All posts by Administrator

Nunta de Aur – 50 de ani laolaltă!

Motto: „ O familie trebuie să fie unită şi solidară, căci altfel nenorocul bate la uşă”.
Thomas Mann ( 1875 – 1955), romancier şi eseist german

 

Joi, 6 aprilie 2017, înaintea Praznicului Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile – Stâlpările), Primăria şi Consiliul Local Şimleu Silvaniei, împreună cu Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Şimleu Silvaniei au organizat „Nunta de Aur” – ediţia a XI-a, pentru 24 de cupluri familiale şimleuane, care în acest an împlinesc 50 de ani de căsătorie. Frumoasa solemnitate de retrăire a ceea ce s-a petrecut în urmă cu cinci decenii, un simbol al convieţuirii laolaltă, s-a desfăşurat la CNIPT Şimleu Silvaniei. Mica sală de festivităţi a acestei instituţii s-a transformat (la figurat, desigur) într-o mare aulă pentru fericiţii sărbătoriţi şi nuntaşii care i-au însoţit. De-astă dată, organizatorii le-au pregătit foştilor miri o surpriză plăcută, una pe măsura evenimentului sărbătorit, relevată  de Daniel Stejerean – director al CNIPT Şimleu Silvaniei. Într-o inedită proiecţie video, fiecare „mireasă şi mire” şi-a revăzut fotografia de la nunta făcută în urmă cu o jumătate de secol! Şi acum chipurile acestora radiau de fericire, retrăind acele momente unice din viaţa lor, coroborate cu ceea ce s-a derulat ulterior, alături de părinţi, fraţi şi surori, alături de copii şi nepoţi, precum şi de colegi de muncă şi de întreaga comunitate şimleuană. Da, chipul fiecăruia era oglinda acestor trăiri, se vedea bucuria alegerii făcute atunci pentru o familie unită şi solidară, fiind convinşi că „familia este biserica de acasă”, cum bine zicea Sfântul Ioan Gură de Aur. Imaginile, în succesiunea lor, erau, parcă, nişte ferestre deschise spre sufletul fiecăruia!

Festivitatea a fost deschisă şi coordonată de către Daniel Stejerean printr-un preambul tematic edificator, încheiat aşa:

„La mulţi ani! Să vă dea Dumnezeu multă sănătate, să puteţi trece şi următorii 50 de ani tot împreună. Cel puţin”.

Invitat să ia cuvântul, Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei, a spus, printre altele:

„[…] Aşa cum ne-am obişnuit în ultimii ani, înainte de Sfintele Sărbători de Paşti, ne bucurăm să fim împreună cu cei care au reuşit împreună să sărbătorească 50 de ani de la căsătoria lor. De fiecare dată mă pătrunde un sentiment de emoţie şi de bucurie şi, de ce nu?, şi de invidie[…] Probabil că fiecare dintre noi vă invidiem pentru faptul că aţi reuşit ca în cei 50 de ani să rămâneţi împreună şi, faptul că aţi reuşit, cu siguranţă, este rezultatul unei vieţi de cuplu armonioase. […] Am spus, acum doi ani, că m-aş bucura dacă aş reuşi să fiu prezent în calitate de primar când părinţii mei vor face 50 de ani de căsătorie şi, iată, se întâmplă lucrul acesta.[…] Viaţa este frumoasă aşa cum este, cu bune şi cu rele, şi este bine să ne amintim de lucrurile frumoase şi bune din viaţa noastră. Eu aş vrea, în special, să vă mulţumesc fiecăruia dintre dumneavoastră pentru tot ceea ce aţi făcut pentru oraş. […] Mă gândesc la acţiunile dumneavoastră pe care le-aţi avut în diferite domenii de activitate. Mă gândesc la copiii pe care i-aţi dat acestui oraş, acestui judeţ, acestei ţări sau poate că mulţi dintre ei sunt plecaţi din ţară. […] Mă plec, cu mult respect, în faţa a tot ceea ce aţi făcut şi vă mulţumesc din suflet pentru faptul că aţi făcut un Şimleu mai frumos şi mai bun, prin toată activitatea pe care aţi desfăşurat-o.[…]”.

Septimiu Cătălin Ţurcaş i-a invitat pe Lucian Bode – deputat în Parlamentul României şi pe Szabo Ernö – city manager (administratorul public al oraşului Şimleu Silvaniei) să spună câteva cuvinte.

Lucian Bode:

„[…] Categoric Şimleu Silvaniei este mai frumos şi mai bun datorită dumneavoastră. Vin la acest eveniment special pentru Şimleu Silvaniei de la alt eveniment de suflet pe care doresc să vi-l împărtăşesc şi dumneavoastră. Faptul că, la Şimleu Silvaniei se organizează, azi, a VII-a ediţie a Târgului de Paşte, în care copiii din Şimleu Silvaniei au confecţionat obiecte, le vând şi banii strânşi, vorbim de peste 150 de milioane anul trecut, sunt donaţi copiilor aflaţi în nevoi. […] Oraşul Şimleu Silvaniei are un viitor frumos. […] Am găsit de cuviinţă să vă spun ceea ce a spus Nichita Stănescu: „suntem ceea ce iubim”. Dumneavoastă sunteţi ceea ce iubiţi, ceea ce aţi iubit mai bine de 50 de ani. Pentru acest lucru, eu vă felicit şi vă doresc ani mulţi, cu sănătate, împreună!”.

Szabo Ernö:

„[…] Doresc să vă felicit şi eu cu această ocazie şi să vă doresc un sincer la mulţi ani cu ocazia celebrării a celor 50 de ani de căsnicie! […] Vă urez multă, multă sănătate, deoarece cred că este lucrul cel mai principal de care aveţi nevoie de-acuma înainte.[…]”. Apoi, Szabo Ernö a vorbit şi în limba maghiară.

În continuare, Septimiu Cătălin Ţurcaş a citit conţinutul Diplomei de Recunoştinţă conferită fiecărui cuplu familial „pentru marele şi respectabilul merit de a fi trăit, muncit şi trecut peste toate greutăţile vieţii împreună, timp de 50 de ani. Comunitatea şimleuană vă cinsteşte şi onorează efortul, vă respectă şi vă înnobilează cu titlul de CETĂŢENI DE VAZĂ ai urbei”. Diplomele, însoţite de o plachetă comemorativă, un plic cu bani şi o şampanie au fost înmânate de către Septimiu Cătălin Ţurcaş, în mod protocolar, fotografiindu-se cu fiecare pereche sărbătorită: Ana şi Aurel Jecan, Floare şi Gheorghe Ţurcaş, Lucia-Elena şi Vasile Pop, Letiţia şi Codreanu Uscat, Floare şi Florian Şandor, Păuniţa şi Vasile Pop, Ilona şi Florian Durnea, Bonczidai Maria şi Antal, Balint Eva şi Iosif, Irina şi Teodor Brazdău, Adriana şi Ioan Crâşmar, Kovács Elisabeta şi Robert, Vincze Margareta şi Alexandru, Ecaterina şi Teodor Chereji, Tokai Elisabeta şi Iózsef, Maria şi Traian Albu, Szilágyi Erzsebet şi Nicolae, Veres Margareta şi Zsigmond, Tökölyi Clara şi Mihai, Joikits Ecaterina şi Attila, Ronai Zina şi Adalbert, Maria şi Petru Szabău. Viorica şi Ioan Dragoş, precum şi Ana şi Gheorghe Tanc au absentat motivat. Pot spune că, această premiere s-a constituit într-o binemeritată răsplată pentru eforturile lor, depuse şi pentru propăşirea urbei de la poalele Măgurii Ţării Silvaniei.

Provocaţi de primarul Şimleului, în această conjunctură deosebită, au vorbit: preotul vicar foraneu al Silvaniei Gheorghe Ţurcaş, prof. Aurel Jecan şi prof. Traian Albu, fiecare relatând unele episoade din viaţa lor, scurte povestiri cu memorie lungă, întregite şi cu câteva glume, care au delectat asistenţa. În plus, Gheorghe Ţurcaş a citit o rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite, de toţi, în aceşti 50 de ani.

La succesul acestei solemnităţi şi-au adus contribuţia şi elevele chitariste: Aida Andrada Pop, Carla Ruţaş şi Andrea Budai ( toate trei de la CN „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei), sensibilizându-i pe cei prezenţi cu cântecele: N-ai nevoie de foarte multe; La fereastra ta; Şi totuşi există iubire. Împreună cu acestea, în onoarea sărbătoriţilor, întreaga asistenţă a cântat: Mulţi ani trăiască!

Ceremonia s-a încheiat cu o „fotografie de grup” şi o masă la restaurant, într-o bună dispoziţie a acestor seniori redutabili din cei 50 de ani ai lumii şimleuane, în preajma muzelor şi, mai ales, lângă… Bacchus! Astfel, printre altele, s-au făcut destăinuiri despre unele întâmplări din această dimensiune a timpului, una de o jumătate de veac, în care părinţii şi copiii, chiar şi nepoţii, au fost şi sunt „liantul şi ancora” familiei, a unei mari familii, pentru fiecare pereche sărbătorită.

La mulţi ani, TUTUROR!

                                                                                                                                 Prof. Marin ŞTEFAN,

                                                                                                                        Publicist, Şimleu Silvaniei

Colegiul Național ”Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei vă invită la Conferința de diseminare a proiectului de parteneriat strategic Erasmus+ ”Chemistry Experiments a European Approach” 2015-1-RO01-KA219-015157

Colegiul Național ”Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei vă invită cu deosebită plăcere să participați vineri, 07.04.2017, în intervalul orar 12:00-14:00, în Sala ”Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Zalău, la Conferința de diseminare a proiectului de parteneriat strategic Erasmus+ ”Chemistry Experiments a European Approach” 2015-1-RO01-KA219-015157

Colegiul Național ”Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei este implicat într-un proiect de parteneriat strategic de tip Erasmus+, ”Chemistry Experiments a European Approach” (Experimente de chimie – o abordare europeană), număr proiect 2015-1-RO01-KA219-015157, având cinci parteneri din Olanda, Austria, Grecia și Turcia. Proiectul, demarat în anul 2015, dorește să crească rolul activităților experimentale la disciplina chimie, drept urmare a realizat în cei doi ani de parteneriat:

  • O colecție de 190 înregistrări video ale unor experimente de chimie desfășurate în școală, înregistrări care sunt disponibile pe un canal public YouTube și care pot fi prezentate frontal la clasă sau pot reprezenta o bază de pornire a unor lucrări experimentale realizate la orele de chimie, a majorității unităților de învățământ liceal europene.
  • Un manual experimental de chimie pentru ciclul secundar, ca un suport teoretic pentru fenomenele de natură chimică prezentate în înregistrările video menționate, manual editat în limba engleză și tradus în limbile: română, greacă, turcă. Manualul va fi înmânat participanților la conferință, alături de alte produse de publicitate/diseminare din cadrul proiectului, cu ocazia înregistrării participanților.
  • O aplicație software care rulează în SO Windows și care gestionează o bază de date offline de înregistrări video cu experimente de chimie, aplicație care la origini cuprinde o bază de date cu cele 190 de experimente de chimie elaborate de participanți și care se poate extinde în funcție de experiența profesională și nevoile utilizatorului. Aplicația va fi de asemenea disponibilă participanților pe un stick USB.

Având în vedere dorința echipei de a disemina produsele finale ale proiectului am organizat Conferința de diseminare a proiectului de parteneriat strategic Erasmus+ ”Chemistry Experiments a European Approach” 2015-1-RO01-KA219-015157. Evenimentul, cu participare internațională, este prevăzut a se organiza VINERI, 07 04 2017, în intervalul orar 12:00-14:00, în Sala ”Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Zalău, gazda evenimentului. Înregistrarea participanților va avea loc între orele 12:00-13:00 iar prezentarea parteneriatului și a produselor finale ale acestuia în intervalul orar 13:00-14:00.
Valorizăm foarte mult opinia dumneavoastră, contăm pe feedback-ul așteptat de la participanți și vă așteptăm cu drag!

 

Click aici pentru a vedea afisul de prezentare al evenimentului

Bilanț pozitiv la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Şimleu Silvaniei

Motto: „Tinerețea e timpul de a învăța înțelepciunea; bătrânețea e timpul de a o aplica”.

Jean-Jacques Rousseau (1712 – 1778), filozof, scriitor şi muzician francez

Săptămâna trecută (joi, 30 martie 2017), Consiliul Director al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Şimleu Silvaniei a convocat Adunarea Generală a celor 60 de delegaţi din oraşul Şimleu Silvaniei şi din localităţile: Chieşd, Halmăşd, Ip, Marca, Măerişte, Nuşfalău, Pericei, Sărmăşag şi Zăuan. Activitatea s-a desfăşurat în sala de festivităţi a Primăriei şimleuane, în prezenţa delegaţilor, precum şi a invitaţilor şi a reprezentanţilor presei scrise şi audiovizuale locale, sub coordonarea domnului Ioan Moş – preşedintele CARP Şimleu Silvaniei.

După deschiderea oficială a lucrărilor, Ioan Moş a propus un moment de reculegere în memoria celor 60 de membri decedaţi în anul 2016. După stabilirea şi aprobarea membrilor prezidiului, ai secretariatului şi ai comisiei responsabile cu prezentarea Hotărârii Adunării Generale şi cu completarea acesteia cu propunerile rezultate în cursul dezbaterilor, a fost anunţată ordinea de zi, care a fost votată în unanimitate.

Astfel, Darea de seamă privind activitatea Consiliului Director al CARP Şimleu Silvaniei a fost prezentată de Ioan Moş. Au fost reliefate acţiunile desfăşurate pentru îndeplinirea obiectivelor aprobate de Adunarea Generală din 5 aprilie 2016, atât cantitativ, cât şi calitativ, prin care toţi parametrii analizaţi au fost superiori faţă de anul 2015. Printre aceştia se află următoarele: creșterea efectivului casei, de la 2.348 la 2.614 membri (2.027 din Şimleu Silvaniei şi 587 din comune şi sate), a cotizaţiei membrilor (de la 1.273.560 de lei la 1.495.891,53 de lei) și a contribuţiei pentru ajutor de deces, ajutoare băneşti nerambursabile (de la 47.216 lei la 50.534 de lei). Ajutoarele acordate pentru cele 60 de decese au fost de 32.752 de lei. 186 de persoane cu situaţii materiale şi sociale grele au beneficiat de ajutoare băneşti nerambursabile în valoare de 9.300 de lei, iar fiecare dintre cei 83 de membri CARP care au fost la tratament în staţiuni balneo-climaterice au primit 30 de lei. Cu sprijinul Crucii Roşii Sălaj, al Primăriei şimleuane şi al Fermei Pomicole „Valea Pomilor” Sălaj, s-au oferit 100 de pachete cu alimente şi fructe înaintea sărbătorilor de Paşti şi Crăciun din 2016 membrilor cu pensii mici, văduvelor/ văduvilor și celor cu diferite probleme sociale şi de sănătate.

Au fost evidenţiate: colaborarea foarte bună cu Societatea „UNIK OPTIK” în programul „Un ochelar pentru fiecare – vino să vezi” (peste 200 de beneficiari); sărbătorirea „Zilei Internaţionale a Femeii; sărbătorirea Sfintelor Paşti; sărbătorirea Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice”; cele opt excursii cu 834 de membri şi aparţinători (nepoţi, strănepoţi), la care CARP a contribuit cu 2.415 lei. De asemenea, a fost amintită şi colaborarea cu: Federaţia „Omenia” şi toate CARP-urile membre ale federaţiei; Casa de Pensii Sălaj; Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj, Primăria şi Consiliul Local Şimleu Silvaniei; Crucea Roşie Sălaj; Clubul „LONG DAU”; Clubul Copiilor Şimleu Silvaniei; presa locală etc.

Bilanţul financiar-contabil pe anul 2016, precum şi bugetul de venituri şi cheltuieli pe anii 2016-2017 au fost prezentate de Viorica Bandici – contabilă, iar Raportul de activitate a Comisiei de Cenzori a CARP pe anul 2016 a fost citit de Vincze Ileana Livia – preşedinte al comisiei.

Despre activitatea CARP, raportată la documentele prezentate, au vorbit, referindu-se la  probleme specifice funcţiei şi instituţiei reprezentate, următorii: Szilágyi Terezia – pensionară, Alexandru Trestian – reprezentantul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă „Silvania”, subsemnatul – pensionar, Maria Pîrvu – pensionară, Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei, Florian Antoniu But – directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Sălaj, Ioan Ivaşcău – preşedintele CARP Zalău şi Lucian Marişca – preşedintele CARP Satu Mare.

Hotărârea Adunării Generale, citită de Ioan Vodă – consilier CARP, a aprobat toate documentele prezentate, adoptându-se patru direcţii strategice şi 10 obiective generale pentru o corectă funcţionare a CARP Şimleu Silvaniei, cu includerea unor propuneri importante, fiind votată în unanimitate. În acest context, Septimiu Cătălin Ţurcaş a informat asistența despre „Cardul Prieteniei”, un document oficial al Primăriei şi Consiliului Local din oraşul Nyirbátor (Ungaria), înfrăţit cu Şimleu Silvaniei, prin care – deocamdată – se oferă şimleuanilor o reducere de 10% pentru intrarea la Ştrandul „Nyirbátori Wellness és Gyógyfűrdó”, precum şi la toate activităţile culturale organizate de primărie. În alocuțiunea sa, Ioan Moș a spus, printre altele, că toată activitatea CARP Șimleu Silvaniei se desfășoară sub deviza „Respect reciproc, încredere deplină şi răbdare, răbdare…”.

În onoarea celor prezenţi, un grup de eleve de la Şcoala Gimnazială „Horea” din Şimleu Silvaniei, sub coordonarea prof. Traian Albu şi acompaniamentul muzical al cantautorului Petre Gliguţa (Cercul Militar Şimleu Silvaniei), a prezentat un frumos program cultural-artistic, sensibilizând participanţii prin poezii (Să ştii, măicuţa mea!; Sunt mândru de ţara mea şi Rugăciune) şi cântece (Imnul pensionarului; Mama; Nu ne vindem ţara; Din Ardealul nostru sfânt; Săraca, măicuţa mea! şi Lăudaţi pe Dumnezeu). După fiecare interpretare, felicitările au fost la „scenă deschisă”.

După câteva fotografii de grup, în faţa Monumentului Memorial „Iuliu Maniu”, s-a organizat o masă comună unde cei prezenţi şi-au depănat amintirile, şi-au făcut „planuri de viitor”, iar prof.ing. Gheorghe Tulbure (pensionar) a citit o poezie personalizată, fiind răsplătit cu aplauze binemeritate. În final, mesenii, de Sfintele Paşti, care vor fi sărbătorite peste două săptămâni, şi-au urat: Sărbători Fericite!

Prof. Marin ŞTEFAN,

Publicist, Şimleu Silvaniei

Programul anual al finanțărilor nerambursabile alocate de la Bugetul Local al Orașului Șimleu Silvaniei pe anul 2017 pentru activități nonprofit de interes general din domeniile: tineret, sport, culte religioase, cultură, învățământ, în condițiile prevăzute de Legea 350/2005

Programul anual al finanțărilor nerambursabile alocate de la Bugetul Local al Orașului Șimleu Silvaniei pe anul 2017 pentru activități nonprofit de interes general din domeniile: tineret, sport, culte religioase, cultură, învățământ, în condițiile prevăzute de Legea 350/2005 și Anunț de participare la sesiunea de selecție a proiectelor care vor beneficia de finanțare de la Bugetul Local al Orașului Șimleu Silvaniei pe anul 2017 pentru activități non profit de inters general în condițiile prevăzute de Legea 350/2005

Vezi anunțul

Profesorul Gheorghe PÎRVU

 Duminică, 2 aprilie 2017, se vor împlini 20 de ani de când ne-a părăsit, după o grea suferinţă, profesorul Gheorghe (Ghiţă) PÎRVU. Domnia sa a fost o remarcabilă personalitate a învăţământului şimleuan, sălăjean şi bihorean, un veritabil om al şcolii româneşti. A fost un profesor de limba şi literatura română cu un înalt spirit educativ şi, în acelaşi timp, un autentic patriot. Era acel neaoş român, nespus de mândru că face parte din rândul celor care au văzut lumina zilei la poalele falnicei Măguri a Ţării Silvaniei: Simion Bărnuţiu şi Iuliu Maniu. Da, pentru că s-a născut în 7 iunie 1927, la Giurtelecu Şimleului (Comuna Măerişte) – atestare documentară, 1259 (terra Gywrthelek) – satul lui de poveste, cu întâmplări care i-au marcat, din plin, viaţa, vegheată cu multă grijă de părinţii lui iubiţi: Floare şi Patriciu Pîrvu.

Printre altele, lui Gheorghe Pîrvu i-a plăcut cartea şi, ca absolvent al Facultăţii de Filologie de la Universitatea „Victor Babeş” din Cluj, în urma examenului de stat, a fost declarat „Diplomat Universitar”, în specialitatea „Limba şi Literatura Română” (anul 1955). Astfel, el a ajuns profesor şi director la Şcoala Medie Mixtă din Vadu Crişului (Regiunea Crişana). Un an mai târziu, pentru multiplele sale calităţi profesionale şi organizatorice, a fost promovat în funcţia de inspector de specialitate la Secţia de Învăţământ a Raionului Aleşd (Regiunea Crişana). Totuşi, după câteva luni, a fost transferat la Şcoala Medie din oraşul Şimleu Silvaniei, ca profesor, fiind şi director adjunct al şcolii în anii 1958-1959 şi 1962-1963. Apoi, timp de cinci ani, a fost şef al Secţiei de Învăţământ a Raionului Şimleu (Regiunea Crişana). După reorganizarea teritorială a României, în perioada 1968 – 1969, a îndeplinit funcţia de inspector şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj. Revenind în Şimleu Silvaniei, a fost profesor, diriginte şi director adjunct (1969-1977) la Liceul de Cultură Generală (apoi, Liceul de Filologie-Istorie „Simion Bărnuţiu”, actualul Colegiu Naţional „Simion Bărnuţiu”), pensionându-se în anul 1987. În acea perioadă a fost şeful catedrei de specialitate din liceu, conducător de cerc pedagogic, metodist voluntar şi organizator al grupei sindicale a şcolii.

De-alungul timpului, Gheorghe Pîrvu a desfăşurat şi o bogată activitate cultural-artistică  şi istorică, în calitate de: membru al corurilor Casei de Cultură şi Bisericii Unite din Şimleu Silvaniei, conducător de cenaclu orăşenesc, realizator de montaje literar-muzicale, membru fondator şi preşedinte al Fundaţiei „Iuliu Maniu”, coordonator al Revistei „Condeie Sălăjene”, coautor al volumului „Contribuţii la Monografia Liceului „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei , precum şi la „anuarele” acestei prestigioase unităţi de învăţământ românesc. De asemenea, a avut o bună activitate publicistică la diferite reviste şi ziare ( Gazeta Învăţământului, Tribuna Şcolii, Revista de Pedagogie, România Literară, Şcoala Noastră, Năzuinţa, Graiul Sălajului, Gazeta de Duminică, Sălajul şi Sălajul Orizont etc.), cu articole de specialitate, istorice, cultural-artistice etc.

Pentru întreaga sa activitate, profesorului Gheorghe Pîrvu (gradul didactic I) i s-au conferit distincţiile „Profesor Evidenţiat” şi „Medalia Muncii”, fiind onorat cu plachete şi diplome (de excelenţă, merit şi onoare) de către diferite foruri de la nivel local sau central.

Aşadar, pot spune că, Gheorghe Pîrvu şi-a onorat exemplar, în toţi anii, statutul de dascăl, printr-o mare putere de muncă şi un înalt profesionalism. Ca bun creştin, el a fost un profesor, pe cât de sociabil şi de comunicativ, pe atât de exigent în acţiunile sale cu multe generaţii de elevi şi cetăţeni ai locurilor în care şi-a desfăşurat activitatea, cultivând dragostea faţă de semenii săi, faţă de frumuseţea limbii române şi faţă de cultura naţională. Aşa a ajuns să contribuie substanţial la creşterea prestigiului instituţiilor pe care le-a reprezentat, sub semnul cultului pentru muncă şi adevăr, fiind, deopotrivă, apreciat şi stimat.

De aceea, se cuvine să ne închinăm cu pietate memoriei acestui bun profesor şi temerar patriot, Gheorghe  PÎRVU (mormântul lui se află în satul natal), întru cinstirea întregii sale activităţi, depusă pentru binele învăţământului, culturii şi istoriei poporului nostru din acest colţ mirific de Românie.

 

                                                                                                                               Prof. Marin ŞTEFAN,

                                                                                                                      Publicist, Şimleu Silvaniei

EMITEREA CARDULUI PRIETENIEI

Primaria si Consiliul Local al Orasului Nyirbator (Ungaria), oras infratit cu orasul nostru, anunta ca ofera posibilitatea tuturor simleuanilor de a solicita gratuit “Cardul prieteniei”.
Cardul se emite la sediul primariei din Nyirbator, Szabadsag Ter, nr. 7 in timpul orelor de program. Trebuie sa prezentati actul de identitate din care sa rezulte ca aveti domiciliul stabil in Simleu Silvaniei.
Cardul ofera deocamdata reducere de 10% la intarea in strandul “Nyirbatori Wellness es Gyogyfurdo” si la intarea la toate activitatile culturale organizate din primarie.
Multumiri anticipate orasului Nyirbator pentru aceasta facilitate.

 

Anunț privind măsuri de dezvoltare rurală adresate utilizatorilor de terenuri agricole

Prin prezenta vă comunicăm că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția de Dezvoltare Rurală – Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 solicită sprijin în vederea informării beneficiarilor și potențialilor beneficiari cu privire la măsurile de mediu și climă aplicate în anul 2017 pe terenurile agricole.

În acest sens Instituția Prefectului Sălaj a publicat pe site-ul Instituției Prefectului un anunț care cuprinde și un link către documentele de informare publicate pe site-ul M.A.D.R.

Pentru ca informațiile publicate să fie accesate de cât mai mulți beneficiari și potențiali beneficiari vă solicităm să publicați anunțul pe siteul primăriei.

 

Vezi anunțul în format PDF

Şi la Şimleu Silvaniei viaţa are prioritate!

Motto: „Dacă iubeşti viaţa, şi viaţa te va iubi pe tine”.

                 Arthur Rubinstein (1887 – 1982), mare pianist polonez

Sâmbătă, 25 Martie 2017, după săvârşirea Sfintei Liturghii, celebrată la bisericile din oraşul Şimleu Silvaniei de Buna Vestire (Blagoveştenia), s-a desfăşurat „Marşul pentru viaţă”. Da, un „marş personalizat”: pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie! Manifestaţia a fost organizată, a doua oară, de către: Protopopiatul Bisericii Ortodoxe, împreună cu Primăria şi Consiliul Local, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT), Parohia Greco-Catolică, Biserica Creştină Baptistă nr.1 şi Biserica Creştină Baptistă „Betania”. Această demonstraţie publică este un demers civic naţional pentru stoparea avorturilor al Asociaţiei „Studenţi pentru viaţă”, având binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub genericul „Ajută Mama şi Copilul! Ei depind de tine!”.

În acest context, în jurul Sfintei Troiţe din faţa Bisericii Ortodoxe nr.1, având hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, s-au adunat (cu mic cu mare, femei şi bărbaţi) zeci de cetăţeni ai oraşului şi nu numai. Organizatorii au distribuit participanţilor bannere, pancarte, postere şi baloane multicolore, cu diferite inscripţii, printre care: M-am născut în anul… Mamă, îţi mulţumesc!; Femeile merită mai mult decât avortul; Bărbaţii adevăraţi aleg viaţa; Fiecare copil merită o zi de naştere; Cu fiecare copil, un înger vine în lume; Fiecare copil merită o poveste; Bărbaţii adevăraţi sunt şi taţi adevăraţi; Sunt pentru viaţă. Multe dintre acestea au fost editate de CNIPT Şimleu Silvaniei ( Drd. Daniel Stejerean – director), iar altele au fost primite de Protopopiatul Ortodox de la Asociaţia „Studenţi pentru viaţă” (Alexandra Nadane – preşedinte).

Apoi, în mod organizat şi paşnic, sub supravegherea reprezentanţilor Poliţiei oraşului, Poliţiei locale şi Structurii de Jandarmerie locală, participanţii s-au deplasat, pe câteva străzi din centrul urbei de la poalele falnicei Măguri a Şimleului, în faţa Bisericii Greco-Catolice, care poartă hramul „Sfânta Treime”. Acolo, în faţa asistenţei, au ţinut alocuţiuni tematice domnii:

Dan Haiduc – protopop la Biserica Ortodoxă nr.1:

„ […] Vă mulţumim pentru că sunteţi într-un număr atât de frumos în anul acesta, parcă ne-am dublat la număr faţă de anul trecut. […] Putem face alegeri în viaţă. De aceea ne-a înzestrat Dumnezeu cu darul libertăţii, să putem alege, una sau alta. E-adevărat, putem face alegeri până la un anumit punct. Putem hotărî soarta sau viaţa fiecăruia dintre noi, până la un anumit moment, până într-un anumit grad, de unde num mai ţine de noi, ci ţine de Dumnezeu.[…] Putem alege să aducem pe lume un copil sau nu. O putem face până la momentul concepţiei, de-acolo-n colo nu ne mai este permis să facem alegerea. […] Este mare diferenţă între a împiedica o sarcină şi a o întrerupe. Amândouă sunt păcate, aşa ne învaţă biserica, şi împiedicarea concepţiei, dar crima (avortul) este infinit mai mare.[…] Sfintele sărbători, care nu sunt foarte departe să vă aducă bucurie şi veselie în inimă.[…]”.

Nicolae Bodea – protopop la Biserica Greco-Catolică:

„ […] Fiecare dintre noi trebuie să reflectăm asupra vieţii. Desigur, modelul îl găsim în Sfânta Scriptură şi cred că Maria, cea pe care o sărbătorim astăzi şi, sigur, Buna Vestire, venirea Domnului în lume, cred că sunt un semn extrem de puternic pentru noi ca să spunem: da, vieţii! […] Dacă Maria ar fi spus „nu”, în momentul în care îngerul Gavriil a venit şi i-a spus „vei naşte un copil”, care este fiul lui Dumnezeu, gândiţi-vă că istoria mântuirii s-ar fi schimbat radical. […] În fiecare copil care este chemat la viaţă, Dumnezeu pune enorm de multă speranţă. […] Dacă Dumnezeu vrea să ofere viaţă, atunci noi trebuie să-i dăm curs. […] Să spunem întotdeauna „da, vieţii!”.[…] De multe ori vedem câtă dramă este în viaţa unei femei care a făcut un avort. […] Şi bărbatul, la fel ca şi femeia, este responsabil. […] Să facem ceva concret pentru viaţă, să ne rugăm pentru viaţă, şi, sigur, să luăm decizii concrete personale pentru viaţă. O zi binecuvântată! Vă mulţumesc!”.

Samuel Bucur – pastor la Biserica Baptistă nr.1 Şimleu Silvaniei:

„[…] Viaţa este darul lui Dumnezeu, şi-i mulţumim pentru aceasta. […] E foarte bine că am ieşit să mărşăluim şi să susţinem viaţa, dar nu e suficient. E un pas bun, dar nu e de ajuns şi mă rog ca Bunul Dumnezeu să fie cel care, tuturor celor care suntem azi prezenţi să ne dea înţelepciunea de a schimba ceva, în primul rând, în vieţile noastre. Mă rog ca Dumnezeu să ne ajute să susţinem viaţa. […] Astăzi ar fi trebuit să fim, undeva, la 40 de milioane de locuitori dacă ţara noastră nu ar fi ucis copii . […]  Dumnezeu vede, ştie, aude, ne ceartă şi e trist când omul ia viaţa. […] Viaţa o dă Dumnezeu şi doar el o poate lua. Amin! […]”.

În plus, a citit o poezie compusă pe acest subiect.

Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei:

„ […] Astăzi, în această mare sărbătoare, ziua în care Iisus Hristos a prins viaţă în trupul Fecioarei Maria, mă bucur că mulţi şimleuani au ales să fie, aici, prezenţi pentru a trage un semnal de alarmă şi pentru a se exprima pentru viaţă. Este ziua în care noi trebuie să mulţumim, în primul rând, mamei noastre pentru că a ales viaţa pentru noi. Este ziua în care trebuie să mulţumim soţiilor noastre că au ales viaţa pentru copiii noştri, şi este ziua în care trebuie să le mai spunem o dată şi să-i învăţăm, întrucât am văzut un mesaj foarte frumos „Studenţi pentru viaţă”. Eu înţeleg că, în orice moment, trebuie să învăţăm ceva pentru viaţă, pentru că asta fac studenţii. […] Este ziua în care trebuie să învăţăm copiii noştri că trebuie să aleagă şi ei viaţa şi să ne dea bucuria de a fi, la un moment dat, bunici. […] Fiecare dintre noi, în măsura în care putem, trebuie să trimitem acest semnal pentru viaţă. […] Vă mulţumesc şi felicitări celor care au organizat această activitate!”.

Cam aşa s-a desfăşurat acest „marş pentru viaţă”, devenit un adevărat miting, cu dezbaterea unei astfel de teme, în care „viaţa-i o taină”, vorba prozatorului Ion Agârbiceanu. Asistenţa, formată atât din copii, elevi, studenţi şi profesori (unii de religie), cât şi din pensionari,  preoţi şi reprezentanţi ai unor instituţii şi societăţi comerciale, a urmărit – cu luare aminte – „predica” celor patru vorbitori, răsplătindu-i cu aplauze binemeritate.

Aşadar, şi la Şimleu Silvaniei viaţa are prioritate!

 

                                                                                                                       Prof. Marin ŞTEFAN,

                                                                                                              Publicist, Şimleu Silvaniei

 

Pledoarie pentru „ Caiete Silvane”

 Motto: „ Literatura este expresia societăţii, aşa cum cuvântul este expresia omului”.

   Louis de Bonald (1754 – 1840), filozof şi eseist francez

 

Spre sfârşitul lunii lui Mărțișor 2017, în preajma sărbătoririi Bunei Vestiri (Blagoveştenia), în 24-25 martie a.c., se desfăşoară, la Zalău, cea de-a zecea ediţie a Zilelor Revistei de Cultură „Caiete Silvane”. Aceasta este editată de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a Consiliului Judeţean Sălaj, a Consiliului Local şi Primăriei Municipiului Zalău, constituindu-se într-o bună carte de vizită a literaturii din acest colţ mirific de ţară românească.

De-a lungul timpului, în filele „Caietelor Silvane” şi-au etalat talentul pentru cuvântul scris mulţi scriitori, poeţi, dramaturgi, eseişti, editorialişti, jurnalişti şi publicişti sălăjeni şi nu numai. Pentru a nu uita pe cineva, nu dau nume, chiar dacă şi numele meu se regăseşte în paginile revistei. Mai ales pentru faptul că „în literatură interesează frumuseţea operei, nu a autorului”, cum zicea Iulia Haşdeu. Caietele şi-au deschis foile, în care harnicii autori, la rândul lor, şi-au deschis inimile şi sufletele, lună de lună şi an de an, spre cititorii de pretutindeni prin operele lor. Astfel, revista a fost, este şi rămâne o poartă deschisă atât spre informare şi cunoaştere, cât şi către dezvoltarea „gustului” pentru literatură în rândul semenilor noştri. Fiecare dintre semnatari şi-a pus în valoare vocaţia specifică, străduindu-se să întregească şi să hrănească setea noastră pentru cultură. Cei care dau viaţă revistei – de la redactorul şef, Daniel Săuca, la: redactor şef adjunct, secretar de redacţie, redactori, redactori asociaţi şi colaboratori – îşi desfăşoară plăcuta şi tenacea activitate cu multă pasiune şi într-un adevărat altruism faţă de cititori.

Astfel, Revista „Caiete Silvane” este „purtătoarea de cuvânt” a tuturor „oamenilor de litere”, cei care se regăsec în paginile ei. Şi aceasta, cu atât mai mult, cu cât, la cerere, abonamentele la revistă sunt însoţite de câte o carte a unui scriitor sau poet sălăjean ori din ţară! Sper ca toate „condeiele” revistei – oameni oneşti, generoşi şi comunicativi, cu inimi pulsând cultură  –  să nu uite să se hrănească din belşug cu ceea ce oferă lumea înconjurătoare, societatea, dezvoltându-şi din plin şi fără nicio constrângere, propria personalitate. Iar cei învredniciţi cu editarea revistei să fie la înălţimea cerinţelor pentru o reprezentare fidelă a unei lumi literare silvane. Este necesar să ne îndreptăm spre o revistă modernă şi autentică, aducând şi fireştile înnoiri, caracteristice mileniului al treilea. Deja aceste „Caiete Silvane” sunt pe un drum bun, întrucât au devenit un adevărat suport al literaturii, indubitabil purtătoare de cuvânt scris, călăuzind bine gândurile şi ideile personalizate ale autorilor, oferindu-le, totodată, un bun prilej de a căpăta o parte din cât au dăruit cititorilor prin grafica inconfundabilă a filelor în „alb şi negru”. Aniversările revistei sau organizarea şi desfăşurarea diferitelor activităţi tematice şi în alte localităţi sunt binevenite, salutare chiar, cu precădere pentru tânăra generaţie, care, parcă (părerea mea), mai mult „butonează” tehnica internetului, decât citirea unor cărţi, reviste, ziare, broşuri etc. Aşa că, sloganul „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”, rămâne, pururea, o mulţumire sinceră, transmisă din inimă, cu mult suflet, atât Editurii, cât şi Redacţiei, care poartă acelaşi nume: „Caiete Silvane”!

De aceea, pledez pentru Revista „Caiete Silvane” (am, demult, abonament cu carte), dorindu-i viaţă lungă şi rodnică, să-şi facă din nume un renume, întrecând toate aşteptările cititorilor, oriunde s-ar afla ei.

            La Mulţi Ani, Caiete Silvane!

                                                                                                                                     Prof. Marin ŞTEFAN,

                                                                                                                            Publicist, Şimleu Silvaniei

KARATE SHOTOKAN- CUPA MARAMURESULUI

Duminica , 12.03.2017, sala de sport a Liceului “Emil Racovita” din Baia Mare a gazduit editia din acest an a  concursului interjudetean de Karate  Shotokan “Cupa Maramuresului”, eveniment organizat de catre C.S. Condor Baia Mare in colaborare cu D.J.T.S. Maramures.

Au participat peste 70 de sportivi din judetele Maramures, Bihor, Satu Mare si Salaj, care s-au intercut in probe de kumite individual la sectiunile de W.K.F. si Shobu Ippon, iar gazdele i-au recompensat pe cei mai merituosi cu diplome, medalii si trofee.

Salajul a fost reprezentat de o delegatie de 24 de sportivi de la Clubul Copiilor din Simleu Silvaniei si sectiile C.S.Omega din Jibou, Crasna si Simleu Silvaniei, iar la finalul concursului acestia adunasera nu mai putin de 7 medalii de aur, 8 de argint si 13 de bronz. S-au remarcat in mod deosebit Pop Tania, Radu Paula, Pop Maia, Barth Alexandra si Teglas Roxana la fete, iar la baieti cei mai merituosi au fost :Teglas Ianis, Pop Raul, Cionca Gabriel, Bal Matei, Fazekas Robert, Mak Szilard, Laza Ianis, Moldovan Alexandru, Maier Raul, Inceu Luca, Opris Luca, Barsan Daniel, Mandel Krisztian, Neaga Emanuel, Chereches Marius, Gal Nicolae si Borz Eduard.

Au arbitrat bine: Demjen Geza, Cret Adrian, Coste Calin, Petrut Daniel, Herteg Ioana, Mihalcea Stelian si Radu Paula, supervizati indeaproape de Takacs Mihaly si de catre subsemnatul .

Organizarea a fost una deosebita, logistica deasemenea, felicitari gazdelor, felicitari Viorel Duta si intreg comitetului de organizare ! Felicitari A.N.A.K. !

Multumim celor care ne-au sprijinit, iar celor care ne vor reprezenta la Campionatul National de la Pitesti de la finalul acestei saptamani le dorim mult, mult succes !      

 

 

   Prof. Pop Gheorghe

0740 520239