All posts by Administrator

Jurământul de credinţă

Motto: „Nu jurământul îl face pe om credibil, ci omul, jurământul”. (Eschil, c.525 – 456 î.Hr., poet grec)

juramantJoi, 23 iunie 2016, în sala mare a Primăriei şimleuane, s-a desfăşurat şedinţa de constituire a Consiliului Local, de alegere a viceprimarului, a comisiilor de specialitate ale consiliului şi a conducerilor acestora. Au fost prezenţi cei 17 consilieri locali aleşi în 5 iunie a.c. ( PNL – 9, PSD – 4, UDMR – 3 şi UNPR – 1), ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei, precum şi: cons.jur. Marin Niţu – prefectul judeţului Sălaj, ing. Lucian Bode – deputat în Parlamentul României, reprezentanţi ai Primăriei, ai unor instituţii şi societăţi comerciale şimleuane, ai presei sălăjene, invitaţi.
Lucrările au fost coordonate de prefectul Marin Niţu în virtutea unui riguros protocol oficial, transferând, apoi, îndatoririle către Ioan Ghilea (PSD) – decanul de vârstă al consilierilor, secondat de Adrian Cătălin Kun (PNL) şi Dan Ioan Pop – Silvăşan (PSD) – cei mai tineri consilieri. Comisia de validare aleasă a confirmat mandatele consilierilor, care – individual – cu mâna pe Biblie şi pe Constituţia României şi-au depus jurământul de credinţă:

„Jur să respect constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor oraşului Şimleu Silvaniei. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Astfel, s-a constituit noul Consiliu Local al oraşului Şimleu Silvaniei. După alegerea preşedintelui de şedinţă (prof. Ioan Cristian Costelaş – PNL), Septimiu Cătălin Ţurcaş – ales primar pentru al patrulea mandat consecutiv (cu 4.224 de voturi în 5 iunie 2016) a depus „jurământul de credinţă”, primind eşarfa tricoloră românească.
Pentru funcţia de viceprimar au fost propuşi Ioan Radu Lazăr (PNL) şi Lőrincz Attila (UDMR), iar prin votul consilierilor locali ing. Ioan Radu Lazăr, cu 11 voturi „pentru” şi cu şase voturi „împotrivă”, a redevenit viceprimar al oraşului Şimleu Silvaniei ( a mai fost în perioada 2008 – 2012).
Apoi, au fost constiuite şi validate patru comisii de specialitate ale Consiliului Local: 1. Comisia pentru programe de dezvoltare economică şi socială, buget, finanţe, servicii, comerţ şi agricultură (preşedinte, Mihai Oprea; secretar, Andrada Ioana Cordiş; membri: Ioan Cristian Costelaş, Corneliu Radu Pop şi Iosif Balint – toţi cinci de la PNL); 2. Comisia pentru amenajarea teritoriului şi urbanism, administrarea domeniului public şi privat al oraşului, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului, turism, conservarea monumentelor istorice şi arhitectură ( preşedinte, Cornel Pop – PNL; secretar, Acsádi Annamária – UDMR; membri: Ioan Radu Lazăr, Adrian Cătălin Kun şi Leontin Marcel Cozma – toţi trei de la PNL); 3. Comisia pentru activităţi social-culturale, învăţământ, sănătate, familie, muncă şi protecţie socială, protecţie pentru copii, tineret şi sport (preşedinte, Rodica Carmen Licia Tala – PSD; secretar, Viorel Creţanu – UNPR; membri: Dan Ioan Pop Silvăşan – PSD şi Lőrincz Attila – UDMR; 4. Comisia juridică şi de disciplină, administraţie publică locală, apărarea ordinii şi liniştii publice, respectarea depturilor omului, culte şi problemele minorităţilor (preşedinte, Ioan Ghilea – PSD; secretar, Teodor Faina – PSD; membru: Vida János Antal – UDMR).
În final, au ţinut alocuţiuni tematice pertinente: Marin Niţu, Rodica Carmen Licia Tala, Corneliu Radu Pop, Ioan Ghilea, Angela Maria Lipo, Lucian Bode , Ioan Radu Lazăr şi Septimiu Cătălin Ţurcaş, urmate de felicitările, îmbrăţişările şi urările de rigoare, într-o atmosferă pe cât de sărbătorească, pe atât de conciliantă.

Prof. Marin ŞTEFAN,
Publicist, Şimleu Silvaniei

Câștigătorii concursului de eseuri „Eroi sălăjeni și faptele lor”

Castigatorii_concurs_eseuri_Salaj-450x300Cea de-a VII-a ediție a concursului de eseuri „Eroi sălăjeni și faptele lor”, desfășurat joi, 9 iunie, la Zalău, și-a desemnat câștigătorii acestei ediții dedicate memoriei a două personalități marcante ale județului Sălaj, Victor Deleu și Iuliu Maniu. Concursul a fost adresat elevilor de gimnaziu și de liceu, iar cei care au primit premii și mențiuni sunt:

Gimnaziu:

– Premiul Special al juriului: Meda – Rebeca Faur, Școala Gimnazială Nr.1 din Buciumi, clasa a VIII-a;

– Premiul I: Cristiana Sabou, Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” din Zalău, clasa a VI-a;

– Premiul II: Iulian – Adrian Margin, Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” din Bocșa, clasa a V-a;

– Premiul III: Emanuela Faur, Școala Gimnazială Nr. 1 din Buciumi, clasa a VIII-a.

– Diplomă de participare

– Menţiune: Ioana Andreea Mocan, Școala Gimnazială Nr. 1 din Buciumi, clasa a VIII-a; Andreea – Elena Mocuț, Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” din Bocșa, clasa a VI-a; Andrei Han, Școala Gimnazială Nr. 1 din Buciumi, clasa a V-a; Sebastian Cătălin Pop, Școala Gimnazială Nr. 1 din Buciumi, clasa a VI-a; Sebastian Ciupea, Școala Gimnazială Nr. 1 din Buciumi, clasa a VI-a; Codruța Daniela Lăcătuș, Școala Gimnazială Nr. 1 din Agrij, clasa a VI-a; Daniel Berar, Școala Gimnazială Nr. 1 din Agrij, clasa a V-a.

Liceu:

– Premiul Special al juriului: Diana – Ioana Mărcuș, Colegiul Național „Silvania” din Zalău, clasa a XI-a;

– Premiul I: Diana – Maria Nedelcu, Colegiul Național „Silvania”din Zalău, Clasa a XI-a;

– Premiul II: Bianca Loredana Chereji, Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei, clasa a XI-a;

– Premiul III: Ana – Maria Borz, Colegiul Național „Simion Bărnuțiu”din Șimleu Silvaniei, clasa a X-a.

– Diplomă de participare

– Menţiune: Diana Ille, Colegiul Național „Silvania”din Zalău, clasa a XI-a; Andreea – Alexandra Pînzaru, Colegiul Național „Silvania”din Zalău, clasa a XI-a; Andrei Sorin Oiegar, Colegiul Național „Silvania”din Zalău, clasa a XI-a; Ionuț Albu, Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae”din Zalău, clasa a IX-a; Gianina – Maria Rus, Colegiul Național „Simion Bărnuțiu”din Șimleu Silvaniei, clasa a XI-a; Alexandra – Maria Chiș, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Șimleu Silvaniei, clasa a XI-a.

Concursul a fost organizat de Instituția Prefectului județului Sălaj, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, Biblioteca Județeană „I.S.Bădescu”, Direcția Județeană a Arhivelor Statului, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Asociația Jurnaliștilor din Județul Sălaj și Biroul de Informare al Parlamentului European în România.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro

Şcoala Silvania din Şimleu, Liceul Tehnologic Nr. 1 Sîg şi Şcoala Porolissum Zalău, pe podium la Cupa Văilor în competiţia de minifotbal

La poalele Măgurii se arată un reveriment în fotbalul juvenil, luând în calcul faptul că elevii de la Şcoala Silvania s-au impus clar la Cupa Văilor, iar juniorii au devenit campioni în Liga a IV-a şi juniorii E sunt campionii Sălajului!

Ediţia a 48-a a Cupei Văilor s-a terminat, dar ecourile se mai aud încă. Astfel, cea mai populară competiţie din România, care aduce la start peste 3.000 de elevi a fost de succes şi de data aceasta După ce am publicat amănunte de la întrecerile de handbal băeţi, revenim acum cu competiţia de minifotbal.

La fel ca şi celelalte ramuri sportive, minifotbalul s-a desfăşurat în două etape, iar faza finală a avut loc joia trecută la Baza Sportivă “ONIX” Traian din Zalău. Dintre cele 12 formaţii calificate după prima etapă, la start s-au aflat 10 dintre ele, adică o prezenţă destul de numeroasă.

Chiar din acest motiv, întrecerea s-a desfăşurat în sistem eliminatoriu. În semifinale s-au calificat echipele Şcoala Gimnazială „Silvania” Şimleu, Liceul Tehnologic Nr. 1 Sîg, Liceul Tehnologic Nr. 1 Sărmăşag şi Şcoala Gimnazială „Porolissum” Zalău, iar primele şi-au disputat finala.

După ce a trecut la scor de toate adversarele din fazele precedente, şimleuanii au câştigat fără emoţii şi finala, cu scorul de 5 – 0, devenind câştigătorii competiţiei.

Cuvinte de laudă trebuie să adresăăm şi ocupantei locului secund, este vorba despre echipa de la Liceul Tehnologic Nr. 1 Sîg, care a câştigat înainte două meciuri (unul după loviturile de departajare). Pe podium a mai urcat şi Şcoala Gimnazială „Porolissum” Zalău.

Interesant de precizat faptul că niciuna dintre aceste formaţii nu a urcat pe podium la ediţia trecută, când câştigătoare a fost Şcoala de la Bocşa, urmată de şcolile de la Agrij şi Surduc.

Sursa: www.sportulsalajean.ro

Liviu Antal i-a premiat pe juniorii E de la Sportul Şimleu.

3333Aflat acasă la Şimleu Silvaniei, fostul campion al României a fost invitatul de lux la permierea micuţilor campioni de sub Măgură

Sărbătoare a fotbalului juvenil joi, la Şimleu Silvaniei. Cu ocazia meciului dintre Sportul Şimleu şi FCM Victoria Carei, oficialii de la AJF Sălaj s-au deplasat sub Măgură pentru a-i premia pe juniorii A1, dar şi pe juniorii E de la Sportul Şimleu.

Primii care au fost trecuţi în revistă au fost componenţii echipei de juniori din Liga a IV-a, care au fost premiaţi înaintea meciului.

Apoi, la pauză s-a organizat festivitatea de premiere pentru juniorii E, cei care au devenit campioni judeţeni, după o luptă strânsă cu Viitorul Zalău.

Alături de oficialii de la AJF Sălaj şi de primarul Septimiu Cătălin Ţurcaş, la premiere a fost invitat Liviu Antal, nimeni altul decât fotbalistul originar din Şimleu, care are în palmares un campionat câştigat de Oţelul Galaţi, dar şi un titlu de golgheter al Ligii 1 la FC Vaslui.

Fotbalistul care în returul sezonului recent încheiat a jucat la Pandurii Tg. Jiu le-a înmânat juniorilor de la Şimleu medaliile de campioni şi personal i-a felicitat pentru performanţa obţinută.

A urmat poza de grup, la care a luat parte şi Liviu Antal, după care a oferit autografe şi s-a fotografiat cu puştii antrenaţi de Bogdan Pop.

”Mă bucur pentru acești copii minunați și pentru ce au realizat ei. Îi felicit pe această cale și sper să îi vedem la cel mai înalt nivel cu performanțe deosebite”,

a spus Liviu Antal.

Trebuie spus că Liviu Antal s-a aflat în aceste zile la Şimleu Silvaniei, prilej cu care a vizionat şi meciul cu Victoria Carei. Acesta s-a aflat la tribuna A alături de bunul său prieten Emil Borz, alias “Vialli“.

De menţionat că la meciul de joi a asistat un public numeros, peste 250 de spectatori, în frunte cu primarul Septimiu Cătălin Ţurcaş, semn că şimleuanii au sete mare de fotbal. În tribune s-au mai aflat şi doi oameni importanţi care au susţinut masiv fotbalul de sub Măgură, este vorba de Dumitru Ardelean şi Dumitru Blaga.

Sursa: www.sportulsalajean.ro

Cheud. Lumea ascunsă a Țării Silvaniei. Din nou, la ruinele mănăstirii benedictine

Sînt ca niște munți dealurile împădurite de lângă satul sălăjean Cheud, aflat acolo unde, pe hartă, la nord, Sălajul se învecinează cu Maramureșul. Aici, în Țara Silvaniei, dealurile sînt locul unde pădurea e stăpână peste tot și peste toate, și chiar și Someșul, privit de pe culmea dealului, pare doar un mic curs de apă domol, curgând liniștit, să nu strice cumva liniștea pe care pădurea, de sute de ani încoace, o păstrează în interiorul ei. În Țara Pădurilor, granițele care demarchează județele nu înseamnă nimic, pentru că acolo, ascunsă în văile adânci ale pădurii adânc înfipte în pământul dealurilor, există o lume ascunsă, iar tu, cel care intri în acea lume, poți doar să te bucuri că ai ajuns și ai fost acceptat acolo, chiar și așa, ca simplu călător, ori ca veșnic aventurier. Țara Silvaniei, spunea Corneliu Coposu, s-a dovedit a fi o scânteietoare frântură de leagăn a națiunii noastre.

Cheud. Lumea ascunsă a Țării Silvaniei. Din nou, la ruinele mănăstirii benedictinePe vale în sus

Mi-am tipărit la imprimantă o hartă a zonei, iar la câteva sute de metri, pe una din văi, apar niște pete mai deschise la culoare, semn că sînt ceva râpe ori rupturi de pantă acolo, lucru suficient ca să mă facă să merg să văd despre ce-i vorba, mai ales că am mai fost în zona aceea a Sălajului. E drept, de cele mai multe ori am fost la ruinele cetății benedictine, și doar o dată sau de două ori m-am aventurat în lumea adâncă a pădurii de acolo, nu de alta, dar cum, de fiecare dată, cetatea m-a ținut “captiv” prea mult ca să mai am timp să cutreier zona, mi-am spus că, lasă, o să mă întorc acolo, cât de curând, să ajung și mai departe, în adâncul pădurii.

Am părăsit drumul asfaltat și am luat-o pe drumul de pământ care mergea înspre dealurile dinspre nord. După vreo 3 kilometri, m-am dat jos din mașină, mi-am luat echipamentul în spate și am intrat în pădure, pe valea pe care mi-o alesesem ca punct de pornire către zonele acelea care, pe hartă, păreau a fi ceva pereți de gresie, ori poate doar niște rupturi de pantă. Am luat-o încet, pentru că știam, din experiență, că ceea ce pe hartă pare un drum scurt, atunci când intri în pădure, pe văi, lucrurile stau cu totul altfel, și cele câteva sute de metri par, și chiar sînt, kilometri.

E ciudat cum, după doar câteva zeci de metri după ce intri pe vale, deși la început pădurea te ia ușor, valea părând destul de domestică, brusc, te trezești că ești mic de tot, pereții văii dându-ți impresia că ești de-a dreptul într-un canion, un canion presărat cu copaci căzuți, bolovani uriași și, timid, un firicel de apă. Cu pădurea deasă de deasupra, am urmat “cărarea” dintre pereții înalți și abrupți, însoțit, cel puțin la intrare, de o droaie de țânțari, bucuroși din cale afară că le vine mâncarea. Iar țânțarii ăștia de pădure te pișcă chiar și prin tricou, dacă stai pe loc mai mult de câteva secunde. Așa că, deși aș fi vrut să încerc să mă orientez, oarecum, am luat-o repede la picior, pe vale în sus, să scap de bâzâitorii ăia pișcători.

Citește articolul complet pe: www.salajulpursisimplu.ro

Juniorii de la Sportul Şimleu s-au stins în repriza secundă la meciul cu Victoria Carei

După o primă repriză bună, în care a avut ocazii mari, campioana Sălajului a cedat în actul secund când a încasat cinci goluri, iar calificarea la faza zonală este deja compromisă

Chiar dacă la nivel de seniori, fotbalul de sub Măgură nu traversează o perioadă tocmai bună, “sportul rege” are viitor, de vreme ce în Şimleu este o pepinieră foarte bună de copii şi juniori .

S-a văzut acest lucru şi prin rezultatele obţinute în acest sezon, în care Sportul Şimleu a ieşit campioană la juniori E, dar şi la juniori A1 din Liga a IV-a.

Pentru juniorii antrenaţi de Eugen Crişan, adevăratul test a fost barajul pentru accederea la faza zonală, unde şimleuanii au avut ghinion şi au dat peste FCM Victoria Carei, o echipă extrem de solidă, care a avut în componenţa lotului jucători care deja au bifat meciuri la seniori în Liga a IV-a Elite din judeţul vecin!

Cu toate acestea, oficialii de la campioana Sălajului erau încrezători şi spuneau înaintea meciului tur că şansele de calificare în faza următoare sunt egale.

Peste 250 de spectatori au venit să vadă la lucru campioana Sălajului, iar tribunele stadionului de la poalele Măgurii au avut un public ca şi în vremurile bune.

În teren însă, spectacolul a lăsat de dorit, iar în primele 20 de minute nu s-a consemnat nicio ocazie la cele două porţi.

Ambele echipe s-au studiat şi nu au dorit să rişte, dar parcă gruparea de sub Măgură a avut mai multă dorinţă pe final de repriză când a avut câteva ocazii importante şi a pus în pericol poarta sătmărenilor. Ce mai mare ocazie s-a petrecut cu doar 3 minute înainte de pauză, când Alexandru Mocan a intrat în careu, a driblat şi portarul şi a şutat spre poartă, însă balonul a fost scos de pe linia porţii de către un fundaş advers, în ultimă instanţă!

Astfel, la cabine s-a intrat cu 0 – 0, dar şi cu speranţe bune pentru actul secund. Din păcate, repriza a doua a început prost pentru elevii lui Eugen Crişan, iar la două minute de la reluare, oaspeţii au deschis scorul prin Ovidiu Ardelean, fază la care o mare parte din vină i-a aparţinut portarului Sipos Jozsef, cel care a scăpat mingea printre mâini, la un şut ce nu anunţa mare lucru.

Din acel moment, doar campioana judeţului Satu Mare a mai contat, iar în minutul 64, Marius Vancea a făcut 0 – 2, după o acţiune personală de toată frumuseţea.

Sportul Şimleu a fost la pământ şi a mai încasat trei goluri în doar patru minute de la Kuzmos Denis, cel care a făcut ce a vrut în faţa porţii adverse.

Cu un sfert de oră înainte de final, scorul a devenit 0 – 5, iar soarta califăcării era deja decisă. Totuşi, pe final, Şimleul a marcat golul de onoare prin Alexandru Mocan.

Cu toate acestea, pare greu de crezut că soarta calificării mai poate fi întoarsă la meciul retur de la Carei, care se va disputa duminică, de la ora 17.30.

Sportul Şimleu – FCM Victoria Carei 1 – 5 (0 – 0)

Au marcat: Alexandru Mocan (85), respectiv Ovidiu Ardelean (47), Marius Vancea (64) şi Kuzmos Denis (73, 75 şi 76)

Sportul Şimleu: Sipos Jozsef – George Pop, Alexandru Mocan, Paul Ardelean, Alexandru Cătuna, Cătălin Bence, Paul Buzea, Vlad Pop (cpt.), Călin Inocan, Daniel Contraş şi Simo Norbert. Rezerve: Raul Vetişan, Laurenţiu Chiş, Daniel Dragoş, Cosmin Vereş, Mălin Chiş, Olimpiu Ardelean şi Debre Istvan. Antrenor: Eugen Crişan. Preşedinte: Bogdan Pop

Victoria Carei: Raul Borlan – Cura Cristian, Griszhaber Gabriel, Pozsonyi Peter, Malinetescu Mark, Marius Vacea, Tilinger Daniel, Petz Parick, Szocsi Gherhard, Marius Puşcaş şi Ovidiu Ardelean. Rezerve: Kuzmos Dennis, Obiş Thomas, Papp Adam şi Antal Aron. Antrenor: Razvan Nintaş.

Sursa: www.sportulsalajean.ro

CUPA PERFORMANTEI 2016

În perioada 10-12.06.2016, la Șimleu Silvaniei s-a desfășurat cea dea XVIII-a ediție a “CUPEI PERFORMANȚEI “ la cercurile tehnico-sportive, competiție ce se regăsește în Calendarul Activităților Extracurriculare Regionale și Interjudețene al Ministerului Educaiei Naționale și Cercetării Știintifice la poziția 1437 și care a fost organizată de către Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei .

Concursul de karate a fost organizat în colaborare cu C.S.Omega din Șimleu Silvaniei și D.J.T.S. Sălaj și cu sprijinul Primăriei din Șimleu Silvaniei, care a asigurat locația.

Au participat sportivi de la palate și cluburi ale copiilor, dar și de la alte cluburi sportive partenere, din Bihor, Satu Mare, Maramureș și Sălaj, care s-au întercut în probe de kumite individual. Pentru sportivii palatelor și cluburilor copiilor acest concurs a constituit și o evaluare finală a activităților de pe parcursul semestrului II.

În urma întocmirii clasamentului final, podiumul a fost ocupat astfel: Palatul Copiilor din Oradea, locul I; Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei, locul II și C.S. Good-Dragon din Marghita locul III.

Țin să precizez că acțiunea s-a desfășurat în cele mai bune condiții, cu locație și logistică demne de nivel de Campionat Național. Au arbitrat fără reproș: Babinsky Robert, Chiș Dan, Takacs Mihaly, Coste Călin, Creț Adrian și Molnar Csaba, supervizați de către d-nul profesor Vaida Ioan, care a coordonat partea de arbitraj și de către subsemnatul în calitate de organizator principal.

Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei a ocupat un onorabil loc II, iar copiii care s-au remarcat în mod deosebit au fost următorii: Pop Maia, Pop Raul, Cionca Gabriel, Man Eduard, Chereches Marius, Brisc Andrei, Satmari George, Luput Laur, Ilinca Marius și Maier Raul.

Sportivii zălăuani de la C.S.Dani-San s-au situat pe locul al IV-lea prin evoluția deosebită a sportivilor: Costea Stefania, Chis Mihail, Sava Erik, Chis Andrei, Benta Samuel, Goron Darius și Cret Andrei.

La întrecerea de Karting au evoluat bine șimleuanii Grecu Vasile și Rosu Gabriel, ambii coordonați cu pricepere de către d-nul profesor Juca Daniel.

Felicitări tuturor copiilor și totodată mulțumiri celor care ne-au sprijinit!

Sursa: Coordonator Cerc Karate, Prof. Pop Gheorghe, 0740 520239

La Şimleu Silvaniei, victorie zdrobitoare pentru Septimiu Ţurcaş

Vechiul edil al oraşului de la poalele Măgurii a câştigat detaşat alegerile pentru funcţia de primar, primind aproape 74% dintre sufragii!

“Vă mulţumesc din suflet celor care aţi avut încredere în mine”,

a spus acesta.

Încă dinaintea alegerilor, Septimiu Ţurcaş spunea că aceste alegeri sunt cele mai uşoare, iar pentru acest lucru nici nu s-a stresat să-și facă campanie.

Lucrurile bune realizate în ultimele mandate la Şimleu Silvaniei au fost grăitoare, astfel că şimleuanii şi-a transformat satisfacţia şi respectul în voturi.

Astfel, din cele 5.428 de voturi valide, nu mai puţin de 4.200 dintre ele au mers către Septimiu Ţurcaş, adică un procent de 73.64% din totalul de voturi valide.

Pe locul doi s-a clasat Dan Pop Silvăşan (PSD), cu 1.024 de voturi (17,95%), pentru ca Viorel Creţeanu (UNPR) să primească 204 voturi (3,57%).

La Consiliul Local Şimleu, situaţia va fi astfel: PNL (2.823 de voturi), PSD (1.349), UDMR (906) şi UNPR (305). Altfel spus, PNL va avea majoritate, cu 9 consilieri, pentru ca PSD să aibă 4 consilieri şi UDMR 3 consilieri şi UNPR un consilier.

După numărarea tuturor voturilor, vechiul şi noul primar al Şimleului a spus:

“Vă mulţumesc din suflet celor care aţi avut încredere în mine şi le mulţumesc contracandidaţilor pentru decenţa de care au dat dovadă în timpul campaniei”.

Sursa: www.sportulsalajean.ro

Sportul Şimleu, noua campioană judeţeană la juniori A1

După ani buni în care CS Barcău Nuşfalău a devenit campioană judeţeană la categoria juniori A1 (juniori ce evoluează în campionatul Ligii a IV-a), ediţia din acest an a fost câştigată de Sportul Şimleu. Cu 24 de victorii din 26 de partide susţinute, o remiză şi o înfrângere, formaţia pregătită de Bogdan Pop şi-a asigurat titlul de campioană judeţeană cu câteva etape înainte de finalul sezonului.

Gândurile şimleuanilor s-au îndeptat în ultima perioadă către meciul de baraj pentru calificarea la turneul zonal al Campionatului Naţional, fază în care, sălăjenii urmează să întâlnească echipa campioană dintr-un judeţ limitrof.

Sorţii nu au fost deloc favorabili echipei de sub Măgura, Sportul Şimleu urmând să întâlnească echipa campioană a judeţului Satu Mare, Victoria Carei.

“Este unul dintre cei mai dificili adversari posibili. Echipele din Carei şi Beiuş sunt cele mai valoroase din această zonă la această categorie de vârstă. Totuşi, şansele cred că sunt egale, iar noi ne dorim să ne calificăm cu această echipă la turneul zonal”,

a afirmat antrenorul echipei Sportul Şimleu, Bogdan Pop.

Victoria Carei a devenit pentru a doua oară consecutiv campioana judeţului Satu Mare la această categorie de vârstă.
Partida tur dintre Sportul Şimleu şi Victoria Carei este programată joi după-amiaza, la ora 17:30, pe Stadionul “Măgura” din Şimleu Silvaniei, iar returul va avea loc duminică, la Carei.

Sportul Şimleu: Sipos Joszef, Debre Istvan, Paul Cozma – Norbert Şimon, Vlad Pop, Paul Buzea, Călin Inocan, Paul Mocan, George Pop, Alex Cătuna, Daniel Contraş, Paul Ardelean, Cătălin Bence, Daniel Dragoş, Mălin Chiş, Raul Vetişan, Cozmin Vereş, Sebastian Sabău, Laurenţiu Chiş, Sergiu Puşcaşiu, Mihai Sabău, Olimpiu Ardelean, Paul Mokan, Andrei Oprea şi Bence Noris. Antrenor: Bogdan Pop.

Sursa: www.magazinsalajean.ro

Sălăjeanca Denisa Rolnic – câștigătoarea concursului național de folclor „Elena Jurjescu”

În cadrul celei de-a VII-a ediții a concursului desfăşurat sâmbătă, 28 mai, în comuna Brestovăţ, județul Timiș, interpreta de muzică populară Denisa Rolnic, membră a Ansamblului Folcloric „Barcăul” din Șimleu Silvaniei, a câștigat Marele Premiu și Trofeul prestigiosului concurs național.

„Județul Sălajul, mai exact zona etnografică Barcău, a fost reprezentat de tânara interpretă Denisa Rolnic, de la Ansamblul Folcloric al Clubului Copiilor din Șimleu Silvaniei. Denisa Rolnic este o tânără interpretă de folclor, care frecventează de mai mulți ani activitățile din cadrul cercului de folclor muzical. Cu toate că, în prezent, este studentă la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, Denisa este atașată de profesorii și instituția unde s-a format și lansat ca interpret de folclor. Prin timbrul vocal deosebit, prin stilul de interpretare, precum și prin ținuta artistică, tânăra interpretă dă o notă aparte cântecelor sale, ceea ce face ca de fiecare dată să obțină aprecierea juriului concursurilor la care participă. Fiind laureată la mai multe concursuri naționale de folclor, de unde a venit cu mari premii (Premiul I, Marele Premiu) și de data aceasta, Denisa s-a întors cu Marele Premiu și Trofeul prestigiosului concurs național. Atât în timpul desfășurării concursului, cât și la premiere, interpreta a fost aplaudată cu multă căldură și dragoste de către publicul iubitor de folclor. Denisa Rolnic, solistă de folclor, dornică să aducă o interpretare inedită a melosului popular românesc, se înscrie pe linia acelor artiști care-și respectă zona cu cântecele și portul popular specific și contribuie la îmbogățirea zestrei folclorice a județului Sălaj, dar și a celui românesc, în general”,

a transmis directorul Clubului Copiilor din Șimleu Silvaniei, Gavril Neaga.

Concursul s-a adresat tinerilor solişti vocali, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 30 de ani. Probele concursului au fost interpretarea unei piese fără acompaniament muzical, interpretarea unui cântec ritmat cu acompaniamentul orchestral din zona pe care o reprezintă concurentul și prezentarea costumului popular specific zonei de provenienţă a concurentului. Juriul a fost compus din specialiști cunoscuți în domeniul folclorului românesc.

Pe viitor, tânăra solistă își propune să alcătuiască un repertoriu cu cele mai frumoase melodii, să participe la cât mai multe concursuri și festivaluri cu specific folcloric și, nu în ultimul rând, să editeze primul său album.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro