All posts by Administrator

Şase pentru victorie !

CNE CSS LAPI Dej – CS PHOENIX Şimleu Silvaniei = 0 – 3 ( -13, -16, -18)

Doar şase voleibalişti şimleuani au fost la Dej, unde au obţinut o victorie categorică, în 65 de minute de joc efectiv. Din cele patru întâlniri dintre cele două combatante în acest campionat, ai noştri au câştigat trei meciuri. Totuşi, aceasta a fost cea mai clară izbândă, realizată pe fondul unui joc colectiv eficace. Duşul rece după înfrângerea din partida cu clujenii i-a ambiţionat pe sălăjeni, dorind să şteargă repede impresia negativă instalată în rândul susţinătorilor. Tonul l-a dat veteranul echipei, Ioan (Onuţ) Puşcaş (foto), cel care la 49 de ani(!) şi-a mobilizat exemplar coechipierii, etalând unul dintre cele mai bune jocuri ale sale din ultimii 15 ani.

Meciul a debutat într-o notă dominantă a oaspeţilor. Dejenii au condus doar la început cu scorul de 1-0, apoi, şimleuanii s-au instalat comod la conducere (5-2, 8-4, 18-10, 22-12), impunându-se cu categoricul scor de 25-13. Actul secund a avut aproape acelaşi istoric. Ai noştri au avut permanent iniţiativa (4-0, 12-5, 18-12, 24-14), adjudecându-şi setul cu scorul de 25-16. Mai mult de o treime din setul al treilea, localnicii au opus o bună rezistenţă, reliefată şi de mai multe egalităţi de scor, printre care: 2-2, 6-6, 9-9. În plus, gazdele au preluat conducerea, distanţându-se la 12-9. Cei şase şimleuani s-au mobilizat total şi, cu Puşcaş la serviciu şi cu Ardelean, Abraham şi Pop la fileu, au realizat şase puncte la rând: 15-12, descurajându-i pe localnici. După 20-14 şi 22-17, oaspeţii au câştigat setul cu scorul de 25-18, spre dezamăgirea dejenilor.

La CS Phoenix au jucat: Sergiu Ilieş – căpitan de echipă, Ioan Puşcaş, Dacian Ardelean, Mircea Abraham (şi antrenor), Darius Pop şi Mihai Silaghi.

Au condus corect, arbitrii: Mihai Soroceanu – principal şi Victor Şimon – secund (ambii din Cluj-Napoca).

Sâmbătă, 26 februarie a.c., şimleuanii vor juca, acasă, cu echipa CSS UKRO din Baia Mare.

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Doar setul de onoare !

CS PHOENIX Şimleu Silvaniei – CS CHIMSZED UMF Cluj-Napoca=1-3 (19, -21,-29,-19)

Această înfrângere usturătoare a provocat o mare supărare în tabăra şimleuanilor şi, mai cu seamă, în cea a suporterilor veniţi în număr mare la sala de sport a Grupului Şcolar “Ioan Ossian” din urbea de sub Măgura Şimleului. Şi, aceasta cu atât mai mult, cu cât organizatorii au creat condiţii bune pentru desfăşurarea acestui meci. Printre acestea s-au numărat: reluarea protocolului de prezentare a combatantelor ca la Divizia A1, la microfonul staţiei de amplificare şi revenirea galeriei (nota bene!), care n-a încetat o clipă în susţinerea gazdelor prin aplauze şi scandări de încurajare, însoţite de efectul sonor al tobei şi al “vuvuzelelor”!!

Aşadar, gazdele au debutat cu stângul în returul II al fazei I a campionatului curent, reuşind doar setul de onoare. În general, meciul a semănat cu cel din turul întâi (atunci, scorul a fost 3-2 pentru şimleuani), fiind antrenant, cu răsturnări spectaculoase de scor şi cu un set trei dramatic, câştigat – nesperat – de clujeni, după ce sălăjenii au avut cinci mingi de set! Cu excepţia primului set, localnicii n-au mai evoluat ca în meciul precedent (cel cu zălăuanii), greşind la serviciu (15 nereuşite) şi la preluarea mingii şi irosind nenumărate atacuri. În plus, spre final, ei au dat semne de oboseală, cedând – aproape – deliberat (?!)… Clujenii au dovedit, din nou, că alcătuiesc o echipă atletică, surprinzând prin multă mobilitate şi destule valenţe tehnico-tactice.
Partida a debutat într-o notă de nesiguranţă, cu câte trei servicii greşite consecutiv de ambele părţi. După scorul de 5-5, şimleuanii au punctat, însă, de cinci ori la rând (10-5), momente în care la serviciu era Silaghi, iar la fileu: Sergiu Ilieş, Puşcaş şi Eugen Ilieş. În continuare, printr-un joc pragmatic, cu finalizări eficiente ale lui Abraham, scorul a fost net favorabil gazdelor (15-6, 19-11), impunându-se cu 25-19. Surprinzător, în actul secund, localnicii au reuşit numai o singură egalitate pe tabela de marcaj: 7-7.
Scorul a fost permanent în favoarea ospeţilor (3-0, 11-7, 23-18), adjudecându-şi setul cu 25-21. Cum spuneam, cel de-al treilea set a fost de-a dreptul dramatic, de infarct, în finalul lui. Prima jumătate a acestuia a aparţinut gazdelor: 5-3, 10-8, 12-9. Apoi, oaspeţii au avut o bună revenire, punctând de patru ori consecutiv: 13-12 pentru ei. Şimleuanii au preluat iniţiativa pentru un timp (18-15), însă, clujenii – cu multă dezinvoltură – au făcut şase puncte la rând: 21-18 (!). Atunci, în linia întâi şimleuană se găseau: Silaghi, Sergiu Ilieş şi Puşcaş – schimbat cu Pop. Imediat, şi ai noştri au punctat de patru ori la rând (22-21), având, apoi, minge de set la scorul de 24-22. Prin dârzenia lor, clujenii au dus setul în prelungiri, anulând cinci mingi de set ale localnicilor!
Ei au câştigat acest set maraton (după aproape 30 de minute), cu scorul de 31-29, când atacul “bombă” al lui Abraham a ajuns în tribună. Actul al patrulea avea să fie şi ultimul, chiar dacă se întrezărea disputarea setului decisiv, deoarece şimleuanii au condus detaşat în prima lui jumătate: 7-1, 15-9. Încet-încet, oaspeţii au redus din diferenţă: doar 16-14 pentru gazde la cel de-al doilea T.O. tehnic. Acest timp de odihnă n-a fost şi un sfetnic bun pentru gazde, fiindcă – iarăşi – clujenii au realizat şase puncte consecutive (20-16), în ciuda eforturilor localnicilor care-i aveau la fileu pe cei doi Ilieş şi pe Kiraly. După 22-17 şi 23-18, oaspeţii au câştigat ultimul set cu scorul de 25-19, într-o bucurie totală şi sub privirile descumpănite ale şimleuanilor, după 100 de minute de la fluierul de începere a meciului.
La CS Phoenix, antrenorii Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund, au utilizat formaţia: Sergiu Ilieş – căpitan de echipă, Ioan Puşcaş (Darius Pop), Eugen Ilieş, Mircea Abraham, Kiraly Andras (Andrei Harlişca) şi Ionuţ Silaghi (Dacian Ardelean).
Au arbitrat: Georgiana Grădinaru – principal (Oradea), Răzvan Lupuţan – secund (Baia Mare), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Cristian Boroianu şi Marius Lazăr -asistenţi (ambii din Zalău).
Sâmbătă, 19 februarie a.c., şimleuanii vor juca, în deplasare, cu echipa CSS LAPI CNE Dej.

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Derbi sălăjean câştigat de şimleuani

CS PHOENIX Şimleu Silvaniei – CS REMAT Zalău = 3 – 0 (16, 8, 20)

Iată, s-a încheiat turul II al fazei I a Diviziei Naţionale de Volei A2, când ambele echipe sălăjene au câte cinci victorii din 12 partide jucate în Seria Nord-Vest. În confruntarea sportivă dintre ele, conduc şimleuanii cu două victorii din trei întâlniri.

Acest meci, constituit într-un derbi sălăjean în cadrul eşalonului voleibalistic secund al ţării, a fost dominat autoritar de gazde, obţinând această victorie clară în exact o oră de joc efectiv. Demult nu i-am mai văzut pe şimleuani jucând aşa de bine. Au reuşit servicii “as”, blocaje individuale şi în perechi şi, mai cu seamă, au realizat combinaţii subtile în construcţia atacului, când Sergiu Ilieş, prin pase scurte, în urcare sau lungi, i-a pus în valoare pe Abraham şi pe Kiraly.

Zălăuanii, cu tot efortul lui Predescu şi cel al lui Pantea, n-au putut contracara prestaţia bună a gazdelor. Ei au fost surprinşi de eficienţa combinaţiilor adverse, mai ales în actul secund, când au fost conduşi cu scorul de 24-5(!). Au reuşit să pună ceva rezistenţă doar în prima parte a setului al treilea.
Meciul a debutat într-o notă dominantă a gazdelor. În primul set, oaspeţii nu s-au aflat niciodată la conducere pe tabela de marcaj. Diferenţa de scor s-a mărit treptat în favoarea localnicilor (2-0, 8-4, 15-9, 21-12), care s-au impus cu 25-16. Cum spuneam, în setul secund, zălăuanii au fost – parcă – figuranţi în terenul de joc. După 5-0 şi 12-5, gazdele au făcut 12 puncte consecutive (24-5), momente în care Silaghi şi de două ori Ardelean erau la serviciu, iar Sergiu Ilieş, Pop şi Eugen Ilieş se aflau în linia întâi. Atunci, de partea cealaltă, la fileu, se găseau Palage, Predescu şi Criste. Setul a revenit gazdelor cu scorul de 25-8 (!). În prima jumătate a setului al treilea, printre altele, scorul a fost egal: 5-5, 10-10, 12-12. Treptat-treptat, însă, şimleuanii cu acelaşi joc elaborat, s-au distanţat vizibil (15-12, 18-13, 23-17), câştigând setul cu scorul de 25-20.
La CS PHOENIX, directorul tehnic Teofil Chiş şi antrenorii Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund, au utilizat formaţia: Ionuţ Silaghi (Dacian Ardelean), Sergiu Ilieş – căpitan de echipă, Ioan Puşcaş – senior (Darius Pop), Eugen Ilieş, Mircea Abraham (Andrei Harlişca) şi Kiraly Andras (Vlad Moşincat).
La CS REMAT, antrenorul Dan Predescu a folosit formaţia: Silviu Palage, Radu Predescu, Mihai Criste, Adrian Pop, Raul Mastan (Florin Ciobanu), Adrian Pantea – căpitan de echipă şi Vlad Tamba – libero. A fost prezent: Marius Ilieş.
Au arbitrat bine: Sebastian Borota – principal, Muth Sergiu – secund (ambii din Baia Mare), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Viorel Lucaciu şi Mihăiţă Bujor – asistenţi (ambii din Zalău).
Sâmbătă, 12 februarie a.c., şimleuanii vor juca acasă cu echipa CS CHIMSZED UMF din Cluj-Napoca, iar echipa CS REMAT Zalău va sta.

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Comemorare şi înfrăţire de Ziua Holocaustului la Şimleu Silvaniei

517mNu întâmplător se spune că oraşele mici au destine mari. Iată că la nici un an, oraşul de sub Măgura Şimleului a beneficiat de o vizită la nivel înalt, Excelenţa sa, domnul, DAN-BEN ELIEZR, Ambasador al statului Israel la Bucureşti, a fost pentru trei zile oaspetele oraşului. Vizita a fost prilejuită de transpunerea în fapte a unui proiect de înfrăţire a Şimleului cu un oraş din Israel. Delegaţia oraşului Petach Tikva, condusă de Domnul ŞAALOM KOTLER – Preşedintele Consiliului Local al oraşului Petach Tikva, care a venit în locul domnului ITZAK OHAYON – primarul oraşului care nu a putut face deplasarea din motive de sănătate, a cuprins alături de Domnul rabin ZVIKA KFIR, cel care a facut legătura cu Şimleul, consileri şi supravieţuitori ai lagărelor de concentrare naziste.

În preambulul semnării acordului de înfrăţire, colaborare şi cooperare, oraşul a fost gazda unui simpozion si a unei mese rotunde prilejuite de Comemorarea Zilei Interanţionale a Holocausului.

4În prezenţa unei numeroase asistenţe, după alaiul de bun venit adresat de către primarul oraşului, domnul ing. SEPTIMIU CĂTĂLIN ŢURCAŞ, domnul prof. DUMITRU CORBEANU, directorul Centrului Cultural Şimleu Silvaniei, a fost moderatorul unui simpozion legat de Ziua Internaţională a Holocaustului unde au avut intervenţii deosebit de emoţionante, pertinente şi documentate: Excelenţa sa, Domnul ambasador, Domnul ŞAALOM KOTLER, rabinul ZVIKA KFIR, domnul AUREL VAINER – Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, – domnul ISRAEL SABAG – Directorul J.O.I.N.T România, D-nul ALEX HECHT – Fondatorul Muzeului Holocaustului, domnul Deputat NICOLAE LUCIAN BODE, – domnul ALEXANDRU VEGH – Prefectul judeţului Sălaj, Domnul TIBERIU MARC – Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Doamna ing. DOINA COCIŞ – Directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Sălaj, Prof. Univ. Dr. Doc. IOAN PUŞCAŞ, domnul ANDREI SAIDLER, Directorul Centrului Comunitar Oradea şi Domnul NICOLAE DECSEI, Preşedintele Comunităţii Evreieşti din Satu Mare. Cu această ocazie, în semn de apreciere a activităţii depuse şi pentru implicarea în organizarea de activităţi de cercetare şi cunoaştere a problematicii Holocaustului, domnii ing. SEPTIMIU CĂTĂLIN ŢURCAŞ, Dr. Doc. IOAN PUŞCAŞ şi prof. DUMITRU CORBEANU au fost distinşi cu MEDALIA DE ONOARE “IUBITOR DE PACE ŞI IUBITOR DE OAMENI”.

3 În partea a doua a manifestărilor, moderată de domnul DANIEL STEJERAN – Directorul Muzeului Holocaustului din Şimleu Silvaniei, şi unul dintre iniţiatorii activităţii, au vorbit supravieţuitori ai holocaustului, artista plastică druză, BOTHANIA HALABI, cercetătorul TIBERIU VIDA din Cluj-Napoca, domnul CRISTIAN CONTRAŞ – Secretar al Asociaţiei de Prietenie România-Israel Filiala Sălaj, domnul consilier IANOS VIDA şi alti cercetători şi invitaţi din ţară. A fost vizitat Muzeul Holocaustului unde s-a ţinut un Kaddish în memoria celor peste 6 milioane de victime ale furiei oarbe a fascismului şi s-a vizitat locaţia unde a fiinţat lagărul de la Cehei.
6În şedinţa Consiliului Local de vineri, în prezenţa unei numeroase asistenţe, s-a semnat protocolul de înfrăţire dintre cele două oraşe, care va pune bazele unei lungi şi fructuoase colaborări reciproc avantajoase dintre cele două oraşe, după care delegaţia oaspete a vizitat Muzeul de Artă din Zalău şi Grădina Botanică din Jibou. În programul vizitei delegaţiei oraşului Petach Tikva au mai figurat o excursie de documentare în Maramureş cu care ocazie s-a vizitat Muzeul de Mineralogie din Baia Mare, Muzeul Elie Wieser şi Muzeul Memorial de la Sighetul Marmaţiei, pârtia de ski de la Cavnic, Cimitirul vesel de la Săpânţa şi splendida zonă turistică a Maramureşului. Au fost organizate vizite la intreprinderi din oraş, Simex, Stoher, în scopul cunoaşterii câtorva activităţi economice ale comunităţii şimleuane, precum şi spectacole folclorice.
Delegaţia a părăsit oraşul, nu înainte de a-şi exprima în nenumărate rânduri bucuria de a cunoaşte oraşul, renumita ospitalitate românească, minunatele gazde şimleuane care le-au oferit clipe minunate în cadrul şederii în oraşul de la poalele Măgurii, reînnoind invitaţia ca o delegaţie şimleuană să viziteze oraşul din Israel, nou înfrăţit cu urbea noastră.
Felicitări organizatorilor, Primăria şi Consiliul Local al oraşului şi Muzeul Holocaustului din Şimleu Silvaniei, tuturor celor care şi-au adus aportul la reuşita acestei acţiuni cu largi şi pe termen lung implicaţii în viaţa economică, socială şi cultural-sportivă a colectivităţii şimleuane. Iată că acolo unde există preocupare, interes şi seriozitate se pot face lucruri mari care vizează binele, progresul şi prosperitatea semenilor.

 

“Complexul” Baia Mare !

CSS 2 UKRO Baia Mare – CS PHOENIX Şimleu Silvaniei= 3 – 0 ( 19, 23, 18 )

Iată, şimleuanii au pierdut pentru a treia oară, în actualul campionat, meciurile cu băimărenii, existând – parcă – un “complex” alor noştri în confruntările sportive cu echipa din Baia Mare. A fost o partidă fără virtuţi tehnice deosebite, câştigată pe merit de maramureşeni, după 67 de minute de joc efectiv. Echipa noastră n-a avut o misiune uşoară în această partidă, chiar dacă a beneficiat de aportul internaţionalului Sergiu Ilieş, venit de la CS REMAT Zalău. Cum spunea Ioan (Onuţ) Puşcaş – preşedintele CS Phoenix, poate că altul ar fi fost rezultatul final dacă ai noştri câştigau setul secund pe care l-au dominat, pierzându-l la limită. Şi absenţa din terenul de joc a voleibaliştilor Mircea Abraham şi Kiraly Andras a contat în această… “ecuaţie”. În plus, sala de sport a şcolii Gimnaziale “Avram Iancu” n-a oferit un cadru adecvat de desfăşurare a meciului, lipsind spaţiile laterale optime ale terenului de joc. Totuşi, prestaţia slabă a juniorilor şi absenţa concentrării generale în formaţia şimleuană au fost cauzele principale ale acestei înfrângeri nedorite.

Un sfert din primul set a existat un echilibru în privinţa scorului: 6-6. Gazdele, după primul T.O. tehnic favorabil lor (8-6), s-au instalat confortabil la conducere (13-8, 18-10, 22-14), impunându-se cu scorul de 25-19. Oaspeţii nu s-au demobilizat şi au abordat setul secund cu mult aplomb: 8-4, 9-5, 15-7. Apoi, de necrezut, ei au pierdut şapte puncte la rând (15-14), moment în care la fileu erau Ardelean, Harlişca şi Eugen Ilieş. După cel de-al doilea T.O. tehnic (16-14), sălăjenii s-au distanţat la trei puncte (19-16, 22-19), dar s-au văzut egalaţi la 22. Au mai reuşit un punct (23-22), pierzând, apoi, la limită: 23-25. Acest eşec şi-a pus amprenta pe jocul şimleuanilor, apatici din cale-afară în setul al treilea. Astfel, localnicii au condus în permanenţă ostilităţile, tabela de scor arătând, printre altele: 3-1, 7-2, 13-7, 22-12 (!). Aşa au reuşit băimărenii să câştige ultimul set cu scorul de 25-18.

La CS Phoenix antrenorul principal Mircea Abraham a utilizat formaţia: Mihai Silaghi, Sergiu Ilieş – căpitan de echipă, Sergiu Ivan (Vlad Moşincat), Dacian Ardelean, Darius Pop (Andrei Harlişca), Eugen Ilieş şi Ioan (Onuţ) Puşcaş – libero. A fost prezent Ioan Puşcaş – junior.

Au arbitrat bine:
– Rareş Duşa (Cluj-Napoca)- principal
– Mihai Soroceanu (Cluj-Napoca) – secund

Sâmbătă, 29 ianuarie a.c., echipa CS Phoenix stă, urmând să joace acasă , în 5 februarie 2011, cu echipa CS REMAT Zalău.

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

Concert de colinde la Şimleu Silvaniei

Devenit tradiţional, în fiecare prag de Sfinte Sărbători creştine, concertul de colinde a avut loc şi în acest an , pentru a 16 oară, în oraşul de la poalele Măgurii Şimleului.

2Chiar dacă el nu s-a putut desfăşura pe scena Casei Orăşeneşti de Cultură, aceasta fiind în plin proces de modernizare şi reconstrucţie, organizatorii, Primăria Oraşului şi Centrul Cultural, au găsit înţelegere la Biserica Greco-Catolică, edificiu nou, modern şi deosebit de primitor. Deşi este o construcţie impunătoare, s-a dovedit neîncăpătoare, şimleuanii, indiferent de etnie sau cultul religios de care aparţin, au venit cu mic cu mare la concert. În preambulul concertului, Domnul Primar, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş şi prof. Dumitru Corbeanu, directorul Centrului Cultural au subliniat semnificaţia colinelor şi importanţa lor. Iată câteva idei care au fost afirmate:

  • Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la peştera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus şi bucurându-se de acest semn ceresc şi de glasul îngerilor au vestit degrabă în cetatea Betleemului minunea la care au fost martori.
  • Colindul este o neprețuită zestre spirituală, pe care o moştenim din moşi-strămoşi. El este sfânt, pentru că transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Dar colindul este şi bun, pentru că această veste are menirea să slujească vieţii, să aducă atâta bine în lume şi între oameni. Din vremuri vechi, colindele, datinile şi obiceiurile noastre de Crăciun au fost o adevarată şcoală de virtuţi morale, întărind simţămintele de frăţietate şi de bună înțelegere între oamenii unei colectivităţi.
  • Colindătorii vin la casa noastră cu încredinţarea că sunt solii unei lumii mai bune, cu binecuvântarea Domnului care a venit între noi “Să se nască şi să crească, să ne mântuiască” cum spun ei. Colindele ne înalţă sufleteşte, ne înnoiesc făptura interioară, ne apropie unii de alţii, ne fac mai buni, mai iubitori, mai iertători, mai credincioşi, într-un cuvânt ne picură în suflete liniştea şi echilibrul moral ce ne este atât de necesar în călătoria vieţii.

4Şi în acest an, ca de altfel şi în anii trecuţi, ne-au încântat şi ne-au luminat sufletele, încălzit inimile şi ne-au oferit clipe de înălţare spirituală corurile reprezentative ale principalelor culte religioase din oraş, care au cucerit aplauze “la scenă deschisă”: Corul Bisericii Romano-Catolice – dirijor D-nul OROSZ ZOLTAN, Corul Bisericii Ortodoxe Nr. 2 – dirijor prof. TRAIAN ALBU, Grupul Vocal al Casei de Cultură – dirijor prof. LAVINIA CHIŞ, Corul “BANFFY” al Bisericii Reformate – dirijor D-şoara PAPP ILONA, Corul Bisericii Ortodoxe Nr. 1 – dirijor D-ul IOAN DORU OLA, Corul Bisericii Baptiste Nr. 1 – dirijor D-ul DANIEL LUCUŢ şi Corul “TE LAUDAMULS” al Bisericii Greco-Catolice – dirijor ing. IOAN CHIOREAN.

Felicitări dirijorilor, inimoşilor şi talentaţilor corişti cărora le dorim să aibă parte de Sfinte Sărbători în pace şi belşug, de sănătate şi iubire alături de cei dragi, iar Noul An să fie purtătorul de mai bine pentru toţi locuitorii bătrânului Şimleu, să aducă împliniri personale şi profesionale şi tot ceea ce vă doriţi.

La mulţi ani fraţi creştini şi toţi buni !

ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI SĂRBĂTORITĂ LA ŞIMLEU SILVANIEI

“Bine aţi venit la marea sărbătoare a neamului – Ziua Naţională a României, a ţării ce pe sânul ei ne ţine de veacuri pe binecuvântata glie străbună”, sub această deviză s-au desfăşurat manifestările omagiale dedicate marii sărbători a poporului român în oraşul de sub dealurile Măgurii.

2În maiestuosul sunet al fanfarei “Promenada” din Zalău, domnul primar, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş şi domnul col. Ştefan Toader, loctiitorul comandantului Garnizoanei simleuane, au trecut în revistă garda de onoare după care Imnul de Stat al României a trezit din nou fiori în numeroşii participanţi la omagierea acestei măreţe zile. Despre măreaţa zi au vorbit în cuvinte calde, pornite din inimă, suflet şi conştiinţă, domnii: prof. Dumitru Corbeanu, directorul Centrului Cultural , col. (r) Alexandru Liviu Şerban, consilier judeţean, ing. Lucian Bode, deputat în Parlamentul României, şi ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş, primarul oraşului.

În intervenţiile lor, s-au subliniat următoarele idei:

  • În multimilenara noastră devenire istorică au exisat repere simbolice capabile să lumineze pe deplin multiplele valori ale istoriei naţionale şi vorbitorii s-au referit la independenţa patriei, unitatea ei naţională, integritatea naţională, libertatea, demnitatea morală, democraţia şi altele. Împlinirea la 1 Decembrie 2010 a 92 de ani de la făurirea statului naţional unitar român constituie un fericit prilej pentru fiecare dintre noi de a reflecta asupra acestor deziderate fundamentale din istoria românilor, s-a subliniat în alocuţiuni. Este un fapt indeobşte cunoscut că marile evenimente istorice sunt rodul unui lung process de acumulări cantitative şi calitative, care se materializează atunci când s-au maturizat condiţiile obiective şi subiective necesare. în acest spirit larg, integrator, actul de la 1 Decembrie 1918 a încoronat lupta multiseculară a românilor vizând unitatea de neam şi limbă şi pe ceea politico-statală. O succintă incursiune în zbuciumata istorie a acestor plaiuri este de natură a ne edifica despre perenitatea ideii de unitate la români. Astfel, încă din secolul VII-lea i.e.n. din marele neam al tracilor s-au individualizat geto-dacii, care au constituit un popor unitar în spaţiul carpato-danubiano-pontic, unindu-se pentru prima data sub Burebista. Procesul de românizare a dacilor a avut ca rezultat direct făurirea poporului român, a cărui caracteristica fundamentală de-a lungul istoriei a fost unitatea sa.
  • Constituirea a patru state feudale româneşti – Transilvania, Moldova, Ţara Românească şi Dobrogea – nu a afectat unitatea poporului român, din contră a încrustat-o şi mai adânc în fiinţa neamului, conştiinţa originii comune, a unităţii de neam şi limbă, strânsele relaţii culturale, precum şi mişcările de populaţie dintr-o ţară românească în alta fiind de natură a face din aceste idei şi crezuri un scop vital al numeroaselor generaţii de înaintaşi. Dacă mai adăugăm la aceste argument infailibilele acţiuni ale unor voievozi şi ctitori de neam şi ţară, precum Mircea cel Batran, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare şi corolarul acestora, Mihai Viteazul, cel care a realizat prima unire politică a ţărilor române, avem întregul tablou al celor care au trasat prin veacuri un adevarat program de acţiune pentru generaţiile următoare privind unitatea şi indestructibilitatea gliei româneşti. Aceste eforturi s-au intensificat odată cu formarea şi afirmarea naţiunii române , la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea, lupta pentru unire căpătând alte dimensiuni mult mai majore şi stringente, revoluţia de la 1848 fiind cea care a evidenţiat, dacă mai era cazul, voinţa tuturor românilor de a se uni în cadrul unui singur stat naţional.
  • Unirea Moldovei cu Muntenia la 24 Ianuarie 1859 a marcat după cum se ştie crearea statului modern român – prima etapă spre făurirea statului naţional unitar român. Proclamarea Independeţei de stat a României la 9 Mai 1877 şi consfiinţirea ei pe câmpurile de luptă au fost urmate de realizarea celei de a doua etape pe calea unirii tuturor românilor şi anume unirea Dobrogei cu patria mamă la 8 Octombrie 1878. După această dată lupta românilor din Basarabia, Bucovina şi Transilvania pentru scuturarea dominaţiei străine şi unirea cu România a cunoscut noi dimensiuni, împletindu-se cu activitatea desfăşurată de forţele progresiste în patria – mamă pentru acelaşi măreţ şi secular ideal. în aceste condiţii, la 27 martie 1918 Sfatul ţării întrunit la Chişinau, a decis unirea Basarabiei cu România iar la 28 noiembrie 1918 Congresul General convocat la Cernăuţi a hotărât unirea Bucovinei, iar în măreaţa zi de 1 Decembrie 1918 cei 1228 de delegaţi cu credinţional, ca reprezentanţi aleşi ai Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului istoric au votat în unanimitate pe “Câmpul lui Horea”, în prezenţa a peste 100.000 de români reprezentând toate straturile societăţii româneşti, unirea pe veacuri definitive şi pentru totdeauna a acestor străvechi meleaguri româneşti cu maica ţară, au fost ideile subliniate de vorbitori în intervenţiile lor.

“De aceea, astăzi împreună cu toată suflarea românească de pretutindeni vă chem, în numele organizatorilor acestei manifestări omagiale, să ne unim eforturile indiferent de etnie, culoare politică sau religie şi să facem în aşa fel încât lupta înaintaşilor noştri să nu fi fost zadarnică. Ne facem o sfântă datorie din a cinsti memoria şi tradiţia înaintaşilor noştri, lupta şi idealurile lor , nestrămutata lor credinţă în împlinirea şi înfăptuirea visului de secole a românilor – desăvârşirea făuririi statului naţional unitar român”

a concluzionat domnul primar ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş.

6Să răsplatească bunul Dumnezeu truda şi jertfa celor care acum 92 de ani au înscris cu litere nepieritoare pe firmamentul bătrânei Europe numele binecuvântat al României ca stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil pentru veacul veacurilor care va să vină, a fost ca un generic adoptat de participanţii care au depus coroane de flori în această măreaţă idee.

 

3Este vorba despre: Consiliul Judeţean Sălaj, Primăria şi Consiliul Local Şimleu Silvaniei, Unităţile militare din garnizoana Şimleu, Ministerul Administraţiei şi Internelor ( Poliţia oraşului şi Secţia de pompieri Şimleu Silvaniei, ) Veteranii de război şi Cadrele militare în rezervă şi retragere, Cultele religioase: Biserica Oortodoxa şi Vicariatul Greco – Catolic, Partidul Democrat Liberal si Biroul Parlamentar, Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România şi Biroul Senatorial, Tineretul Naţional Liberal, Spitalul Orăşenesc, Colegiul Naţional “Simion Bărnuţiu” şi Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu”, Grupul Şcolar Agricol “Ioan Ossian”, Şcoala Gimnaziala “Silvania”, Şcoala Gimnaziala “Horea”, Şcoala Gimnaziala Pustă II, Şcoala Maghiară “Istvan Bathory”, Administraţia Finanţelor Publice şi Ocolul Silvic “Măgura” Şimleu Silvaniei.

5Ca întotdeauna micii artişti ai veşnic tânărului profesor Traian Albu, au prezentat un superb program artistic dedicat evenimentului prăznuit, iar defilarea gărzii de onoare a dat o notă de culoare în plus evenimentului.

De remarcat faptul că, Garnizoana militară Şimleu a produs o surpriză deosebită, participanţii la omagierea Zilei Naţionale a României, trecând printr-un culoar ( şir) de soldaţi care ţineau în semn de omagiu drapelul cu tricolorul românesc.

Agapa prietenească oferită de Primarul oraşului la sediul Prmăriei a încheiat o zi plină de semnificaţii, patriotism şi spirit românesc.14

Victorie meritată a băimărenilor!

CS PHOENIX Şimleu Silvaniei – CSS 2 UKRO Baia Mare = 0 – 3 ( -22, -17, -20 )

Revirimentul de la Dej, unde şimleuanii şi-au luat revanşa, câştigând meciul cu scorul de 3-1, n-a ţinut decât o săptămână ! Sâmbăta trecută, ai noştri au fost de nerecunoscut, cedând în faţa maramureşenilor după 69 de minute de joc efectiv. Gazdele n-au putut face faţă oaspeţilor, constituiţi într-o echipă suplă, în permanentă mişcare, acoperind bine toate zonele propriului teren de joc. Cu unele excepţii, sălăjenii au fost mai lenţi, au păgubit la construcţia atacului din cauza preluării defectuoase a mingii (mai ales Ivan) şi au avut reacţii întârziate (uneori au fost chiar pasivi) la unele mingi “puse” de maramureşeni în “spaţiul nimănui” dintre cele două linii de joc şimleuane, precum şi la câteva servicii “as” ale oaspeţilor.

Setul întâi a fost antrenant, aprig disputat de ambele combatante, aşa cum arată şi evoluţia scorului. În prima parte, avantajul a fost de partea ospeţilor (6-3, 8-5, 10-7), iar în cea de-a doua, gazdele s-au aflat la conducere (12-10, 15-13, 20-19). Desigur, au fost şi multe egalităţi de scor, ultima la 21-21. Din păcate pentru localnici, preluările deficitare ale mingii (Harlişca) şi ineficienţa atacurilor (Abraham şi Kiraly) din finalul setului, au dus la pierderea lui: 22-25. Acest deznodământ nefericit pentru şimleuani şi-a pus amprenta pe jocul lor fără orizont din actul al doilea, fiind – cum spuneam – de nerecunoscut. Câştigarea primului set i-a înviorat pe băimăreni, care au punctat dezinvolt, distanţându-se la 12-13 puncte(!): 18-6, 22-9, 23-11. În această circumstanţă, oaspeţii s-au impus lejer cu scorul de 25-17. În setul al treilea, şimleuanii n-au avut niciodată avantaj pe tabela de marcaj a scorului !

Ei au fost conduşi de mai multe ori (chiar şi cu patru puncte), reuşind doar să egaleze scorul consemnat în foaia de arbitraj: 6-6, 14-14, 20-20. Gazdele, cu Silaghi, Harlişca şi Kiraly la fileu, n-au putut contracara acţiunile ofensive ale maramureşenilor, care şi-au adjudecat setul cu scorul de 25-20, într-o bucurie evidentă.
La şimleuani, directorul tehnic Teofil Chiş şi antrenorii Mircea Abraham – principal şi Marius Oniga – secund au aliniat formaţia: Andrei Harlişca, Sergiu Ivan (Darius Pop), Eugen Ilieş, Mircea Abraham – căpitan de echipă, Kiraly Andras şi Mihai Silaghi. Au fost prezenţi: Ioan Puşcaş – junior, Vlad Moşincat, Dacian Ardelean şi Adrian Preda.
Au arbitrat corect: Mihai Soroceanu – principal, Cristian Şanta – secund (ambii din Cluj-Napoca), Marin Ştefan – scorer (Şimleu Silvaniei), Mircea Temian şi Gheorghiţă Mitraşca – asistenţi (ambii din Zalău).
Sâmbătă, 27 noiembrie a.c., echipa CS PHOENIX Şimleu Silvaniei stă.

Prof. Marin ȘTEFAN,

Publicist, Șimleu Silvaniei

IN HONOREM SANCTAE TRINITATIS

272Dacă urbea de sub dealul Măgurii Şimleului este un exemplu de o mică cetate de cultură, de civilizaţie şi mod tolerant, fratinic, în care etniile pe care Domnul le-a creat şi aşezat pe pământ , ştiu şi îşi duc viaţa de secole împreună, s-a dovedit, dacă mai era cazul, duminică, 14 noiembrie 2010. Acum, când toţi încearcă să creeze disconfort etnic, cultural, sau pe te miri ce considerente, mica comunitate s-a adunat în jurul Primarului, a unor oameni de bine, de credinţă , cultură şi ataşament faţă de valorile perene ale cetăţii şi au sărbătorit cu mic, cu mare sfinţirea statuii Sfânta Treime din modernizatul parc central al oraşului.

O iniţiativă demnă de tot respectul cetăţenilor oraşului, a avut-o domnul profesor Erdelyi Ianos, cel care a propus, iniţiat şi ajutat de primarul oraşului, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş, au demarat lucrările de recondiţionare a unui monument istoric, emblematic pentru oraş, Statuia Sfintei Treimi, aşa cum era cunoscută în colectivitatea şimleuană, vechiul şi în acelaşi timp enigmaticul obelisc din centrul oraşului pe care stă gravat: “IN HONOREM SANCTAE TRINITATIS ERECTA EST A.D.MDCCLXXII”.
4Duminică, 14 noiembrie, a.c. Parcul Mare a fost neîncăpător. Beneficiind şi de o zi de excepţie, o “vară târzie” cu soare cald, aidoma sufletului participanţilor, refăcut, recondiţionat, după 238 de ani, monumentul, ridicat în anul de graţie al Domnului 1772 a încântat din nou populaţia şimleuană. Istoria, cu documentele de rigoare, scrise şi orale sau anonime, confirmă faptul că în jurul anului 1770, zona aceasta şi împrejurimile, au fost bântuite de o boală cruntă numită ciumă, care a decimat populaţia fără a face deosebire între copil sau adult, tânăr sau bătrân. Singura aşezare care nu a înregistrat nici o victimă a acestei crunte şi neiertătoare boli, a fost Şimleul. Oameni cu frică de Dumnezeu, credincioşi, precum sunt şi astăzi, cei de la poalele Măgurii, au considerat acest lucru ca o aripă protectoare întinsă de Domnul peste colectivitate şi ca atare, au decis să glorifice în semn de recunoştinţă veşnică graţia Domnului şi grija pentru şimleuani.

Aşa s-a născut monumentul care mobilează atât de elegant, demn şi în acelaşi timp conferind oraşului o identitate şi unicitate deosebită, cunoscută sub denumirea de “SFĂNTA TREIME”.

3La iniţiativa şi la chemarea domnului primar, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş, de a sfinţi şi în acelaşi timp a mulţumi bunului Dumnezeu pentru faptul că, existăm , am fost şi suntem feriţi de calamităţi, s-a organizat festivitatea de sfinţire a monumentului refăcut şi recondiţionat.
Spre marea satisfacţie a participanţilor, parcul central a fost , poate pentru prima data neîncăpător. Au răspunse prezent şi au adus omagiul lor, în specificul cultului religios pe care îl reprezentau biserica romano-catolică, biserica ortodoxă, biserica greco-catolică, biserica reformată şi biserica baptistă. Cuvinte din suflet, cuvinte din inimă, pentru toată suflarea şimleuană, rostite în limba română şi maghiară. De remarcat participarea Excelenţei Sale, Consulul General al Ungariei la Cluj-Napoca, Domnul, Szilagyi Matyas, care a transmis un emoţionant şi în acelaşi timp documentat salut celor prezenţi.
Mulţumind participanţilor, reprezentanţilor cultelor, primul edil al oraşului, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş, a subliniat ideea ca Şimleul a fost, este şi va fi oraşul în care toate etniile şi-au găsit loc şi casă, că aici există o efervescentă viaţă spirituală, că fiecare etnie îşi trăieşte viaţa, cultura şi îşi duce mai departe datinile şi tradiţiile.

“Dumnezeu să binecuvânteze Şimleul şi pe trudnicii săi locuitori” a încheiat primarul oraşului.

Moş Crăciun vine … uneori mai devreme

Iubirea de oameni, gesturile altruiste şi ajutorarea semenilor nu au nevoie de date fixe, ocazii festive sau surle şi tobe. Patru copii din Şimleu, strada Cehei, aflaţi în grija bunicilor, deşi buni la învăţătură, care ştiu ce înseamnă munca, nici în cele mai îndrazneţe vise nu puteau să-şi imagineze că vor putea avea şi ei un calculator al lor, cu toate că şi-l doreau mai mult ca orice.

Nici un calcul pe termen scurt sau lung al bugetului familiei nu cuprindea nici măcar ca o potenţială probabilitate achiziţionarea unui asemenea echipament atât de util astăzi în orice locuinţă şi dorit de toti cei aflaţi la vârsta întrebărilor.

Auzind de acestea, primarul oraşului Şimleu Silvaniei, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş, a făcut o vizită acestor copii la începutul săptămanii curente pentru a le oferi în dar un computer cu o configuraţie decentă (procesor Intel de 2 Ghz, monitor de 17″). Cei patru copii (cel mai mic având 10 ani) cu lacrimi în ochi au mulţumit, ochii lor fiind măsura fericirii lor, negăsindu-şi cuvintele, deşi la scoală sunt printre cei mai buni.Un gest mărunt în aparenţă, dar care denotă un suflet şi un caracter nobil. Mulţi ar trebui, vorba marelui dispărut Adrian Păunescu, să ne gandim din când în când la cei mai trişti ca noi.
Felicitări domnule primar Septimiu Ţurcaş !