All posts by Administrator

Casa lui Iuliu Maniu are nevoie de bani pentru continuarea lucrărilor. Un grup de români din Washington, interesat de soarta casei

În această lună, luna lui făurar, vremea a fost favorabilă lucrărilor, astfel că la Casa Memorială Iuliu Maniu din Bădăcin s-a trecut la consolidarea pereților și s-a refăcut un zid care s-a prăbușit în urmă cu două săptămâni. S-ar putea face mai mult decât atât, doar că banii donați de românii de suflet ca răspuns la Campania publică „Salvați istoria națională, Salvați Casa lui Iuliu Maniu” sunt pe terminate, astfel că lucrările începute vor rămâne în curând în coadă de pește cu toată bunăvoința firmei de construcții, care este dispusă să aștepte câteva luni până la plata facturilor.

Vineri, 19 februarie, șantierul a fost vizitat de arhitectul proiectului de reabilitare, Octavian Muth, expertul tehnic Ioan Haiduc și ing. Lucian Tîrla – din partea proiectanților, iar din partea constructorului, de ing. Horia Moțiu și ing. Mirel Lețiu. S-au evaluat lucrările făcute până în prezent și s-au dat noi dispoziții de șantier. Problema este că lucrările care se derulează acum s-ar putea să depășească, ca și cost, suma de bani strânși prin intermediul campaniei.

Casa lui Iuliu Maniu are nevoie de bani pentru continuarea lucrărilor

„Am consolidat pereții. În mai multe puncte s-au decupat pereții la bază și s-au introdus grinzi din beton armat. Pereții care au fost afectați parțial s-au rezidit. O porțiune dintr-un perete exterior care s-au prăbușit la începutul lunii februarie a fost refăcut. Am fost zidite ușile și geamurile care au fost create în perioada comunistă. Au fost refăcuți în interior pereții originali pentru a reda casei vechea structură. Folosim donațiile venite în ultima perioadă, dar o să intrăm foarte curând în datorii.“

Reamintim că în primele nouă luni de la demararea campaniei publice „Salvați istoria națională, Salvați Casa lui Iuliu Maniu”, mulți oameni inimoși din țară și străinătate au pus mână de la mână și au strâns peste 70.000 de lei, au fost mobilizate resurse umane și materiale, primii pași în salvarea monumentului istoric memorial au fost făcuți, iar că lucrările de reabilitare și consolidare a fundației Casei lui Iuliu Maniu au fost încheiate. De atunci s-au strâns în continuare alți bani, care vor fi folosiți la plata lucrărilor efectuate în această lună.

Astfel, cu sprijinul Episcopiei Greco-Catolice Oradea, s-a finanţat proiectul tehnic de consolidare şi reabilitare, care a costat 15.000 lei, banii adunați în urma campaniei publice fiind folosiți la refacerea şi consolidarea fundaţiei. De asemenea, s-au făcut demersurile şi s-au obţinut avizele şi autorizaţiile necesare începerii lucrărilor, branşamentul electric şi organizarea de şantier, demolarea anexei “parazit” de lângă prispa laterală, anexă construită în anii comunismului.

Un grup de români din Washington, alături de fostul consul SUA în România interesați de soarta casei

Casa lui Iuliu Maniu are nevoie de bani pentru continuarea lucrărilor

Tot la acest sfârșit de săptămână, sâmbătă noaptea, 20 februarie, via Skype, până la ora 03:00 am (ora României), pr. Cristian Borz, cel care are în îngrijire și încearcă din răsputeri de peste 15 ani să salveze casa, a răspuns întrebărilor adresate de un grup de români din Washington. Întâlnirea la care a luat parte și fostul consul SUA în România a fost organizată la inițiativa lui Dorin Munteanu, un tânăr din diaspora, care cunoaște foarte bine proiectul de salvare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu“. A fost vizionat spotul de campanie, iar participanții au primit informații despre stadiul actual al lucrărilor și pe suport de hârtie.

Un popor fără istorie e ca un om fără memorie

Casa Memorială Iuliu Maniu, construită în 1879, potrivit documentului găsit în fundația casei, document care dezvăluie numele celor care au lucrat la casă, e locul care mai păstrează încă viu spiritul celui care a fost marele om politic Iuliu Maniu. Iar asta în ciuda eforturilor autorităților comuniste, și, apoi, prin neimplicare și dezinteres, a celor care au condus țara după 1989, de a-l arunca în uitare pe cel care a avut curajul să pună mai presus de orice interesele românilor, cel care a făcut totul pentru ridicarea națiunii române în spiritul unei morale creștine, a unui naționalism luminat, cel care a refuzat să se înscrie în masonerie, pentru că “singurul ordin pe care trebuie să-l urmez conform conștiinței mele este al convingerilor mele”.

Chiar dacă prima etapă a lucrărilor de reabilitare și consolidare a fost finalizată, mai sunt multe de făcut pentru a se putea reabilita total monumentul istoric memorial, acolo unde se regăsește o parte importantă a istoriei poporului român. Istorie pe care nu avem voie să o lăsăm uitării, pentru că fără istorie, poporul român ar fi ca un om fără memorie, fără conștiință de sine.

Astfel, cei care doresc să sprijine acest proiect, o pot face donând în conturile:

Lei: RO22RZBR0000060002085400

Euro: RO18RZBR0000060002899205

Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730

Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com

deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro

pereti_badacin1 pereti_badacin2 pereti_badacin3 pereti_badacin5

A IV-a ediție a Masterclass-ului Neurochirurgical organizat de șimleuanul Vlad Pădurean a fost un succes

Cea de-a IV-a ediție a Masterclass-ului Neurochirurgical, desfășurat în perioada 18-20 februarie, la Cluj-Napoca, a adus împreună șapte specialişti de renume mondial în această supraspecializare și peste 160 de studenţi şi medici rezidenţi, din țară și din străinătate. Tema dezbătută în acest an a fost „Gliomul”, o tumoră ce se dezvoltă în sistemul nervos central, și care prezintă șanse foarte mici de supraviețuire.

În cadrul acestei ediții, au fost prezentate cele mai uzuale tehnici de intervenție în cazul gliomului, iar participanții au putut asista la o astfel de intervenție, transmisă în direct, care a fost realizată de Prof. Dr. Ioan Ştefan Florian, șeful Clinicii de Neurochirurgie din Cluj-Napoca. La eveniment, studenții au participat cu prezentări legate de anatomia sistemului nervos, cât și cu noțiuni fundamentale despre glioame, iar lectorii au vorbit despre cele mai noi metode de tratament.

La finalul evenimentului, atât organizatorii, cât și participanții, s-au arătat mulțumiți de reușita acestui eveniment unic la nivel mondial.

„A IV-a ediție a Masterclass-ului Neurochirurgical a fost un succes! Am reușit să aducem lectori de calibru internațional la un curs de neurochirurgie dedicat studenților. Dovada reușitei este mulțumirea și satisfacția participanților la finalul acestui eveniment, cât și motivația acestora de a persevera în această direcție. Totodată, lectorii invitați și-au exprimat aprecierile față de această inițiativă, fiind plăcut surprinși de ceea ce facem la Cluj-Napoca.”,

precizează coordonatorul Cercului Studenţesc de Neurologie şi Neurochirurgie Cluj-Napoca, șimleuanul Vlad Pădurean.

La cea de-a IV-a ediţie a Masterclass-ului au fost prezenți neurochirurgi de renume mondial, avizați pe tema dezbătută, „Gliomul”:
• Prof. Dr. Ioan Ştefan Florian, Șeful Secţiei de Neurochirurgie, Secția Clinică de Neurochirurgie (SCJU) Cluj;
• Prof. Dr. Clemens M.F. Dirven, șeful Departamentului de Neurochirurgie, Centrul Medical Erasmus, Rotterdam, Olanda;
• Prof. Dr. Ihsan Solaroglu, Departamentul de Neurochirurgie, Universitatea Koç, Istanbul, Turcia;
• Prof. Dr. Kresimir Rotim, șeful Departamentului de Neurochirurgie al Centrului Medical Universitar „Sestre Milosrdnice” din Zagreb, Croația;
• Prof. Dr. Feridun Acar, șeful Departamentului de Neurochirurgie, Universitatea Pamukkale, Denizli, Turcia;
• Dr. Tomislav Sajko, Departamentul de Neurochirurgie al Centrului Medical Universitar „Sestre Milosrdnice”, Zagreb, Croația;
• Dr. Victor Volovici, medic rezident neurochirurg, doctorand, Centrul Medical Erasmus, Rotterdam, Olanda – co-fondatorul conceptului de Masterclass Neurochirurgical în Cluj-Napoca.

Organizatorii celei de-a IV-a ediții a Masterclass-ului au fost: Cercul Studenţesc de Neurologie şi Neurochirurgie Cluj-Napoca, Organizaţia Studenţilor Medicinişti Cluj-Napoca, Cercul Științific de Radiologie și Imagistică și Societatea Studențească de Chirurgie din România, Cluj.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro

Secretele vinului spumant de calitate, ascunse în galerii de 4,5 kilometri săpate în dealurile Șimleului

02191313-244273976Galeriile lungi de patru kilometri și jumătate, săpate în stânca unui deal din Șimleu Silvaniei, în care temperatura și umiditatea se mențin constante tot timpul anului, creând condiții asemănătoare cu cele în care se produce celebra băutură din regiunea franceză Champagne, sunt mediul perfect pentru “plămădirea” unuia din cele mai bune vinuri spumante din România.

Primul beci a fost săpat în stâncă încă de la finalul secolului XVIII, la inițiativa evreilor din oraș, care s-au gândit, inițial, doar la un loc de păstrare a fructelor și legumelor. Principala extindere ce formează rețeaua actuală de galerii a fost însă realizată în perioada comunistă, atunci când a apărut și fabrica de vin spumant.

Ideea inițială a aparținut comunității de evrei din oraș, care a săpat primii 90 de metri de galerie, în perioada 1876 — 1880. Prima dată au fost depozitate aici fructe și legume, iar mai apoi și vin. Evreii au constat că acesta se păstrează foarte bine și, încetul cu încetul, a devenit un depozit pentru sticlele de vin. Comuniștii au fost cei care și-au dat seama de importanța locului și au săpat rețeaua actuală de beciuri“,

a precizat, pentru AGERPRES, Daniel Stejeran, directorul Centrului Național de Informare Turistică din Șimleu Silvaniei.

Beciurile subterane Șimleu Silvaniei formează astăzi cea mai mare cramă din România, ca suprafață, potrivit oenologului italian Emanuele Reolon, cel ce oferă consultanță producătorului de vin spumant ce deține aceste galerii.

Este cea mai mare cramă din România, ca suprafață. Avem patru kilometri și jumătate de beciuri, săpate manual, sub pământ. Primul beci a fost săpat în jur de 1800 — nu știu exact anul și până în 1985 au fost completați toți cei patru kilometri și jumătate de galerie. E cea mai mare, cum am zis, ca suprafață și, cel mai important lucru este că avem roca vizibilă, se poate vedea. La ce ne ajută roca? Ne ajută să menținem temperatura și umiditatea constantă tot timpul anului. Adică în 25 decembrie și în 15 august este exact aceeași temperatură și umiditate, ceea ce ne ajută foarte mult la maturarea vinului spumant, care este produsul cel mai important pe care-l facem noi aici. De ce? Pentru că vinul spumant are nevoie de o temperatură constantă, fără lumină — de obicei becurile sunt stinse și are nevoie de umiditate constantă, pentru că trebuie să facă a doua fermentare aici, în beciuri și trebuie să o facă în mod foarte, foarte liniștit. 12 grade este cea mai bună temperatură, aceeași care se păstrează în cramele din Champagne. Metoda pe care noi o folosim este exact aceeași, metoda Champagne, doar că noi producem vin spumant pentru că denumirea Champagne se poate folosi doar în regiunea respectivă din Franța“,

a precizat, pentru AGERPRES, Emanuele Reolon.

Vinul spumant produs în orașul de la poalele Măgurii este unul din puține din România care mai respectă încă, cu strictețe, metoda franceză tradițională de producere, metodă ce presupune o a doua fermentare în sticlă a vinului, cu un adaos de drojdie și implică o răsucire treptată a sticlelor ce se realizează manual, zilnic, de către angajații companiei.

Îmbuteliem și stivuim sticlele în poziție orizontală. Drojdia fermentează, consumă zahăr, care este în vin și produce dioxid de carbon, practic bulele. Asta durează o lună, o lună și jumătate, dar noi păstrăm sticla în poziția asta cel puțin un an. De ce? Pentru că abia în momentul în care se termină fermentarea vinul începe să înglobeze dioxidul de carbon și să formeze bule. Cu cât mai mult rămâne vinul, cu atât mai frumoase, mai micuțe și mai finuțe sunt bulele. Sticla stă aici cel puțin un an, cel mai bine doi-trei ani. (…) Mai apoi trebuie să aducem sticla de la poziția orizontală la cea verticală și pentru a face asta folosim metoda manuală. O persoană, în fiecare zi, vine și învârte sticla câte o optime, până ajunge la poziția verticală. În acel moment drojdia se află în dop și prin procesul de degojare dăm afară drojdia, dăm afară dopul de plastic, punem dop plută și putem să scoatem sticla pe piață”,

detaliază oenologul italian.

Citește articolul comlet pe: www.agerpres.ro

imageResize 02191311-244399539 02191313-244273976 02191313-244320242 imageResize

 

La Şimleu Silvaniei, se deschid porţile Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică

Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) din Şimleu Silvaniei îşi va deschide miercuri, 24 februarie, porţile pentru invitaţi şi turişti. După cum a explicat Daniel Stejeran, directorul Centrului, în cadrul evenimentului, organizatorii s-au gândit să le ofere celor prezenţi câteva surprize deosebite.

„Va fi arborat steagul simbol al CNIPT Şimleu Silvaniei lângă clădirea în care îşi va desfăşura activitatea, iar invitaţii vor putea să vizioneze câteva materiale de prezentare a obiectivelor turistice din oraşul de sub Măgură şi din împrejurimi, vor putea degusta produse specifice. Tot cu această ocazie vor fi lansate paginile oficiale de web şi Facebook a CNIPT Şimleu Silvaniei”,

a precizat reprezentantul centrului.

Printre invitaţii speciali se vor afla şi membrii trupei „Old Beat” din Şimleu Silvaniei care vor pregăti un mini-concert de folk românesc. Seara se va încheia cu lansarea lampioanelor de Dragobete din Cetatea Bathory.

„Scopul acestei întâlniri este acela de a începe un dialog și o colaborare efectivă și activă între toți cei implicați în domeniul turismului, a serviciilor de ospitalitate, mass-media dar și celor interesați din acest domeniu de activitate. Prin astfel de inițiative ne dorim să venim în sprijinul celor care sunt interesați de promovarea valorilor și obiectivelor turistice din zona noastră și punerea în valoare a tradițiilor și obiceiurilor transmise din generație în generație. Crearea unor pachete turistice atractive care să ofere turiștilor forme noi de diversitate, de agrement și de vizitare va duce la creșterea și îmbunătățirea ofertei turistice în zona noastră”,

a adăugat directorul CNIPT din Şimleu Silvaniei. Evenimentul este organizat de Primăria şi CNIPT Şimleu Silvaniei.

Sursa: www.magazinsalajean.ro

Şimleu Silvaniei va fi gazda Campionatului Naţional de Culturism

Cei mai buni culturişti din România la categoria masters, vor reveni la Şimleu Silvaniei în această vară. După patru ani, oraşul de la poalele Măgurii va fi, din nou, gazda Campionatului Naţional de Culturism pentru categoria masters, evenimentul urmând să se desfăşoare în 28 mai, cel mai probabil la Casa Orăşenească de Cultură din Şimleu Silvaniei.

Decizia a fost luată la finalul lunii trecute, în cadrul şedinţei Biroului Federal al Federaţiei Române de Culturism (FRC). Mai multe cluburi au solicitat organizarea Campionatului Naţional la categoria masters, cererile au fost analizate, iar oficialii FRC au decis ca evenimentul să îl organizeze Clubul Sportiv Gold-Gym Şimleu Silvaniei.

“Mă bucur că avem ocazia să organizăm, din nou, în oraşul nostru un eveniment important din sportul românesc. Sper ca organizarea să fie cât mai bună, iar spectatorii să vină într-un număr cât mai mare”,

ne-a declarat preşedintele CS Gold-Gym Şimleu Silvaniei, Ioan Laslo.

Categoria masters la feminin este peste 35 de ani, iar la bărbaţi, peste 40 de ani. Probele de concurs sunt culturism, fitness şi body-fitness clasic. Ioan Laslo, preşedintele CS Gold-Gym Şimleu Silvaniei a fost medaliat la ultimele şase ediţii ale Campionatului Naţional de Culturism – Masters.

Sursa: www.magazinsalajean.ro

Veşti bune pentru pensionarii care au lucrat în grupa I şi II de muncă! Pensiile urmează să fie recalculate şi majorate

Pensionarii din judeţul Sălaj, care au lucrat în grupa I şi II de muncă şi care şi-au câştigat dreptul la pensie înainte de 1 ianuarie 2011, urmează să beneficieze de majorări.

Potrivit unor informaţii furnizate de Alina Tămaş, consilier compartimentul „Comunicare şi relaţii publice” din cadrul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj, de aceaste recalculări, respectiv majorări, beneficiază doar pensionarii ale căror drepturi la pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011, şi care, potrivit prevederilor legale în vigoare nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale conform dispoziţiilor anterioare care au acordat astfel de majorări.

Legea nr.192/2015 se referă la creşterea punctajelor anuale realizate de pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I şi grupa a II-a de muncă potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite sau condiţii speciale în aceste perioade, după cum urmează: cu 50 la sută pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, respectiv cu 25 la sută pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite”,

a precizat reprezentantul CJP Sălaj.

Sumele cu titlu de pensie, care în urma aplicării Legii 192 -2015 privind completarea Legii 236-2010 privind sistemul public de pensii se cuvin începând din 1 ianuarie 2016, iar în situaţia în care în urma aplicării prevederilor legislative rezultă un punctaj mai mic, se va menţine punctajul mediu anual şi cuantumul aferent în plată la data recalculării. Recalcularea se va face, din oficiu, în termen de 24 de luni calculate de la 1 ianuarie şi nu este nevoie ca beneficiarii să depună cerere în acest sens.

Reprezenatnţii CJP Sălaj, informează că numărul pensionarilor care urmează să beneficieze de aceste noi prevederi va fi transmis instituţiei sălăjene de către Casa Naţională Pensii Publice.

Sursa: www.magazinsalajean.ro

Familiile defavorizate pot depune dosarele pentru acordarea tichetelor valorice pentru copiii care merg la grădiniță

bani-lei-430x314În perioada 15 februarie – 30 aprilie 2016, conform prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, persoanele îndreptăţite vor putea să depună dosarul pentru acordarea tichetului în valoare de 50 de lei, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Zalău.

Condiția obligatorie pentru acordarea tichetului în valoare de 50 lei este prezența regulată a copiilor la grădiniță.

Dosarul conţine următoarele documente:
• cerere şi declaraţie tip;
• carte de identitate a ambilor părinţi (tutore/persoane necăsătorite care locuiesc şi gospodăresc împreună);
• certificat de naştere copii;
• certificat de căsătorie;
• livret de familie;
• documente din care să reiasă veniturile nete realizate de ambii părinţi;
• adeverinţă de înscriere la grădiniţă;
• adeverinţă de venit de la Administraţia Financiară – pentru ambii părinţi;
• declaraţie pe proprie răspundere.

Persoanele care se află în evidenţa DASC Zalău şi beneficiază de ajutor social şi alocaţie de susţinere, trebuie să depună la sediul DASC, doar o solicitare în scris, fiind eligibili conform legii.

Stimulentul se acordă familiilor cu mai puţin de 284 de lei – venituri lunare/membru de familie, adică de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură. Potrivit Normelor metodologice de aplicare a prevederilor legii, tichetele sociale vor putea fi folosite numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, îmbrăcăminte și rechizite.
La calculul veniturilor nu se iau în calcul ajutorul social, alocaţia pentru copil, bursele sau subvenţiile agricole.

Sursa: www.salajulpursisimplu.ro

Lucian Bode, Valeriu Crișan, Septimiu Țurcaș și Nelu Blidar sunt opțiunile liberalilor pentru cele mai importante funcții administrative din județ

În urma votului membrilor Biroului Permanent Județean (BPJ), PNL Sălaj îl va susține pe Lucian Bode pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.

Întruniți în ședința BPJ al PNL Sălaj, pentru a valida candidatura la funcția de președinte al Consiliului Județean, liberalii au decis joi seară să-l susțină pe Lucian Bode pentru a ocupa fotoliul amintit. De asemenea, membrii BPJ au validat numele liberalilor care vor intra în lupta pentru principalele primării din județ. Dacă la Jibou, deocamdată, candidatul PNL la Primărie reprezintă o necunoscută, pentru celelalte primării ale orașelor sălăjene (unde candidații nu au fost “oficializați” până joi), și anume Șimleu Silvaniei și Cehu Silvaniei, vor candida Septimiu Țurcaș, respectiv Nelu Blidar.

Copreședintele PNL Sălaj, Radu Căpîlnașiu ne-a declarat că principalele obiective ale liberalilor sălăjeni, trasate în ședința BPJ, sunt obținerea a cel puțin 50 la sută din mandatele de consilieri județeni, același procent fiind șinta și pentru Consiliul Local Zalău.

Reamintim că, în urmă cu o săptămână, liberalii zălăuani s-au pus de acord să-l susțină pe Valeriu Crișan pentru fotoliul de primar al municipiului Zalău. Însă, decizia peneliștilor ar putea fi dată peste cap de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care ar putea lua o decizie în favoarea lui Radu Căpîlnașiu în procesul pe care îl are cu Agenția Națională de Integritate, ultimul termen în dosar fiind stabilit pentru data de 31 martie. În această situație ipotetică, actualul primar al Zalăului ar putea reveni asupra deciziei de a nu mai candida pentru un nou mandat la Primăria Zalău.

În cursul zilei de vineri, vom reveni cu alte informații privind lista candidaților liberali la primăriile de comune din județ.

Sursa: www.magazinsalajean.ro

Bădăcinul comemorativ

Pagini de istorie

Frumos început al lunii lui Făurar, ca de primăvară. Cu vânt domol, însorit şi cald. Cald, precum inimile şi sufletele locuitorilor pitorescului sat sălăjean Bădăcin, cei care ştiu să preţuiască oamenii locului şi evenimentele legate de aceştia. Aşa s-a întâmplat şi duminica trecută, 7 februarie 2016, când Bădăcinul a fost în sărbătoare. Deja este tradiţie ca, în prima duminică a lunii februarie, să se desfăşoare activităţi de comemorare a lui Iuliu Maniu – jurist şi personalitate marcantă a vieţii politice româneşti, făuritor important al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 şi preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, preşedinte a două partide (Naţional Român şi Naţional -Ţărănesc), membru de onoare al Academiei Române (din 1919) şi prim-ministru al României în trei rânduri. A fost aleasă această duminică pentru că în preajma ei, la 5 februarie 1953, Iuliu Maniu, s-a ridicat în Cer, în dreapta Domnului, ca un martir de seamă, după persecuţiile şi după chinurile suportate în închisoarea comunistă din Sighetu Marmaţiei.

În acest context, Parohia Greco-Catolică din Bădăcin, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău (MJIAZ), Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj (CCAJS), Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj (DJCPNS), Şcoala Gimnazială „Iuliu Maniu” din Bădăcin şi Radio Maria din Oradea au organizat multiple activităţi tematice. La acestea, alături de localnici, au participat: reprezentanţi ai instituţiilor cultural-istorice sălăjene, persoane din comunele limitrofe şi nu numai, personalităţi din ţară, invitaţi şi oameni de presă.

Festivităţile au început cu săvârşirea Sfintei Liturghii, cu Pilda Talanţilor, susţinute de Corul Bisericii din comuna Ieud (Maramureş, dirijor – bibliotecara Anuţa Chindriş) şi cu parastasul pentru familia Maniu, celebrat de Olimpiu Todoran – vicar general al Eparhiei de Oradea, împreună cu un sobor de preoţi. A urmat vizitarea Muzeului Memorial „Iuliu Maniu”, amenajat la demisolul Bisericii Greco-Catolice, unde s-a desfăşurat simpozionul „ Salvaţi Istoria Naţională ! Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!”.

În cadrul simpozionului, dr. Marin Pop – cercetător la MJIAZ a prezentat interesanta lucrare „ Corneliu Coposu despre oratorul Iuliu Maniu”, iar dr. Dan Deac – specialist în Dacia Romană la MJIAZ, a captivat atenţia întregii asistenţe cu tema „Împăratul Caracalla la Porolissum şi inscripţia romană de la Bădăcin”, găsită pe o placă în peretele casei lui Iuliu Maniu. În continuare, a avut loc o „lansare de carte”. Este vorba despre cea de-a doua ediţii a volumului „Monografia satului Bădăcin şi a familiei Maniu” (revizuit şi adăugit), scris de preotul Cristian Borz. Cartea a apărut în colecţia „Monografii” a Editurii „Caiete Silvane” a CCAJS. Motivarea apariţiei cărţii şi o succintă prezentare au fost făcute de dl. Daniel Săuca – directorul CCAJS. În continuare, pr. Borz a prezentat date, însoţite de fotografii, despre stadiul actual al Proiectului de reabilitare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu”. În legătură cu cele spuse, au vorbit, pertinent şi documentat, domnii: ec. Lucian Bode – deputat în Parlamentul României, jurist Dionis Oros (Şimleu Silvaniei), prof. Petru Bonţe (Sâg) şi prof. Liviu Petrina (Bucureşti). Un Grup Folk şimleuan ( Dionis Oros – chitară şi Eduard Man – vioară) a interpretat un cântec după poezia „Rugă”, scrisă de Corneliu Coposu. Apoi, pr. Borz a înmânat câte o carte fiecărui solicitant, cu autograf personalizat.

În drum spre Căminul Cultural, elevi şi cadre didactice de la Şcoala Gimnazială nr. 1 din comuna Pericei (Sălaj) şi grupul de participanţi din Ieud au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor.
Pe scena căminului s-a desfăşurat un frumos şi pilduitor program cultural-artistic, susţinut de: Grupul de copii „Urmaşii lui Iuliu Maniu” din localitate (recitări de „fragmente” din viaţa şi din activitatea lui Iuliu Maniu şi de poezii scrise de nepoţii acestuia, Ioan şi Matei Boilă, precum şi de dr. Ştefan Nicolae Chişiu – prestigios cercetător bădăcinan în medicină, biologie şi alimentaţie şi cântecul „Imnul lui Maniu”, în acompaniamentul la chitară al ing. Teodor Pocola – L.T. „Ioan Ossian” din Şimleu Silvaniei, interpretând şi două melodii; coordonatoare – prof. Maria Borz); Corul mixt (greco-catolic şi ortodox) „Dealul Ţarinei” (cântecele patriotice: Steagul Sfânt al României, Nu mai mişcă nicio frunză şi Marşul Românilor; coordonatoare înv. Florica Man); Grupul Folk şimleuan şi Grupul Folcloric din Ieud , de pe Valea Izei (suită de cântece şi de jocuri populare; coregraf – înv. Liviu Ilea). Întregul program a fost monitorizat de elevii: Bianca Chereji şi Alin Mădălin Pop.

În încheiere, pr. Cristian Borz a readus în discuţie stadiul Proiectului „Salvaţi Istoria Naţională! Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!”, iar doamna arhitect Valeria Lehene (DJCPNS) a prezentat câteva date tehnice şi fotografii referitoare la lucrările efectuate. Au fost prezentaţi toţi partenerii proiectului, reluându-se apelul de susţinere materială şi financiară a acestuia, luând exemplul Primăriei din oraşul Şimleu Silvaniei – singura instituţie sălăjeană care a sponsorizat cu bani reabilitarea importantului imobil.

De remarcat că, la activităţi au participat şi directorii şcolilor din localităţile: Bădăcin, Bobota, Bocşa (toate trei sălăjene) şi Băseşti (Maramureş). Cu acest prilej, s-au consolidat legăturile dintre aceste instituţii de învăţământ, deschizându-se seria anuală a acţiunilor cultural-artistice şi de susţinere a proiectului amintit. Acest fapt, cu atât mai mult cu cât chiar Iuliu Maniu – apărătorul consecvent al democraţiei, criticul înverşunat al regimurilor autoritare, dictatoriale şi totalitar-comuniste din România, spunea:

„La Bădăcin, parcă şi aerul este mai proaspăt. În liniştea grădinii uit greutăţile zilnice, pentru că aici sunt cu adevărat acasă”.

Prof. Marin ŞTEFAN
Publicist, Şimleu Silvaniei

Proiect Erasmus+ pentru mobilităţi internaţionale ale profesorilor la Colegiul Naţional Simion Bărnuţiu din Şimleu

erasmusÎn anul şcolar 2015-2016, Colegiul Naţional Simion Bărnuţiu din Şimleu Silvaniei este beneficiarul unui proiect Erasmus+ ce are în vedere mobilităţi internaţionale ale opt cadre didactice. Proiectul cu titlul “Promovarea colaborării internaţionale” (Promoting International Collaboration), finanțat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale este desfăşurat în cadrul acţiunii-cheie KA101, Mobilităţi individuale cu scopul formării profesionale.

Obiectivul general al acestui program vizează, pe de o parte, dezvoltarea competenelor de comunicare în limbă străină a cadrelor didactice din unitate în paralel cu creterea capacității administrative a echipei de proiecte în scrierea și implementarea proiectelor de colaborare internațională.

Vorbim despre un obiectiv major rezultat din nevoile identificate la nivelul unităţii de învăţământ, şi anume nevoia de a comunica mai bine, mai eficient în limba engleză în vederea unor experienţe interinstituţionale din cadrul unor proiecte de parteneriat internaţional, dar şi despre nevoia formării unei echipe extinse de profesori cu competenţe în redactarea, managementul şi implementarea unor proiecte finanţate din fonduri comunitare.

În acest sens, proiectul îşi propune să implice patru cadre didactice în cursuri de formare de specialitate în Marea Britanie, cursuri ce urmăresc promovarea elementelor de limbă engleză. Este vorba despre English for European Educators (organizat de International Study Programmes, Oxford), curs destinat cadrelor didactice indiferent de disciplina predată, deoarece presupune orientare atât spre engleza generală, cât şi spre o terminologie specifică sistemului educaţional sau una necesară în cadrul proiectelor europene. Celălalt curs de limbă engleză se intitulează English for Trainers and Staff (organizat de Training Vision, Portsmouth) şi vizează elemente de limbaj folosit în vorbirea cotidiană, limbajul întâlnirilor, al negocierilor, elemente de scriere a rapoartelor profesionale, toate utile în comunicarea internaţională din cadrul proiectelor europene.

O altă categorie de cursuri cuprinse în proiect vizează tematica scrierii şi implementării proiectelor cu finanţare europeană, cursuri în care vor fi implicai alţi patru profesori. Este vorba despre un curs organizat în Spania, la Malaga, în urma căruia participanţii îşi pot dezvolta competenţe de management de proiect: ciclul acestuia, planificarea activităţilor, relaţiile cu Agenţia Naţională, monitorizarea şi evaluarea proiectului, exploatarea şi diseminarea rezultatelor etc.

Al doilea curs pe aceeaşi temă a fost organizat în Cipru în luna ianuarie 2016, Securing EU Funding For 2014-2020, The Key To Success, fiind propus de Dorea Educational Institute, Limassol. La acest curs au participat două cadre didactice din unitate (Pop Ramona Maria i Brăban Mircea) având oportunitatea să-i dezvolte, pe parcursul unei săptămâni, competenţe ce ţin printre altele de identificarea diferitelor apeluri la proiecte pentru educaie ale Comisiei Europene, analiza de nevoi ale unităii i identificarea problemelor, scrierea propunerilor de proiecte de calitate, dezvoltarea strategiilor de colaborare cu alte organizaţii în cadrul proiectelor finanate din fonduri europene, identificarea de parteneri relevanţi i construirea de reele, întocmirea bugetului i identificarea riscurilor financiare într-un proiect.

Prezentul proiect este al doilea proiect instituional ce acoperă nevoile de formare ale cadrelor didactice din unitate, primul fiind implementat pentru 11 cadre didactice în anul colar anterior (2014-2015) prin finanarea, de către ANPCDEFP Bucureti, a primului proiect Erasmus+ de mobilităi. Graie acestor proiecte se promovează participarea cadrelor didactice ale unităii în contexte multiculturale la aciuni specifice cu multiple valene formative, realizate de unităi furnizoare de formare din poli diferii ai continentului european.

Sustenabilitatea activităilor de formare, realizate în cadrul acestor cursuri, se va regăsi în efortul echipei de proiecte a Colegiului Naţional Simion Bărnuţiu din Şimleu Silvaniei de a implementa cu eficienă proiectele pe care le are în coordonare (de exemplu, proiectul de parteneriat strategic Erasmus+ Chemistry Experiments – An European Approach, derulat în acest an colar în cadrul aciunii cheie KA219 – proiecte de parteneriat strategic numai între coli). De asemenea, sperăm că prezentul demers va anticipa i va dezvolta activităi de formare i în alte domenii, primul vizat fiind cel de formare a elevilor prin stagii de practică în străinătate, obiectiv care este pe agenda unităii pentru perioada următoare. Alături de aceste câtiguri profesionale trebuie menionat i câtigul intercultural i social, aspect care face parte din rezultatele adiacente ale proiectului, deloc de neglijat într-o Europă ale cărei probleme majore, de-a lungul secolelor, au fost declanate mereu de atitudini generatoare de intolerană, de necunoatere a valorilor, de neacceptarea semenilor.

Sursa: www.salajeanul.ro