Șimleu Silvaniei, au organizat  competiția șahistă Cupa „UNIRII”, pentru elevi din școlile gimnaziale. Această întrecere sportivă a devenit, deja, tradițională în urbea șimleuană. Concursul s-a desfășurat, mai devreme (luni, 21 ianuarie 2019), în Centrul de Documentare și Informare al școlii amintite, reunind 68 de elevi (fete și băieți).

La deschiderea oficială a competiției, după salutul de „bun-venit!”, profesoara Marioara Ghile – directoare adjunctă a Școlii Gimnaziale „Silvania”, a spus :

„(…) Văd că de fiecare dată, la fiecare competiție, sunteți cam aceiași elevi pasionați până la extrem de jocul de șah și care aveți o minte sclipitoare. Se știe că șahul este o sclipire a minții, de aceea, vă rog să perseverați, adică să insistați mai mult, să fiți și mai buni, pentru că și prin voi, prin șah, școala pe care o reprezentați va merge un pic, cu o treaptă, mai sus. (…) Anul acesta se împlinesc 160 de ani de la Unirea cea Mică, de la 24 Ianuarie 1859. Această întâlnire a voastră este un prilej deosebit de a sărbători și prin sport fericitul eveniment din istoria României. (…) Voi luptati, în mod sportiv, pentru un titlu, pentru un premiu, iar cei care veți ieși învingători de aici, să fiți mereu așa. Ceilalți să vă urmeze exemplul. (…) Vă doresc, tuturor, succes deplin !”.

Conform tragerilor la sorți individuale pentru cele trei categorii de întrecere, s-a jucat  în „sistem eliminatoriu”, la 20 de mese de șah. Și de această dată s-a văzut interesul elevilor pentru șah, mulți dintre ei etalând evidente cunoștințe șahiste, mai cu seamă în finalurile de partide. Competiția a fost un prilej bun de pregătire și de constituire a echipelor (o fată și trei băieți) pentru etapa județeană a campionatului de șah din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, școli gimnaziale.

Din juriul de  concurs au făcut parte : profesoara Mirela Lazăr –  Școala Gimnazială „Silvania”, profesorul Barna Krisztián –  Școala Gimnazială „Báthory István” și instructorul de șah Iván Vasile – pensionar. Cei mai buni șahiști au fost declarați:

clasele I-II : locul 1. Raisa Șandor – Școala Gimnazială din Valcău de Jos și Berek David -Școala Gimnazială „Báthory István” ; locul 2.  Irina Trincă – Școala Gimnazială „Horea” și Magyar Erik – Școala Gimnazială „Báthory István” ; locul 3. Teodora Cîmpan și Matei Torje – ambii de la Școala Gimnazială „Silvania”;

clasele III-IV : locul 1. Iulia Vedinaș – Școala Gimnazială „Silvania” și Veres David – Școala Gimnazială „Báthory István” ; locul 2. Magyar Sara – Școala Gimnazială „Báthory István” și David Man – Școala Gimnazială „Silvania” ; locul 3. Maria Vereș și Cristian Loșonți – ambii de la Școala Gimnazială „Silvania”;

clasele V-VIII : locul 1. Böti Vivien – Școala Gimnazială „Báthory István” și Antonio Bonțe – Școala Gimnazială „Silvania” ; locul 2. Luana Ardelean și Vlad Oros – ambii de la Școala Gimnazială „Silvania ” ; locul 3. Egri Kriszta – Școala Gimnazială „Báthory István” și Tudor Purghe – Școala Gimnazială „Silvania”.

Cel mai tânăr participant a fost Irina Trincă – Școala Gimnazială „Horea” Șimleu Silvaniei.

În cadrul festivităților de premiere, organizatorii au înmânat acestora : diplome, cupe și medalii, însoțite de felicitările și aplauzele meritate ale celor prezenți, printre care se aflau și părinți ai elevilor. În plus, toți elevii au primit dulciuri.

Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR
Publicist Șimleu Silvaniei

Pluguşorul sportivilor – 2019

Aho, aho, sportivi români,
Demni de bunii străbuni,
Deschideţi poarta mare,
Că venim cu o urare
Pentru marile succese
Şi medaliile alese.
Sunaţi, măi, din zurgălăi,
Să se-audă peste văi,
Peste Carpaţi, peste hotare,
Peste România Mare!
În anul care a trecut,
Multe izbânzi aţi avut
În țară şi lumea-ntreagă,
Cu premiile-n desagă.
La concursuri și campionate,
Multe cupe au fost câștigate,
Iar Imnul Naţional şi Tricoloru-nălțat
Pe toți ne-au încântat!
Trageţi brazdă, măi flăcăi,
Peste dealuri şi prin văi,
Să audă tot poporul
C-am pornit cu plugușorul!
Ați trecut bine de situaţii,
Cele de schimb de generaţii
Şi de pregătirea centralizată,
Într-o bază sportivă cam uzată.
Noroc cu voi, sportivi talentaţi
Şi cu antrenorii devotaţi…
Mânați, bravi colindători,
De-acum și până-n zori,
Biciul tare să pocnească,
Ca sportivii să cucerească
Medalii, cupe cât mai multe
Și-n clasamente, locuri de frunte!
Anul Nou bun și rodnic să fie
Pentru întreaga Românie!
Conducerea să fie aptă,
Din vorbă să facă faptă!
Vă urăm să aveți parte
De bucurii și sănătate,
Visurile să se-mplinească,
România să trăiască!
Trageți brazdă, măi flăcăi,
Sunați tare din zurgălăi,
Să se-audă peste hotare,
Că sportivul român are
Talent, suflet mare,
O țară fără asemănare
Și-n lume mulți fani,
La Anul și La Mulți Ani!

Prof. Marin ȘTEFAN,
Publicist Șimleu Silvaniei

STAGIUL ARDEALULUI-KARATE

In perioada 14-16.12.2018, in Poiana Brasov, la Baza Olimpica a M.T.S. s-a desfasurat editia cu nr. XXIX a Stagiului Ardealului la Karate Shotokan, un prilej de a ne intalni cu colegi karateka din intreaga tara. Este un eveniment deosebit de la care nu am lipsit, cred, decat o data, motivat !

Seminarul a fost condus de senseiul nostru drag, Adrian Popescu-Sacele, care, ca de fiecare data ne-a oferit un regal de karate, o tehnica impecabila, un maestru autohton desavarsit, respectat atat in tara, cat si in afara ei. Pe aceasta cale il felicitam sincer pentru obtinerea celor 9 Dan .

La acest eveniment am participat impreuna cu alti 12 membri din familia A.N.A.K. din Maramures, Bihor si Salaj, sportivi, instructori si antrenori si tot cu aceasta ocazie sportiva noastra, Pop Tania-Maria, a promovat cu succes examenul de centura neagra 1 Dan, alaturi de alti doi sportivi de la C.S. Condor din Baia Mare.

Si, ca sa fie tabloul complet, ieri, 17.12.2018, am luat parte la Gala Sportului Salajean, la care sportivul nostru Ilinca Marius-Adrian a ocupat un onorabil loc 4 in clasamentul sporturilor neolimpice, dupa ce in acest an a adunat medalii de aur la Campionatele Nationale, Europene si Mondiale, si nu numai de aur, medaliile fiind mult mai multe la diverse intreceri de profil.

Am avut un an plin, cu multe activitati si concursuri, rezultate excelente pe toate planurile, drept pentru care felicit sincer toti sportivii clubului nostru si le doresc Sarbatori fericite alaturi de cei dragi.

Prof. Pop Gheorghe

0740 520239

GALA PRESEI SĂLĂJENE

Motto: „Presa liberă poate fi bună sau rea, dar în mod sigur fără libertate va fi întodeauna rea.”

Albert CAMUS (1913 — 1960), prozator, dramaturg și eseist francez

După Praznicul Sfântului Ierarh Nicolae – făcătorul de minuni, vineri, 7 decembrie 2018, Asociația Jurnaliștilor Sălăjeni (AJS), în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj și Primăria municipiului Zalău, a organizat GALA PRESEI SĂLĂJENE – ediția a douăsprezecea. AJS este afiliată la Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” și la Convenția Organizațiilor de Média. Solemnitatea s-a desfășurat la sediul Companiei TenarisSilcotub Zalău, într-o ambianță excelentă, în moderna sală „Terra” din clădirea Tenaris University. Au participat membri ai AJS, oficialități naționale, județene și municipale, manageri/directori de instituții, cadre didactice și reprezentanți mass-média.

Întreaga activitate a fost coordonată de către Daniel Săuca – președinte al AJS, care, vorbind pertinent despre acest eveniment și despre TenarisSilcotub, a nominalizat sponsorii și partenerii media, aducându-le mulțumirile cuvenite. La invitația sa, doamna Codruța Codrea – manager în relația cu comunitatea din cadrul Companiei TenarisSilcotub a prezentat un film de scurt-metraj despre istoricul acestei companii. Apoi, Daniel Săuca, într-o alocuțiune adecvată, a spus:

„(…) Gala Presei Sălăjene este o modalitate, zicem noi, destul de eficientă de a ne vedea, de a ne revedea o dată pe an. Și de a transmite un mesaj destul de clar, că încă mai existăm. Și încercăm să ne facem treaba așa cum putem mai bine în vremuri foarte tulburi. Toți sau mai toți invocă necesitatea unui jurnalism de calitate, dar mai nimeni nu face nimic în acest sens. Și statul, din păcate, are o mare vină în această privință. (…) Presa merită să redevină a patra putere în stat, iar până când nu va exista un echilibru al puterilor în stat, nu va fi bine pentru toți cei care zic că fac parte din aceste puteri. Oricare altă putere încearcă să fie mai puternică decât altele, nu va face decât un dezechilibru. (…)”.

În discursul său, Alexandru Végh – subprefect al Sălajului, după ce a evidențiat activitatea de la TenarisSilcotub (fiindcă a lucrat peste 15 ani în această companie), a vorbit potrivit despre presă. Domnia sa a oferit, din partea Instituției Prefectului, un „Trofeu de Excelență” doamnei Alina Rad – Sălajanul TV, pentru realizarea emisiunii „Necenzurat”.

Apoi, Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj a prezentat un atractiv film documentar despre istoricul presei sălăjene, pe un fond muzical realizat de către Ansamblul Folcloric „Meseșul” al Centrului de Cultură și Artă Sălaj.

În continuare, Daniel Săuca a prezentat, în termeni elogioși: Anuarul presei sălăjene 2018 și cartea „ Descoperim Sălajul” – volumul 9. Sebastian Olaru – corespondent AGERPRES, a vorbit despre „Expoziția trans-siberiană”, cu fotografii realizate de către domnia sa, iar Daniel Săuca i-a înmânat, din partea AJS, Diploma de Excelență. De asemenea, o Diplomă de Excelență a fost atribuită Companiei TenarisSilcotub, prin doamna Codruța Codrea.

Și Ionel Ciunt – primarul municipiului Zalău a avut un discurs corespunzător despre presă. A felicitat jurnaliștii sălăjeni și a înmânat Diploma de Excelență lui Adrian Lungu – corespondent Radio „România actualități”. În plus, din partea Cabinetului parlamentar al deputatului Iuliu Nosa, Adrian Lungu a primit un premiu/cadou.

Lucian Bode – deputat în Parlamentul României, a avut un discurs tematic mai aprofundat, oferind câte un premiu/cadou următorilor: Alina Rad – Sălăjeanul TV, Anca și Arnold Schlachter – corespondenți Antena, Călin Onicaș – Sportul Sălăjean, Călin Pavăl – Sălajul Pur și Simplu, Adrian Lungu, Sebastian Olaru, Ciprian Crișan – Kiss FM, Marin Ștefan – Magazin Sălăjean și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), Daniel Săuca – Caiete Silvane, TenarisSilcotub, Florin Negoiță – Magazin Sălăjean, ArturSzékely – Graiul Sălajului și Augusta Tesinschi – Realitatea de Sălaj.

În cinstea evenimentului, un grup al Ansamblului Folcloric „Meseșul” (dirijor, Dorel Ciobanu) a prezentat un scurt, dar atractiv program muzical, cu cântece populare românești și colinde, în apropierea sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou.

Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR,

Publicist, Șimleu Silvaniei

De la Marșul Unirii, la Parada Militară!

1 Decembrie 2018, la Șimleu Silvaniei

Motto: „ Unirea unui popor nu se discută, se face”. (Marin ȘTEFAN)

Iată, s-a împlinit un secol de la MAREA UNIRE, sărbătorind CENTENARUL! Acum 100 de ani, prin voința întregii națiuni, s-a înfăptuit cel mai măreț act politic al românilor, Unirea cea Mare! Atunci, la 1 Decembrie 1918, în inima Transilvaniei, la Alba Iulia, a triumfat idealul național al tuturor românilor. După unirea Basarabiei (9 aprilie 1918) și a Bucovinei (28 noiembrie 1918) cu România, la 1 Decembrie 1918, Alba Iulia a devenit Capitala Reîntregirii Neamului Românesc, când s-a proclamat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România! Așa s-a împlinit, după 318 ani, „visul unei națiuni” al Marelui Voievod Mihai Viteazul, cel care a fost (timp de peste un an de zile) „Domn al Munteniei, Ardealului și a toată Țara Moldovei”. Tot acum, s-au împlinit și 28 de ani de când, la 1 Decembrie, se sărbătorește și Ziua Națională a României.

În acest context, în orașul Șimleu Silvaniei, s-au organizat și desfășurat multiple activități. În zilele dinaintea marii sărbători, s-au desfășurat activități tematice în școli, în licee și în Garnizoană. La Biblioteca Orășenească „Alexandru Șuluțiu-Sterca”, bibliotecarii (Paraschiva Pascu, Mihaela Pop și Alin Costălaș) au amenajat o expoziție de carte și documente despre „Unirea cea Mare – România la Centenar” și au desfășurat, cu elevii, activitățile: Săptămâna dedicată Centenarului; La mulți ani, România!; Pe-al nostru steag e scris Unire; Țara mea-i un colț de rai. În plus, Primăria și Consiliul Local au organizat tradiționalul concurs de șah „Cupa 1 Decembrie”, desfășurat la Școala Gimnazială „Silvania”. La nivelul orașului, din inițiativa unităților de învățământ, s-a desfășurat (joi, 20 noiembrie 2018) „Marșul Unirii”, la care au participat peste 2.000 de elevi, cadre didactice, oficialități locale și nu numai. A fost un marș inedit, unul impresionant, în care participanții purtau steaguri și stegulețe tricolore românești, buchete de flori și 767 de baloane tricolore românești (!), adică numărul de ani ai urbei de la poalele Măgurii Țării Silvaniei (atestare documentară, anul 1251). Aceștia, pornind de la clădirea în care s-a născut Iuliu Maniu, au mers „pas la pas”, dezinvolți și entuziaști din cale-afară, până la Memorialul „Iuliu Maniu” – unul dintre principalii făuritori ai Marii Uniri, refăcând, parcă (metaforic, desigur), drumul multor șimleuani și sălăjeni prezenți la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918!! Acolo, au ținut discursuri tematice succinte: prof. Bianca Șerban – director al CN „Simion Bărnuțiu” și ing. Septimiu Cătălin Țurcaș – primarul orașului, s-au depus flori și au fost lansate baloane tricolore românești. Tot atunci, de la Stadionul „Măgura”, mesajul șimleuanilor și steagul orașului Șimleu Silvaniei, purtat de către Septimiu Cătălin Țurcaș și drd. Daniel Stejerean – director al Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Șimleu Silvaniei, a fost înmânat domnului Alexandru Dande (din orașul Marghita, județul Bihor), care a plecat cu acestea, pe cale aeriană (cu paramotorul), la Marea Sărbătoare de la Alba Iulia!!!

Pe un „marș de întâmpinare”, susținut de către Fanfara „ Promenada” din Zalău (dirijor, plt.maj.r. Lucian Pop), ing. Florin Florian – prefectul Sălajului, Septimiu Cătălin Țurcaș și col. George Sas – comandantul Regimentului 69 Artilerie Mixtă „SILVANIA” au primit onorul din partea Gărzii de Onoare (comandant, cpt. Răzvan Petrovan), salutând Drapelul de Luptă și trecând în revistă Garda de Onoare și detașamentele de militari prezente. După intonarea Imnului Național al României de către eleva Alecsandra Bianca Ribar – Școala Gimnazială „Silvania” (clasa I „B”, învățătoare Sanda Rusu), a urmat un Te Deum săvârșit de către un sobor de preoți ai Bisericilor Ortodoxe și Greco-Catolice, făcându-se și parastasul de pomenire pentru eroii români căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării și întregirea neamului românesc.

În continuare, s-au ținut alocuțiuni tematice. Astfel, Daniel Stejerean a zis:

„(…) Magma fierbinte din care s-a născut statul unitar român a fost prima mare conflagrație mondială. Primul Război Mondial a însemnat un mare tribut de sânge pentru toți românii: 335 de mii de români și-au pierdut viața pe front, iar situația românilor era foarte diferită în acea perioadă: Transilvania și Banatul se aflau în componența Austro-Ungariei din 1867, iar Basarabia și Bucovina în cea a Imperiului Țarist. (…) România a realizat un lucru excepțional în istoria ei, formând o țară de aproape 300 de mii de km pătrați, cu aproximativ 16 milioane de locuitori. O țară în care trăiau nu doar români, dar o țară în care românii reprezentau trei sferturi din totalul populației. Unirea s-a făcut și datorită caracteristicilor de unitate care vin din trecut și care sunt: originea, limba, tradiția, confesiunea, religia, dar și datorită unei organizări politice interne excepționale. (…) Aniversăm cu deosebit respect, în fiecare an, Ziua Națională a României, la 1 Decembrie, prilej de rememorare a jertfei înaintașilor și a luptei pentru constituirea Statului Național Român. Dumnezeu să binecuvânteze România și pe toți cetățenii ei! La Mulți Ani!”.

În discursul său, Septimiu Cătălin Țurcaș a spus:

„ (…) Vă mulțumesc tuturor acelora care ați acceptat ca astăzi, în această zi importantă, să fiți alături de noi, aici, în fața artizanului Unirii, a sălăjanului și a șimleuanului nostru, Iuliu Maniu. Am considerat că este un moment important și potrivit să mutăm festivitățile dedicate Zilei Naționale în acest loc. Vă mulțumesc, așadar, tuturor, în special acelora care v-ați deplasat din alte localități pentru a fi, astăzi, în această zi importantă, alături de noi, șimleunii. Sigur că, dacă ne gândim la Unire, dacă ne gândim la cei 100 de ani, ne putem uita în trecut, ne putem uita în prezent și putem spera la viitor. Dacă ne referim la trecut, este momentul în care trebuie să ne plecăm, cu mult respect, în fața tuturor acelora care au făcut ca, astăzi, România să fie o țară aproape întreagă. Spun aproape întreagă, pentru că harta pe care o vedeți lângă Iuliu Maniu este una a României întregi. Și, din păcate, România, încă, nu este întreagă astăzi. Este momentul în care trebuie să ne uităm fiecare în oglindă și să ne întrebăm: Oare, suntem destul de buni pentru ceea ce ar trebui să fim? Oare, reprezentăm cu cinste pe cei care ne-au trimis în anumite funcții? Oare, noi, oamenii simpli, facem destul de mult pentru a fi adevărați români, astăzi? Dacă ne uităm spre viitor, poate să aibă o legătură și cu prezentul, evident. Dacă toate lucrurile sunt bune, extraordinare, putem să continuăm așa. Dacă nu, poate, fiecare dintre noi ne putem gândi cum am putea face ca lucrurile să fie mai bune. Pornind, evident, de la exemplul personal. Încă o dată, vă mulțumesc tuturor acelora care sunteți, astăzi, aici! Și nu în ultimul rând, în această Zi a României, le doresc un sincer „La mulți ani!”, tuturor șimleuanilor, tuturor sălăjenilor și tuturor românilor! La mulți ani, România!”.

Ing. Lucian Bode – deputat în Parlamentul României, zicea:

„ (…) Noi suntem astăzi, aici, la Șimleu Silvaniei, în orașul care l-a dat pe apostolul României Mari, Iuliu Maniu. Pentru că soarta României, în cei 100 de ani de existență statală, este cel mai bine reflectată de destinul acestui apostol sălăjean. Noi, ca popor, am trăit același destin, precum înaintașul nostru. (…) Stăm cu toții, aici, în fața lui Iuliu Maniu, căruia îi datorăm păstrarea identității noastre românești în acest capăt de țară. (…) Stăm aici, în Șimleu Silvaniei, orașul care de ani de zile este centrul unității a patru națiuni: românii lui Iuliu Maniu, maghiarii și polonezii lui Ștefán Báthory și frații evrei, care nu-și uită originile. Pe toți ne adună, aici, un secol de bucurii, de tragedii incomensurabile, de rezistență la tiranie, ca să ajungem la momentul de azi. (…) Azi suntem români, suntem europeni, suntem mândri de înaintașii noștri, care s-au jertfit pentru noi, și datoria noastră este să ne păstrăm locul acesta pentru că ni se cuvine. (…) Ambiția românilor pentru următorii 100 de ani trebuie să fie nu doar de a rămâne împreună, ci și de a construi împreună, cu gândurile la generațiile viitoare, o națiune puternică și prosperă. (…) La mulți ani, România! Dumnezeu să binecuvânteze pe toți românii, oriunde s-ar afla!”.

Ing. Florin Florian – prefectul Sălajului, după ce a vorbit, pertinent, despre importanța Zilei de 1 Decembrie și a urat „La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a citit Mesajul Prim-ministrului Viorica Dăncilă, cu ocazia Zilei Naționale a României în An Centenar:

„Sărbătorim, astăzi, Ziua Națională, în An Centenar, cu gândul la unitatea celor care, acum o sută de ani, au crezut în viitorul României și la datoria sacră pe care o avem de a ne inspira din acest ideal împlinit al înaintaților noștri. Le adresez, cu acest prilej, tuturor românilor un mesaj de pace și de unitate. Am încredere că societatea românească are, în continuare, suficiente resurse pentru consens, echilibru și înțelepciune politică, astfel încât să promovăm interesul nostru comun, ca națiune europeană. Să intrăm în al doilea secol de existență a României moderne repetând exemplul părinților Marii Uniri, pentru a duce la bun sfârșit proiectele strategice pe care ni le-am propus pentru România. Să nu le mai întrerupem pentru că le-au început ceilalți! Orgoliile politice și interesele personale nu au ce căuta pe acest drum. Faptul că toți ne dorim să trăim într-o Românie prosperă, atașată valorilor europene, și care să își păstreze identitatea națională, reprezintă cel mai bun argument pentru a ne uni eforturile în interesul cetățenilor și al nostru, ca națiune. Celebra deviză „prin noi înșine”, pusă de Brătieni pe frontispiciul Marii Uniri trebuie să își găsească un corespondent și în actualitatea noastră, iar asta nu ne face mai puțin pro-europeni. Cred în consens, echilibru și cooperare. Diferențele de opinie nu trebuie să ne plaseze pe poziții adverse. Fiecare are dreptul la propria opinie. Putem dezbate, putem negocia, există pârghii legislative și instituționale care funcționează și care trebuie respectate. Sunt momente în care este nevoie de pace politică, și adresez un apel, în acest sens, clasei politice. Ca români, când vorbim despre România, indiferent de calitățile oficiale pe care le avem, trebuie să dăm dovadă de echilibru în declarații și să lăsăm deoparte mizele electorale și politice. Să fim uniți în perspectiva apropiatului mandat al României la Președinția Consiliului Uniunii Europene, în care ne revine rolul de mediator imparțial. Să arătăm că țara noastră este pregătită să-și îndeplinească demn această înltă responsabilitate! Să ne unim eforturile pentru ca evoluția economică a României să permită trecerea la moneda euro în anul 2024. Să fim uniți, pentru ca admiterea României în Spațiul Schengen să fie decisă doar pe baza criteriilor tehnice obligatorii. Acestea sunt principalele motive care ar trebui să ne unească. La 100 de ani de la Marea Unire, avem cel puțin 100 de motive să acționăm ca o națiune demnă și puternică: frumusețea naturală a României, istoria, resursele naturale, tradițiile, oameni de cultură, oameni de știință, mari personalități politice și sportivi, care au făcut cunoscut numele României în întreaga lume. Și, mai presus de toate, avem responsabilitatea viitorului nostru și al generațiilor viitoare. Prin dialog și deschidere, putem construi o Românie puternică pentru sute de ani de acum înainte. La mulți ani, România! La mulți ani, români!”.

Apoi, în momentul intonării „Imnului Eroilor”, au depus coroane de flori și jerbe, în jurul Memorialului „Iuliu Maniu”: Parlamentul României; Instituția Prefectului Județului Sălaj; Primăria și Consiliul Local Șimleu Silvaniei; Unitățile Militare din Garnizoana Șimleu Silvaniei; Cadrele Militare în rezervă și în retragere, Asociația „Cultul Eroilor” și Veteranii de Război; Organizațiile județene și locale ale: Partidului Social Democrat, Partidului Național Liberal, Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, Alianței Liberal Democrate și Uniunii Salvați România; Direcția Județeană pentru Cultură Sălaj; Bisericile Ortodoxe și Bisericile Greco-Catolice; Spitalul Orășenesc Prof. Dr. Ioan Pușcaș; Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor; Serviciul Fiscal Orășenesc Șimleu Silvaniei; Colegiul Național „Simion Bărnuțiu”, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”, Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă; Școlile Gimnaziale; SC SIMEX SA Șimleu Silvaniei.

N-a lipsit grupul de elevi (fete și băieți), reprezentând Școala Gimnazială „Horea”, care a susținut un scurt și adecvat program cultural-artistic, sub bagheta dirijorală a prof. Traian Albu (81 de ani!) și în acompaniamentul orchestral al cantautorului Petre Gliguța. Pentru recitarea poeziilor: O zi sfântă mare, 1 Decembrie 1918; Uniți suntem și Uniți-vă, români! și pentru interpretarea cântecelor: Uniți am fost, Din Ardealul meu cel Sfânt și Ce-ați văzut, păstori?, micii „artiști” au fost răsplătiți cu aplauze binemeritate.

În timpul constituirii dispozitivului de defilare, profesoara Ancuța Bălăjel (logoped la Centrul de Servicii Sociale nr.2 din Zalău) a încântat asistența, interpretând Imnul Centenarului, cu acompaniamentul Fanfarei „Promenada”.

A urmat Parada Militară, începând cu defilarea detașamentelor din cadrul structurilor de compunere a Sistemilui Național de Apărare, condusă de lt.col. Marius Vetișan. În ordine, în aplauzele prelungite ale publicului spectator, au defilat, în uniforme multicolore: Detașamentul Ministerului Apărării Naționale (comandant, cpt. Daniel Roșan), cu plutonul 1 (comandant, lt. Dorel Boitor), plutonul 2 (comandant, Bartha István) și plutonul 3 ( comandant, lt. Alexandru Bălaj); Plutonul de Jandarmi „Menumorut Voievod” Sălaj (comandant, mr. Claudiu Bogdan); Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU)„Porolissum” Sălaj , cu plutonul 1 (comandant, lt.col. Florin Pop), plutonul 2 – Secția de Pompieri Șimleu Silvaniei (comandant, mr. Ioan Mălan), plutonul 3 – Detașamentul de Pompieri Zalău (comandant, cpt. Florin Opriș); Plutonul Poliției Șimleu Silvaniei și a secțiilor de poliție arondate (comandant, subinspector Sorin Valentin Iftimie); Detașamentul Serviciului de Ambulanță Sălaj (comandant, ambulanțier Adrian Onicaș) și Detașamentul de voluntari „Crucea Roșie” Sălaj (comandant, Andreea Teodora Ardelean).

La defilarea tehnicii militare, Regimentului 69 Artilerie Mixtă „SILVANIA” a prezentat două autocamioane cu tunuri obuziere și un autocamion cu un tun antitanc. Inspectoratul de Jandarmi Sălaj a prezentat două autospeciale de patrulare și intervenție în mediul urban și rural și una destinată acțiunilor antiteroriste. ISU Sălaj a defilat cu șase autospeciale, fiecare cu roluri specifice în activitățile de comandă, intervenție, prim ajutor, salvare etc. Parada tehnicii pompierilor a cuprins două autocamioane de transport speciale, destinate intervențiilor la dezastre și accidente colective provocate de calamități. Detașamentul de tehnică al Poliției orașului Șimleu Silvaniei a cuprins trei autospeciale folosite de către Secția Rutieră, Secția de Ordine Publică și Serviciul pentru Acțiuni Speciale. Serviciul de Ambulanță Sălaj a prezentat trei ambulanțe speciale (de consult la domiciliu, prim ajutor și transport de persoane accidentate la unitățile de primiri urgențe).

Ceremonia s-a încheiat cu onorul Fanfarei „Promenada”. Apoi, în incinta Cetății „Báthory”, au avut loc „convorbiri” amicale despre Ziua Națională și Centenarul Marii Uniri, dar și despre alte subiecte „lumești”, savurând tradiționala „fasole cu cârnați” și salată de varză albă (preparate la Popota Garnizoanei șimleuane), precum și binefăcătorul ceai fierbinte!

Către seară, pe scena Casei de Cultură, în fața unui public entuziat și generos în aplauze (!), s-a desfășurat Concertul de muzică românească patriotică „Împreună la Unire”. În prima parte, au cântat elevii: Giulia Cavaler (Școala „Silvania”), Alexandru Câmpan, Ionuț Neica și Iasmina Lupou (toți trei de la CN „Simion Bărnuțiu”), instruiți de către cantautorul Ilie (Uță) Oros. În cea de-a doua parte, interpreți au fost elevii: Octavia Trif, Diana Moisi (ambele de la Școala „Silvania”), Andreea Rus, Rareș Oltean, Torkos Daria și Larisa Rus (toți patru de la CN „Simion Bărnuțiu”), pregătiți de către cantautorul Petru Gliguța.

Tot în cadrul activităților Marii Sărbători, duminică, 2 decembrie 2018, în Cehei (suburbie a Șimleului), satul ziaristului Petre Borzescu (1893-1982, participant la Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918), după săvârșirea Sfintei Liturghii, cu predica „Vindecarea orbului din Ierihon” (preotul Adrian Vancea, Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”) , în prezența enoriașilor ceheieni și a unor oficialități șimleuane și zălăuane, a fost inaugurat și sfințit „Monumentul Eroilor”, operă a sculptorului zălăuan Marius Tutovan. La admirabilul monument, care redă numele și prenumele celor 36 de eroi, căzuți în luptele purtate în Primul Război Mondial, au fost depuse coroane de flori, pe muzica adecvată a Fanfarei Bisericii Baptiste din Cehei (dirijor, Ioan Pop). Cu acest prilej, un grup de elevi localnici ( pregătiți de către prof. Sorina Vancea de la Școala „Silvania”) a prezentat un program cultural-artistic (poezii și cântece patriotice). În plus, poetul șimleuan George Mureșan și-a lansat volumul de poezii patriotice „La mulți ani, România!”, iar cantautorul șimleuan Teodor Pocola a cântat două cântece patriotice, unul pe versurile poeziei lui George Mureșan, „Sfânta unitate”. A urmat o binevenită agapă (masă prietenească, frățească) cu produse culinare locale, chiar în fața bisericii!

Așadar, acestea au fost principalele activități desfășurate în orașul Șimleu Silvaniei, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României și a Centenarului Unirii. Marea Unire din 1918 a fost, este și rămâne pagina cea mai sublimă din Cartea de Istorie a României! La Ceas Centenar, au fost omagiați cei care au contribuit, în urmă cu 100 de ani, la desăvârșirea unității naționale române. Printre făuritorii Marii Uniri, alături de Regele Ferdinand I, Regina Maria, Ion I.C. Brătianu, Iuliu Hossu, Gheorghe Pop de Băsești, Vasile Goldiș și mulți alții, se află și marele Iuliu Maniu, fiecare fiind un exemplu demn de urmat pentru cei care doresc Reîntregirea Țării.

La mulți ani, ROMÂNIA! La mulți ani, dragi ROMÂNI, oriunde v-ați afla!

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

 

 

 

 

Ziua Națională a României, sărbătorită la Șimleu Silvaniei și Bădăcin

1 Decembrie – Ziua Națională a României va fi sărbătorită la Șimleu Silvaniei începând cu ora 9.00, când vor avea loc o ceremonie religioasă și discursul oficialităților, depuneri de jerbe de flori, urmate de defilarea detaşamentelor şi parada tehnicii militare din dotarea Regimentului 69 Artilerie Mixtă “SILVANIA”, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Menumorut Voievod”, Inspectoratului judeţean Pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum”, Serviciului de Ambulanţă Sălaj, Crucii Roșii – Filiala Sălaj.

De la ora 17.00, Casa de Cultură va avea loc un concert de cântece patriotice românești: „Împreună la Unire” – susținut de tineri talentați din oraș. Intrarea iberă.

La Bădăcin, Parohia Greco-Catolică organizează „1 Decembrie – Ziua Națională a României” la Casa memorială „Iuliu Maniu”, după următorul program:

10:30:
– Imnul Național
– Prezentare
– Serviciu religios
– Depuneri de coroane la Bustul lui Iuliu Maniu
– Discursuri autorități
– Imnul lui Iuliu Maniu
– Alte discursuri
– Proiecție film
– Comunitatea parohială va oferi celor prezenți ceai cald și plăcinte de Bădăcin

Sunt așteptați Prefectul județului Sălaj – Florin Florian, deputatul Lucian Bode, primarul comunei Pericei – Boncidai Csaba, primarul orașului Șimleu Silvaniei – Septimiu Turcaș, reprezentanți ai Consiliului județean, directori de deconcentrate, reprezentanți ai partidelor politice etc.

 

Sursa : salajulpursisimplu.ro

Programul manifestărilor dedicare Zilei Naţionale a României

Primăria şi Consiliul Local Şimleu Silvaniei vă invită la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României şi a împlinirii a unui secol de la Marea Unire.

Programul va incepe la ora 9,00, la Memorialul Iuliu Maniu cu ceremonialul militar şi religios, depuneri de jerbe de flori, alocuţiuni ale oficialităţilor, spectacol artistic şi se va încheia cu defilarea detaşamentelor şi parada tehnicii militare din dotarea Regimentului 69 Artilerie Mixtă “SILVANIA”, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Menumorut Voievod”, Inspectoratului judeţean Pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum”, Serviciului de Ambulanţă Sălaj, Crucii Rosii – Filiala Sălaj.

Incepând cu ora 17,00, la Casa de Cultură va avea loc un concert de muzică românească patriotică dedicat Marii Uniri.

Vă asteptăm cu drag!

Șimleuanca Crina Pop, câștigătoarea Marelui Premiu și Trofeului Festivalului ”Du-te dor cu Mureșul”

Membră a Ansamblului ”Barcăul” de la Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național ”Simion Bărnuțiu”, director prof. Bianca Șerban, Crina Pop a căștigat Marele Premiu și Trofeul Festivalului ”Du-te dor cu Mureșul”. Aflat la prima ediție, festivalul, la care au participat tineri talentați și iubitori de folclor, având vârsta cuprinsă între 16-25 de ani, din întreaga țară, s-a desfășurat la Târgu Mureș.

Crina Pop, de mică a iubit cântecul, tradițiile și portul popular românesc, iar de la vârsta de 7 ani participă la activitățile desfășurate în cadrul Cercului de Folclor Muzical condus de doamna profesoară Cornelia Neaga de la instituția noastră.

Preocupată tot timpul de a-și perfecționa stilul de interpretare, de a-și forma un timbru vocal personalizat, tânăra interpretă pune dragoste și pasiune în tot ceea ce face, folclorul fiind pentru ea acel ceva ce-l înnobilează pe om și are dorința nemărginită de a-și face un repertoriu cât mai bogat și mai autentic, contribuind astfel la valorificarea și promovarea folclorului din zona din care se trage (Barcăul).

La festivalul-concurs de la Târgu Mureș, tânăra interpretă a reușit să impresioneze juriul și publicul spectator, prezent în sală în număr foarte mare. În finalul concursului, Crinei Pop i s-a oferit Marele Premiu și Trofeul Festivalului ”Du-te dor cu Mureșul”. După cum au subliniat și membrii juriului, tânara solistă din Șimleu Silvaniei ”a strălucit” și a reprezentat ”marea surpriză a concursului”. I-au fost apreciate calitățile vocale (timbrul vocal aparte), repertoriul cu cântece în primă audiție din Valea Barcăului, costumul popular, ținuta scenică. Repertoriul prezentat a cuprins doina ”Mândră-i hora trăgănată” și cântecul ritmat ”Am un drăguț sălăjanu”.

Festivalul-Concurs și-a propus săpromoveze tinerii interpreți de folclor, cântecul și portul popular românesc autentic din diferite zone etnofolclorice. Probele de concurs au constat în interpretarea unui cântec doinit, fără acompaniament, și o melodie de joc, ritmată, cu acompaniament, precum și prezentarea costumului popular din zona din care provine interpretul. Cele trei probe au fost obligatorii pentru toți concurenții.

Cu această ocazie mulțumim părinților și profesorilor care o sprijină și îndrumă spre formarea și afirmarea ei în domeniul folclorului, îmbogățind, astfel, zestrea melosului popular românesc.

 

Sursa : www.salajulpursisimplu.ro